Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Corăbiile și marea"3093 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
36 rezultate
AV

Alina Vasilcan

AutorAtelier

Eu sunt:Albastru Albastru sânge- Simt în mine Acorduri nesfârșite De tonuri cristaline Și odele înalte, Puternic orchestrate- Au dispărut acum Corăbiile-n noapte. Și eu, adânc-adânc, Tot mai adânc, Eu mă scufund În marele albastru surd. Am sânge-albastru Și în mine Se-ntrepătrund Puteri divine. Mi-au revărsat, În suflet și în minte Un mare-albastru, Fără cuvinte...

7 poezii, 0 proze

Jaufré RudelJR

Jaufré Rudel

AutorClasic

Jaufré Rudel de Blaia a fost un om foarte nobil și generos și prinț de Blaia. Și s-a îndrăgostit de contesa de Tripoli, fără a o fi văzut vreodată, și numai pentru vorbele bune pe care le-a auzit despre ea de la pelerinii ce se întorceau din Antiohia. Și a scris despre ea multe versuri cu melodii bune, dar cu cuvinte simple. Și pentru că voia să o vadă, s-a făcut cruciat și s-a pornit pe mare. Și pe corabie a căzut bolnav și a fost dus la Tripoli aproape mort într-un han. Și aceasta a ajuns la urechile contesei și ea a venit la el, la căpătâiul său și l-a luat în brațe. Și a știut că ea era contesa, și pe loc și-a redobândit vederea și auzul și l-a lăudat pe Dumnezeu pentru că l-a ținut în viață până a văzut-o. Și astfel a murit el în brațele sale. Iar ea l-a așezat în mormânt cu mare cinste în casa Templului. Și pe urmă, în aceeași zi, s-a călugărit pentru durerea pe care a dobândit-o prin moartea lui. Engleză Jaufre Rudel (Jaufré in modern Occitan) was the Prince of Blaye (Princes...

2 poezii, 0 proze

BiancaB

Bianca

AutorAtelier

imi place sa ma distrez...sa scriu poezii (in general cu rima)....inspiratia imi vine oriunde...mai ales in ore:-"...imi place vestimentatia rock si tot ce este legat de rock...iubesc tintele si craniile...si vreau sa editez o carte despre evolutia mea de la pop-rock la metal...

3 poezii, 0 proze

GR

Gunnar Reiss-Andersen

AutorClasic

Nascut in Norvegia Calator pasionat Volume de versuri: Anul initierii - 1921 Intre Eu si Venus - 1923 Ploi de vara - 1924 Marturie - 1936 Zile tarzii de vara - 1940 Poeme de lupta din Norvegia - 1943 Poeme din razboi - 1945 Poezii alese - 1946 Printul din Isola - 1949 Corabii nevazute - 1956 Ani pe tam - 1962

1 poezii, 0 proze

Anghel DumbrăveanuAD

Anghel Dumbrăveanu

AutorClasic

Anghel Dumbrăveanu (n. 21 noiembrie 1933, Dobroteasa, județul Olt) este un poet, prozator și traducător român, aparținând generației resurecționale (1965 - 1970) și a revoluției paradoxismului bine temperat. După absolvirea Școlii Pedagogice (1949–1953), urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din Timișoara (1962–1968). Între anii 1953 și 1990 funcționează ca redactor, apoi ca secretar general de redacție și redactor-șef adjunct al revistei Scrisul bănățean, devenită Orizont. În prezent este redactor-șef al revistei Rostirea românească. Este căsătorit cu profesoara și poeta Alina Dumbrăveanu. Cei doi au împreună o fiică – profesoara, poeta și traducătoarea Violeta Dumbrăveanu. A scris și publicat peste 50 de volume de beletristică. Teritoriul poetic al lui Anghel Dumbrăveanu s-a conturat de-a lungul a patru decenii în volumele: Fluviile visează oceanul (București, 1961), Pământul și fructele (1964), Iluminările mării (1967), Oase de corăbii (1968), Fața străină a...

