Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Ceva ca rugăciunea"20731 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Raul Dorin Vasile ButRB

Raul Dorin Vasile But

AutorAtelier

Părintele Raul Dorin Vasile But s-a născut în localitatea Mireșu-Mare, jud. Maramureș, fiul lui Gheorghe, inginer minier și al Clarei, contabilă, primul din cei doi copii ai familiei. Copilăria și-o petrece în satul Cheud, jud. Sălaj, unde, sub grija bunicilor din partea mamei, experimentează prima întâlnire cu Dumnezeu, în rugăciunile fierbinți rostite șoptit la căpătâiul său de „mămuca”, femeie simplă, dar credincioasă, harnică și bună, cea care îl va și îndruma, mai târziu, spre slujirea Celui Sfânt. La Cheud, de mic, părintele va scrie, „inspirat de o carte de rugăciuni” primele sale versuri, și îi va promite lui Dumnezeu că-i va sluji! Ruperea de acel tărâm minunat al unei copilării fericite, în apropiere de Dumnezeu, se produce inevitabil cu puțin timp înainte de începerea primului an de școală (1985), când, la plecare, copilul Raul avea deja dorința de a împlini chemarea făcută de Dumnezeu și sporită de dragostea bunicilor, aceea de a fi preot. Orașul Baia Sprie devine un nou...

22 poezii, 0 proze

CT

Cris Tina

AutorAtelier

hmm...nu pot spune prea multe despre mine pentru ca sunt o incepatoare pe un lung drum :) M-am nascut acum 16 ani la Cluj... Simplitatea e o comoara de nepretuit si de aceea doar pentru ca scriu versuri nu inseamna ca ma consider o artista! multi se considera artisti si nici macar nu fac ceva ca sa-si dovedeasca identitatea! Indemnul sau impulsul de a scrie poezii s-a nascut acum 5 ani cand nu aveam o iarna asa cum imi doream...si atunci mi-am asternut pe hartie primele mele trairi in versuri care s-au publicat apoi intr-o revista. Nu ma dau in vant dupa citit ...mai degraba scriu eu randuri, randuri sa ma distrez putin pe seama celor care nu reusesc sa priceapa cuvintele mele cheie:))

8 poezii, 0 proze

Viorica BotaVB

Viorica Bota

AutorAtelier

cand simti ca ceva clocoteste in tine, irumpe ca lava unui vulcan si nu mai poti suporta dogoarea nu te poti salva decat lasand sa iasa la lumina ceea ce s-a infiripat in adancuri. Asta nu inseamna neaparat o fericita eliberare deoarece poti auzi critici aspre, dar e totusi o victorie ca ti-ai invins teama de a ramane singur cu arista mistuitoare a creatiei! Viorica

4 poezii, 0 proze

Alexandra RAR

Alexandra R

AutorAtelier

Fiecare este unic in felul lui si vreau sa cred ca fiecare are ceva bun in el, ca ceva de oferit. Daca acel bun exista si nu e dezvoltat, asta e partea a doua. Sunt putine, dar multe de zis, intotdeauna. Pagina personala: http://www.facebook.com/#!/profile.php?id=100000233515175

5 poezii, 0 proze

hose pabloHP

hose pablo

AutorAtelier

Această poezie ați fi vrut s-o scrieți voi De fapt nici nu este o poezie ca atare Este un mesaj de adio pentru comunitățile Acestea literare on on on_line Treabă e că îmi merge foarte prost Și trebuie să iau niște măsuri… urgent să fac ceva Evident că mulți dintre voi nici nu știu nimic despre mine Eu am doozeci de ani și nu nu … nu sunt fain. Acum o lună mi s-a născut o soră Familia mea are clipe frumoase dar și complicate totodat’ Crize financiare uneori chiar se ajunge la depresii din această cauză Deci eu acuma m-am dezis de internet Să contribui și eu la revenirea financiară [câtusi de puțin] a familiei Spre ușurarea unora sau nefericirea altora: Nu voi mai fi aproape deloc pe net Nu voi posta nimic deși aș vrea mult [Cu siguranță din când în când voi trece pe la net-cafe] Îmi iau rămas bun de la prietenii mei cyber Sau mai bine zis de la prietenii mei cu care Comunic mai mult pe net Să fiți liniștiți cu toții / cuminți Priviți frumos viitorul / bucurați-vă Să citiți neapărat pe...

