Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Cei care..."20332 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
M

Marian

AutorAtelier

biografiile sunt pentru cei care merita acest lucru.Eu nu am cu ce ma lauda.

1 poezii, 0 proze

Florin NitulescuFN

Florin Nitulescu

AutorAtelier

Eu sunt unul dintre cei care mai sunt.

15 poezii, 0 proze

Ion Iancu ValeIV

Ion Iancu Vale

AutorAtelier

Sunt unul dintre cei care îl știu extrem de bine pe Ion Iancu Vale. Aș putea spune că îl cunosc ca pe propria-mi persoană. Între noi a existat întotdeauna o legătură și o încredere perfecte, totale, devenindu-i cu vremea un confident de neînlocuit. De aceea, pot afirma din capul locului că Ion Iancu Vale a fost, este și va fi un poet. Născut și nu făcut. Mai ales prin felul cum a trăit poezia. Așa i-a fost datul. Cei care nu au avut șansa unei astfel de condiții, cu greu pot înțelege în toată complexitatea lui un astfel de om. Iată ce îmi zicea în acest sens: „Datorită acestei condiții, obsedante și perpetue, bucuria și tristețea, victoriile și înfrângerile, dragostea și ura, curajul și teama, eu le-am trăit la alte cote, până la extaz. Am trăit și trăiesc încă prin și pentru poezie, cum numai prin și pentru Dumnezeu se mai poate trăi. Și nu voi regreta niciodată.” Nu a scris mult pentru că nu avea cum, datorită neastâmpărului său permanent și a unui nebunesc spirit de frondă. Din...

16 poezii, 0 proze

SN

Simona Neacsu

AutorAtelier

Probabil nimic special pentru cei care vor citi asta. Sunt studentă. Și îmi place să scriu poezii.

1 poezii, 0 proze

Constantin RusuCR

Constantin Rusu

AutorAtelier

Am poezii pe care le public pentru cei care vor sa desluseasca ceva din tainele limbii si sufletului romanesc

365 poezii, 0 proze

Mircea PopescuMP

Mircea Popescu

AutorAtelier

Despre trasaturi morale..sa vb cei care ma cunosc.

7 poezii, 0 proze

DA

doru alexandru

AutorAtelier

sunt un simplu om care nu vrea decat sa se afirme dar sa nu fie criticat de cei care nu stiu ce este o poezie ma aplec cu turpul caut o stea ma inailt cu privirea stau si ma intreb:oare unde o fi ea? te caut pe tine cea mai iubita femeie-iubita de mine sa stii ca te astept ,te astept si o viata cum sa urasc un trup ,un suflet,o inima te tine TE IUBESC tu esti cea mai aleasa sa-ti dau tot ce am sa-ti dau toata iubirea unde esti acum? de-mi caut eu mangaierea? DOAMNE CAT TE IUBESC! cu tine in viata.... stiu ,ca pot sa reusesc iar pt tine doar mai am speranta o lume mizera fara rusine doar cu dispret o fericire ce-i doar efemera nimic nu are pret mai putin dragostea!!! eu am nevoie de tine tu te gandesti acum? oare gandu-ti e la mine? sa fiu eu oare singur la capat de drum? te rog te implor iti cer si iertare caci nu mai vreau sa mor atunci nu mai am sperante cum oare sa fac cum oare sa ajung ca de durere sa scap sa nu mai plang cum ra razbesc sa uit de necaz,sa-l uit de ce exist de ce...

1 poezii, 0 proze

NETA SUSANUNS

NETA SUSANU

AutorAtelier

...Avem peronul.Vom sta pe el nemiscati si totusi vom ajunge in acelasi loc unde ajung si cei care calatoresc......Drumul continua spre marea tacere de nisip..."VIata pe un peron"Octavian Paler Cartea preferata"Portretul lui Doryan Gray"de O.Wilde