17 poezii, 0 proze

simona lazarSL

simona lazar

AutorAtelier

C`r]i publicate: “Somnul grifonului”, Editura De[teptarea, Bac`u, 1996 “Iarba manuscriselor”, Editura Plub, Bac`u, 1997 “Corabie spre Magonia”, Editura Semne, Bucure[ti, 1998 “Toamn` \n Casiopeea”, Editura Ager, Bucure[ti, 2004

20 poezii, 0 proze

Corăbiile și marea

de Dafina David

Să nu mai încurc paginile: sunt orfană- în tâmplă mi se zbat corăbiile și marea. Sunt orfană; văd peste capetele blonde crusta pădurii, leagănul și Arca- muștele coborând aripă după aripă în venin....

PoezieAtelier

Un pod prea indepartat

de Dumitrescu Razvan

O privea exact așa cum o privise și în urmă cu 45 de ani. Corpul îi era același, păstrându-se intact, neîmbătrânind nici măcar o singură zi. Se întindea albastră, infinită și tăcută, rătăcind în...

ProzăAtelier

Inelul pescarului - I -

de Emil Iliescu

Focurile rituale ardeau necontenit pe insula Voh. Limbile rugurilor uriașe se înlănțuiau în aerul sărat, ce cobora ca o pulbere fină dinspre larg. Furtuna, care timp de două săptămâni nu încetase,...

ProzăAtelier

Batrinul si marea

de Marius Buculei

Sînt un mort cald muribund pe cale de dispariție alături de strălucirea sinistră, alături de gramatica neînțelesului ce șade ca cețurile răstignită de copacii trăzniți... ca să-mi pot recăpăta...

PoezieAtelier

Adoris si Kromia(49)

de Viorel Darie

Adoris si Kromia(49) ODÃ PÃRINTELUI CU INIMA DE AUR În timp ce soarele blând și cald al Eladei revarsă candidele sale raze peste țărmul mării, În timp ce valurile argintii clipocesc legănând...

ProzăAtelier

Adoris si Kromia (11)

de Viorel Darie

Adoris și Kromia (11) Norii învolburați, zbuciumați și alergători se îngrămădeau în înaltul văzduhului insuflând fiori de teamă, atârnând amenințători peste orizontul neliniștit, pretutindeni în jur,...

ProzăAtelier

Şi...

de Ioan-Mircea Popovici

Se rupe sufletul în nouă Tu poţi să-l mai lipeşti la loc Din brumă faci să fie rouă Şi bezna nopţii o faci foc Din poveşti nemuritoare Câte vor ajunge, oare La mintea şi la inima ta Spune tu, omule,...

Atelier

Adoris si Kromia(33)

de Viorel Darie

Adoris și Kromia(33) După vremurile liniștite și prospere veniră și zile grele, de cruntă încercare, pentru regele Agatos și supușii săi. De bună seamă, revolta furtunoasă a sclavilor zădărnicise...

ProzăAtelier

Marinarul de la țărm

de Alecu Marinel

Þi s-au înnecat corăbiile? Mai stai mult la mal? așteptând să vină? E lungă povestea, știu Că n-ai vrut a o lăsa în pustiu Ia și mănâncă ceva, nu mai fuma întruna Nu te mai frământa, va apărea cândva...

PoezieAtelier

Apele astea, Doamne

de Gabriela Marieta Secu

Apele astea, Doamne, înflorite și ofilite în poarta bisericii tale loc unde prea des lacătul nu mă lasă să-ți spun că acasă sub talpă înseamnă iar poftă de drum... Apele astea, Doamne, solide,...

Atelier

Timpul vidrei

de ion toma ionescu

cohorte de frunze izbind de la dreapta la stânga în sensul invers acelor de ceasornic precum stergătoarele de parbriz pe retină fragmentând rigoarea fecundă a ploii un bici de foc sparge parloaga...

PoezieAtelier

În maniera lui G.S.

de Giorgios Seferis

Oriunde călătoresc, Grecia mă rănește. La Pilios, cămașa Centaurului, între castani, aluneca printre frunze să-mi înfășoare trupul pe când urcam povârnișul și marea mă urma cățărându-se ca mercurul...

PoezieClasic

Scrisoarea III

de Mihai Eminescu

Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limba, Ce cu-a turmelor pasune, a ei patrie s-o schimba, La pământ dormea tinandu-si capatai mana cea dreapta; Dara ochiu,-nchis afara, inlauntru se...

PoezieClasic

Satira III

de Mihai Eminescu

Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pământ dormea ținându-și căpătâi mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se...

PoezieClasic