"Caut-o, eu sper să mă găsești" – 20447 rezultate
0.04 secundeMeilisearchTiamat
M-am născut din cenușa revoluției, în scrumul încă fierbinte al comunismului, sub cele dintâi raze limpezi și blânde ale libertății. Trăiesc în semnul racului, mai mult înapoi decât înainte, sub zeci de regrete renasc în fiecare zi, mereu alta, cu noi vise împrăștiate într-o minte zăpăcită, mai dezechilibrată pe zi ce trece. Mi s-a spus că sunt idealistă. Mi s-a mai spus că pot reuși orice îmi propun. Eu îmi cânt mereu printre gânduri dorința de a-mi dori ceva. Și nu mai am răbdare deloc. În viitor sper să mă iubească lumea și să fiu cât mai puțin mediocră.
2 poezii, 0 proze
Alina Grozea
Geamană, de mijloc de zodie. Duală, se spune. Sfâșiată între doua euri, spun eu. Deloc parșivă - sper - contrazicând astfel prejudecățile legate de configurația planetelor. Ingineră - printr-o conjunctură de sfârșit de ani comuniști. Editor cu sufletul, dar si pe salariu. Tristă. Nu pentru ca e inteligent și la modă, ci pentru că nu pot să mă abțin. Cinică - pot să ma abțin, dar nu vreau. Sarcastică. Îmi iese, câteodată, însă e un joc cu focul. Isteață - mai degrabă speculativă, decât spontană. Cu tupeu - nu-mi doresc, deși aș avea nevoie. Orgolioasă - prea mult și prea cu cine nu merită crizele mele de personalitate. Mândră - cât să mă umflu în pene, de multe ori, și să mă simt nedreptățită, de la fel de multe ori. Frumoasă - spun cei care mă iubesc, și stim că iubirea nu stă bine cu vederea. Rea - neintenționat. Răutăcioasă - intenționat. Optimistă - mereu. Pesimistă - de câte ori mă întreabă cineva. Timidă. Punctuală. Luptatoare. Leneșă - la modul boem. Harnică - atât cât să-mi...
14 poezii, 0 proze
Ana Finta
Fiind ultimul copil din trei, deci mezină, mereu mă simțeam pusă în umbră. Mi s-a format o dorință, combinație între foame și ambiție, de-a mă face auzită. Vroiam ca lucrurile să mă reprezinte pe cât de mult posibil, ceea ce-a favorizat conflictele. Mă aflu într-o continuă luptă de-a menține ceea ce sunt eu, propria-mi identitate. Lectura reprezenta un lucru impus, motiv pentru care mi-am creat o adversiune pentru ea, însă lucrurile au început să se schimbe când am citit (cu interes) "Coliba unchiului Tom". Asta se întâmpla abia în clasa a cincia, și a generat interesul meu spre a participa la mai multe activități culturale sau care țineau de expresivitate. La dorința părinților, am urmat liceul și facultatea de științe economice. În prezent scriu, și încerc să o fac vizibil.
22 poezii, 0 proze
grecu ioan
Venim singuri pe aceata barca ancorata in marea vietii pe care unii o numesc traiectorie personala sau destin;dar eu ii spun simplu:sansa.Viata mea este o continua cursa spre infinitul posibilitatilor si a ocaziilor.Viata este o loterie a sanselor! M-am nascut nu demult,cu ganduri tinere,dar cu aspiratii mult mai batrane,eruptii vechii isi au inca ecoul in mine,cel caruia ii place filozofia,poate ma intelege.E foarte greu sa faci un rezumat al propiei vietii,cand aceasta e de doar 16 ani,fara sa ai sentimentul ca omiti ceea ce e important,chiar daca spui doar banalitati! Poate ca sunt un introvertit,dar atata timp cat sunt eu pot face orice,chiar imposibilul!!!!!
3 poezii, 0 proze
slavu diana
.....doar o femeie cu frica de Dumnezeu si dragoste de frumos, in toate formele lui.... Rana mea Anonimă Pe tine te iubesc ca pe o rană, În care-am fost complice și chirurg, Pe tine te iubesc ca pe-un amurg, Sau ca pe-o jefuire de icoană. Cât apele spre mări încă mai curg Și ochii stau în cuiburi de sprânceană, Eu, totuși, te iubesc ca pe o rană, Și ca pe-o remușcare de chirurg. Tu nu ești rana ta, ești rana mea Atâta doar ca trupul tău o poartă. Pe tine te iubesc ca pe o poartă Ce-aș sfărâma-o ca să pot intra. Iar restul cât se poate întâmpla Sunt ciorne la o operă de artă. ...preluată pentru că mi-a plăcut mult-jos pălăria, merci.... â ă î ș ț
90 poezii, 0 proze
Darjan Tanta
Pe tine te iubesc ca pe o rană, În care-am fost complice și chirurg, Pe tine te iubesc ca pe-un amurg, Sau ca pe-o jefuire de icoană. Cât apele spre mări încă mai curg Și ochii stau în cuiburi de sprânceană, Eu, totuși, te iubesc ca pe o rană, Și ca pe-o remușcare de chirurg. Tu nu ești rana ta, ești rana mea Atâta doar ca trupul tău o poartă. Pe tine te iubesc ca pe o poartă Ce-aș sfărâma-o ca să pot intra. Iar restul cât se poate întâmpla Sunt ciorne la o operă de artă. Preluată pentru că mi-a plăcut mult din biografia Dianei Slavu.
