"Cerul se închide în mine" – 20094 rezultate
0.04 secundeMeilisearchMIRCEA POPA
Acest cont de AGONIA a fost blocat abuziv in 2012 la ordin securistic si politic.Am cerut proprietarului sau administratorului acestui site sa mi se permita accesul macar la nivelul ZERO dar refuza cu obstinatie ca pesemne ca i s-a zis de "sus". Dupa 32 de ani de la Revolutie sunt in continuare cenzurat si nu am dreptul sa public la ordin politic.Poeziile politice au deranjat la fel si cele antisistem. Ne intoarcem din nou la cenzura ideologica de tip nou in care se fac presiuni politice si dinspre STATUL PARALEL ca lui X sa i se inchida gura.
108 poezii, 0 proze
Mihaela Claudia Condrat
Din ce-am scris, o definitie: lucrurile se întâmplă pentru a se simplifica întâmplându-se viața nu are decât două încăperi printr-una trece ziua prin alta noaptea printre din când în când un cal bătrân un cartof e mai mult decât suficient dar o fântână blestemată mai puțin locul devine rău și trebuie schimbat o imagine poate urma unei zile pământul a-ngropat cerul soarele pesemne locuiește altundeva ca vorbirea oamenilor acestea două au ceva în comun de exemplu te pot orbi suferința însă e mereu trează ca lumina lămpii care se micșorează viața durează la fel pretutindeni șase zile a șaptea e pentru plecări și întoarceri toate se pot îngrămădi într-un cufăr zise calul torinez și se duse puțin să înnebunească ...
9 poezii, 0 proze
Florica Rus
|Florica Rus 13 clasa a7-a AS VREA... As vrea... Sa pot zbura Pe cerul intunecat Sa patrund intr-un loc de neuitat. Sa patrund intr-un vis de aur Strabatut de izvorul fericirii Tesut de pliul nemuririi. Deasupra lui sa reflecteze Mirajuri feerice sa nu-nceteze. O lumina rupta din stele Sa se scalde in izvorul fericirii mele. Sclipiri de soare In flori ilustre, Sa-mi umple inima de fericire Si-un luceafar intre stele Sa se scalde in izvorul fericiri
38 poezii, 0 proze
ana andone
Am vazut lumina zilei intr-o frumoasa zi de toamna,intr-o familie modesta de la margine de Bucuresti.Copilaria mi-am petrecut-o la bunicii din partea mamei,intr-un sat prosper de pe malul Mostistei.Acolo am invatat sa fiu atenta la tot ce ne inconjoara,de la firul ierbii pana la cerul instelat si sa prefac totul in senzatii,dezvoltand o anumita sensibilitate si o inclinatie catre vis si poezie.In gimnaziu obisnuiam sa scriu intr-un caietel "scrisori pentru fluturi si pietre",obicei pe care il am si acum atunci cand inima se revarsa. Drumul in viata mi l-am hotarat de cand eram foarte mica si obisnuiam sa ma joc " de-a scoala".Asa ca mai tarziu nu a fost deloc intamplator faptul ca am urmat cursurile Liceului Pedagogic din Bucuresti si apoi ale Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti.Se implinesc 20 de ani de cand scoala imi e si casa si rai si iad in acelasi timp. Imi doresc ca lumea sa fie mai buna,mai luminoasa si mai plina de iubire si poezia e o cale...
144 poezii, 0 proze
Ioana Geier
...necunoscand secretul invincibilitatii, nu-mi pot uda oglinzile interioare in albastru, asa ca cerul va ramane intact pumnalelor voastre... jodeburg@yahoo.de Carti editate in Romania: Femeie,ia-o spre Vest!-roman-2006 Gongul din Altenmünster-roman-2007 Rochia de nisip(Das Sandkleid)-poezie-2006 Pasaport pentru iubire-poezie-2007: 2010-carti editate in Londra: Das Sandkleid- o noua versiune The abandoned woman-trad. Ada Ionescu Hörend das Licht-Haiku Klavier und Knospen-Tanka § Haiku Genunchi pe lut albastru-poezie *** "Si tratta di un volume di poesie,dove l'anima della poetessa exprime emozioni interiori.Il paesaggio e la partenza sono temi fondamentali.Ma anche il vedere entro se stessi assume una valeza purificatrice..." Accad.Angelo Manitta Accademia Il Convivio Italia,(dic,2007) "Dein Gedicht ist sehr intensiv,sensibel;es ist viel zwischen den Zeilen...gefällt mir" Erik Buchheister Red.Chef "Art Profil-Zeitschrift für Aktuelle Kunst",Deutschland "Aceasta carte este un act de...
