Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Dan Coman și Șerban Axinte, Duminică 23 Noiembrie, la Cenaclul de la Deko"17600 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Maria JorjMJ

Maria Jorj

AutorClasic

"Accentul sfâșietor (patetic), de spovedanie absolută, este numitorul comun al etapelor parcurse de lirismul Mariei Jorj, de la cartea de debut, intitulată Exerciții de normalitate (Ed. Dacia 1992), până la volumul de față. Adresată sieși, lui Dumnezeu sau nimănui, mai degrabă decât semenilor, confesiunea neîntreruptă (delimitată, grafic, doar de asteriscuri, ca de stele negre), ce străbate aceste poeme, circumscrie un spațiu psihic al separării, al exilului voluntar, al dezerțiunii." Dan Damaschin Prefață la volumul Iată, mă-ncumet – 2009

2 poezii, 0 proze

DC

Daniel Coman

AutorAtelier

6 poezii, 0 proze

D

Dan

AutorAtelier

O mica speranta ce poate trai intr-un ciob de gheata e chiar asemeni unui om,nu trebuie cuvinte sa intelegi sufletul unui om ci doar atentie si asta cer eu asa ma vei cunoaste mai bine!!!

5 poezii, 0 proze

D

Dan

AutorAtelier

O mica speranta ce poate trai intr-un ciob de gheata e chiar asemeni unui om,nu trebuie cuvinte sa intelegi sufletul unui om ci doar atentie si asta cer eu asa ma vei cunoaste mai bine!!!

4 poezii, 0 proze

D

dan

AutorAtelier

7 poezii, 0 proze

D

Dan

AutorAtelier

-

4 poezii, 0 proze

D

Dan

AutorAtelier

student,istorie-engleza.

5 poezii, 0 proze

DM

dan mircea

AutorAtelier

nascut in Oradea,Bihor la data de 31.10.1983 studii:sc.gen.octavian goga,lic.traian vuia, hobby:pescuit,electronica,calculatoare,internet perspective viitor:fac.de medicina{chirurgie},fac.de energetica,psihologie.

23 poezii, 0 proze

danD

dan

AutorAtelier

17 poezii, 0 proze

D

dan

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

Dan Coman și Șerban Axinte, Duminică 23 Noiembrie, la Cenaclul de la Deko

de Radu Herinean

Cenaclul de la Deko ține steagul sus și în perioada târgului, profitând, de altfel, de prezența în București a multor scriitori și oameni de cultură pentru a organiza un cenaclu cu un afiș \"greu\"...

Atelier

Cenaclul de la Deko - a treia ediție

de Marius Surleac

Duminică 23 Noiembrie 2008 s-a desfășurat a treia ediție a Cenaclului de la Deko la care au fost prezenți criticii: Octavian Soviany și Mihail Gălățanu și au citit scriitorii: Dan Coman și Șerban...

ArticolAtelier

Două Târguri de carte alternative

de Djamal Mahmoud

Două târguri de carte alternative Înainte de Bookfest(9-13 iunie 2010) se vor desfășura în București două târguri alternative de carte. E vorba de Târgul Alternativ de Carte (28 -30 mai 2010) și...

Atelier

CONFLUENCES POETIQUES – O Antologie a poeziei românești contemporane: Despre ceea ce este și nu este poezia

de Nache Mamier Angela

CONFLUENCES POETIQUES – O Antologie a poeziei românești contemporane: Despre ceea ce este și nu este poezia O antologie este un florilegiu, în sensul literal al cuvântului, care ascultă de criterii...

ArticolAtelier

Festivalul Primăvara Poeților

de Ela Victoria Luca

Programul Festivalului în București luni - 23 martie 10h - Penitenciarul de maxima siguranta Rahova Lumea dinauntru, lumea din afara \"Poezie. La Puscarie!\" lectura si atelier literar ad-hoc -...

ArticolAtelier

Douămiismul radical în viziunea criticului Ștefania Mincu

de Dragoș Vișan

Insiduoși, cam nonșalanți, fără grija programului estetic, participând la cenacluri, cercuri, site-uri (reviste virtuale) cu poezii bune sau doar epatante, unii tineri douămiiști încep carieră lungă,...

ArticolAtelier

Numărul de recomandări ale ”agoniei” pe 2008

de Călin Sămărghițan

Am numărat recomandările anului trecut și a ieșit asta: (Articolele, presa, eseurile și prezentările de carte nu sunt luate în calcul.) I. POEZIE: 1. Ela Victoria Luca - 19 2-3. Nica Mădălina Dan...

Atelier

Happy New Ear!

de serban georgescu

”Dumnezeu le-a dat duh de împietrire, ochi ca să nu vadă și urechi ca să nu audă până în ziua de azi” (Romani 11) * Cătălin Ștefănescu descrie admirabil Circul Național creat la moartea lui Sergiu...

Atelier

Premii obținute de haijini români

de Maria Tirenescu

În revista ALBATROS, numărul 1/2005 sunt publicate haiku-urile care au obținut premii la concursuri internaționale. Cu convingerea că voi mai avea ocazia să scriu despre acești poeți merituoși, voi...

EseuAtelier

De la un sân la altul (I)

de Adrian Firica

Prin natura lucrurilor, sânul culturii e mai mare, mai generos. Seamănă cu Grădina Domnului. Și totuși, câțiva oameni de cultură, dragi mie – Adrian Cioroianu, Ioan Bogdan Lefter, Dumitru Gorzo,...

EseuAtelier