Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Cum a dat frigul, caloriferele au inghetat"20351 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Elena CardasEC

Elena Cardas

AutorAtelier

Nesemnificativa(deocamdata). M-am născut în 1959 .Scorpion.Venise iarnă înverșunată în Nordul Moldovei încât tata și-a dat paltonul jos să mă învelească și el a mers până acasă în costum și a făcut pneumonie . Nu erau nici taxiuri și nici autobuze în micul meu oraș iar o Dacie nu cred că se fabricase încă . Așa am început , cu prima respirație , primul scâncet și ocrotită de amândoi părinții până la sacrificiu. Încă de pe băncile scolii am cochetat cu literatura publicând în revistele de liceu dar în cele din urmă m-am hotărât pentru medicină , facultate pe care am absolvit-o în 1984 . M-am reîntors pe meleagurile natale unde astăzi sunt medic primar medicină internă. Ador să călătoreasc, îmi plac animalele și în timpul liber am revenit la prima mea iubire, scrisul. Așa s-a născut ideea de a începe un roman. Scrisul este un mister. Ce mi-a venit? Cum mi-a venit ? Nu știu să raspund. M-am apucat tarziu de scris, poate ca pentru a scrie proza e nevoie de mai multa experienta de viata,...

9 poezii, 0 proze

Edoardo SanguinetiES

Edoardo Sanguineti

AutorClasic

S-a născut la Genova la 9 decembrie 1930. A studiat la Universitatea din Torino, unde și-a început apoi cariera universitară ca docent de literatură italiană; după un interval petrecut la Universitatea din Salerno, în prezent este profesor la Universitatea din Genova. Alături de Giulani este teoreticianul cel mai avizat al grupării poetice I Novissimi și în general unul din fermenții ideologici cei mai vii al mișcării culturale mai largi, reprezentate de „gruppo '63”. A colaborat și colaborează la numeroase reviste și jurnale. În 1969 a scos la editura Einaudi antologia Poesia italiana del Novecento, stârnind multe polemici și discuții. Activitatea sa de ideolog și de critic i-a dat, cum se întâmplă de obicei, o autoritate mai mare decât aceea de poet, romancier și dramaturg. Studiile sale critice și teoretice au apărut în diferite volume cum ar fi: Interpretazione di Malebolge (1961); Tra liberty e crepuscolarismo (1961); Tre studi danteschi (1961); Alberto Moravia (1962); Ideologia...

2 poezii, 0 proze

FV

florin vaduva

AutorAtelier

M-am nascut in 7 octombrie 1947,o toamna secetoasa,cum a fost de fapt tot anul.Mi-am petrecut copilaria in satul meu natal ce se numeste Vineti(nu stiu nici acum de unde a primit acest nume),sat ce apartinea de Plasa Spineni, apoi mai tarziu de raionul Vedea,regiunea Pitesti.Parintii mei au fost tarani mijlocasi,cinstiti,gospodari si avand cultul muncii bine inradacinat in constiinta lor,calitate pe care mi-au transmiso si mie. Cele sapte clase elementare,le-am absolvit la scoala din sat si pot sa spun ca am invatat destul de bine,dar nici la nazbatii nu prea aveam concurenta,fapt care l-a determinat pe tatal meu sa viziteze mult prea des scoala,ocazii in care ma"educa",asa cum stia el mai bine. Apoi am fugit de acasa si pe furis am dat examen la scoala profesionala,fapt care m-a departat de casa pret de trei ani,la Targoviste.A urmat apoi liceul seral,Scoala Populara de Arta,armata si mai multe cursuri de sase luni sau de doi ani,in diverse specialitati.Am activat ca instructor...

2 poezii, 0 proze

Mitra RalucaMR

Mitra Raluca

AutorAtelier

Copil bălai născut în miez de iarnă sub zodia care a dat cele mai mule genii. Și cei mai mulți nebuni. 1986. Către ce converg eu? Către viață și dincolo de ea când va fi vremea (poate am sa vă vizitez). Suflet dual, am trecut pe la cifre ca în prezent să mai am un an juma' de litere. Pe unde o să ajung? "La mine" - spune-mi tu. Cred în Doamne-Doamne și-n minuni nu-de-om-făcute. Și-n copii, în flori, în fluturi. Tu crezi? sunt doar curioasă. Scriu cu stiloul, mai puțin la examene: acolo am pixuri norocoase pe care e inscripționat 1 nume. Ei da! am corupt și eu minori. Se fue de-acum... Vreau un E.T. ca mine și să văd lumea. Așa... o bucățică, cât să-mi înec dorul de aripi, să domolesc vântul de larguri din mine (și nu, n-o plagiez pe Olguța). Cum face trenul? Uuu... te duc... te duc... te duc... Mai vrei să vin?

