Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Cai – de – pământ!"19631 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Dimitrie DanciuDD

Dimitrie Danciu

AutorClasic

Dimitrie Danciu 1912-1999 Dimitrie Danciu s-a născut în comuna Săcel, județul Maramureș la 6 octombrie 1912, într-o familie de țărani. Școala primară a făcut-o în Săcel, apoi cursurile inferioare la Vișeu de Sus. Studiile superioare la Iași și București, obținând diploma de inginer la Institutul de Căi Ferate în 1951. A fost inginer principal la C.F.R. Debutul în anul 1932, la Iași. Din 1937 a publicat versuri și însemnări literare în revistele: PLAIURI SÃCELENE, ȚARA BÂRSEI, PROMETEU, GÂND ROMÂNESC, SYMPOSION, CONVORBIRI LITERARE, LANURI, ÎNNOIREA, VASARNAP, CURENTUL LITERAR, FAMILIA, LUCEAFÃRUL, GÂNDIREA, PAGINI LITERARE, TRIBUNA, ORIZONT, STEAUA, UTUNK, IGAZ SZO. În 1939 i-a apărut volumul de poeme SOLITUDINI. Volumul LUMINI PENTRU VÃMI cuprinde poeme inspirate din viața transilvănenilor în urma dictatului de la Viena. POEZII- volum aparut in 1974 A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.

22 poezii, 0 proze

Efim TarlapanET

Efim Tarlapan

AutorClasic

Efim Tarlapan s-a născut pe 17 mai 1944, in loc. Măgurele-Bălți din Republica Moldova. Absolvent al Facultății de Filologie(secția Ziaristică),Chișinău. Volume publicate: Scuzați pentru deranj...-1974 Zâmbete cu supliment-1987 Atlas comic-1990 Buturuga mică-1993 Dioptrii pentru ochelarii de cai-1995 Alfabetul-ghicitoare-1999 Toporul taie închinându-se...-2000 Îngerii din cerul gurii-2003 Scrieri de satiră și umor (satire, epigrame, poezii, aforisme)-2003 Pro-scris (volum selectiv-satire, fabule, epigrame, ghicitori, versuri pentru copii, pagini de jurnal)-2005 Antologia cronologică a aforismului românesc, ediție unică (editura Dacia din Cluj-Napoca)-2005 Marea antologie a epigramei românești (editura Prut internațional, cu oprefață de academicianul Mihai Cimpoi)-2005 Câte-o poantă de căciulă... (Antologie cronologică a epigramei românești de pretutindeni și a epigramei străine)-2007 Cu mâța-n carte... (Antologie cronologică a parodiei românești de la-nceputuri până azi)-2009 Membru al...

21 poezii, 0 proze

Adi CusinAC

Adi Cusin

AutorClasic

Adi Cusin (26 ianuarie 1941, Gleiwitz, Germania - 21 aprilie 2008, București) - renumit poet român. Unul dintre cei mai importanți poeți români ai ultimilor patru decenii. Numit deseori și "noul Labiș". * 1941 26 ianuarie Se naște la Gleiwitz, în Germania (actualmente Polonia), Adolf Aristotel Cusin, viitorul poet, cunoscut sub numele cu care-și va semna scrierile de la debut și până la ultima carte, Adi Cusin. Adi Cusin s-a născut din părinți români. Tatăl, Ioan Cusin (n. 1911), era din Rădăuți-Prut (jud. Suceava), iar mama, Aurelia Cobilanschi (n. 1923) din Cernăuți. Născut într-o familie de gospodari înstăriți din Rădăuți, tatăl avea să urmeze școala generală și liceul la Școala de băieți „Grigore Ghica-Vodă" din Dorohoi, apoi Facultatea de drept din Cernăuți, fără a susține însă licența. Orientându-se spre Școala medie de căi ferate din Cernăuți, în 1940 obține diploma de șef de gară și o cunoaște pe Aurelia Cobilanschi, cu care se căsătorește. Dar imediat după căsătorie, în iunie...

13 poezii, 0 proze

Lizard LizerdLL

Lizard Lizerd

AutorAtelier

Nu am îndrăznit, pâna acum să le "expun" si mă refer aici, bineinteles, la poezii.Iertați-le dacă sunt stîngace căci, deși vin de pe căi iîntortocheate, nu sunt prea multe drumurile pe care le-au străbătut.

3 poezii, 0 proze

Maia CheregiMC

Maia Cheregi

AutorAtelier

Iubitoare de animale, iubitoare de poezii, pasionată de fotografii. Sunt un copil, scriu multe poezii despre animale și natură. Fotografiez natura, animalele etc. Născută în 14.11.1999 Jud. Bihor, Oradea ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ Animale preferete: suricate, hiene, cai, tigrii, gheparzi, urși panda, lei, pinguini. Plante preferate ( copaci și pomi preferați): stejari, brazi, pini, molid, vișin, floarea-soarelui, margarete, bambus. ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ În viața personală: îmi place să alerg, să mă dau cu bicicleta, să merg la cumpărături, să bat la tobe, să mă joc cu cățelușa mea Fifi. ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ E-mail: maia_cheregi@yahoo.com ID: maia_cheregi

6 poezii, 0 proze

RM

RADULESCU MIHAI

AutorAtelier

Sunt nascut intr-o zi de toamna/Si de fapt nici nu stiu ce inseamna,/O viata intreaga sa traiesti/Si cu adevarat o singura data sa iubesti! DATA NASTERI:15-11-1982! ABSOLVENT AL SCOLII PRIMARE: 181 IN ANUL 1997! ABSOLVENT AL LICEULUI: GRUP SCOLAR CONSTRUCTII CAI FERATE IN ANUL 2001!

