Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Ce am făcut azi..."21329 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
41 rezultate
primul_volum_virtual

primul_volum_virtual

ColecțieEbook8 texte

Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?

de Radu Herinean

Eduard Anton HazuEH

Eduard Anton Hazu

AutorAtelier

Am făcut multe năstrușnicii la viața mea și multe ar părea interesante pentru unii temerari în explorarea vieții din trecutul apropiat, parcă mai plină de sevă, mai ales că lumea de azi are mai puțină substanță, mai puțină adâncime. Totuși, cel mai important lucru din viața mea mi s-a părut "ÎNTOARCEREA LA CREDINȚÃ", ca fiind cea mai motivată formă de existență. Din acel moment am început să înțeleg lumea, locul meu, raportarea la divinitate. A mai fost de ajuns un imbold lumesc, o încurajare și ... am început să scriu. Mai sunt încă oameni minunați și mi-am propus să scriu despre ei așa cum i-am perceput eu. Intotdeauna m-au impresionat oamenii speciali, oamenii daruiți și dăruiutori. Simt că sufletul meu vibrează pe fregvența oamenilor desăvârșiți, ceea ce mă face să cred cu adevărat că în adîncul conștiinței noastre există implantat, de la "Facere", cipul acelui om desăvârșit care a existat candva în Gradina Edenului - Adam. Trebuie să înmulțești darul Domnului în toate. Dacă ști...

2 poezii, 0 proze

GO

george dolphy olteanu

AutorAtelier

Despre autor. M-am nascut in Bucuresti in toamna anului 1977. Clasele 1-6 le-am facut in bucuresti iar clasa a saptea am terminat-o cu chiu cu vai intr-un sat din teleorman. Am intrerupt scoala pana in anul 1995 cand am absolvit la fara frecventa si clasa a opta. In 1996 am inceput sa lucrez la cotidianul „Tineretul Liber” ca reporter , sectia reporteri speciali. Dupa jumatate de an, a venit Vintu si mi-au facut vant si mie...In 1999 am intrat la searal la liceul „Nichita Stanescu „ din Bucuresti unde nu rezist mai mult de o luna si plec sa lucrez la cotidianul „National” unde am dat concurs si m-am angajat reporter..Dupa numai patru luni plec de la ziar si ma apuc serios de consumul de heroina. In 2001 fac o tentativa de a ma lasa de drog si ma angajez colaborator la ziarul „Azi”..Nu stau prea mult pe acolo si ma intorc, de data asta pentru doi ani, la heroina. In anul 2003-2004 dupa ce sase prieteni au murit iar eu insumi era sa decedez de doua ori, ma las singur de heroina, fara...

1 poezii, 0 proze

Bogdan Nicolae GrozaBG

Bogdan Nicolae Groza

AutorAtelier

doar semne de întrebare îmi pun când trebuie să răspund cine sunt. în rest, un om ce căuta cîndva o lumină si a găsit foc în răceala celorlalți. m-am "justițiabilizat" din când în când, dar asta pentru că am avut cândva posibilitatea de a ma juca de-a juristul. Vârsta variabilă. Când imatură, când prea înaintată. Azi am cam trecut de 40 ani; mâine poate voi împlini 25; iar poimâine voi fi un bătrânel simpatic de vreo 9 ani, că de, voi da și eu în mintea copiilor odată și odată, dacă n-am făcut-o cumva. Am mai parcurs și alte etape ale vietii, cu fiecare încăpățânare de a mă revedea în oglindă, însă nu vă spun nimic altceva despre ele din cauza ridurilor din suflet. Am ca referinte "Pasărea din tâmple", "Evadările unui poet domestic" și puteti liniștiți să mă strigați cu apelativul "Bă, Bogdanule!" Și o cărticică mai nouă ”Poetul se duce. Poemul seduce...” Am cochetat și cu proza "Life. Love. You!" mai mult din curiozitatea de a vedea dacă am atracție față de ea, și ea față de mine....