141 poezii, 0 proze

CG

corina georgescu

AutorAtelier

Nu cred ca exista ceva care sa ma caracterizeze suficient si sa poata arata asa cum intr-adevar sunt, dar tot ce pot spune este ca lumea oricum ai fi tu te schimba!!Si daca ar fi sa continuii ce as mai putea spune este ca sunt din Alexndria si sudenta in anul IV la Facultatea de Litere din Pitesti.Din totdeauna am iubit literatura considerand-o oaza mea de liniste.

5 poezii, 0 proze

CM

Claudia Martis

AutorAtelier

iubesc literatura si simt ca am ceva de spus lumii intregi.

30 poezii, 0 proze

RV

Radu Vasile

AutorAtelier

Scriu din anul 2007. Pot spune ca am ceva expreienta si am scris peste 100 de poezii si peste 100 de pagini in word de nuvele.

3 poezii, 0 proze

BA

Bogdan Stefan Achim

AutorAtelier

Nu stiu de ce-o fac, dar e cert ca-i ceva ciclic; acum ma apropii si astern pe hartie, apoi ma departez...

3 poezii, 0 proze

AB

Alex Bacall

AutorAtelier

Sunt Alex. Am ajuns la varsta la care dupa ce am colindat lumea, cred ca am ceva de spus semenilor mei. Am nevoie de vorba dvs sa stiu daca ceea ce scriu, este interesant, multumesc.

8 poezii, 0 proze

Ceva ca rugăciunea

de Marin Sorescu

Nu stiu ce am, Ca nu dorm cand dorm Nu stiu ce am, Ca nu sunt treaz, Cand stau de veghe. Nu stiu ce am, Ca nu ajung nicaieri, Cand merg. Nu stiu ce am, Ca stand pe loc Sunt, hat , departe. Doamne,...

PoezieClasic

Ceva ca rugăciunea

de Marin Sorescu

Nu știu ce am, Că nu dorm când dorm Nu știu ce am, Că nu sunt treaz, Când stau de veghe. Nu știu ce am, Că nu ajung nicăieri, Când merg. Nu știu ce am, Că stând pe loc Sunt, hăt, departe. Doamne, din...

PoezieClasic

Retorica invocației în rugăciunea creștină

de Daniela Luminita Teleoaca

1. Rugăciunea ca discurs monologal Se admite îndeobște că orice activitate comunicativă este în esența ei dialogală, prin urmare, și monologul este dialogal, acesta caracterizându-se prin dialogism...

EseuAtelier

Rugăciunea unchiului Ion

de mihai traista

«Tatăl nostru Carele ești în ceruri... Ia uite ce de fân ați scos din iesle! Mânca-v-ar lupii de dihănii să vă mănânce! Că hăbăuci mai sunteți, v-ați tontit de totul totului! Iar tu Ioane dă cu coasa...

ProzăAtelier

Rugăciunea din Sfânta Seară de Crăciun

de mihai traista

– Sfântă Născătoare Fecioară Mamă, Curată-Preacurată și Neprihănită Marie, se ruga în genunchi, unchiul Ivan, cu mâinile întinse spre icoană. Îndrum-o Măicuță spre fapte bune și dă-i înțelepciune și...

ProzăAtelier

Așa ceva “nu se există” (Încălzirea globală, păcăleala mileniului III)

de Marian C Ghilea

-Sâmbătă- De la ora cinci, păsările începură iar să cânte. Dimineața își deschidea grăbită aripile peste coasta de munte pierdută printre Obcinele Bucovinei. Primele raze ale soarelui luminau deja...

ProzăAtelier

Ectenia mare

de Preot Florin Botezan

Ectenia mare (I) Mărturisirea solemnă că Sfânta Liturghie este intrarea Bisericii în Împărătia lui Dumnezeu împlinită prin binecuvântarea mare este urmată de o succesiune de cereri cunoscute sub...

Clasic

Pentru ofelii

de Irina Nechit

Reptile necunoscute intră în vase pline cu apă oameni puternici caută în mări cutia neagră exploziile au loc la puțin timp după decolare oasele se rup atunci când nimeni nu se așteaptă Cum stai...

PoezieAtelier

Femei dificile

de Irina Nechit

Reptile necunoscute intră în vase pline cu apă oameni puternici caută în mări cutia neagră exploziile au loc la puțin timp după decolare oasele se rup atunci când nimeni nu se așteaptă Cum stai...

PoezieAtelier

Aici nu se moare

de Zavalic Antonia-Luiza

Demult am cunoscut o femeie, avea tatuat un înger pe coastă și era atâta lumină în tristețea lui că puteai să juri că de acolo Dumnezeu a început lumea. Câteodată îmi mai cântă seara, ca la...

PoezieAtelier