347 poezii, 0 proze
Tinc Anca
04.04.1986. Copil fiind, isi petrecea verile citind in balconul cu vita-de-vie de la etajul unu al unei vile. Locuia cu bunicii si frunzarea carti din biblioteca voluminoasa. A gustat din poezia lui Bacovia si i-a placut atat de mult incat l-a devorat rapid. Setea de frumos a impins-o spre Blaga, Stanescu si Minulescu, iar apoi, catre proze alambicate si cu miez. Acum nu mai scrie. Cele 5 fasii de senin s-au inchis intr-un cerc perfect. Cand lucrurile se separa si devin simple, inspiratia se evapora si lasa loc pragmatismului. Cerul nu mai e locul ideal pentru visare, e doar un spatiu infinit, taiat pe la colturi uneori de zburatori si de avioanele lor minunate.
29 poezii, 0 proze
Beleaua MIhaela
M-am nascut in Bucuresti,m-am plimbat prin toata tara din cauza meseriei tatalui meu,familist convins.Imi place foarte mult sa scriu si cred ca ma defineste foarte bine cuvantul. Locuiesc in Brasov unde l-am intalnit pe sotul meu,am infiintat o trupa de muzica folk"Om Bun".Pe versurile mele,ale lui sau ale poetilor romani,melodiile noastre sunt originale si nu le poti uita usor. " Spune-mi cum poti fi asa, cu cata fericire traiesti, cum iti salvezi prietenii din absurde povesti... spune-mi cum faci asta te vad vesel si ma mir in jurul tau se sparg tristeti care e cerul tau senin?"(Codrut Beleaua)
2 poezii, 0 proze
Daniela Caurea
Daniela Caurea s-a născut la 7 iunie 1951 în Târgu Ocna; a murit în catastrofa din 4 martie 1977 în București. Debutul poetic și-l face în revista Cronica din 26 noiembrie 1966, publicând apoi și în Iașul literar, Tomis, Ateneu, Amfiteatru, în antologiile Tineri poeți, Ed. Tineretului, 1969 și Cerul în apă, Junimea, 1970. Primejdii lirice se intitulează prima plachetă de versuri, apărută tot la Junimea, in 1973.Cu puțin timp înainte de moarte scosese un volum de poezii pentru copii, Cartea anotimpurilor, la Ed. Ion Creanga și își definitivase pentru Editura Eminescu o nouă culegere de versuri: văzuhul de cuvinte. Un dialog pe marginea manuscrisului Adalbert Ignotus, dialog proiectat pentru începutul lunii martie, n-a mai avut loc... Destin Sefa de promotie a liceului din Tg. Ocna, Daniela a urmat facultatea de Filologie a Universitatii din Iasi unde l-a avut profesor pe Constantin Ciopraga. Pe la jumatatea studiilor, drumurile au dus-o insa la Bucuresti unde a urmat facultatea de...
7 poezii, 0 proze
Danila Adriana
M-am nascut intr-un oras mic insa farmecul pe care l-am descoperit dincolo de zidurile aparent goale si de raceala resimtita la tot pasul in aer m-au indemnat sa caut alte culmi in a mi defini propria existenta si astfel mi am creat un nou univers.Arta....singura care poate vorbi chiar si atunci cand autorul nu mai e, mi a intins fragila sa mana si asa m am redescoperit pe mine,pe cea din launtrul meu.Ma plimb alene intre oameni stiind ca trupul imi poate fi intemnitat intr-o lume cruda ce doar judeca insa sufletul e liber sa zboare unde vrea!Desenand prin aer folosindu ma de cuvinte am realizat o serie de poezii(modeste,arta cred eu se masoara in sentimente,in ceea ce vrei sa transmiti,forma in care o faci nu este atat de importanta atat timp cat este originala)si cateva articole in proza. Atunci cand nu gasesti in cei de langa tine un sprijin,atunci cand cerul a fost sters cu o radiera si toate culorile vii au disparut,atunci ai nevoie de un prieten.Si daca el nu exista...atunci...