9 poezii, 0 proze

Tarniceri AureliaTA

Tarniceri Aurelia

AutorAtelier

La început, am fost un pumn de lut în mâna Creatorului meu. Cu dragostea Lui, El m-a mângâiat și mi-a dat formă și culoare. Apoi m-a așezat în brațele vieții care să mă ducă la izvoare și să mă umple. Însă pe drum, nu știu cum, am lunecat în abis și m-am transformat în cioburi. El, taina existenței mele, m-a cules bucată cu bucată și m-a așezat în vasul în care adunase toate lacrimile mele. Apoi, a luat lumină din însăși ființa Lui și a așezat-o în inima mea. Și astfel am devenit lumină din lumină, străpungând întunericul și devenind... un strop de divin.

121 poezii, 0 proze

Bogdan GaguBG

Bogdan Gagu

AutorAtelier

Artur Silvestri: "Prin ceea ce se cunoaste dintr-o creatie fara indoiala mai ampla, poezia lui Bogdan Gagu pare a fi ,dincolo de un aer ” deceptionist” izbitor , expresia unui suflet zbuciumat , terorizat de sfarsitul inevitabil ce se evoca pretutindeni cu o staruinta de vremuri apocaliptice. Poet al unei singure teme , el a dat totusi cateva exemple de literatura adevarata precum in memorabila poema ” cum murim”." Daniel Corbu:"Extrem de bogate în idei, afisînd un tragism autentic si un stil original." Iulian APOSTATU:"Bucuria nereținută că în Bogdan Gagu am descoperit un poet. Autentic, temerar, percutant prin idei și imagini, teribilist uneori, pentru că, vorba lui, „mă plimb pe magheru/ mănînc forneti și fumez că sunt baștan între aurolaci/ sunt tare de tot”. Felicitări, Bogdan Gagu! Și o tragere de mînecă la cei 24 ani: atenție la talantul ce vi s-a dat, să nu vă-nghită vedetismul de trecătoare modă!" INONI... "I" - INDESCIFRABIL... ce scriu sunt niste randuri goale care au NIMIC...

338 poezii, 0 proze

CA

Chirica Andreea

AutorAtelier

Sunt doar un cosmar a unei copile prost inspirate , ce m-a uitat in acest canal infernal al lumii si incerc sa supravietuiesc cum pot . Am incercat ( si inca incerc) sa duc o viata normala , si am copiat toate gesturile si aclimatizarile celor din jur ; asa ca m-am casatorit si am facut un copil . Mi-am dat seama ca nu este atat de urat pe cat pare , ci doar plictisitor uneori . Dar....atata timp cat un nebun ca mine isi duce veacul intr-o astfel de lume , mereu va gasi ceva atractiv , sau ceva de care sa se lege pentru a-si infrumuseta viata . Unul dintre acele lucruri este copilul meu LUKE ..... un vis devenit realitate :X .... o utopie a unei vesnicii abstracte .

1 poezii, 0 proze

FO

Felicia Mariana Orban

AutorAtelier

"Nu sunt ce par a fi - Nu sunt Nimic din ce-aș fi vrut să fiu! Dar fiindcă m-am născut fără să știu, Sau prea curând Sau poate prea târziu... M-am resemnat, ca orice bun creștin, Si n-am rămas decât..." Cea care sunt!... Mai concret: Numele meu este, așa cum scrie in caseta de sus, Felicia Mariana Orban. Data nașteri: 7 februarie 1978. 1993 – 1997 Liceul Teoretic "Al. I Cuza" – Ploiești (profilul Chimie – Biologie) 1998 – 2002 Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității "Spiru Haret" București, specializarea Engleză – Germană. Momentan… visătoare. În viitorul apropiat… profesoară. Mai târziu… time will tell! După cum se vede, n-ar fi prea multe de spus despre mine. Cum am început să scriu: îmi aduc vag aminte că am scris câteva poezii prin clasele primare (parca erau despre mama…), dar la modul serios am început să scriu în liceu. O părere negativă m-a făcut însă să renunț la un moment dat și am reînceput să scriu acum un an și trei luni, adică prin februarie...

