Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Cele două chei" – 20703 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
Mărușteri MariusMM

Mărușteri Marius

AutorAtelier

M-am născut (pe bune !) într-o gară - de unde probabil și constantul meu "dor de ducă"...la poalele Apusenilor, unde - vorba Valeriei Tamaș - " se nasc și munții și probabil din aceeași piatră". Vreo 30 de ani de școală, ani în care am învățat unde să caut când nu știu ceva, unde să "depozitez" când am găsit ce căutam, respectiv unde să nu mai caut ceva ce nu o să găsesc niciodată... Devorator de poezie și literatură SF (uneori cele două genuri literare chiar au ceva în comun) :). Poet preferat: Vasile Voiculescu Ce cred despre "Ars poetica"? Am avut ocazia să îl aud pe marele Ștefan Augustin Doinaș, înainte de 1989, luând-o peste picior pe cea mai nesuferită (a se citi comunistă) profesoară de limba română din orașul unde făceam liceul - în cadrul unui cenaclu literar - cu privire la o recenzie făcută de aceasta "Mistrețului cu colți de argint". Citez aproximativ: "Doamnă (nu tovarășă - sic!), vă asigur că nu m-am gândit la nimic din ce ați spus când am scris această poezie !!!"

29 poezii, 0 proze

Luiza SimionLS

Luiza Simion

AutorAtelier

Mă gândesc de multe ori, (poate!) prea mult. Uneori chiar până la epuizare, alteori doar până la revelație. Între cele două se scriu versuri. Am învățat că anxietatea este imaginația care a uitat să se odihnească, iar overthinking-ul este doar o formă sofisticată de speranță: dacă mă mai gândesc puțin, voi găsi răspunsul care va face ordine în jur, în ceilalți și, mai târziu, în mine. Răspunsul nu vine niciodată, doar îmi lasă câteva cuvinte în drum: nah! fă niște anagrame cu ele.

12 poezii, 0 proze

Hildan Alin-MarianHA

Hildan Alin-Marian

AutorAtelier

Nascut in 15 august 1989 la Timisoara.Am urmat studiile primare si generale la Scoala cu clasele I-VIII din comuna Becicherecu-Mic.Studiile liceale aveam sa le urmez la Colegiul National "Ana Aslan" din Timisoara,probabil cei mai frumosi patru ani din viata mea.In prezent sunt student la Universitatea de Vest in cadrul Facultatii de Drept si Stiinte Administrative Timisoara.Datorez multumiri pentru ceea ce sunt acum catorva profesori in frunte cu cele doua doamne diriginte Cojocaru Luminita si Velin Radmila.

17 poezii, 0 proze

Cristina M MoldoveanuCM

Cristina M Moldoveanu

AutorAtelier

Născută în București, pe data de 16.02.1971. Absolventă a Universității București, facultatea de Psihologie. Preocupări literare - public din 2007 și texte pe suport electronic public din 2010. Am visat să scriu, în special descrieri ale frumuseții naturii, ale locurilor dragi din amintire sau chiar basme încă din copilărie (uneori le povesteam unei prietene), am scris primele poezii la 7-9 ani probabil (caiet cu abțibilduri frumoase pierdut), apoi am scris din nou poezii în liceu (caiet cu file veline pierdut), am continuat în jurul anului 2000 (sporadic) și am început să scriu din nou la sfârșitul anului 2006 (colecționate). Cu toate că am folosit mai demult un pseudonim (amintire a unor încercări literare din liceu), menționez că numele meu pentru cei care mă cunosc este Cristina, nu Monica (pe cartea de identitate este Cristina-Monica, cu liniuță între cele două nume). Poeziile mele au apărut în ziarul Opinia din Buzău (debut), în revistele Renașterea literară, Oglinda literară,...

1199 poezii, 0 proze

Gustav SackGS

Gustav Sack

AutorClasic

Gustav Sack *28.10.1885, Schermbeck (Germania), †05.12.1916, Finta Mare (România) Scriitor și poet german. Sack n-a publicat aproape nimic în timpul vieții cu excepția câtorva nuvele. Cele două romane ale sale Ein verbummelter Student și Ein Namenloser au fost scrise între 1910 și 1913, dar refuzate de mai multe edituri. Văduva lui reușește să-i publice romanele la S. Fischer Verlag. Opera lui a fost apreciată de autori ca Erich Maria Remarque, Thomas Mann și Theodor Adorno. Sack e considerat ca unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai expresionismului timpuriu. Gustav Sack moare în Primul Război Mondial pe frontul românesc, la Finta Mare lângă Ploiești.