4 poezii, 0 proze
Efim Tarlapan
Efim Tarlapan s-a născut pe 17 mai 1944, in loc. Măgurele-Bălți din Republica Moldova. Absolvent al Facultății de Filologie(secția Ziaristică),Chișinău. Volume publicate: Scuzați pentru deranj...-1974 Zâmbete cu supliment-1987 Atlas comic-1990 Buturuga mică-1993 Dioptrii pentru ochelarii de cai-1995 Alfabetul-ghicitoare-1999 Toporul taie închinându-se...-2000 Îngerii din cerul gurii-2003 Scrieri de satiră și umor (satire, epigrame, poezii, aforisme)-2003 Pro-scris (volum selectiv-satire, fabule, epigrame, ghicitori, versuri pentru copii, pagini de jurnal)-2005 Antologia cronologică a aforismului românesc, ediție unică (editura Dacia din Cluj-Napoca)-2005 Marea antologie a epigramei românești (editura Prut internațional, cu oprefață de academicianul Mihai Cimpoi)-2005 Câte-o poantă de căciulă... (Antologie cronologică a epigramei românești de pretutindeni și a epigramei străine)-2007 Cu mâța-n carte... (Antologie cronologică a parodiei românești de la-nceputuri până azi)-2009 Membru al...
21 poezii, 0 proze
Cerul se închide în mine
de Silviu Somesanu
Urc nestingherit în pomul toamnei, sunt un copil al fructelor coapte ce se dă în vânt de atâta miros și nu pot să uit că trăiesc printre oameni într-un loc stăpânit de frumos unde porțile soarelui...
străzi în evantai
de Diana Caragiu
ziua de ieri îmbrăcată în ziua de azi rătăcește pe străzile unui oarecare mâine degeaba îți tai călcâiul pantoful ăsta nu-i pentru tine cum nici paharul acesta pe care n-ai să-l bei până la capăt...
eminescu nichita sorescu arghezi și luna
de Alexandru Gheție
o noapte grea de întuneric o pleoapă enormă și grea cerul se închide (a venit eminescu freza pe stânga fruntea lată pasul romantic și brusc l-a trosnit pe nichita) - de ce mă plesnești, mă? - mi-a...
Stare de veghe
de Roxana Anamaria Zeldea
În ficare seară adormi la pieptul meu, cu pleoapele sprijinite de suflet, acolo unde visele capătă rațiune, și iubirea sens… Te adâncești în mine și astfel, întreaga lume se închide într-un abis...
septembrie, era noastră
de ioana negoescu
azi mă simt o furnică trudind sub talpa strivitoare a forfotei zilei. doliul se închide în mine ca într-o amânare. între timp morții noștri se eliberează mult prea curând luându-ne umbra cu ei. mai e...
Despre alcătuirea poemului
de Daradici Ladislau
păianjenul din mine își țese ademenirea larg dinspre margini – stau pândind de pe cruce cu brațele-ntinse (Aurelian Sârbu, Peisaj interior) Puțini sunt poeții care izbutesc să comprime o multitudine...
file de jurnal
de Svetlana Corobceanu
bunica are o ură de moarte după ce a trăit moartea unei iubiri apoi alta apoi alta înainte de a se închide în cer omul se închide într-un copac doi ochi privind - un trunchi fără nas fără gură un...
Schimbarea Vremii
de Geronimo Trascau
Privesc în jurul meu...Neîntreruptul cerc al orizontului se închide în fața mea.Merg încet, călcând pe buruieni și trcând pe lângă tufe de scaieți care aproape că-mi ajung până la brâu.Monotonia...
Iarnă
de Moarcăș Monica
O frunză de mesteacăn e ochiul tău străin, Prin ale cărei nervuri curg esențe de-mprumut; O frunză de pelin e privirea ta îngândurată Și-n irisul tău se oglindește cerul din zorii umezi Când roua e...
Nu te
de Cioban Stela
nu te închide în iubire ca într-un turn de soare despic cerul cu privirea și-l demolez calc peste raze rup fâșii de gând și te înfășor în ele până sângele din venele tale se prelinge în mine ca...
