"Ce ar fi sa mor curand!" – 21326 rezultate
0.02 secundeMeilisearch
primul_volum_virtual
Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?
de Radu Herinean
Bogdan Leonescu - Amaretto
înainte de orice, trebuie să îți mărturisesc că bogdan leonescu este un pseudonim. din motive pe care aș prefera, firește, să nu le divulg, ar fi minunat ca numele meu adevărat să nu îți influențeze opinia asupra textelor mele. îți pot spune despre mine că am 29 ani, am terminat o facultate de stat, la bucurești, în 2007 și un masterat la o universitate străină; iar dacă ai crescut în cartierul meu, asta e mare lucru. mă mișc destul de mult prin țară, iubesc literatura nordică și cea americană dar descopăr, de la an la an, că nu voi avea timp, în cele cîteva decenii ce mi-au rămas aici, să citesc nici a zecea parte din cît mi-aș dori. îmi place să spun despre mine că trăiesc din poezie, fiindcă lucrez în departamentul de relații publice al unei companii și nu ratez vreo ocazie de a estetiza interacțiunile cu toate tipurile de public ale organizației ăsteia, care mă plătește suficient cît să tac mîlc cînd șeful nu are dreptate dar ține musai să aibă. urăsc compromisul ăsta de mor și aș...
4 poezii, 0 proze
Monica Berceanu
" nu sunt nimic din ceea ce am vrut sa fiu \ dar fiindca m-am nascut fara sa stiu \ raman \ acelasi care sunt " .... Scriu pentru ca vorbele imi mor inainte de a fi rostite ... scriu pentru ca gandurile mele sunt hoinare ale trecutului si ale viitorului ... nevrand sa pierd nimic din ceea ce iubesc , din ceea ce respir ... din ceea ce traiesc ... nu ma intrebati cui scriu , de ce si cum ... nu as putea sa va raspund niciodata ... poate va regasiti in povestile mele ... poate doar cititi si ma compatimiti ... poate doar radeti ironic ... va las ... nimeni nu ar putea intelege vreodata povestea sufletului meu ... stiu numai eu adevarul clipelor , adevarul minciunilor si al ascunsului ! ... pentru mine exista un singur suflet ... un singur nume si un singur vis ... si totul se topeste in cuvinte ...! si totusi .. Tu stii ce vreau sa spun ... !
48 poezii, 0 proze
Florin Gherendi
Nu mai stiu cand am inceput sa scriu. La inceput pentru mine. Eram copil. Participam la un cenaclu, in oraselul de provincie in care m-am nascut, Tarnaveni. Apoi am inceput cu-adevarat sa scriu. Pentru mine. Pentru cativa prieteni care citeau. Am scris si 3 romane, 2 din ele SF...poate ca intr-o zi o sa le dau forma potrivita...eram inca un copil, nu? Si apoi a venit facultatea de fizica. Am participat la cateva spectacole. "Cantarea Romaniei", se spunea atunci. Am publicat cateva poezii in "Viata studenteasca"... Si apoi tacere... Am mai avut cateva rare incercari, terminate inainte de a incepe. Pana acum cativa ani. Am regasit cateva lucruri scrise de mine cu mult timp in urma, cele 3 romane, cateva poezii, si un declic s-a produs. Ce-ar fi sa incerc din nou?! Acum trec mult mai rar pe aici, de cand am regasit o pasiune mai veche, pianul...
14 poezii, 0 proze
Patricia Lidia
753 î.Hr. Doi tineri crescuți de lupi întemeiază Roma. 101-102. Un oarecare Traian vine în Dacia cu oameni săi și unii uită să mai plece. Ani la rând, se perindă prin lume vizigoții, hunii, tătarii, turcii etc. 578. Limba română se face auzită prin celebrele vorbe "Torna, torna, fratre", care vor sta mărturie peste veacuri pentru vitejia poporului român proaspăt format. Sec. XIV-XV. Se nasc unele state cu aspect românesc, trec prin perioade mai mult sau mai puțin prospere, înfloresc și decad, asta și din cauza unei trăsături definitorii în lupta pentru putere: românii își puneau totdeauna o întrebare falsă "ce-ar fi să am eu mai mult?", când în realitate trebuiau să-și pună întrebarea "ce-ar fi să îl ajut pe celălalt să aibă un pic mai mult decât hainele de pe el?". 1852. Se naște I.L. Caragiale. Acesta le va spune românilor, o dată pentru totdeauna, tot ceea ce trebuie spus despre ei. 1962. Natura face primele planuri în vederea declanșării proiectului Patricia Lidia, aducându-i în...
