"Cireși în floare" – 4049 rezultate
0.02 secundeMeilisearchMorar Florin Teodor
20 aprilie 1970,,,,născut un cireș în floare La urma urmei, lumea e plină de ratați. Câți ar putea spune că și-au văzut împlinite toate așteptările? Poate, e chiar o lipsă de modestie să declari: sunt un ratat!ca sa devii "ratat" trebuie sa fi avut niste visuri inalte, niste ambitii mari. "Mă înfuriam pentru că nu aveam ce încălța, dar am întâlnit un om care nu avea picioare." pesimistu40@yahoo.com
69 poezii, 0 proze
Adina Radu
Născută vara. Apariții ale textelor în reviste școlare (Orizont, Urme, Noi-nebănuite trepte) și într-un volum colectiv (Concursul "Floare de cireș", ediția 2004)
16 poezii, 0 proze
Roman Natasa
Apariții literare: Pe urmele cireșerilor, 2009. În căutarea jocului sfârșit, 2010. În căutarea jocului sfârșit, 2011. Revista Singur, numărul 36-37, aprilie 2014. Revista Gutenberg, numărul 21, decembrie 2014 Revista Gutenberg, numărul 22, martie 2015 cu articolul Femeia- atunci și acum Revista Gutenberg, numărul 23, iunie 2015 cu articolul Adrian Melicovici Antologia PE ALEEA CUVINTELOR (Editura Inspirescu, 2015) Antologia Urzeala Cuvintelor (Editura Fundației „Ioan Slavici”, Arad 2016) Volum personal de versuri ÎN PALMA EVEI (Editura Sfântul Nicolae, Brăila 2015) Premii obținute Mențiune la Concursul interjudețean de haiku și fotografie „Floare de cireș” Ediția I, Timișoara, aprilie 2007. Premiul al III-lea la la concursul de scrisori, eseuri și mesaje de dragoste „Dulcea mea doamnă.Eminul meu iubit.”, ediția a IX-a, secțiunea adulți 2015 Mențiune la concursul național „Unifero” 2015 secțiunea adulți Premiul special la concursul de...
34 poezii, 0 proze
Florina Dinu
*Povestea "GANDURI PE RANDURI" -2010, Editura Didactic PRES *Romanul "RAZBUNAREA IUBIRII" -2010, Editura Alutus *Poezii publicate in revistele: "Revista Singur", "Draga mea pentru copii", "Oglinda literara", "Moldova literara", "Plumb", *Povesti publicate in revistele: "Cutezatorii", "Draga mea pentru copii" *Articole publicate in revista "Terra Magazin" *Poezii publicate online in "Revista Singur", "Revista Murmur", "Floare de cires", "Revista Timpul",
9 poezii, 0 proze
Alin Stelian Dobre
00 00 00 Dialog cu Dumnezeu: -EU sunt Inceputul si Sfarsitul. Tu cine esti sau ce esti? -Eu sunt Singur pe Lume,sunt cel fara Inceput si fara Sfarsit. -Cum poti tu, un muritor sa nu ai Sfarsit? -Pentru ca eu sunt numai Suflet.Cand Sufletul se va desparti de trup asemeanea unor pasari carora le-au fost distruse cuiburile,el va colinda prin lume nelinistit,neinteles si trist, isi va gasi o noua casa si inca una si inca una...la nesfarsit. -Tu nu ma iubesti pe Mine? -Ba da te iubesc cum l-am iubit si pe tatal meu. -Tu nu ma iubesti pentru ca nu vei aduce rod pentru mine,tu esti copacul neroditor, esti cel blestemat . -Doamne, si eu am in gradina mea multi pomi neroditori si ii ud in fiecare zi si am grija de ei ca si de cei cu rod. Cand vine primavara si ciresii si visinii neroditori infloresc si totul e un colt de rai, dar din cauza raului din lume ei se scutura iar fericirea ia locul tristetii. -Frumusetea vietii voastre este data de faptul ca moartea va poate lovi in orice clipa. Daca...
9 poezii, 0 proze
Andrei Lucian Dragoi
M-am nascut in Targoviste. Am copilarit in Aninoasa. Am terminat gimnaziul "Coresi". Am absolvit liceul "Ienachita Vacarescu", sectia real. Am o vasta experienta in materie de olimpiade si concursuri literare. Scriu de la 12 ani. Programez de la 13 ani. Compun muzica de la 17 ani. Desenez de la 21 ani. Iubesc de cand ma stiu. Actualmente casatorit. Student la medicina, anul V, in Bucuresti. Educatia mea se echilibreaza bine intre o componenta realista si una umanista. Pasiuni: poezia, muzica, desenul, fizica, stiintele naturii,programarea, mistica, marii initiati. Creativitatea(imaginatie, speculatie, compozitie muzicala) e ce mai pregananta trasatura psihica a mea.
