Elodia

Stătea tăcut în scaunul cu rotile. Aștepta. Era așa rușinat și emoționat că respira sacadat ca un bătăuș dement. Ardea de nerăbdare să vadă ce-i oferise agenția. Se numea \"\"Elodia\"\". Era una dintre cele mai de succes \"case de companie\". Aveau reclame în care se explica în mod elevat și cu mult bun gust ceea ce oferă: servicii din cele mai variate, satisfac orice gusturi, oferă consulting și îndrumare psihologică gratuită. Firma era prezentă în toată lumea prin intermediul filialelor sale. Chiar și sloganul lor era o noutate care însă îi costase o groază de bani datorită proceselor pe care le avuseseră:”Te-ai săturat de Coca-Cola?” Pierduseră procesele însă conducerea prevedea acest lucru încă de la început. Fusese o strategie de marketing controversată. Ziarele, posturile de radio și televiziune ținură acest scandal în prim plan cîteva luni. Comanda o făcuse telefonic. Acum cîteva zile. Sunase pe la 9 seara. Era oarecum încețoșat după atăta băutură. Poate chiar asta îl făcuse să prindă curaj și să pună mîna pe telefon. A format repede și a așteptat. La capătul celălalt îi răspunse, culmea, un bărbat. Acesta se recomandă, îi zise toate celei aferente unei prezentări: mă numesc…, ați apelat la firma…. Wilhelm se gândi că ar fi foarte posibil să fie un robot. Un schilod și un robot. În schimb vocea părea destul de vie și chiar după ce termină întreaga frază (de curtoazie) îl întrebă cu ce anume i-ar putea fi de folos. “De folos” ce frumos sună. Și în același timp cît adevăr. Nu mai fusese cu o femeie de când i se stricaseră picioarele. Acum regreta că nu o ceruse în căsătorie pe fata aceea din facultate cu care se înțelesese atît de bine. Poate dacă n-ar fi avut nasul atît de mare erau și acum împreună. Își aduse aminte ceea ce se întîmpla cînd vroia s-o sărute, cînd vraja se întindea asupra lor, cum nasul ei părea atunci parcă mai mare și se ciocnea de obrazul lui proaspăt bărbierit aproape cu scârțăit. Și pe deasupra în fiecare dimineață înainte de a se spăla pe dinți gura ei avea un miros greu, îmbîcsit. Chiar ea zicea că are probleme cu stomacul, că e constipată des, că in fiecare seară consumă o linguriță de gem purgativ. Într-o luni descoperise la ea în frigider, lîngă alimente, borcănelul cu pricina. Era consumat pe jumătate. Avea pe etichetă fotografiate niste fructe coapte, care nu erau deloc în concordanță cu scopul final al conținutului. În borcan era înfiptă lingurița. În fine, totul era trecut, între timp se schimbaseră multe, ea se măritase,era încadrată, se mai întîlniseră pe stradă, el o pofti la o cafea, ea refuză pe motiv ca este grăbită și de atunci nu mai știau nimic unul de altul. Între timp și el își făcuse un drum în viață, fusese profesor, unul chiar respectat probabil, după cum se auzea prin mediile unde era cunoscut. Acum șase ani însă i se descoperise o boală care avea să îi afecteze oasele, mai întîi picioarele și apoi mîinile. La început nu avea decît o senzație de disconfort dimineața, disipată în tot trupul. Cu timpul însă durerea a început să se permanentizeze, să radieze pe toată suprafața picioarelor, chiar de sub abdomen și terminînd cu ultimele falange. În ultimii doi ani se simțise din ce în ce mai rău. Și musculatura i se atrofiase datorită efortului redus pe care-l făcea. Cariera profesorală o părăsise odată cu începerea folosirii bastonului. Și astfel ajunsese să locuiască singur într-o garsonieră la etajul 7. La început fusese vizitat des, compătimit și chiar cocolit de foștii colegi, de foștii elevi, de prieteni, vecini, rude. Cu timpul însă vizitele s-au rărit, aerul pe care-l respira a devenit din ce în ce mai îmbîcsit, toți s-au obișnuit cu el așa cum era, parcă dintotdeauna fusese un paralitic, nimeni nu-l mai văita. Pînă și el nu mai concepea