75 poezii, 0 proze
Dora Silvia Patrascanu
poet psiholog ziarist cam atat sunt si eu pe pamant din intamplare caut o usa intrarea/iesirea
6 poezii, 0 proze
doru alexandru
sunt un simplu om care nu vrea decat sa se afirme dar sa nu fie criticat de cei care nu stiu ce este o poezie ma aplec cu turpul caut o stea ma inailt cu privirea stau si ma intreb:oare unde o fi ea? te caut pe tine cea mai iubita femeie-iubita de mine sa stii ca te astept ,te astept si o viata cum sa urasc un trup ,un suflet,o inima te tine TE IUBESC tu esti cea mai aleasa sa-ti dau tot ce am sa-ti dau toata iubirea unde esti acum? de-mi caut eu mangaierea? DOAMNE CAT TE IUBESC! cu tine in viata.... stiu ,ca pot sa reusesc iar pt tine doar mai am speranta o lume mizera fara rusine doar cu dispret o fericire ce-i doar efemera nimic nu are pret mai putin dragostea!!! eu am nevoie de tine tu te gandesti acum? oare gandu-ti e la mine? sa fiu eu oare singur la capat de drum? te rog te implor iti cer si iertare caci nu mai vreau sa mor atunci nu mai am sperante cum oare sa fac cum oare sa ajung ca de durere sa scap sa nu mai plang cum ra razbesc sa uit de necaz,sa-l uit de ce exist de ce...
1 poezii, 0 proze
Constantin Jedi Knight
Eu exist doar cand sunt doi - Eu si Ea. Pana atunci nici nu se pune problema lui "a fi"... O caut pe Ea, pe Acea mie UNICA Seherezada, singura care imi intelege sufletul pentru ca este in fond chiar Ea... vindecand si soptind...
12 poezii, 0 proze
Mihail Iacob
Nu știu exact unde începe biografia și unde se termină obiceiul prost de a te explica în fața unor oameni pe care nu-i vei întâlni niciodată. Scriu uneori din reflex, alteori din lipsă de altceva mai interesant de făcut cu gândurile. Nu există o linie clară între ceea ce „vreau să spun” și ceea ce iese efectiv pe ecran — și probabil nici nu ar trebui să existe, altfel ar deveni prea ordonat și ar pierde sensul de joc. Imi place ideea că un text poate să pară important doar pentru că a fost scris cu suficientă încredere, chiar dacă în interiorul lui nu se întâmplă nimic, nici 13% sigur... Nu cred în versiuni finale ale oamenilor, doar în schițe mai mult sau mai puțin abandonate. Dacă ai ajuns până aici căutând o concluzie, probabil nu o să găsești una. Nici eu nu o caut.
1 poezii, 0 proze
Caut-o, eu sper să mă găsești
de Girigan Oana Gabriela
De m-ai iubi pe mine așa cum te iubesc Aș zice că în viață am tot ce îmi doresc. Dar tu-nțelegi iubirea ca pe ceva trupesc, Eu înțeleg întregul din suflet să-l iubesc. Ești un copil în suflet, n-ai...
Eu scriu pasteluri
de Alex Popp
Eu scriu pasteluri pentru că mi s-a urât cu mine. Pentru că lumea pe care eu o văd nu este eu. Pentru că dincolo de orice speculații ea există tot așa de frumoasă pentru toți. Eu scriu pasteluri...
CV pe scurt!
de Daniela Stanciu
Mereu mi-e greu să mă prezint! Aripi dau gândirii,creez un labirint! Născută am fost în luna lui noiembrie, Un orășel al meu,din periferie, Mă atrage universul,lumea toată, E esențialul,materie...
Septembrie
de Mihai Diacencu
Mihai si iar Mihai, Sincer sa-ti spun, nu stiu ce am facut ? De ce te-ai suparat ? Ca am plecat aseara la ora 11 ? Este ora la care ma culc de obicei in timpul saptamanii...Stii si tu ca tabieturile...
Spovedanie on-line
de Atropa Belladona
Moto: Noul context de viață cere Bisericii și creștinilor în general să-și adapteze metodele misionare și de apărare a credinței, prin folosirea tot mai intensă a sistemelor de calcul. (Măsuri pentru...
Către Veronica Micle
de Mihai Eminescu
28 decemvrie 1881 Dragă Nicuță, Nu trebuie să te superi, ba să plângi, pentru că eu sunt supărat. N-are a face una cu alta. Dacă-ți scriu cam ursuz nu trebuie să crezi că supărarea mea se îndreaptă...
In caz că voi uita...
de Crina P.
Creăm legături doar în aparență, În exterior vorbesc, in interior tac. Indiferența mă ucide, Incertitudinea ma sufocă. Îți spun cum sunt, tu nu mă crezi, Dar nici nu’ncerci să mă descoperi. Îți arăt...
Partidă umoristică la distanță Atropa Belladona & Filip Tănase
de Filip Tănase
Protagonistă în dialog. Atropa Belladona-Mătrăguna-ciumăfaia, prințesă a paradisului și a simfoniei verzi a patriei noastre, cercetătoare fruntașe privind broasca verde și aliații săi, condeieră de...
Vise despre viață
de Adrian Petrus
Am auzit pe cineva vorbind despre dragoste... Sa-ti spun... cum o simt eu..! De unde sa incep ? Sunt atatea de spus... Ochii mei , buzele mele.. sufletul meu este dragoste... Dragostea este la tot...
La pandă
de Wolfgang Klein
Cu logică nu se poate explica ce fac eu aici. De parcă nu aș ști ce mă așteaptă. Și dacă sunt așa de prost să îngheț în frigul ăsta nemernic, trebuia măcar să mă îmbrac ca lumea și să-mi iau ceva mai...