592 poezii, 0 proze

Jemna Ramona LauraJL

Jemna Ramona Laura

AutorAtelier

Luni Sunt singura in camera. De fapt, sunt iar singura...in viata. Pentru a cata oara? Ce rost are sa mai fac fac socoteala? Important acum e prezentul. Scaunele " tac ", nu scartaie nici unul. Cand spui "sunt doar cu mine", in interiorul tau doresti sa fi pronuntat acest cuvant pentru ultima oara. Vrei ca semnificatia, incarcatura lui s-o uiti cat mai repede. Si vin ploi...si sterg o parte din cenusiu. Iar apoi...dupa ploaie rasare soarele si purifica atmosfera. Da...dizolva semnificatia tristetii. Mi-am scos un sandwich si mananc. Ma cauta cineva...dar nu pot sa raspund. De ce? Pentru ca azi doresc sa stau de vorba doar cu "tine", cu trecutul pe care vreau sa-l uit. Pe care faptele-l pastreaza, dar pe care l-am ascuns in mine. Si care m-a facut sa ma simt uneori atat de singura, singura...chiar cand eram inconjurata de atatia prieteni. Trecutul..."taci", as vrea sa-i raspund iritata eului meu! Si totusi el are dreptate. Ar fi fost bun de geolog. Sapaturile lui duc totdeauna la...

2 poezii, 0 proze

Bogdan Laurențiu MarinBM

Bogdan Laurențiu Marin

AutorAtelier

... o parte din anul meu 2006 (iunie-iulie-august); postari facute pana la 01.03.2007 ... contact: bogdan0740@yahoo.com ... texte (personale) la care tin, pe care nu le-am inteles: (culegator) oamenii, noi alegem lucrurile din jurul nostru că ne plac ne place cum arată "ceva"-ul respectiv ce ne văd ochii fizic (doar) la fel procedăm și cu ceilalți. ... (cules) oamenii, voi "noi oamenii alegem" alegeți lucrurile din jurul vostru că ne plac nu că vă plac vă place că ne place cum arată "ceva"-ul respectiv ce ne văd ochii fizic prin(/tre) fizicul gândind la fel noi procedăm mai mult cu ceilalți decât (/cu) voi adesea un Nu ne caracterizează spun eu, nu din păcate dar nici din fericire azi doar vă dau de știre oh! noi "voi oamenii" oameni. ...

160 poezii, 0 proze

R

Ramona

AutorAtelier

eu cred ca noi suntem ceea ce am facut si ceea ce facem si nu ceea ce soarta ne face.

1 poezii, 0 proze

Apostu MihaelaAM

Apostu Mihaela

AutorAtelier

NU o sa insirui pe unde am fost si ce am facut. Pentru multi oameni a isi spune biografia e un lucru foarte simplu, mie mi-au luat 31 de ani ca sa pot raspunde la intrebarile, unde te-ai nascut?,cine sunt parintii tai? esti casatorit sau nu?, aveti copiii?, care e starea dvs. de sanatate?. Si inca nu am raspuns la toate intrebarile sau doar jumatati de raspuns. Cata munca si suferinta poate insemna sa aflii cine esti. Iar logoreea din scris se explica prin faptul ca eu nu vorbesc despre mine in viata de zi cu zi cu oamenii si toate cuvintele nerostite au iesit intr-o logoree in poezie, pentru ca nu am facut lucrul asta de ani de zile.... Semnele de punctuatie atat de multe, is pentru toate sentimentele, simtamintele, trairile, exprimarile care nu le-am exprimat poate nici macar la nivelul limbajului trupului. Iar cuvantul "cur" nu mi-a placut niciodata cum suna. Viata mea a fost plina de contradictii, de lucruri, intamplari pe care nu am reusit sa le inteleg, sau le dau un sens. Si...