190 poezii, 0 proze
Ina Simona Cirlan
Născută între iarnă și toamnă, între zi și noapte, pendulez mereu. De aici și dificultatea de a încropi o biografie. Nu am făcut nimic din ceea ce ar fi trebuit probabil să fac. Am avut însă șansa de a primi pe cărările sufletului, oameni minunați care mi-au deschis Uși înainte de a bate. Așa se face că, am început să public în cîteva reviste și pe diverse site-uri literare. Mi s-a întâmplat chiar un merituos loc trei la un concurs de proză scurtă desfășurat la Onești. Unul dintre criterii se referea la vârstă, păcat, dacă s-ar fi pus în discuție criteriul greutății poate aș fi înhățat premiul al doilea. Dacă mi se mai întâmplă vreo minune,în afară de faptul că trăiesc, promit să refac biografia. Nu mă iau niciodată în serios pentru că am învățat atât de târziu să râd. inacirlan@yahoo.com Pe varfuri printre blogarii: http://www.scaietina.com/
84 poezii, 0 proze
corina georgescu
Nu cred ca exista ceva care sa ma caracterizeze suficient si sa poata arata asa cum intr-adevar sunt, dar tot ce pot spune este ca lumea oricum ai fi tu te schimba!!Si daca ar fi sa continuii ce as mai putea spune este ca sunt din Alexndria si sudenta in anul IV la Facultatea de Litere din Pitesti.Din totdeauna am iubit literatura considerand-o oaza mea de liniste.
5 poezii, 0 proze
Albu Denisa
Intr-o zi,intr-un moment de meditatie profunda, am auzit batai in poarta mintii mele...ce-ar fi daca ti-ai asterne pe hartie gandurile inaripate? sunt prea pline de speranta si de iubire ca sa nu le cunoasca si ceilalti...merita o incercare!...poate astfel o sa invete si ceilalti sa...primeasca si poate chiar sa daruiasca la randu-le...(luati aceste din urma cuvinte ca pe un indemn la creatie!)...eu asta vreau sa fac in continuare. si sper sa reusesc. pentru ca imi doresc sa renasc si sa fac sa renasca iubirea odata cu mine...
13 poezii, 0 proze
Sandu Gabriela
~Studii *1999-2004- GRUPUL SCOLAR ,,SFANTA MARIA’’, Galați; *15-21 mai 2002-premiul I la sesiunea de comunicări științifice, FILOZOFIE, din cadrul săptămânii liceului ,,Sfânta Maria’’; *2004- Universitatea ,,Dunărea de Jos’’, Galați, Facultatea de LITERE SI TEOLOGIE, secția Stiințele Comunicării, JURNALISM-ENGLEZA; *2007- Bursa de studiu la Università degli Studi di Trieste- Italia. !Imi place sa calatoresc... Ma fascineaza puterea cuvantului, iar daca ar fi sa va spun ce as vrea sa devin "cand voi fi mare", as spune..."dresor" de cuvinte- e tare greu sa le stapanesti, iar cand ajungi sa o faci, esti deja dependent de ele. Cat de frumos suna...dependent de cuvinte... Cuvintele sunt parte din noi, sunt parte din fiinta noastra; e minunat sa stii sa le stapanesti, dar ce faci atunci cand te stapanesc ele pe tine? Tocmai asa stau lucrurile si cand vorbim de poezie- nu tu stapanesti cuvintele, ci ele ,prin incredibila lor forta, te stapanesc pe tine. Poetul nu face altceva decat sa...