6 poezii, 0 proze

Iulian AndriescuIA

Iulian Andriescu

AutorAtelier

M-am născut în dulcele (acu vreo sută de ani) târg al Ieșilor, în luna lui Făurar, în a șaptea zi, în anul de la Dumnezeu 1980. Școala am trecut-o destul de greu, că nah, cine era să mai hoinărească prin minunatele păduri ale Ciricului sau ale Buciumului și să hălăduiască pe toate aleile și străduțele târgului, din Tătărași și până-n Copou, de la CUG și până pe dealul Păcurarilor? De ajuns la facultate, am ajuns, ca tot omul, și-am și terminat-o, că deh, au trecut cinci ani. Amu, bunul Dumnezeu știe pe ce căi am s-o apuc...

37 poezii, 0 proze

Tole Daniel IoanTI

Tole Daniel Ioan

AutorAtelier

TOLE DANIEL IOAN Pseudonim: tdy Data si locul nasterii: 15.11.1987, Arad Studii: Liceul “Grup Scolar Industrial Transporturi Cai Ferate Arad”, “Facultatea de Constructii” Sectia: "Masuratori terestre si Cadastru" din cadrul "Universitatii Politehnica Timisoara", MAster "Cadastru si evaluarea bunurilor imobile". Ocupatie: Ing. Topograf Oras de resedinta: Sebis, jud: Arad Adresa mea de contact: tdy_nice_boy@yahoo.com

8 poezii, 0 proze

BP

Bianca Pasca

AutorAtelier

Nascuta pe 10 martie 2000, iubitoare a naturii si a animalelor, imi place sa scriu , sa calaresc, sa citesc, sa joc tenis, sa cant. Iubesc caii. Site personal: - de povesti : biapasca.tripod.com - despre cai : biapasca.tripod.com/regatuliubitorilordecai

3 poezii, 0 proze

M

Marga

AutorAtelier

Mijlocul de a-ti face viata placuta este sa faci placuta viata altora......mijlocul de a le-o face placuta este sa-i faci sa creada ca-i iubesti.....mijlocul de a-i face sa sa creada ca-i iubesti este sa-i iubesti cu adevarat.....

22 poezii, 0 proze

Cai – de – pământ!

de sebastian a. corn

Cai – de – pământ! Pe vremea aceea eram mulți cai! Și eram. (sau eram doar între ei, cai, preumblându-mă cu ei?) Se petreceau multe jefuiri de limpezime, erau neclarități în tundra verde urcată pe...

PoezieAtelier

Impresii de la o expoziție

de Helia Rimoga

Pe data de 20 iulie 2009 am luat parte la vernisajul expoziției restrospective intitulate „O poetică a intimității” a pictoriței și graficienei Emilia Niculescu Petrovici, desfășurată în interiorul...

EseuAtelier

Aripile porumbiței

de Marius Rădulescu

Jocul cu moartea Între două iubiri Un petec de pământ Crinul din vale Pe căi de miazăzi Aripile porumbiței Mai presus de toate Viața nu se sfârșește Numai prin moarte

PoezieAtelier

golem

de dan mihuț

în nebunia căutărilor a rămas doar piciorul prin care valuri de zâmbete plutesc la fiecare tăietură calcarul creierului se depune pe lucrurile umede lăsate în urmă se văd tranșeele din piele în care...

PoezieAtelier

fuga spre viată

de Mondea Adrian

Cu o expresie rigidă șeful de stație își șterse fruntea de transpirație. Cine ar fi crezut că asupra gării, în mica localitate de provincie, o profeție avea să se încurce în șinele de cale ferată,...

Atelier

Locomotive în ochiul tău căprui

de Marin Tănase

In poezia asta cuvintele nu prea vor mai avea rost tăișul lor limpede, soarele anost atât, un soare pătrat si anost tu ești mutarea reginei capătă-mi vocea cuvintelor cuvinte pătrate am fost aici...

PoezieAtelier

Furtuna

de Stefan Nechita

Acum, văzduhul tace liniștit, Prin aerul călduț de peste zi Un stol de rândunele a pornit, Vestind furtuna care va veni. Se-apropie din miază-noapte norii Amenințând în liniștea-nserării… Spre...

PoezieAtelier

Două coduri

de Florin Andor

așezam în jurul gleznelor tale cum sufletul recunoștința corturile călătorului mereu în același loc strângeam curburile până la orbite o planetă dedesubtul nostru lumina să nu moară sufletul de...

PoezieAtelier

Tragedia Apollon_Actul 4_Scena 3

de Stelian STANCU

- continuare - ACTUL 4 Iubirea dintre Apollon și Cassandra, iubire împlinită, binecuvântată de zei, cu doi gemeni. Scena 3 Cassandra, Apollo, Priam, Hecuba, Apollon, Alcor, Hidra, Paris (totul are...

Atelier

Mașina timpului

de Roman Liviu

Nu m-am îndoit niciodată asupra timpului meu liber, întotdeauna voi avea timp în această lume relativă, și după cum văd eu, toate decurg spre normalitate. Creierul e mereu ocupat, în același timp și...

ProzăAtelier