Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Consumația costă"2191 rezultate

0.05 secundeMeilisearch
34 rezultate
FS

Floroiu Sorina

AutorAtelier

In materie de Literatura sunt doar un consumator, care din când în când își mai transformă gândurile în cuvinte. cât de bine îmi iese, las pe alții să imi spună.

2 poezii, 0 proze

SI

Salagean Ioan

AutorAtelier

De la tara, scolit in armata, ostean pana la pensie, acum retardat(RETIRED). IUBITOR DE CREATIE, CONSUMATOR AL ACESTEIA. Am descoperit foarte tarziu poezia, dar ma stradui a recupera. Mi-s dragi toti cei de aici!

1 poezii, 0 proze

Vicente Blasco IbanezVI

Vicente Blasco Ibanez

AutorClasic

S-a născut la Valencia, pe 29 ianuarie 1867, adus fiind pe lume de Ramona Ibáñez, soția comerciantului Gaspar Blanco. A urmat cursurile facultății de drept la Universitatea din Valencia. Licența pe care a obtinut-o in 1888 nu i-a folosit la nimic, din simplul motiv că nu a practicat niciodată dreptul. Încă de pe vremea studentiei a fost pasionat de literatura și politica. Si tot in vremea studentiei, daca nu cumva mai devreme (dar în această privință izvoarele sunt sărace în informații) și-a descoperit pasiunea pentru femei. Această ultimă sferă de interes a lui Ibáñez nu ar trebui tratată cu superficialitate, macar din respect pentru energia pe care a consumat-o iubind si scriind despre femei. Din păcate, despre femeile din viața sa nu sunt multe lucruri de povestit aici. Sursele sunt sărace la acest capitol. A fost căsătorit cu Maria Blasco del Cacho, fiica magistratului Rafael Blasco, dar, se-nțelege, aceasta a fost doar un subiect al pasiunii sale, căci numărul real al...

0 poezii, 0 proze

Alin FarcasAF

Alin Farcas

AutorAtelier

Autorul își face apariția - miraculos, ar spune unii - în toamna anului 1979, în Mediaș și descoperă cu stupoare că are doi părinți. Trece cu greu peste asta și crește în legea firii și-n spirit ardelenesc. Duce o viață lipsită de griji, dar nelipsită de sare, zahăr și grăsimi, până-ntr-a 19-a primăvară. O dată mustăcioara crescută bine, ambiția îl macină și-l mână spre mai bine. Se decide să-și ia destinu` la pumni. Cu liceul terminat, discotecile din zonă-i călcate în picioare și fetele consumate cu tot cu cotor, se hotărăște să vină în capitală. În Micul Paris, încearcă Dâmbovița cu degetul, se arde și suflă mai apoi și-n iaurt, își pierde câțiva dinți într-o încăierare incorectă (1 vs 5), ceea ce nu vă dorește și dumneavoastră, face o facultate... ca să nu zică precum că n-a făcut-o și p-asta, are parte de viață de noapte din belșug, muncește pe unde apucă, demolează patroni, iubește femei, se îndrăgostește și, odată cu trecerea timpului, începe să-l piardă pe ardeleanul din el....

43 poezii, 0 proze

Consumația costă

de Adrian Suciu

Acasă e un șir de silozuri prin care aleargă hamali în șomaj. Sînt unghere în care se moare de somn. Acasă am cărți în care în care țopăie dragostea pînă o înjură vecinii. Trec fete pe role, cu...

PoezieAtelier

Cina (I)

de Ion Stratan

Cei doi intrară pe ușa din stânga de care spânzurau mărgele, ca în oricare local oriental, luară loc pe două scaune plușate și comandară două cafele tari. - Deci mâine pleci? - Da, trebuie, spuse ea...

Clasic

Cautand sinele

de Grecu Cristian

Exceptand introducerea… Suna telefonul…suna lung si el nu raspunde fiind preocupat de ce se difuzeaza la televizor.intr-un tarziu se ridica de pe parchet unde statea sprijinit cu spatele de pat si...