91 poezii, 0 proze

DS

Dan Sova

AutorAtelier

Nascut intr-o familie cu pretentii intelectuale si materiale, ale caror asteptari nu trebuiau spulberate, in cele din urma am dat gres. De atunci vad lumea doar in alb si negru, amgindu-ma insa pentru a ma mentine. Cum am avut si inca am tot ce imi doresc, deja devenit banal, iar in urma socului, am scos capul de sub paturica...incepand sa scriu doar in urma impulsurilor revenite din trecut. Accept critici insa nu inseamna ca trebuie sa si raspund...ce simt scriu. Acum imi risipesc linistit viata la liceu. Nu scriu pentru nimeni, ci simt nevoia sa si impartasesc...doar un egoist trecator care nu da doi bani pe cei din jur si nici nu asteapta altceva de la ceilalti: "O secunda mai puternica decat o viata de om";"Viata omului nu e afara, ci inlauntru, in suflet..Ce-i afara e indiferent...nu exista..numai sufletul exista. Cand nu va mai fi sufletul meu, va inceta sa mai existe tot restul...restul";"Si totusi restul hotareste soarta sufletului meu..Si restul depinde de alt...

3 poezii, 0 proze

Victor DomanVD

Victor Doman

AutorAtelier

Sunt student la Facultatea de Hidrotehnica din cadrul Universitatii de Constructii Bucuresti, iar liceul l-am facut la Colegiul National Vlaicu-Voda. Am trait copilaria intr-un oras minunat, cu verdeata si cu liniste, cu o manastire faimoasa si cu o legenda pe masura : Curtea de Arges. Orasul acesta este o adevarata Gradina Eden, dar asa cum se intampla intotdeauna in viata, nu mi-am dat seama de cat de minunat este decat dupa ce am ajuns la Bucuresti. Perioada liceului a fost una foarte tulbure, una a cautarii de sine - care nici acum nu a incetat, in care am trecut de la a fi cel mai aprig ateu, cu o teorie bine pusa la punct, la a fi un om cat mai spiritual. Acum perioada studentiei...

1 poezii, 0 proze

Cum a dat frigul, caloriferele au inghetat

de Laurentiu Ghita

As vrea, in evul cel mai primitiv, In pestera-nghetata sa ma intorc. M-as adapta, din logicul motiv Ca stau de douazeci de ani la bloc.

PoezieAtelier

ca un soldat

de Daniela Bîrzu

z Ai plecat cândva de acasă, ai mers pe străzi în care oamenii erau mici, îngrețoșați, grupați ca literele alfabetul chirilic. Fiecare om poartă o sabie. Tu aveai un pistol. O armă cu o țeavă lungă...

ProzăAtelier

În cele din urmă

de Florin Hălălău

Așteptase zgomotul deșteptătorului, treaz. Niciodată nu putea dormi bine înainte, așa că gestul de a pune ceasul să sune ținea mai mult de un reflex. Atîția ani, cei mai mulți pe vremea lui...

ProzăAtelier

Poșta Redacției-tris

de Nicoleta Stefanescu

Pentru dl. Mardale Aprofundoaie plecat în lume cu containerul Am fost atât de solicitată de meschinele voastre scrisori în ultimul timp, că nu am avut vreme să aprofundez efectul razelor de luna...

EseuAtelier

tren

de Florea Ana-Maria

"Stai mai aici mai! ca aici e mai cald..hai ca stam aici pe caloriferul asta!" "Mi-e frica! Daca ne prinde????!!" "hai mai ca nu mai vine in curand....shi il rugam frumos sa ne lase!" Abia auzeam ce...

Atelier

limba maternă sau cum să pansezi o rană

de Daniela Davidoff

Mama—ți-am găsit rujul roșu în sertarul de la bucătărie lângă borcănelul cu zacuscă nu unde ar trebui să fie buzele ci unde foamea își adună ingredientele— Spune-mi: frumusețea e doar un alt cuvânt...

PoezieAtelier

Bujor și prințesa fără inimă după legenda bujorului de stepă de la Zau de Câmpie

de Mihaela Rascu

Povestea aceasta începe tot cu „a fost odată”, cum încep majoritatea poveștilor, pentru că nimeni nu poate spune cu siguranță când s-au petrecut toate cele pe care am să vi le povestesc. Așadar, a...

ProzăAtelier

CU DUMNEZEU DE VORBĂ

de florian stoian -silișteanu

- domnule poet! ce mai mutră de caiet dictando ai cum se văd venind călare norii hergheliilor de cai a dat frigul printre ghiocei a dat lacrima printre îngerii cu chei se tot spune că ai fi căzut de...

PoezieAtelier

tricotaj de amintiri - 31 -

de Mateuț Stela

Luminița a deschis ușa. În fața ei stătea o tânără însărcinată, care ținea niște documente în mână. -Da? Întrebă monosilabic tânăra femeie crezând că este vorba de vreo confuzie. - Bună ziua!...

ProzăAtelier

soarele refuză să se mai clintească

de Leonard Ancuta

și eu împing la căruța plină cu lemne în frigul care îți face strănutul o mică ninsoare. sunt încă pe vremea în care mucii din nas se șterg cu mîneca am cizmele de cauciuc ale bunicului și calul abia...

PoezieAtelier