Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Contemporan cu tine"4181 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Daniel MaziluDM

Daniel Mazilu

AutorClasic

Daniel Mazilu, născut în 1973 scriitor contemporan,prolific,eseist,traducător, colaborator al unor prestigioase reviste de cultură,dacă am enumera, spațiul ar fi nemulțumit.Doctorand în filozofie, aflat din tinerețe,adică de mult timp, într-o serioasă cochetărie cu texte valoroase ale literaturii universale,pagini de beletristică dar și de altă factură.Citiți-l și veți vedea că o biografie este falacioasă, textele primează.

2 poezii, 0 proze

Eugen CiocleaEC

Eugen Cioclea

AutorClasic

Eugen Cioclea este un poet, eseist și publicist moldovean contemporan Membru al Uniunii Scriitorilor din România și Moldova. Traducator în diferite instituții, din 1992 funcționând ca redactor-șef la “Tineretul Moldovei”. S-a născut pe 4 august 1948 la Druță, Edineț, ca fiu al lui Sergiu Cioclea, profesor de limbă și literatură română și al Iuliei Cioclea, învățătoare. Devine cunoscut ca poet încă din anii șaptezeci pe când își făcea studiile la Facultatea de Matematică a Universității “Mihail Lomonosov” din Moscova cu o bună parte dintre poemele ce vor alcătui mai târziu, abia la 40 de ani, volumul de debut “Numitorul comun”. Cartea va fi publicată în 1988 într-un tiraj de 3000 de exemplare, deschizându-se cu o prefață de reputatul critic literar Eugen Lungu și se va bucura de o largă apreciere în lumea literară. Biologic vorbind, dar și din punctul de vedere al recunoașterii literare, Eugen Cioclea e mai mult șaptezecist decât optzecist (optzeciștii sadea, colegii săi de generație –...

9 poezii, 0 proze

LZ

Liu Zhanqiu

AutorClasic

Liu Zhanqiu este un poet, traducator si critic chinez contemporan. S-a nascut in provincia Anhui, in anul 1936. Lirica lui este noua si tulburatoare. Este popular mai ales printre reprezentantii tinerei generatii. Incepe sa publice intens din anul 1978. Pe de o parte el vorbeste despre vocile interioare ale naturii, despre dorinta ca dragostea si toleranta sa domneasca intre oameni; iar pe de alta parte, cu entuziasm va comunica lumii profunda sa intelegere a vietii. Liu Zhanqiu incearca sa realizeze in poezia sa ceea ce el numeste \"poezia chineza usoara\", un fel de combinatie a modalitatilor de exprimare a poeziei occidentale si a celei chineze. Multe poezii ii sunt traduse in limbile engleza, franceza, rusa, sarba, japoneza, italiana s.a. A primit premiul pentru creatie poetica in anii 1985 si 1986.

5 poezii, 0 proze

Maria-Magdalena JindiceanuMJ

Maria-Magdalena Jindiceanu

AutorAtelier

Books: -'Caught Up Universe'-'Univers inclus'(poems),from high school and not only, 2003 -'Dark Chocolate'-'Ciocolata amaruie'(theatre,3 plays) 2005 Anthologies: -'Regina noptii' (poems) 2005 -'Noaptea' (prose)2005 -'Exotice'(prose)2006 -'Ipostaze ale fantasticului contemporan'(prose)2006 –'Armonii baroc'(poety) 2007 -'Inger si demon' (poezie feminina) 2008 - Antologie (proza contemporana feminina) 2009 Plays: “Ciocolata amaruie” (2003) “www.necazurindragoste.ro” (2003) “In tunel” (2001) “Panaghia” (2000) “Hotsie-Totsie” (2001) “Menuet” (2005) “Realitatea ei”(2005) “Fericitul” (2005, 2007) “Optiune” “Interviul” (2006) “Contact” (2006) “Noaptea in care ne-am logodit cu Teddy”(2007) “Implacabil” (2007) “La actualidad del tatuaje” (2008) “Cyber love” (2008) Colaborari: - Revista literara „Noaptea”, coordonator Mihail Gramescu (apare si pe Internet) - Revista culturala „Conexiuni” (New York) - 'Literatorul' - 'Convorbiri literare' - Cenaclul Literar „Armonii baroc” coordonator Mihail...