ProzăAtelier

Flash - back mai departe...

de Adriana Camelia Silvia Popp

cotidian alergi în cerc lumea nu stă pe loc nici pe roze răsăritul e pentru unii apusul erelor legendare deasupra se petrec norii împreună cu stele nu cuteza să-ți îndrepți într-acolo privirea costă...

PoezieAtelier

vreau sa fiu totusi vedeta

de Mihaela Raileanu

S-a întîmplat într-o zi de luni, o zi în care parcă nici iarba nu crește...cu atît mai puțin cu cît afară sînt minus 24 grade C. Se vede treaba că eram cu gîndurile haihui, altfel nu-mi explic cum de...

EseuAtelier

Eu și Vilo

de Glad Berindei

Locuiesc într-o garsonieră pe malul mării. Seara când ies pe terasă am în față o imagine destul de plictisitoare a valurilor. Am prostul obicei să mă așez cu fața spre ele, să le admir câteva momente...

ProzăAtelier

Calculele poetului Grigore

de Alex Tocilescu

Pe vremuri, poeții erau foarte bine plătiți Zise poetul Grigore. Eu, de exemplu, câștigam opt mii de dolari pe lună, netto Ceea ce brutto era vreo treișpe mii. Dar banii se duceau: o mie chiria,...

PoezieAtelier

Adevăruri din bacanala unui Advertising literar

de Maria Pilchin

Pre-scriptum: Literatura a intrat sub regimul, dacă nu exclusiv, cel puțin predominant al cantității, difuziunii și pluralității incontrolabile. A. Marino „Vinul roșu de Touraine era destul de rece....

EseuAtelier

Mathesis sau bucuriile simple (6)

de Constantin Noica

(VI) Despre omul care nu este Cîteodată nu numai Dumnezeu, dar toate lucrurile îmi par ca și cum ar fi. La ce bun mai mult? Dacă pot să trăiesc bine între fantome alerte, de ce să mă îngrop între...

EseuClasic

Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca (9)

de Doru Ciucescu

Într-o după-amiază din luna mai, m-am hotărât să plec la Aain Dziab (Izvorul Lupului), stațiunea balneo-climaterică aflată la numai câțiva kilometri de Casablanca, pentru a urmări un apus de soare....

ProzăAtelier

CuRu dy pământ

de Adrian Firica

“Firică,cel agramat/Mult prea lesne lăudat... \"Eschibiționiste\"?!Îmi vine sa râd...Poate ai vrut să spui\" exhibiționiste\"!E grea limba română,mai ales când folosești caractere minuscule,...

Atelier

am plâns un schelet

de enea gela

după ce i-am numărat oasele lipsă/ rememorând întâmplări consumate în baia internatului mixt pe timpul pauzelor prelungite de o sonerie defectă ulterior s-au pus interfon și barieră de acces primisem...

PoezieAtelier

Laboratorul lui Dumnezeu

de Alexandru Ciobanu

(134) Notă: Trimiterile bibliografice pot fi găsite la adresa: http://www.miracol.ro/bibliografie.txt Definiție de dicționar: Entalpia - mărime termodinamică egală cu suma dintre energia internă a...

EseuAtelier

Magazia de semifabricate. Salamul lui Ceaușescu și câinele vorbitor

de Ghinea Nouras Cristian

La „IUPÞ”, magazia de semifabricate găzduia o adevărată Agora. Retrași printre țevi și profile „U”, „T” sau „I”, departe de ochiul vigilent, dar cam împăienjenit de tutun al șefului, puneam țara la...

ProzăAtelier

Elodia

de ANDREI CHIRU

Stătea tăcut în scaunul cu rotile. Aștepta. Era așa rușinat și emoționat că respira sacadat ca un bătăuș dement. Ardea de nerăbdare să vadă ce-i oferise agenția. Se numea \"\"Elodia\"\". Era una...

ProzăAtelier

Gânduri

de Nincu Mircea

Prin definiție, ca ființă biologică, omul se află într-o continuă căutare de cunoaștere în scopul deservirii nevoilor primare precum hrana, protecția sau reproducerea. Pentru a trăi este esențial să...

Atelier