12 poezii, 0 proze

HG

Harhata Gelu

AutorAtelier

Nu am folosit alte surse de inspiratie decat iubita mea care m-a ajutat in tot ce am facut .

5 poezii, 0 proze

Climenco VictoriaCV

Climenco Victoria

AutorAtelier

Dacă am renunța să ne plângem de milă și ne-am gândi doar la ce a fost frumos?Dacă am zâmbi mereu când vedem o floare?De ce să nu rămânem copii ?Putem,lumea este a noastră:iubim,gândim,visăm. Nimic si nimeni nu ne poate împiedica să găsim fericirea.Să încercăm să privim viața așa cum este:o călătorie.Eu nu am regrete...și nici nu voi regreta,fiindcă tot ce am făcut sau voi face in aceasta viata,merită...stiu asta, O SIMT

5 poezii, 0 proze

EL

Emilia Luca

AutorAtelier

* ce fac acum? * mă străduiesc să fac bine. * ce am facut până acum? * foarte multe bune și rele,frumoase sau nefrumoase, asemeni oricărui muritor.

34 poezii, 0 proze

Ce am făcut azi...

de Decebal Traian

Consider că (ELEMENT UNU) reprezintă totul pentru mine Azi am început într-adevăr să lucrez la (ELEMENT UNU) Nu pot să demonstrez dar chiar o simt, din nou Am avut mai multe încercări de a începe...

Atelier

Un simplu dialog

de Stanica Ilie Viorel

-Și știi mami ce-am făcut azi la grădi? -Ce? -Am mers uite așa... (face un cerc in pas vioi)după doamna educatoare...Dar doamna nu era in fața mea...Și apoi am mers uite așa...(sare un fel de pași...

Atelier

You never wash up after yourself

de Laura Dragomir

ce-ar fi sa vorbim? nu s-a intamplat nimic vreau sa dezvelim azi cate un sold de cuvant n-ai chef de poezie? bine o sa astepte afara gata suntem doar noi doi a trecut ceva vreme,nu? despre ce? uite...

Atelier

Legendă de noapte

de Ciobanu Claudia

De ieri până azi a trecut un anotimp. Am clipit și-au căzut frunze de pe gene Se teme gândul de viforul de noapte Care geme urletul din Melpomene. S-au sfidat vulcanii și aleargă iute Pe leagănul gol...

PoezieAtelier

Adio

de Bogdan Adrian

Am venit...te-am luat de mana si am incercat sa fac abstractie de dimineata “perfecta” pe care o traisem alaturi de tine si te-am luat in brate...destul de greu...e greu sa treci peste gandul ca...

Atelier

asuprire

de Madalina STATE

cum? iarăsi mi-am deschis pielea, deșănțatata, pentru năpăstuitii acestei lumi. Și îi țin de un gand, legănați pe un țipăt, căci urlu cănd nu mai știu nici daca m-am avut, nici daca mai sunt. Rușinea...

Atelier

Pagina 6 Scrisoare din Lunea Apei

de florian stoian -silișteanu

Știu cum se învață. Am aflat. Cum se învață uitarea ca să nu se uite cum se învață iubirea ca să se afle. Siliștenii sunt în lume răspândiți câtă frunză și iarbă ei construiesc iată iubito un...

Atelier

suflete-n hiat

de Simion Cozmescu

1, simt un suflet străin în palmă lumina cum încearcă să adoarmă e liniștită umbra și călie tăcerea florile urmăresc norii nedefiniți de trotuare algoritmuri sumare e valea îngerilor și dimineața...

PoezieAtelier

ca sa fii fericit, trebuie sa fii impacat cu tine insuti

de dascalu alexandra

Ca să fii fericit, trebuie să fii împăcat cu tine însuți „Nu-ti pierde curajul” JULES VERNE Eu nu am prieteni, pentru că prietenul adevărat nu există. Amicii mei sunt un cal, o pisică, o pasăre… De...

ProzăAtelier