"Coborare" – 13871 rezultate
0.01 secundeMeilisearchDaniela Parvu Dorin
Sunt psiholog si scriu pentru si despre suflet. Eu scriu de când mă știu. Consider că alături de poezie viața mea e un concert unic. Am debutat în revista liceului - “Năzuințe și împliniri” - în anul 1980. Am publicat, mai apoi, versuri în reviste și în publicații literare de prestigiu (Cronica, Convorbiri literare, Poezia, Suplimentul artistic al Scânteii Tineretului, Viața, Monitorul Cultural, Timpul, Observatorul) și în diverse Antologii. Am publicat două volume de versuri: -Mi-e nervul aprins (1995) și -Arta de a plânge (1997). După 1995 m-am alăturat revistelor online, blogurilor și grupurilor de literatură de pe Facebook - dar nu numai - descoperindu-mi astfel vocea mea personală :(Agonia.net, Insemne culturale, Basarabia literară, Negru pe alb, Poezii de suflet, Cenaclul Noduri și Semne, Universul prieteniei, Cronopedia, Citatepedia, Ziarul Lumina, Noul Orfeu, Ecoul, etc.). Nu mi-a plăcut niciodata ideea de “poezie feminină” sau invers.Cunoașterea și coborârea în sine nu au...
153 poezii, 0 proze
dimitriu mihaela
De fiecare dată când găsesc câte o muză care să mă ajute să-mi exprim trăirile, o primesc cu căldură și o invit să coboare printre măruntaiele gândurilor mele. De fiecare dată când îmi aduc aminte de locurile natale, de cetatea Târgoviștei mă cuprinde o senzație de alin și de bucurie. De fiecare dată când îmi arunc mârșav numele și prenumele, Dimitriu Mihaela-Doina pe un petic de hârtie, mă tot frământ dacă stihurile mele vor stârni în mintea vreunui lector un pic de euforie, de stimă, de critică , de nostalgie ori de o simplă introspecție. Întotdeauna ca un peregrin însetat de liric, de epic și dramatic, m-am tot avântat să îmi public modestele scriituri la gazetele locale, la revistele școlii, în volume colective. Am îndrăznit să iau premii și să particip la ședințele cenaclurilor locale , precum „Elena Văcărescu” și naționale „Săgetătorul” ce se țineau la București. Sunt ferm convinsă că niciodată nu îmi voi lăsa vocea mea lirică și mereu le voi spune celor ce vor vrea să muște...
2 poezii, 0 proze
Cretu Sebastian
colaborare la diverse publicatii locale
1 poezii, 0 proze
Serbu ionel
vanzator covoare si mobila
1 poezii, 0 proze
Andreescu Costel
2001 "Balkanian Environmental Association" in colaborare cu "Institutul National de Cercetare si Dezvoltare Marina - Grigore Antipa" Constanta - specialist ape poluate 1979 anul de gratie cand am deschis ochii Restul este o nebuloasa ce trebuie cercetata mai cu de-amanuntul. E-mail: costelandreecu@yahoo.com
20 poezii, 0 proze
schiopu madalina
Sunt un om care urca si coboara trepte; toata viata mea se afla pe o scara catre cer. Privirea din sulfet mi-e indraptata in sus, chiar daca ochii mei privesc in toate directiile. Dupa o lupta cu treptele nu mi-am pierdut speranta de a sta pe una dintre ele, fie ea si cea mai de jos.
11 poezii, 0 proze
Mihaela
o viata plina de urcusuri dar mai multe coborasuri...asa am ajuns eu pe pamant!!!
3 poezii, 0 proze
Theodorescu Costin
Viata este un lung sir de urcusuri si coborasuri.Unele sunt mai usoare, altele anevoioase.Trebuie sa reusesti sa supravietuiesti, trebuie sa ramai drept, in picioare, sa infrunti foarta cu capul sus.Dar oare este posibil, oare exista cineva care sa poata afirma cu tot sufletul ca niciodata nu a fost doborat de probleme???Cred ca nu...Oricum, dupa parerea mea dragostea este cea care te poate face cel mai fericit sau cea care te poate cobori in mormant."Cel mai mare dar este sa iubesti si sa fii iubit"(George Sand).
2 poezii, 0 proze
Monica Mihaela Pop
Un om obișnuit, cu gânduri, trăiri, iubiri, decepții și alte câteva din cele ce ne înalță sau coboară.
371 poezii, 0 proze
daniel aporof
m-am născut într-un neam de extratereștri, am primit cea mai alesă educație, am fost fericit, iar când mi-a venit vremea am coborât printre oameni to get in some trouble
5 poezii, 0 proze
Coborâre
de Baubec Izzet
Pășesc pe clipe, Iar clipele se impregnează în talpă, Duhoarea timpului mă face să vărs versuri. Foc fără aripi, Arzându-mi carnea de fildeș Și iluminându-mă, cu frânturi de zbor. Rănesc mișcarea...
Coborâre
de Robert Coravu
Cu toate nălucile care mor Și soarta de pază la vămi, preacuminte, Cu liniștea păsării odihnindu-se-n zbor Din când în când evadăm din cuvinte. Nu-i lege de-ajuns, jurământ prea solemn Să-mpiedice...
Coborare
de Andrei Cucu
Coborare Cobor dincolo dincolo de a spune ,a crede cobor in neant sa mai constirp o secunda mai ales o secunda din mine si s-o dau cu plecaciune mortii. Pasare ce esti...! Mi-ai cazut in ochi chiar...
coborâre
de Oana Ruxandra Roșu
ne-am împotmolit în interiorul nostru pentru că e o voință mai mare în noi pentru că tu vrei o certitudine dar eu caut și tânjesc după incertitudine pentru că risc atunci când te întreb poate vrei și...
coborâre...
de ioana matei
cu mâinile murdare de nonsens golit de cer un gând purta perucă... și iar luminii iarba paște iarbă...
Coborâre
de Dragoș Vișan
Chiar n-am mai scris niciun poem de unsprezece luni și patru zile. M-am lăsat complet de poeme. Poemele nu sunt culese de mine. Poemele au ghimpi răi invizibili și sâmburi în aproape tot miezul....
coborâre în Carte
de silviu dachin
oare dacă aș fi smochin în via binefăcătorului meu aș avea ramuri încovoiate de rodul greu sau aș trece nepăsător prin sfintele toamne ținând degeaba umbră pământului Doamne dar el ar ști să mă ierte...
coborâre în hiperboreea
de Cătălin Al DOAMNEI
vladimir putin knockout soljenițîn în toamna uscată cu mâna uscată ascultând vocea uscată a inimii coborând cu ion moiș în hiperboreea aceasta este fotografia în sepia pe care nu o va mai vedea...
coborâre în magma înțelesului
de George Pașa
n-ai să vorbești despre deciziile luate din pix, nici despre victimele colaterale implicite sau despre masa asta, ideală pentru sacrificiu, poate despre felul cum se taie aerul, pe orizontală, pe...
Coborârea în infern
de M.P.
Existența mea e doar o coborâre în infern. Un salt în rău, un salt mai jalnic decât cuvântul. Existența mea e doar o urmă lăsată-n spate, o urmă spulberată de vântul unui amurg.