2 poezii, 0 proze

Gabriela NegreanuGN

Gabriela Negreanu

AutorClasic

S-a născut la 06 iulie 1947 Gabriela Negreanu (1947-1995) ar fi împlinit anul acesta 60 de ani dacă nu ar fi ales să se sinucidă, încă tânără fiind, la mijlocul anilor '90. Am descoperit-o destul de târziu pe această poetă aproape de tot uitată, din antologia masivă a lui Marin Mincu (Poezia română actuală, vol. II). Gabriela Negreanu, situată cumva la granița dintre 70-ism și 80-ism, mi se pare astăzi unul dintre cei mai autentici poeți ai ultimelor trei decenii și una dintre vocile care simt că au contat în evoluția Marianei Marin. Gabriela Negreanu i se aseamănă în multe privințe lui Madi Marin: convulsii, traume, o sensibilitate rănită și o inteligență scăpărătoare, destin tragic, posteritate încă incertă... Gabriela Negreanu face cumva legătura între Magda Isanos și Mariana Marin, două dintre cele mai importante prezențe poetice feminine din istoria literaturii noastre. A publicat mai multe volume, dintre care: Paul Valery și modelul Leonardo (1978), debut bine primit de critică;...

11 poezii, 0 proze

LC

Lorian Carsochie

AutorAtelier

Colaborator la Oglinda Literara, Publicat in trei antologii italiene(doua de poezie, una de proza)si in revistele Hebenon si Il Club degli Autori; Volume aparute:2001, Spazio a chi sa scrivere,proza,volum colectiv, Milano, Italia; 2002,Poezii, Editura Zedax, Focsani; 2003, Cele Opt Zile, proza, Editura Vremea; 2003, Racconti, Istituto Italiano di Cultura di Napoli, Italia; 2004, Nesfarsitul Anotimp al Florilor, roman, Editura Timpul

2 poezii, 0 proze

Ionelia TuguiIT

Ionelia Tugui

AutorAtelier

Suferința nu însumează altceva decât momentul unic în care se instalează. Apogeul ei este demn de a fi simțit și atât, căci orice intenție de a povesti sau reaminti de acel moment va fi degradantă. Vei vrea să povestești a doua zi cuiva, și mânat de dorința de a expectora acea trăire înecăcioasă, îți vei căuta cuvintele potrivite. Și chiar de cuvintele nu ar fi cele potrivite, chiar de ai exagera, tot nu o să te înțeleagă nimeni, căci a simți nu este egal cu a povesti. Vei fi privit cu o milă tâmpă, zi mersi și de aia, și cel din fața ta te va considera patetic sau mincinos sau nebun sau câte puțin din toate. Agonia acelui moment nu înseamnă nimic din ceea ce dai afară atunci când povestești, sau din ceea ce explodează poate fără voia ta, ci înseamnă să realizezi că esti un Cineva pe care nimeni nu îl va putea vreodată înțelege, și din acest motiv să te suporți și să te asculți pe tine însuți. A povesti ceea ce suferi este o ofensă la adresa acelor simțiri, căci interiorul nimănui nu...

14 poezii, 0 proze

Sanda GhineaSG

Sanda Ghinea

AutorClasic

n. 15 ianuarie 1932, Vaslui Poeta Sanda Ghinea, membră a Uniunii Scriitorilor din România (USR), Filiala Dobrogea, a lansat, de curînd, la editura Ex Ponto, volumul de versuri intitulat „Să-ți rămînă dragostea!”, pe care autoarea îl consideră „cartea vieții sale”. Cuprinzînd sute de poezii reprezentînd cele mai frumoase creații ale sale scrise pe parcursul a patru decenii, acest florilegiu ar trebui să ajungă în colecțiile oricărui iubitor al liricii de calitate. Dacă, după cum spune chiar scriitoarea, poeții sînt împărțiți în două categorii, unii care scriu din... cărțile altora și alții care scriu din propriile experiențe de viață, atunci, cu siguranță, Sanda Ghinea face parte din rîndul celor care se inspiră și creează din ceea ce trăiesc, transformîndu-și trăirile, durerile, bucuriile în versuri pline de sensibilitate. Cartea se deschide cu un ciclu de poeme apărute în volumul de debut al Sandei Ghinea, „Joc de umbre”, publicat în anul 1968 și continuă, pe parcursul celor aproape...

