Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Coapsele Ei"10722 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
laura ceicaLC

laura ceica

AutorAtelier

M-am născut și am crescut în Timișoara. Noțiunea de "acasă" se leagă întotdeauna de orașul natal, la fel ca și noțiunea de "poezie" care se leagă întotdeauna de limba maternă. Am absolvit Facultatea de Litere, urmată de un masterat pe același profil, la Universitatea de Vest din Timișoara. Scrisul a fost pasiunea mea înca din copilarie, primele poezioare și povestioare le-am scris în clasele primare. Sunt o mare admiratoare a lui Blaga, poate spiritul regional mi-o impune necondiționat, iar ca sa lărgim aria dar nu și vorba, eu cred ca Tagore e cartea de vizita a modernitații orientale. Atunci când vorbesc despre poezie, și nu numai, nume ca Eminescu, Ion Vinea, N. Stanescu, Ana Blandiana și mulți alții mult mai apropiați sau mai departați de noi din punct de vedera cronologic, îmi vin în minte. I-am citit pe foarte mulți, pe alții urmează să-i citesc, cred însă că drumul meu trebuie să treacă prin ei și de ei. Am participat la concursuri literare in perioada școlară, obținând și un...

8 poezii, 0 proze

Oana IzbașaOI

Oana Izbașa

AutorAtelier

Născută în preasfânta dată (nu luată!) de 30 noiembrie 1989, "într-un mic orășel din provincie". Concepută cu aproximativ 7 luni înainte. Citată în mare parte doar de ea însăși. Fugită de multe ori de-acasă și, dusă de-acasă în general. Tânăra și ambițioasa Izbașa a trecut cu bine peste dificila probă a grădiniței, chiar de două ori, într-un fel (după negocieri acerbe), apoi, din motive extraordinare a trecut de două ori și prin clasa întâi, dar, datorită circumstanțelor oarecum atenuante nu se poate spune că a repetat-o! Clasele II-IV au trecut repede și frumos. Pe parcursul lor a descoperit și învățat că ea iubește să facă aproape orice. I-au răsărit în fragedul suflet pasiunile pentru scris și matematică. Cu pasiunea pentru artă (în general, sau desen și muzică, în special) și iubirea pentru animale s-a născut. În clasa a IV-a (s-)a bătut pentru prima și ultima dată în viața ei. Altercația a avut loc pentru/din cauza/datorită ultimului castravete murat. De-abia în clasa a V-a a...

136 poezii, 0 proze

George BălanGB

George Bălan

AutorAtelier

Sunt verdele crud din ochii tuciurii a lui Alex și istoria portocalie care învăluie coapsele mamă-si. Sunt roua din sufletul tău care-ți sărută obrajii, de bucurie. Sunt greșeală, fericire și strigăt. Uneori câinele nostru mă scoate cu el la plimbare, dar nu schimbă cu mine nici o vorbă . Nu știu de ce. Cu Alex valsează și cântă. Poate nu mă credeți, cum nici eu nu v-aș crede. Veniți să vedeți! Am fost întotdeauna pe locul doi, pentru că n-am putut niciodată să văd mai departe de omul care mă ținea de mână.Chiar și-n căsnicie sunt pe locul doi, fiind soț, nu soție... Am greșit! Trei!...Ba nu, că e și Alda...Patru! Am absolvit cu greu Școala de Iertare, unde, în fiecare an, am rămas repetent. Actualmente sunt fântânar la Fabrica de fântâni S.A. din Oradea. Am încercat o dată să scriu și m-am speriat atât de tare încât nu cred că voi mai scrie niciodată. Acum transcriu anotimpuri pe frunze, iar pe fețe răstimpuri. Era să uit ceva ce chiar că mă definește: îmi plac frăguțele. Bineînțeles...

61 poezii, 0 proze

IC

ioana cioata

AutorAtelier

Am facut clasele primare in orasul in care m-am nascut.Mi-am continuat studiile la colegiul C.Negruzzi in Iasi.Acum sunt studenta la facultatea de medicina

1 poezii, 0 proze

DR

Dumitrascu Radu

AutorAtelier

am terminat scoala cu clasele I-VII la scoala generala "Domnita Maria" Bacau. in prezent Colegiul Tehnic De Comunicatii "Nicolae Vasilescu Kapen" Bacau... as vrea sa stiu c parere aveti depre poeziile mele...si va rog frumos sa-mi dati un un comentariu...:)

1 poezii, 0 proze

Goea Maria DanielaGD

Goea Maria Daniela

AutorAtelier

Primele versuri datează din clasele primare. Consider că dincolo de aprecieri, clasamente sau premieri în domeniu - care sunt inevitabil (cel puțin până la un punct, sau poate tocmai de la un punct încolo) subiective - literatura rămâne, deopotrivă pentru cititori și pentru creatori, una dintre marile bucurii ale vieții. daniela_maria_goea@yahoo.com

562 poezii, 0 proze

BL

Brinzila Loredana

AutorAtelier

Am 21 de ani.Am urmat scoala generala cu clasele v-vIII,A.I.C. DIN DOROHOI,DUPA CARE LICEUL REGINA-MARIA,DOROHOI,PROFIL FILOLOGIE.AM PARTICIPAT LA CONCURSUL 'ARIPI DESCHISE'DE 2 ORI,IN TIMPUL LICEULUI SI MI-AU FOST PUBLICATE DOUA DINTRE POEZII.MOMENTAN SUNT IN ANUL 3 LA FACULTATEA DE LITERE,A.I.C.,DIN IASI(ROMANA-FRANCEZA).

