"Cadoul sotului de 8 Martie" – 7623 rezultate
0.04 secundeMeilisearchCornelia Constantin
M-am născut în localitatea Unirea Județul Călărași în 26.02.1949. De locul nașterii mele mă leagă multe lucruri, chiar dacă viziunea actuală asupra satului de atunci nu mai este aceeași. Aici am învățat să scriu și să citesc la îndemnul mamei mele, o femeie cu puțină știință de carte, dar care recita dumnezeiește din Coșbuc, Eminescu și Goga. Tot aici, școlăriță fiind, am avut șansa de a-mi fi îndrumat primii pași un dascăl care-și făcea meseria arzând - Domnul Tiberiu Chiriacescu, ale cărui învățăminte vor fi coordonate esențiale ale devenirii mele. Pe scurt, aici, în satul acesta de pe malul Borcei, am învățat „să fiu”.Cursurile gimnaziale le-am urmat la școala din sat până în clasa a VI a, când părinții mei s-au mutat în orașul Călărași, unde am continuat atât studiile gimnaziale, cât și pe cele liceale, în cadrul liceului” N.Bălcescu”, primele două clase și la liceul „M.Eminescu „ ultimele două clase. Iau examenul de bacalaureat în anul 1967, an în care devin studentă a Facultății...
26 poezii, 0 proze
Bogdan Nicule
Se naste la 26.04.1977. Scoala primara o face in Suceava, la Scoala Generala Nr.4. Practica inotul de performanta din clasa aIIa, timp de 7 ani. E admis la Liceul Militar "Stefan cel Mare" din Campulung Moldovenesc in anul 1991. In anul IV de liceu rateaza la cateva sutimi calificarea la faza nationala a olimpiadei de filosofie. Debuteaza in 1997 cu volumul de poezii "Romanticii care au mai ramas", publicat sub egida Fundatiei Culturale a Bucovinei. In 1998 devine student al Faclutatii de Litere din cadrul Universitatii "Babes Bolyai" din Cluj-Napoca, sectia Romana-Engleza. O va absolvi in anul 2002. Din anul 2000 devine si student al Universitatii Tehnnice din Cluj, sectia calculatoare. Absolva cursurile Universitatii Tehnice in 2003. Continua productiile literare sporadic, abordand si proza scurta. Scrie "Caloian", "Borcanul cu clei", "Treipedul". Din 2010 incepe lucrul la un proiect mai vechi, un volum de amintiri dedicat satului bunicilor din partea tatalui, Udesti.
20 poezii, 0 proze
René-Guy Cadou
René Guy Cadou est un poète français, né le 15 février 1920 à Sainte-Reine-de-Bretagne en Loire-Atlantique et décédé le 20 mars 1951 à Louisfert également en Loire-Atlantique. Né en 1920 à Sainte Reine de Bretagne, au cœur du marais de Grande Brière il est fils d’instituteurs laïques et vit une enfance heureuse. Il grandit dans une ambiance de préaux d’écoles, de rentrées des classes, de beauté des automnes, de scènes de chasse et de vie paysanne qui deviendront plus tard une source majeure de son inspiration poétique : « Mon père s’y plaisait en costume de chasse, Nous y avions de tendres rendez-vous… » Puis viendra à l’adolescence, le départ à Nantes pour le lycée, la mort de sa mère Anna, qui plongera l’adolescent dans une mélancolie profonde. La nostalgie de Sainte Reine et de cette enfance terrienne, végétale et heureuse hantera plus tard sa poésie lyrique. Brancardiers de l'aube (Les feuillets de l'Ilôt - 1937) Forges du vent (Sagesse - 1938) Retour de flamme (Les Cahiers de la...
47 poezii, 0 proze
Mircea Iosub
Publica in cadrul site-ului www.poezie.ro incepand cu luna iulie a anului 2002 . Este prezent in toate antologiile cenaclului `Virtualia` (Iasi). Debuteaza cu un grupaj de poezii in `Symposion` , suplimentul de cultura al ziarului iesean `24 ore` , in anul 2004 . In acelasi an , este invitat in spectacolul de Craciun organizat de grupul Vector la Ateneul Tatarasi (Iasi) . Activitate literara in cadrul cenaclului `Dosoftei` (Iasi). Actualmente este student in anul IV la Facultatea de Filosofie , Universitatea "Al. I. Cuza" , Iasi. Isi pregateste teza de licenta in Hermeneutica filosofica .
16 poezii, 0 proze
Zenaida Amza
A aparut in cadrul revistei \"Limba si literatura romana\" in anul 1982, timp in care era eleva in cadrul Liceului Pedagogic din RM. Valcea, anul II.
1 poezii, 0 proze
Bhartrhari
biografie prezenta in cadrul siteului www.respiro.org: Personalitate fascinantă, Bhartrhari este descris de enciclopedii ca fiind simultan și/sau succesiv filosof, poet, gramatician și yogin. Născut spre finele secolului 6 e.n. într-o familie nobilă în Ujjain, unul din cele șapte orașe sacre ale hindușilor, oraș descris de Kalidasa ca fiind “căzut din cer pentru a aduce cerul pe pămînt”, viața lui Bhartrhari este presărată de legende. Într-una dintre ele, Bhartrhari este un rege foarte înțelept și credincios care primește de la un ascet un amarphal, fruct miraculos care-l face nemuritor pe cel care-l mănîncă. Regele care-și iubea foarte mult nevasta, consideră că aceasta, prin credința și frumusețea ei, merită fructul mai mult decît el și i-l face cadou. La rîndul ei, regina, care-și aprecia foarte mult fratele, i-l dăruiește lui. Fratele reginei era îndrăgostit nebunește de o prostituată și într-un moment de generozitate amplificată de aburii beției i-l dă acesteia. Prostituata...