1 poezii, 0 proze

Cornelia ConstantinCC

Cornelia Constantin

AutorAtelier

M-am născut în localitatea Unirea Județul Călărași în 26.02.1949. De locul nașterii mele mă leagă multe lucruri, chiar dacă viziunea actuală asupra satului de atunci nu mai este aceeași. Aici am învățat să scriu și să citesc la îndemnul mamei mele, o femeie cu puțină știință de carte, dar care recita dumnezeiește din Coșbuc, Eminescu și Goga. Tot aici, școlăriță fiind, am avut șansa de a-mi fi îndrumat primii pași un dascăl care-și făcea meseria arzând - Domnul Tiberiu Chiriacescu, ale cărui învățăminte vor fi coordonate esențiale ale devenirii mele. Pe scurt, aici, în satul acesta de pe malul Borcei, am învățat „să fiu”.Cursurile gimnaziale le-am urmat la școala din sat până în clasa a VI a, când părinții mei s-au mutat în orașul Călărași, unde am continuat atât studiile gimnaziale, cât și pe cele liceale, în cadrul liceului” N.Bălcescu”, primele două clase și la liceul „M.Eminescu „ ultimele două clase. Iau examenul de bacalaureat în anul 1967, an în care devin studentă a Facultății...

26 poezii, 0 proze

Cheia

de Mihaela Rascu

Fetița coborî treptele înalte sărind când pe un picior, când pe celălalt. Era fericită! Soarele îi încălzea zâmbetul întins pe toată fața și îi făcea cheia să strălucească la gât ca și când ar fi...

ProzăAtelier

epitaf

de adrian jigăranu

am deschis cutia înlăuntru cele două chei ce au ucis suflul apoi toate făpturile acum un pocal de sticlă cu astre încrustate sfera desface brațele dizovându-se între celule pătrunde frigul cei doi...

PoezieAtelier

Pian

de Jacques G. Costin

O rămășiță preistorică din specia Mastodont. Și-a păstrat coada și trei picioare. Poartă o dantură falșă perfect armonică. Fire taciturnă, reacționează violent când ai pus mâna pe cele două chei:...

ProzăClasic

Transferul

de Eduard Burlacu

Un om, cu hainele mânjite de moloz și fire de vopsea uscată, șezând într-un cub de beton luminat din plin, având o singură ușă. Nici o altă deschidere. Dar istoria acestui om nu începe aici. Seara de...

ProzăAtelier

Când nimicul este peste tot. Globalizarea nimicului

de Ionut Popa

„Nu mai avem timp. Acesta este paradoxul: suntem atât de ocupați, încât ne-am descotorosit de tot ceea ce ne umplea timpul într-un mod semnificativ, iar ceea ce am pus în loc nu ne va mai oferi...

Atelier

Note de lectură

de Helia Rimoga

LA RÃSCRUCE DE VREMURI de Scarlat Calimachi Publicată de Editura Anima după ce timp de 40 de ani a fost păstrată în manuscris, cartea a fost lansată pe 15 decembrie 2009 la Biblioteca Metropolitană...

EseuAtelier

Crucea din sticlă .V.

de Emil Dumitru

Fill încuviință dând ușor din cap, apoi brusc îi păru rău, gândindu-se că era posibil ca această tutuială să nu fie de bun-augur. − Ok! spuse ea surâzând victorioasă. O altă destăinuire se află...

ProzăAtelier

Adio, Trabi

de viorel ploesteanu

Cât a mers și a fost zglobiu nu mi-a păsat de ironiile ce se făceau pe seama mea și nici de aripa crem, o pată pe obrazul frumosului meu Trabi verde-prăzuliu, nu-mi păsa. N-aș spune că mă reprezenta...

ProzăAtelier

Cronica Cenaclului de Seară din 23.06.2007

de Pușcă Ioan Gabriel

Frunza de stejar a Cenaclului de Seară “Cine nu vede provoacă pe cine vrea, iar cine Vede rămâne cu cine poate” (Ioan Rațiu) Sâmbătă, 23.06.2007, cu mult înainte de orele 17.30, iubitorii de poezie...

ArticolAtelier

cele o mie și una de chei

de Cristina-Monica Moldoveanu

am în buzunar două chei una cu lanț și alta cu fundiță mereu merg la feronerie și cer una nouă le spun că cheile nu mă mai ascultă că am schimbat de trei ori broasca în zadar fiindcă îmi tot dispar...

Atelier