Poșta Redacției-tris

Pentru dl. Mardale Aprofundoaie plecat în lume cu containerul Am fost atât de solicitată de meschinele voastre scrisori în ultimul timp, că nu am avut vreme să aprofundez efectul razelor de luna asupra galoșilor de gumă, proiect la care lucrez de ceva vreme și cu care sper să câștig Nobelu’ pentru Cercetarea Minuțioasă a Faunei Satelor Românești, pe scurt CMFSR. Nu vă dau amănunte că vă înverziți de invidie și e încă iarnă, nu se cade. Din sutele de mii de scrisori primite la redacție, am ales una adusă de dl. Adrian N. de la etajul doi, pentru că mi-ar fi luat luni de zile sa le citesc pe cele cu miros de tutun și țuică proastă trimise de voi. Scrisoarea, pe care o puteți citi în întregimea ei pe www.poezie.ro/index.php/poezie/32935/, m-a făcut să mă gândesc la meandrele vieții, la destinul implacabil, la Alcoolici Anonimi, a fost găsită de dl. Adrian N. intr-o sticlă de Borsec (2L, plastic, 14 000 lei), plutind pe oceanul Skandik sau Absolut, dl. Adrian nu-și mai amintește care, o scrisoare reprezentând urletul în container al unui om rămas fără bere. Eu sper că acest om a ajuns la destinație și îmi poate citi răspunsul, încercarea mea de comunicare cu un suflet aflat în impas, mâna mea întinsă peste masă în căutarea tirbușonului. Dragă domnule Aprofundoaie, Ești un mare norocos! Adrian N. a găsit sticla cu răvașul dumitale și a venit să mi-l aducă mai serile trecute. Adrian venea din Brazilia când a găsit sticla plutitoare, iar eu îl așteptam sperând într-un cadou exotic cum ar fi o bijuterie, o blană de jaguar, o boală tropicală. Când colo, el se prezintă cu o sticlă “plină” cu răvașul dumitale. L-am citit cap-coadă și, pe cuvântul meu, nu am reușit să înțeleg: de ce plecași do’mne în Canada pe frigul ăsta?!! De insulele Canare n-ai auzit, de Teneriffe, de Atlantida? Am luat epistola și m-am dus cu ea la Tamara care ținea sarmalele în cuptor, la foc mic, încă de când ați plecat. A citit, a plâns că v-ați uitat izmenele norocoase pe caloriferul din baie, a întins mâna catre aragaz și a dat focul mai tare. Privirea pe care mi-a aruncat-o era plină de durere și cu vocea sugrumată de emoție m-a întrebat dacă vreau zahăr la cafea. Mi-a povestit cum v-ați cunoscut la coadă la roșii, cum va adunat de pe drumuri și a plătit pentru apartament și mobilă în rate, de dădea toți bani pe care îi câștiga și nu-i rămâneau nici măcar de un epilat lung. Am stat de vorba cu Tamara pâna târziu, am stat cu ala micu’ pa genunchi (apropos, se ia boala aia de-i zice claustrofaobie si de care sufera baiatu’?) și am plans împreună cu Tamara ca ni se terminaseră țigarile și nici una dintre noi nu avea chef să coboare să cumpere. Noroc cu pompierii care au venit mai pe seară să stingă incediul provocat de sarmalele lăsate în cuptor, ne-au lasat ei un pachet de Șipca. Tamara a plecat cu fecioru’ la părinți și zice că puteați să vă luați un mobil, ca tot românu’ cu datorii la întreținere, și să o sunați din străinătate, nu să-i trimiteți sticle goale, ca neamurile proaste, și nici măcar bani de cablu n-ați lăsat. Mai zicea să-i faceți și ei chemare acolo unde suneți după ce ieșiți din container, dacă mai vreți să ieșiți și nu vă dedulciți la statu’ dăgeaba. De Revelion, Tamara s-a dus la coafor, și-a pus rochia cu paete și v-a aștepta cu paharul de șampanie într-o mână și făcălețul în cealaltă. Acum așteaptă evoluția lucrurilor. Zice ca pisica e în containerul dumitale, ce vrea să însemne asta, nu mai știu. 07.01.2003 Redacția voastră cea de toate zilele. P.S. Să-i spuneți Giculanului că au băgat portiere de Trabant la Second Handul din colț.