1 poezii, 0 proze
Laura Tirnovean
Cel mai frumos cadou pe care l-am primit atunci cand m-am nascut a fost viata. Imi place la nebunie sa-mi traiesc viata din plin, imi place sa iubesc...pana si poeziile pe care le-am scris sunt inspirate din viata de zi cu zi, din vietile celor din jur si din experientele extraordinare pe care le-am trait. Mi-am trait mult prea intens copilaria si acum traiesc intr-un univers in care trecutul conteaza mult prea putin.
5 poezii, 0 proze
Radu T.
Student in cadrul Universitatii Bucuresti Facultatea de Istorie. Membru fondator al trupei de teatru : " dRama"
1 poezii, 0 proze
radu vlad-constantin
Activitate în cadrul Cenaclului " Săgetătorul " condus de profesorul Tudor Opriș, intre anii 1995-1998 Premiul II pentru poezie - Faza Municipală la Concursul Tinere Condeie - 1997 Participarea la emisiuni - Radio Romania - Tineret in 1998 și la televiziune - Prima tv in 1999 Poezii publicate în revistele "Harababura" - (Geo Saizescu) , "Flacăra" (Adrian Păunescu), etc.
17 poezii, 0 proze
Gheban Diana
Am fost eleva in cadrul Liceului "Samuil Vulcan" din Beius, profil uman, sectia Limbi Moderne, iar in prezent sunt studenta in anul III in cadrul Universitatii din Oradea, Facultatea de Litere, Specializare Engleza-Franceza. Am obtinut locul III in cadrul "Festivalului National de Poezie Nichita Stanescu", sectiunea Creatie, editia din 2004...
1 poezii, 0 proze
Cadoul sotului de 8 Martie
de valeria tamas
Rusinoasa ea bag seama, Dar dornica de senzatii Ca sa-i intre ei in gratii Sotul ii aduse-o \"dama\".
8 Martie – marcă înregistrată
de Ghinea Nouras Cristian
Dacă unii s-au gândit să patenteze la Oficiul de Stat pentru Mărci și Invenții șnurul alb-roșu, făcând din tradiționalul mărțișor o “marcă înregistrată” precum palinca de Ardeal sau ciobănescul...
Féadel partea a 4-a
de Beyond Birthday
\'\'Îi greu pentru mine acum, țin minte mereu ce a spus tatăl meu, cel care mi-a fost și dascăl: -Tu știi ce-ți dorești! Eu nu vreau ca tu să duci lipsă de ceva. Doar ești fiul meu. Tatăl meu nu a...
Spovedania publică numărul trei
de Gheorghe Aurel Pacurar
(8:35 cu dimineață spre zi, îi spun soției că mai scriu,doors – CD-ul al doilea,Laptop, Mousepad-www.ecb.int) „(în Biserica Primară oamenii se adunau pentru Sfanta Liturgie, uneori în Catacombe, mai...
Astrofizicianul Nicolae Donici – un Einstein al Moldovei
de Mihai Cucereavii
Membru de Onoare al Academiei Române, unul dintre primii cercetători ai spectrului solar, cometelor, stelelor, planetei Saturn, luminii zodiacale Printre cei 12 mari români – M. Eminescu, G. Enescu,...
Sculptorul VIRGIL – din Inima României spre Universalitate
de Marina Nicolaev
VIRGIL - \"Art en Capital\", Paris, 2010 ©Marina Nicolaev În cadrul Salonului International „Art en Capital”la Grand Palais din Paris, artistul plastic VIRGIL (Măgherușan) de naționalitate franceză...
Fratele meu „de cruce“!
de Gina Nicolae
Poate că așa trebuie să fie viața, poate că nu, dar repartițiile reușitei nu puteam să înțeleg, copil fiind, cine le face. Mulți spun că soarta și-o face omul cu mâna lui, nu contest acest lucru....
De la șezătoarea tradițională la terapiile de grup
de Alexandru Uiuiu
I. Șezătoarea a.) Definiția Șezătoarea este o întâlnire restrânsă inter-generațională care, în răgazurile oferite de munca la câmp – în special iarna – devine spațiul de exersare a unor funcții și...
Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca (20)
de Doru Ciucescu
Marocul este o țară bilingvă, astfel că documentele oficiale pot fi redactate atât în arabă, cât și în franceză. Din acest motiv, pe de o parte, capitala turismului din Maroc este scrisă Marrakech și...
Uluitorul caz al biciclistului de cursă lungă
de marin badea
Nea Anghel, Constantin Anghel, recunoaște că nu mai are șaretă. Și nici docar. Erau mijloace de deplasare pentru țăranii ceva mai înstăriți. Pentru șefii de fermă, ceva mai târziu. Și pentru...