mersul la veceu ca pe o simplă activitate, ci ca o acțiune extrem de elaborată. De folos. Îi spuse cam ce își dorea. Tariful era piperat. Serviciile alese de el erau destul de rar solicitate. Erau privite ca un delicates. De aceea probabil că nici personalul lor nu era pregătit pentru astfel de clienți. Și el era doar destul de beat să întrebe. Pînă la urmă se înțeleseseră. Avusese de ales între 3 fete, singurele care satisfăceau astfel de doleanțe. O alesese pe a doua. Azi s-a pregătit de dimineață pentru ce avea să urmeze. Avea niște emoții care-l gîtuiau, se simțea ca un tinerel proaspăt îndrăgostit, petrecuse o oră aranjându-se în fața oglinzii, admirîndu-se din numeroase unghiuri și în multe ipostaze. Pînă la urmă conchise că stilul clasic îl prinde cel mai bine. Alese un costum negru care i se părea că îl face mai impozant, că îi maschează foarte bine lipsa mușchilor, că îl întinerește, cravata o alese în așa fel încît să îi acopere dungile pe care pielea lăsată i le făcuse pe gît. Părul îl aranjă în așa fel încît să nu i se observe efectele medicamentelor, care-l făcuseră răzleț și cu o textură nesănătoasă. La ora 8 deja tot decorul era aranjat: șampania era pregătită, patul era aranjat cu grijă, mirosea a curat. O aștepta. Stătea tăcut în scaunul cu rotile. Aștepta. Era așa rușinat și emoționat că respira sacadat ca un bătăuș dement. Ardea de nerăbdare să vadă ce-i oferise agenția. Gîndurile îi fură întrerupte de zănganitul strident al soneriei care parcă îl electrocută. Sări speriat direct la ușă. Când deschise, ea păși cu repeziciune înăuntru. Se prezentă cu o oarecare notă de oficialitate forțată. Wilhelm simți acest lucru și cu o oarecare stîngacie încercă s-o ajute să-și scoată haina. Ea îi zîmbi încurcată de atitudinea lui galantă și se răsuci lăsind-o să alunece. Wilhelm o luă cu grijă și o puse în cuier. O pofti să se așeze la masă. Atmosfera oarecum tensionată și puțin penibilă începea să se risipească incet: - Cum ai zis că te cheamă? - Isobel. Adică pentru dumneavoastră sunt Isobel. - Cum pentru mine? Apopo, eu sunt Wilhelm Thor, și îi întinse mîna . - Încîntată. Ãsta e numele pe care l-am primit cînd m-am angajat. Numele este stabilit de un psiholog în funcție de cum arăți, cîți ani ai, ce știi și ce ești dispusă să faci. Wilhelm își aprinse o țigară după care o servi și pe ea. -Nu mulțumesc. Nu fumez. Dacă aveți ceva de băut… -Imediat, cum să nu. Plecă și se întoarse cu două sticle. Ce dorești? - Pot să-ți spun Wilhelm? Așa mi s-a spus de la firmă. Și zîmbi arcuindu-și buzele într-un rictus obraznic. Wilhelm îi observă atunci dinții albi, prea albi și drepți pentru a fi adevărați. Mai ales pentru vîrsta pe care o avea. La fel băgă de seamă atît lungimea cît și perfecțiunea neobișnuită a unghiilor, cînd luase paharul în mînă. Preferase vodka. Lacul era aplicat cu atîta pricepere și părea atît de proaspăt încît îi trecu prin minte că atît unghiile cît și dinții erau false. Dar părul? Imediat își ridică privirea către capul ei. Da. Părul părea cît se poate de natural. Negru spre castaniu, nu foarte des dar îngrijit. Sub el se ascundea un chip care deși prezenta trăsături fine, ascundea o vulgaritate rece și obscenă. Sau poate era doar părerea lui. Sau poate așa cerea imaginea. Ridurile ce-i brăzdau fața păreau cele mai autentice deși erau acoperite de o pudră care imita fidel pielea unei tinere bavareze. Vodka o cumpărase special pentru această ocazie. Și cele două lămîi. - Ce mă privești așa ciudat? Nu-ți place de mine? Nici o problemă. Dacă te așteptai la altcineva în locul meu, pot să plec și-ți recapeți banii. Asta bineînțeles înainte de a se scurge o oră. Această primă oră este “de protocol” și nu intră în preț, atît eu cît și clientul putînd da înapoi sub pretextul de “incompatibilitate”. Incompatibilitate, după atîta timp? Nu avusese multe femei la viața lui, nu știa practic ce înseamnă să fii compatibil. Și oricum sexul nu îl fascinase niciodată. Mai ales după perioada adolescenței, cînd toți cei de vîrsta lui erau așa de avizi de cunoaștere în acest domeniu, cînd toți priveau viața cu așa larghețe, lui i se păreau niște apucături fără valoare, fără pic de conținut. Ar fi vrut ceva deosebit. Ceva mai profund. Ceva care să nu se estompeze așa de ușor cu trecerea anilor. Ceva care să îl facă să se simtă superior lor. Și neapărat nu blondă. Mama lui fusese blondă. Una veritabilă. - La ce te gîndești? Pari cam încurcat. Ești emotiv? Isobel se ridică din fotoliu. Avea paharul în mînă. Îl ținea atît de lasciv. Wilhelm privi rujul care rămăsese pe pahar. Se gîndi ce ar putea face cu el cînd va rămîne singur. Isobel era foarte aproape. Se aplecă peste el și începu să-l mîngîie. Îi turnă și lui în pahar. Continua să-l mîngîie. Încet. Îi ciufulea părul și rîdea. Wilhelm se simțea oarecum jenat și folosit într-o mistificare a unei relații normale. Respirația ei îi părea așa de rece. Se gîndi dacă a făcut bine. - Ești așa de dulce. Îi veni să vomite. Era excitat. Situația îi făcea greață. Se gîndi la Dumnezeu și la căință privindu-se în oglinda de la bibliotecă. La faptul că niciodată nu-i prea tîrziu. Că nimeni nu e vinovat. Că nu trebuie să-i atribui nimănui responsabilitatea pentru ceea ce ți se întîmplă . Se mai gîndi la cum ar arăta maică-sa privindu-l în aceste momente. De mult timp îl obseda această imagine. De fiecare dată cînd fusese cu o femeie parcă și ea asistase. Se uita și rîdea de el. Îl arăta cu degetul și rîdea. Și cînd ejacula și ei îi curgeau un fel de bale iar din sîni i se scurgea un lichid gălbui. Și mereu era îmbrăcată în școlăriță și avea părul în două codițe. Ca în poza pe care i-o arătase cînd era mic. O privi pe Isobel în ochi. Erau frumoși. Tocmai petru că erau goi, inexpresivi. I se părea minunată această lipsă de viață, această goliciune, îi dădeau senzația de peșteră unde atâta frumusețe nu adăposteștete nici un pic de viață. Albastrul ochilor îi părea atît de pur și organic, privirea fixă și în același timp pierdută nu arăta nici o amprentă a vreunui gînd, a vreunei trăiri. Ochii ei erau frumoși. Nu ea îi făcea frumoși, ci ei o făceau pe ea frumoasă. - Isobel, știi…, îi luă mîna și i-o sărută. Îi luă fiecare deget și îl sărută. Cu atîta migală îi pipăia cu limba vîrfurile ascuțite ale unghiilor. Îl înnebunea lungimea lor. Și culoarea violentă. Le dorea înăuntrul lui. Să îl doară. Să le simtă în carne. Isobel își retrase încet degetele captive. - Știu Wilhelm. Înțeleg de ce m-ai chemat. Din prima clipă mi-am dat seama. Ai început să te simți bine așa, nu? Crezi că te ajută? Pari mai mult a avea nevoie de cineva să te mîngîie. Vrei o tîrfă? Una ordinară? Lăsă paharul pe masă și îi trase o palmă. Wilhelm își ridică privirea spre ea cu multă obediență și în același timp plin de mulțumire. Îi luă mîna și i-o înfipse sub fusta scurtă. Wilhelm atinse materialul moale al chiloților. O simți? Te excită dacă-ți spun cîți au atins-o? Cîți au lins-o? Te excită dacă-ți spun că s-a lățit încît intră două lejer? Þi se pare că ești pervers? Că trăiești o dramă unică? Că se cuvine să fii pedepsit în continuare? Probabil ai și motive mistice? Apropo, știi că a fost unu care a dorit să-mi bage o cruce înăuntru? A spus că asta îl excită enorm. Să privească cum intră și iese în ritmul unei melodii compuse chiar de el. Fusese profesor de pian. La sfîrșit, mă punea să i-o dau s-o miroasă și apoi s-o lingă. Înainte să plec o atîrna înapoi pe perete deasupra patului unde dormea. Și îmi mai cerea să nu mi-o spăl înainte de a veni la el. Să îi rămînă mirosul cît mai mult timp. Pentru