49 poezii, 0 proze

Gheorghe PituțGP

Gheorghe Pituț

AutorClasic

Gheorghe Pituț (n.1940 - d.1991) a fost un poet și prozator român. A scris printre altele Călătorie în Uriaș Antume 1966 – (debut) Poarta cetății, Ed. Tineretului, București, 1966, Colecția Luceafărul 1968 – Cine mă apără, Ed. Tineretului, București, 1968 1968 – Frunze – Pomi – Arbori, Ed. Tineretului, București,1968 1969 – Ochiul Neantului, Ed. pentru literatură, București, 1969 1969 – Sunetul originar, Ed. Tineretului, București, 1969, Colecția Albatros 1970 – Fum, Ed. Eminescu, 1970, București (cu milesimul editorial 1971) 1977 – Stelele fixe, Ed. Eminescu, București, 1977 (Premiul Uniunii Scriitorilor) 1982 – Noaptea luminată, Ed. Albatros, prefața Mihai Ungheanu, București, 1982, colecția „Poeți români contemporani” 1982 – Locuri și oameni, scriitori și parabole, Ed. Cartea Românească, București, 1982 1983 – Aventurile marelui motan criminal Maciste, Ed. Sport - Turism, București, 1983 Postume 1995 – Stelele fixe (Antologie), Ed. Eminescu, București, 1995, (colecția Poeți români...

8 poezii, 0 proze

Ovidiu HurduzeuOH

Ovidiu Hurduzeu

AutorClasic

S-a născut în București la 12 iunie 1957 din tată bănățean și mamă moldoveancă, ambii părinți de profesie geologi. După absolvirea în 1981 a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, secția engleză-franceză a lucrat ca profesor la țară, în satul Vintileanca de lângă Mizil. În 1983 a devenit redactor la Editura Politică (actuala editură Humanitas) unde s-a ocupat cu traduceri din/în limba engleză. În 1988 părăsește definitiv România și se stabilește în SUA. * (Din "Istoria Literaturii Române Contemporane 1941-2000" de Alex Ștefănescu): "Este remarcat de SLAST (în 1982), de Viața Românească (în 1984), dar publicarea primei sale cărți se amână sine die. Ca aspirant la condiția de scriitor, stă multă vreme în anticamera întunecoasă în care stăteau, în deceniul nouă al secolului trecut, toți tinerii talentați, dornici să debuteze. În 1986 face un prim pas în această direcție, fiind prezent cu două povestiri în volumul colectiv Debut ’86, publicat de Editura Cartea Românească. În 1988 îi...

1 poezii, 0 proze

Claudia Minela PetreCP

Claudia Minela Petre

AutorAtelier

Claudia Minela - absolvent al facultății de Sociologie Psihologie, secția sociologie; redactor șef al Revistei Vocativ, fondatorul Editurii Minela, realizator și moderator de emisiuni culturale la Radio Vocativ; am debutat cu poezie în Revista Singur, am publicat și public proză și poezie, cronici ale evenimentelor culturale la care particip, interviuri cu oameni de cultură în diverse reviste literare: Mantaua lui Gogol(fost redactor pe segmentul poezie și evenimente literare), Naș Holos, Atitudini, Algoritm Literar, Cervantes, Singur, Negru pe alb, Flacăra lui Adrian Păunescu, Cetatea lui Bucur, Subcultura – Kalashnikov de idei, Cenaclul de la Păltiniș; am selectat texte pentru Culegerea de poezie contemporană ,,CarTe Diem", publicată la Editura Vocativ, 2015, București. Promovez tinerii scriitori. Împreună cu poeta Raluca Neagu organizez evenimentul - Serile Literare Carte-Diem, București, singurul cenaclu de tineri din țară. Am în lucru 2 romane și o carte de cronici cu cele...

179 poezii, 0 proze

Olimpiu NușfeleanON

Olimpiu Nușfelean

AutorClasic

Poet, prozator. Facultatea de Litere a UBB Cluj. Debut absolut cu poezia Flacăra mea în Echinox, 1971. Volume: La marginea visului, roman, 1980; Poziția ființei, povestiri, 1982; Piatra soarelui, roman, 1987; Libertate de noapte, versuri, 1995; Focul irevocabil, versuri, 2000; Câinii de vânătoare, povestiri, 2004; Eu, celălalt, versuri, 2004; Iubește-mă repede și uită-mă iar, 2005; Poeme pentru cei care citesc în liniște, 2009; Un om fără aripi, 2009. Inclus în volume colective și antologii: Popas între poeții tineri, 1974; 9 dimineți, 1975; Spații posibile, 1979; Caietul debutanților, 1979; Suverana clipă, 1981; Generația ’80 în proza scurtă, 1998; Romanian writers of the ‘80s and ‘90s, 1999; Patruzeci. Poeți bistrițeni contemporani, 2001. Distincții: Meritul cultural în grad de cavaler, 2004. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

2 poezii, 0 proze

Pier Paolo PasoliniPP

Pier Paolo Pasolini

AutorClasic

"Pasolini apare pe scena literară și culturală italiană încă de foarte tînăr, la jumătatea anilor '50, și de atunci nu o mai părăsește, traversînd-o și ocupînd-o în mod răsunător, adesea în chip de protagonist, pînă în anul morții sale, 1975, și chiar mult timp după aceea. Într-adevăr, la mai bine de treizeci de ani de la sfîrșitul lui violent se vorbește în continuare despre el ca despre un protagonist al timpului său și se discută despre ideile și provocările sale cu o pasiune cîtuși de puțin îmblînzită. Moartea lui este o rană necicatrizată, o pierdere pe care, din fericire, societatea italiană contemporană nu a reușit încă s-o metabolizeze." "Ultimul film al lui Pasolini, Salò sau cele 120 de zile ale Sodomei, este proiectat în avanpremieră la Paris, pe 22 noiembrie 1975. Cu numai 20 de zile înainte, în noaptea de 2 noiembrie, viața lui Pasolini fusese frîntă pentru totdeauna în portul de la Ostia, la cîțiva kilometri de Roma. Prin acea moarte, s-au frînt și vena creativă și...