4 poezii, 0 proze

marius cormosMC

marius cormos

AutorAtelier

Nascut in martie 1983, cu o boală la cap. gândirea. Doctorii au spus că cei care se nasc cu această boală, ori ajung primari până la 19 ani, ori vor fi nebuni. Eu am 23 de ani si nu sunt primar.... Este greu de descris un sentiment in cuvinte. Cu atat mai greu este sa-l descrii in poezie. Poate ca acest fapt ma atrage pe mine spre poezie... Prima poezie am scris-o in 1992 daca-mi amintesc bine.. oricum mai am acele foi de hartie doar ca nu sunt aici. Trairile te marcheaza, visele te influenteaza, perseverenta te face mai bun... Contact: cormos.marius@personal.ro yahoo mess: purpurestormpoet

23 poezii, 0 proze

Remus TudorRT

Remus Tudor

AutorAtelier

Am vazut pentru intaia oara lumina unei zile de primavara. Ma consider un romantic si-i detest pe cei care nu mai cred in romantism (il considera chiar ceva depravat), in iubirea adevarata,in inocenta sufletului dincolo de varsta.

25 poezii, 0 proze

Cei care...

de Ungur Corina

Da, a sosit și ceasul În care luminițele alea mici de pe Chestia aia mare și neagră se aprind În care mai vezi câte un străin cu Chestia aia de sticlă, amețit, mergând pe stradă În care trebuie să mă...

PoezieAtelier

CEI CARE IÞI IAU TOTUL - poeme - VOLUM DE DEBUT

de VIORICA UNGUREANU BERTEA

ÎNTÂMPINARE O poetă surprinzător de matură este VIORICA UNGUREANU BERTEA, a cărei scriitură dovedește deopotrivă un puternic talent nativ și o inițiere completă în secretele poeziei moderne. Un poem...

PoezieAtelier

cei care (nu) cunosc timpul

de liviu dascalu

nu pot sa dorm ma tem c-o sa-mi intre in gura acel trandafir rosu obscen care creste la marginea patului acel rosu obscen vazut dimineata in port,printre oameni murdari de faina printre lazile cu...

PoezieAtelier

Cei care împart tot

de Jianu Liviu-Florian

Cei care împart tot Cu-adevărat, n-am să vă dau nimic – Nici blid, nici țol, nici har, nici firfiric – De ce să vă rețin, din ce vă place? Cu-adevărat, dormiți, vă rog, în pace! Cu-adevărat, nimic...

PoezieAtelier

Cei care-am fost la Troia

de Octavian Paler

I Această dragoste, această lumină care nu mă cruță, care mă obligă să-mi aduc totul aminte și cerul așa cum îl știu, strălucind după ploaie, cerul ca un obraz de copil. Dar nimeni nu mai vrea să...

PoezieClasic

Cei care trec în goană

de Franz Kafka

Dacă ne plimbăm noaptea pe o stradă și aleargă spre noi un om pe care-l vedem chiar de departe - căci strada urcă în pantă și este lună plină - nu-l vom prinde, chiar dacă apare cineva care fuge și...

ProzăClasic

Cei care văd haine de sticlă și ziduri chinezești

de Catalin Mihai Stefan

Există oameni care-și dau seama, când văd străni, despre starea lor în spațiu și timp. Văd hainele acestora ca fiind din sticlă în care li se oglindesc locurile de baștină (albiile), dimpreună cu...

ProzăAtelier

Cei care-i umilesc pe scriitorii eroi

de alexandru petria

Generalul Nicolae Pleșiță n-a murit, ba are același tupeu, am avut senzația în zilele trecute. Mental, parcă-l revedeam, înfoiat la televizor, lăudându-se cum l-a bătut pe Paul Goma. Care a fost un...

EseuAtelier

cei care mor

de Ștefan Petrea

pasărea nopții adoarme în luntre undeva între viață și moarte când ultimul ei tril se sparge de pereții dimineții - roua cafeaua adâncește viața în noi somnul o scosese până la epidermă ar fi fost...

PoezieAtelier

Cei care plîng înăuntru

de Adrian Suciu

Stăm cîte doi, cîte trei, la o masă neagră. La ușă bat cu furie cei care vor să ne plîngă. Se mai ridică unul, ca dintr-o viață îndepărtată și scrie pe ușă cu degetul proaspăt retezat: Nu știți voi...

PoezieAtelier