că a mea miroase la fel ca și marea în luna august. Rîse. Hristos îl vizitează în anumite nopți și îl roagă să mă aducă. Și chiar lui îi place să rămînă așa mozolit și lipicios ore întregi după plecarea mea. Vezi, te mai crezi pervers? Își trase cu violență marginea chilotului și cu două degete își crăcănă cele două labii. Îți place pizda mea? Nu te excită că e iritată? De la atîta futut. Și de la atîția porci nebărbieriți. - Scuipă-mă te rog, zise Wilhelm cu ochii injectați. Ea însă îl luă de păr și îl înfipse cu fața în bucata de carne. Era rece. Nu fierbinte. Nici moale. Nu apucă să se-nfigă cu dinții bine, că simți că fața îi este inundată de căldură. - Îți place? Și îl tinea așa de strîns de păr încît îi simți unghiile străpungîndu-i pielea capului. -Deschide gura. Știu că-ți place. De-aia am venit. Wilhelm simți că i se face gura pungă. Era așa de sărat. Mirosul însă îl înnebunea. Era așa de cunoscut. Din școală mirosea scaunele pe care stătuseră colegele lui. După ce veneau de la baie. - Îți place, nu? Să te văd. Uită-te la mine. Gustul greu îi tăia respirația dar se supunea. Îi plăcea să simtă scurgîndu-se pe bărbie picăturile suculente. După ce termină, Isobel îl împinse cu tot cu scaun. Wilhelm se prăbuși cu o icnitură înnăbușită. Simțea că sperma îi ajunsese atît de sus încît dacă ar fi vomitat i-ar fi ieșit pe gură. Isobel se depărtă de el și se așeză pe scaun. Își aprinse cu mult calm o țigară și răsuflă ușurată. Privi încăperea sărăcăcios mobilată. Biblioteca plină de cărți pînă la refuz îi conferea un aspect de mansardă de început de secol. Numai telefonul și televizorul stricau această imagine boemă. În rest, părea camera unui artist. Wilhelm se uita cu ochii holbați și nedumeriți la femeia care se afla la un metru de el. Pe dresul negru se vedea o pată care se prelungea în jos spre piciorul bine făcut. Se tîrîi în patru labe pînă ajunse cu nasul în dreptul ei și începu să-i miroasă coapsele ude. Isobel își scoase unul din pantofi. Era ud. Un pantof cu tocul de 12. - Îți plac pantofii mei? Tu ai vrut să port așa ceva. Știi, de fapt eu urăsc tipul ăsta de încălțări. Dacă era după mine purtam numai tocuri joase. Dar majoritatea mă preferă așa, cu un cap mai înaltă decît ei. Le plac picioarele mele. În timpul ăsta își freca degetele cărnoase și bine aranjate de fața lui. Îi plăceau degetele de la picioare. Întotdeauna vara admira pe furiș sandalele și papucii elevelor sale. Mai ales pe acelea ale fetelor cu degete și cu glezne frumoase. Oja roșie și aplicată cu măiestrie accentua acest efect vizual. - Wilhelm stătea cu gura căscată și limba scoasă afișînd o grimasă deopotrivă grotească și hilară. Atingea cu poftă degetele cu pedichiura impecabilă. Lipsa monturilor, armonia pe care o prezenta laba piciorului îl făcea să-i lingă fiecare degețel cu multă minuțiozitate ca pe un delicates prețios. - Porc bătrîn, treci în pat. Și îl lovi cu putere în burtă. Wilhelm se ghemui de durerere prinzînd cu o mînă piciorul care-l lovise. Începu să-l sărute, frecîndu-se de el ca un cîine excitat. Se prinse cu putere de glezna subțire. - Þi-am zis să treci în pat. Acum. Și-l împinse ca pe un hoit în direcția unde se afla patul. Wilhelm se rostogoli rîzînd. De abia mai putea să respire. Loviturile le simțea încă înfipte în coșul pieptului și în coaste. Durerea nu mai era de mult ceva neobișnuit pentru el. Era prima oară însă cînd plătise pentru ea. Ridică ochii și-și văzu căruțul răsturnat, abandonat parcă. Nu prea-l văzuse din exterior. Ii era la fel de folositor ca și unui miop care-și vede ochelarii seara la culcare, cînd îi dă jos și apoi a doua zi dimineața cînd și-i pune la loc. În clipa următoare, deși încă icnea după loviturile grele, mai primi un picior peste față. Mai precis cu vîrful pantofului