1 poezii, 0 proze

Alina TacuAT

Alina Tacu

AutorAtelier

Alina Tacu, sora lui Mălin Tacu, fiica lui Alexandru Tacu, cel mai mare OM în viață, cea mai tînără disidentă a României, care a văzut cu ochii sufletului ce înseamnă suferința, neputința în fața prostiei și umilința pshică în fața brutei. Debut în poezie la vîrsta de 9 ani. Premiul național de poezie "Nicolae Labiș", la vîrsta de 10 ani. Debut în volum în anul 1996, cu "Corabia portugheza", al doilea volum publicat în 2000: "Ironiile plecării", "Desfrîul sacru", 2006. Ref. "Scriitori ieșeni contemporani", Nicolae Busuioc, "Bacăul literar", Eugen Budău. Numeroase traduceri publicate. Actualmente redactor șef cotidianul "Monitorul de Iași", Asistent asociat la Catedra de engleză a Universității "Al. I. Cuza", Iași (pentru mai multe detalii, pagina personală web: www.mdsdesign.ro/alina_tacu)

72 poezii, 0 proze

Contemporan cu tine

de Jianu Liviu-Florian

CONTEMPORAN CU TINE Contemporan cu tine sunt demult – De când ieșeai, cu-un ochi închis, afară – Când primul țipăt, încă ți-l ascult – Și ne priveam, curioși, întâia oară – Contemporan cu tine sunt...

PoezieAtelier

Joc de culori, de nuanțe și de contraste în peisagistica actorului Ștefan Sileanu

de Filip Tănase

Pictorul, rege-ntre actori și actor mare printre pictorii contemporani valoroși. Cu ocazia unei superbe expoziții de tablouri premiate în vara anului 2004 Triplu catren A fost demult o vreme, când De...

PoezieAtelier

punct

de florian stoian -silișteanu

În această noapte temperaturile vor fi cuprinse pe continentul tău autostrada se rupe eu pe aici doar stau de veghe cum sosește visul să-l și pot vedea îți spun dovlecel și schimb parola de pe...

PoezieAtelier

Eminescu- in contemporaneitate

de Ana-Maria Balas

``Eminescu este cea mai frumoasa utopie romaneasca si una dintre putinele certitudini ale fiintei nationale``, spunea criticul literar Aureliu Goci. Fiecare epoca si-l revendica, toate generatiile...

Atelier

contemporan cu neputința

de Mihai Leoveanu

te-au uitat cei de aproape și cei de departe - cine te mai iubește, popor al meu? – dacă însuți vei uita de tine te va uita și Dumnezeu se aruncă în tine cu pietre și resturi deși pentru mulți ai...

Atelier

burgundia 55

de Anni- Lorei Mainka

vândut jaluzele cumpărat ușă vândut scări reparat baia marchiză vândută plătit grădinar memoria vândută de la stânga la dreapta cumpărat binoclu “Lingvistic incorecta viziune asupra trecutului”...

PoezieAtelier

Amintiri din copilărie

de Ananie Gagniuc

Dragi agoniști, mulți dintre dvs. nu veți veni la festivalul de la Vama, așa că public -în premieră, șarja pe care o voi prezenta acolo, spre delectare. AMINTIRI DIN COPILÃRIE (MULT după Ion Creangă)...

ProzăAtelier

Prefata la volumul Contemporan cu Dumnezeu, de Liviu Ioan Stoiciu

de Marius Marian Șolea

Nou iluminism și „realism consumabil” Marius Marian Șolea – și poezia lui, efect al unei epoci de tranziție. Încep cu această definiție, având de a face în Marius Marian Șolea cu un poet...

PoezieAtelier

„Am fost contemporan, de ritm interior, cu Nichita Stănescu …” (I)

de Argeseanu Gabriel

Domnule Tudor Gheorghe, când ați realizat că destinul dumneavoastră va fi tovarăș de viață cu cântecul? Bă, asta e demult, dar e mișto. Eu sunt primul individ, care a suferit exploatarea artistului...

ArticolAtelier

Jocul cu mărgelele de sticlă

de Jorge Luis Borges

Cînd am început să studiez germana, prin 1917, am descoperit în antologia lui Benzmann un scurt poem de Hermann Hesse. Un călător petrece o noapte la un han. La han există un izvor. A doua zi...

EseuClasic