15 poezii, 0 proze
roxana
Scenariu scris în graba... În jurul tău aceleasi discutii, aceleași roti zgomotoase, multime plictisita și senzatia de sufocare binecunoscuta… Imaginea îti aminteste de aglomeratia din statia de autobuz pe care ai parasit-o cu trei minute în urma. Timpul se transforma într-o asteptare cumplita. Astepti rabdator… gasesti că orice ar fi mai bun de facut acum… Asteptarea asta te intristeaza cumplit... Astepti, nestiind sigur ce ar fi mai potrivit. Intreaga existenta, viața toata îti pare cateodata o asteptare incerta… Scenariu fals, spectatori obositi… O vanzatoare de flori în primul rand, un iluzionist plictisit ascuns undeva, în randul al doilea, în spatele soferului adormit; lânga el, o trecatoare frumoasa. Îti intorci privirea spre cortina care aduce întunericul. Seara, plimbări lungi printre aceleasi chipuri, calatorii care incep și se sfarsesc aici… Astazi ești regizorul în masura să critice ultima repetitie. Continui să astepti, sperand că maine piesa va avea succes. Noapte… În...
7 poezii, 0 proze
Tanase Alexandru
Ce ar putea fi spus despre mine: Am 18 ani... ca pasiuni am muzica, distractia, calatoriile, Internet-ul si in general lucrurile bune. Am o multime de prieteni... care sunt mai mult sau mai putin "prieteni", iar cuvintele care ma pot descrie cel mai bine sunt: nebunatic, jucaus, romantic, rasfatat, pesimist. Ascult muzica 24h din 24... si imi place sa invatz cat mai multe lucruri... insa nu la scoala! :)
14 poezii, 0 proze
Ce ar fi sa mor curand!
de be
Eu am murit cand inca ma iubeai,dar dat fiind faptul ca, tu te gandeai la mine,am amanat un pic un planset si o albina ,doar sa ntelegi ca, totul e lumina! Sa nu orbesti iti cer,inchide ti ochii doar...
Alexandrina,fluture de lac
de Grecu Cristian
Mi-era atat de somn,am fost trezit de mirosul de cafea,credeam ca azi vom avea multe de discutat.Imaginea cu care te-ai obisnuit deja din filme sau cand te trezesti cu cineva langa tine,am cascat...
Fane, dracu\' și asfaltul
de Rodeanu Marius
Se crăpa de ziuă și furtuna nu dădea semne c-ar vrea să se potolească. Vântul năpraznic se simțea prin toate cotloanele castelului iar bubuiturile tunetelor se rostogoleau pe holuri în hohote dogite...
uit
de iuliana
Am uitat de curând sa-ți spun ceva Am uitat sa mai citesc uneori Am uitat formule lungi si grele Și tot ce ar fi trebuit să știu despre ele Am uitat să mă bucur de viață Am uitat să mă trezesc în...
Spovedanie pentru invinsi !
de Postolachi Dumitru
„… nu pot sa fiu altceva decat ceea ce sunt, nu-mi pot impune niciodata pe deplin dictatura ratiunii; raman ceea ce am fost dintotdeauna, un romantic, un visator, un EU autentic si nu unul modelat...
Sirenă
de Liliana Pintocara
Atunci pescuisem pentru prima oară, aveam emoții și mă gândeam: \"Ce-ar fi dacă aș avea norocul începătorului?\". - Uite, ți-am dat undița mea de firmă, \"Sheakspeare\", imposibil să nu prinzi măcar...
British weather
de Mihaela Plesa
-Partea I - Vremea ca si oamenii sau oamenii ca si vremea? Avionul decolase,am simtit exact momentul undeva in capul pieptului. Am incercat o vreme sa stau in pozitie cat mai apropiata de orizontala,...
Coșmarul (III)
de Mihai Gindu
De-a lungul potecii pe care înaintam, se puteau zării cranii de oameni și de animale, abandonate pe marginea drumului prăfuit și plin de cotituri bruște, precum și câteva cruci răzlețe ale unor...
Trăsnetul
de ion untaru
Am visat urât și m-am sculat tulburat și înfiorat. O presimțire rece mă paralizase. Nu am înțeles de la început despre ce este vorba, dar m-am trezit cu o presimțire sumbră. Mă duceam la Bibliotecă...