drept în gură. Cînd Isobel se dădu doi pași înapoi chicotind cu țigara în colțul gurii, covorul deja era pătat de sînge. Wilhelm începu să se tîrască spre pat. Cu o mînă își șterse buza zdrelită. Ce bine îți stă așa cotonogit. Îți dă o aură de victimă mistică. Aproape pari un erou. Însăși camera asta a căpătat o personalitate de decor de piesă de teatru. Băutură, țigări, dezordine, sînge pe covor. Un singur lucru lipsește, nu-i așa domnule Wilhelm? Wilhelm însă părea dezorientat, abandonă drumul spre pat și mergînd în cotul stîng părea acum că are ca traiectorie căruțul răsturnat. Ajunse aici, vru să se ridice dar cum mușchii de la mîini nu-l mai slujeau de mult decît cu maxim ridicatul unei căni, se prăbuși din nou pe jos. Începu să rîdă deși avea ochii înlăcrimați și ieșiți din orbite. - Deja ai cedat puișor? Te simți bine? Ai ieșit din monotonia cotidiană ? Mă bucur dacă am reușit să fac din tine un “om nou”. În timp ce-i șoptea la ureche, cu atîta duioșie, îl trăgea de păr spre pat. La început se urni foarte greu, încercînd să opună rezistență dar pînă să-și dea bine seama ce se întîmplă fu lîngă pat. - Suie. Poți singur. Sunt sigură. Arată că ești băiat mare. N-o face pe mama să se supere. - Coatele îi începură să se cațăre. I se părea că trebuia să ajungă sus. Singur. Era un efort de voință. De mult timp majoritatea lucrurilor simple erau pentru el adevărate încercări. În schimb aprofundase alte laturi pe care omul normal, datorită vieții cotidiene le ignoră. Învățase să se bucure de cele mai mici detalii ale existenței, chiar și de durere. Invățase să o transforme într-o voluptate pe care o putea savura în toate modurile posibile. Acum însă era prima dată cînd plătise pentru ea. Era un sentiment nou și plăcut care îi dăduse puterea necesară să ajungă la pat. Cu ultimele sforțări se prinsese de cearșaful alb. Iși urcă jumatate din corp. Acum urmau picioarele. Cu ele era cel mai greu pentru că nu îi erau de nici un folos. Simți că nu mai avea putere să continue cînd fu prins de subțiori precum un copil și aruncat cu putere pînă în mijlocul patului. Era foarte slab. Fața umedă i se lipi de cearșaf. - Uite ce murdărie ai făcut. Ai pătat așternutul. Cum o să mai stau lîngă tine în mizeria aia ? Cum o să ne hîrjonim în jegul pe care l-ai făcut? Curge din tine prin toate găurile. Sau poate ți se pare mai palpitant așa. Dacă-ți place, stai un pic să vezi ce o să urmeze. Cum o să ne jucăm. Wilhelm simți atunci o mînă înfiptă în păr care încerca să-i răsucească capul. Se conformă cu greutate astfel încît ajunse cu privirea în tavan. Peste două secunde însă acesta părăsi cîmpul său vizual și fu înlocuit de chipul acum schimonosit al „prietenei” sale. Nu mai semăna cu cea care apăruse in ușă acum o oră. De la atita efort, transpirația făcuse ca machiajul să i se scurgă pe pomeții plini, rujul i se întinsese, părul nu mai păstra coafura inițială, observindu-se acum cît era de rar. - Fii atent. Cască bine ochii. Și gura. Sper ca o să-ți placă. Și Isobel se întoarse astfel încît fundul ei mare era așezat exact deasupra capului lui Wilhelm. Îți place? Vezi bine? Dacă ratezi momentul s-ar putea să nu se mai repete. Wilhelm însă se gândea la eclipsa de soare și la cometă, evenimente pe care tatăl lui îl sfătuise să nu le uite pentru că sunt foarte rare și că puțini sunt aceia care le văd. Se mai gîndea la experiențele unice pe care el le trăise. Fuseseră puține și lipsite de profunzime. Nu avusese revelații divine, nu suise pe nici un munte, nu zburase, nu fusese niciodată și în nici o situație un erou. Și cînd incercase ceva deosebit, dăduse greș. Pînă la urmă se consolase cu statutul său pipernicit în lumea asta pe care pînă la urma hotarîse că este „rea” și de acea nici măcar nu merita să-ți bați capul. Gîndurile