30 poezii, 0 proze
Daniel Dragan
Daniel Drăgan s-a născut la 20 decembrie 1935, în comuna Glodeni, județul Dâmbovița. Studii universitare: Școala de Literatură și Critică Literară "Mihail Eminescu" a Uniunii Scriitorilor și Facultatea de Ziarisitică din București. Debutul editorial în 1978, cu romanul Doi ori doi, Editura Cartea Românească. A lucrat aproape trei decenii în redacția ziarului „Drum nou” din Brașov. A fondat și a condus revistele „Astra” (1956-1958 și 1980-1990); „Brașovul literar și artistic”, serie nouă (1979-1981) și „Coresi” (1990-1993). A fondat și conduce Editura Arania (din 1991) și Fundația Culturală Arania (din 1996) Președinte al Societății Patronilor de Edituri din România, două legislaturi (1994-1996). Președinte de onoare al Societății Patronilor de Edituri din România (1996-1999). Doi ori doi – roman, Cartea Românească, 1978; Oceanul – roman, Cartea Românească, 1980; Podul – roman, Cartea Românească, 1982; Mărgele roșii – nuvele, Cartea Românească, 1984; Premiul Uniunii Scriitorilor,...
7 poezii, 0 proze
\"Ciresi in floare\"
de Cristina Schiopu
Cireși înfloreau coborind pe pamint. Erupeau cu alb, invadind orasul. Ciresi imbratisau cu ramuri june bulevarde, poteci, cimitire aglomerate. Tot ce a fost dur si opac s-a transformat, intr-o clipa,...
Cireși în floare
de Dan Norea
cireși în floare - Nică ochește de-acum o gaură-n gard
Merii în floare
de Dan Norea
sub meri în floare - am aflat dintâi că Ana are mere prunii în floare - în aer o aromă vagă de țuică cireși în floare - cărare de petale pân’ la vecină
Lacrimi in cescute de portelan
de Lidia Siuinea
Nu vreau să trec pe lângă casa cu cireși în floare; E casa ta- un suflet de copil abandonat. Mi-e teamă că mă voi opri și încă doare Tot ce am vrut să-ți spun, dar am uitat. Azi, eu sunt de o parte a...
Primăvară în Kyoto
de Cristina Rusu
În așteptare de mai bine de-o viață privesc departe – printre cireși în floare mireasma unui „cândva” Loredana Dănilă Pierdută-n mulțime din nou însingurarea ultim refugiu... doar florile de cireș...
Floare de Paște
de Alexandrina Cristina (Adina) Niculescu
Floare de Paște - variantă - Pe cireși în floare Soarele străluce, Munți în depărtare Văd la o răscruce. Floarea cea de Paște Astăzi înflorește, El visând renaște, Dorul îl pândește. Înspre...
În vis azinoapte-am coborât
de Mihail Buricea
În vis azinoapte-am coborât Pe-a timpului cărare descendentă Într-o grădină cu cireși în floare Cu iarba verde și cu tămâioare La marginea grădinii susura Un izvoraș cu apă cristalină Ce se-ngâna cu...
Pledoarie in urma sentinței...
de craciunescu gabriel
Pledoarie in urma sentinței... (fragment din \"ÎNGERII SECUNDEI\") motto: \" -Bună!... Eu sunt RACUL...! -Bună... Eu sunt SCORPIONUL...!\" ... E ora 8. Anul trecut, pe vremea asta, îți săruta ochii...
haiku
de George Daryoung
cireși în floare- ciripit, parfum și alb cât vezi cu ochii
Haiku
de Sorinel Popa
Zbor alb ciresi in floare. o adiere de vant. ingeri ratacind. Dans in oglinda raul de cristal pletoase, salciile. dans in oglinda. Pescuit raul de munte. in aer o undita. pastrav zburator. Somn...
paște
de Alexandrina Cristina (Adina) Niculescu
paște pe cireși în floare soarele străluce case-n depărtare sub el stau sub cruce. paște-i, muzică, în sat chefuiesc, frunz-abia se mișcă, eu la el gândesc. cufundat în vise, doarme jos, în casă. ca...
odă românilor
de FLOARE PETROV
români cinstiți cu suflete - cireși în floare, nu-i socotiți pe oamenii care s-au îndrăcit, viața din voi este motiv de sărbătoare, pe acest hotar timpul nu este sărăcit. petale de gânduri spre cer...
aștept zăpezi
de Camelia Constantin
aștept zăpezi mi se lovesc de tâmplă cireși în floare aripi de omăt aș vrea și clipa asta s-o îmbăt să văd minunea albă cum se-ntâmplă visez nămeți de șapte vieți încoace de-atunci de când și moartea...