2 poezii, 0 proze

Andreea RAR

Andreea R

AutorAtelier

Nascuta la 22.01.1990,Bucuresti(Romania),necasatorita Clasele I-XII Liceul Miguel de Cervantes 2010-2013 Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Publicitate

1 poezii, 0 proze

DM

Danila Mihai-Alexandru

AutorAtelier

Nascut intr-o joi ,27 mai 1993 .Scoala Generala cu clasele I-VIII "Petre Tudose" a fost scoala mea generala ,opt ani din viata mea .In prezent sunt elev al Colegiului National Liceeal "Zinca Golescu" Pitesti. Las adresa mea de mail mihaileader@yahoo.com

3 poezii, 0 proze

AD

Andrei Sabin Dumitru

AutorAtelier

Andrei Dumitru, -elev la scolile cu clasele I-VIII gen.26 (I-II) respectiv gen.15 (III-VIII) -absolvent al liceului Colegiul National Banatean, din Timisoara, la profilul chimie-biologie -incercari multiple de a face facultatea... nereusite -in momentul de fata self-employed.

24 poezii, 0 proze

Coapsele Ei

de dorin covrig

doamne tu ai auzit gainile au racit si vecinii nu mai pot dormi fiindca Ea urla prea tare cand ii citesc psalmii pe trupul gol am jucat la loto paragrafe intregi din geneza cand mi-ai promis ca ne...

PoezieAtelier

[dimineața deschisă între coapsele ei]

de Daniel Dăian

genunchiul înjunghiat al condamnatului oameni subterani îniubiri subterane încercuiri casele galbene de la începutul animalului se transformaseră într-un bărbat ucis înaintea mea de jur împrejurul...

PoezieAtelier

Înapoi

de Ale Maiorean

coapsele ei sunt o pușcărie de lux, sunt silit să mă rup din încheieturile cărnoase, sunt claustrofob în lume, dar nu în ea. sunt silit să mă rup din încheieturile cărnoase de câte ori vrea, mă...

PoezieAtelier

Apocalipsa lui Vasile. 8

de Marius Mitea

ghemuit între coapsele ei vasile-și grava spaimele în pântecul vălurit de lilieci interiori trăsura galbenă a tristeții înfioară caldarâmul. ea tace violet. pe frica lui ancestrală se plimbă furnici....

PoezieAtelier

Stăpână pe timpul meu liber 17

de nonciu dragos

Picături fierbinți curgeau pe coapsele ei înfierbântate, părul blond plin de apă nu mai stătea la locul lui și acoperea fața cerșetoare de săruturi. El suporta cu ușurință greutatea ei nesătulă,...

ProzăAtelier

Play.Ground

de Zavalic Antonia-Luiza

E toamnă și coapsele ei încep să se potrivească din ce în ce mai mult jocului. Se face că apucă din adevăr cu mâinile coapte ca pofta dintr-un măr în care s-a prins putreziciunea. Sufletul ei înghite...

PoezieAtelier

noapte de dragoste

de Horia Mocanu

degetele - fierbinți aluviuni - mereu și mereu peste coapsele ei. căutam în dicționare definiții pentru atingeri. privirea tulbură repaosul superficial al pielii de pe sân. ca vântul ce agită chipul...

PoezieAtelier

Feminin

de Teodora Gheorghe

brațele ei se întind pe două continente sub degetele ei se alintă vârfuri de brazi și cai sălbatici uneori unghia ei sidefie sapă morminte în golfuri cu nume uitate unde oasele zeițelor își dansează...

PoezieAtelier

e noapte și sunt cu toții la program

de Ottilia Ardeleanu

toți bărbații rezistă în fumurile ei în emanațiile de ce-i poate pielea devin colerici ori sangvinici când începe să facă striptis toți sunt cu ochii pe ea pe sânii ei plini pe ochii ei coniac pe...

PoezieAtelier

Logos simandicos

de Kengyel Timea

Măsuța din fața ei e plină cu tuburi, cutiuțe și borcane soioase, unele cu capace metalice ruginite, altele care nu au fost bine închise emană o putoare înțepătoare. Se privește fix în oglindă, se...

ProzăAtelier