îi fură întrerupte violent cînd simți ceva cald și umed alunecînd de-a lungul penisului său. Era gura ei care îl făcea să trăiască ceva pentru a doua oară în viața lui. Era însă mult mai bine, operația era executată cu mai multă tehnică, cu mai mult profesionalism fiind mimată aproape și pasiunea. Mișcările ei erau bine sincronizate, viteza de la început crescu în mod gradat făcând ca senzația de plăcere să urce în tot corpul, nemaisimțind durerea, nemaisimțind nici o angoasă, nici un gând care să-l dranjeze. Simțea o fremătare plăcută în tot corpul, mai ales la nivelul capului. Acum probabil o va face. Observă anusul schimbându-și forma, dilatîndu-se parcă într-un mod nesănătos. Dincolo nu era atît de întuneric pe cât se aștepta. Nu era așa de neprimitor cum auzise. Și acolo era viață. Carnea era roșie, curată, nu-l izbi nici un miros pestilențial, nu era acel câh de care tot auzise. Era doar un periferic puternic vascularizat, o componentă umană la fel ca și celelalte.. De ce oare căpătase acel stigmat pe care-l avea de atîta timp? Sau poate el nu mai raționa. Se schimbase atît de mult în comparație cu cei de afară? Convențiile sociale nu-l mai influențau în nici un fel? Poate asta era cauza a ceea ce se întîmpla cu el astăzi. Asta și faptul că era bolnav. Gîndurile îi fură însă întrerupte de apariția Lui. ::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: Peste jumătate de oră o femeie ieși de la apartamentul 28. Se îndreptă grăbită către primul taxi pe care-l întâlni. Merse vreo 10 minute pînă ajunse la ea acasă, într-o garsonieră la fel de mică ca și a lui Wilhelm, unde o aștepta o pisică care mieuna de foame, gudurându-se pe lîngă castronul golit . Milla Korso își scoase pantofii cu toc înalt, își aruncă hainele “ de servici ” în mașina de spălat, trase pe ea ceva mai comod, și coborî la magazinul din colț. Pe scară se întîlni cu o vecină pe care o salută politicos, și care o înștiință că este restantă cu plata chiriei. La magazin o aștepta hrana pentru Miky, pe lîngă care mai cumpără și ceva pentru ea, puțină brînză de vacă și niște măsline. Mai luă un pachet de Lucky Strike și o sticlă de suc de portocale. Detesta Cola. I se păru foarte ieftină și carnea de pui, mai ales că vînzătoarea era o fosta colegă de școală care o sfătui să cumpere deoarece pulpele tocmai fuseseră aduse. Se scotoci prin buzunare, însă nu-i mai ajungeau banii. Probabil o să vină mîine să cumpere 2 kilograme. Îi plăcea să gătească pulpe la cuptor. Avea multe condimente care-i dădeau un gust deosebit. Și o va invita pe mama ei la masă. Deodată insă își aduse aminte de ultimele ore petrecute alături de acel ciudat Wilhelm, căruia probabil îi adusese o oază de plăcere în garsoniera lui prăfuită. Oare ce făcea acum? Nu prea se mai gîndise pînă acum la ceea ce făcea în timpul zilei după ce termina programul. Așa și fusese învățată cînd venise la firmă. Viața privată și serviciul trebuie să fie două fațete ale aceluiași personaj care însă nu trebuiau să se intersecteze niciodată. Era însă foarte contrariată. Nu știa dacă făcuse ce trebuie, dacă nu abuzase, deși urmase indicațiile date de operatorul de servici. Avea bifate serviciile pe care trebuia să le presteze. Se achitase cu succes de toate. Dăduse poate un pic de parfum teatral prestației. Comisonul obținut astăzi era mai mare decât tot ceea ce câștigase intreaga săptămână. Făcuse însă acel lucru pentru prima dată. De când era ea angajată nimeni nu-i ceruse aăa ceva, nemaivorbind de prețul exorbitant care ar fi descurajat și pe cel mai pervers amator de astfel de “delicatese”. Gîndurile o părăsiră cînd intră pe ușă și realiză că din banii cîștigați în seara asta își va putea permite să plătească o parte din expediția în Antarctica pe care visa să o facă peste 3 ani.