"C.D. Zeletin - Scânteind ca Sirius…" – 20321 rezultate
0.01 secundeMeilisearcha-b-c
Doua entitati diferite printr-o singura lege
de jkloungsuh
C D Alexandru
2 poezii, 0 proze
Marius C. Dragos
19 poezii, 0 proze
ghinea vasile
Vasile Ghinea s-a născut pe 1 mai 1952 în comuna Suvorov (azi Dumbrăveni) din județul Vrancea. Studii: Liceul "B.P.Hasdeu" Buzău, postliceală c.f.i.d.m. Galați, facultate "Psihologie-pedagogie" Brașov. A debutat cu o poezie în revista "Timp liber", editată de Ministerul Culturii, 1990, nr. IX-X. Debut cu poezie (dublu debut) în "Adevărul literar și artistic", 15 nov 1992. A debutat în volum cu "Echilibru precar" (poezie), 1998, editat de S.C.D. Râmnicu Sărat. Volumul a apărut la „insistențele” scriitorului și prof. Traian Cristea, care la negările autorului a exclamat „Îmi place cum scrii” și acest lucru a fost convingător. Au urmat: "Ochiul din umbră" (poezie), Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2004,coperta și ilustrațiile aparțin graficianului Laurențiu Mateș, sprijinul financiar acordat în acest demers literar aparține scriitorului Ovidiu Cameliu Petrescu, sub egida Asociației Culturale „Renașterea Buzoiană” "Vitralii" (antologie lirică colectivă), Ed....
127 poezii, 0 proze
merisanu alina
-nascuta in 1991, in Constanta. -scoala generala : Liceul Teoretic "Mihail Kogalniceanu" din comuna Mihail Kogalniceanu- Constanta. -liceul: Colegiul National Pedagogic "Constantin Bratescu" - Constanta. - membra C.D.O.R "Socrates"
11 poezii, 0 proze
Simion Giurgeca
S-a născut la 13. 02. 1922 în comuna Bolda, județul Timiș, unde a copilărit și a urmat (de la 6 ani) 5 clase primare. Din 1933 până în 1938, urmează cursurile Școlii Normale de învățători din Timișoara și totodată, se înscrie la Conservatorul Municipal din Timișoara, studiind vioară și compoziție. În clasa a V-a, la 16 ani, în 1938, odată cu introducerea dictaturii regale, este arestat și întemnițat la penitenciarul și închisoarea militară din localitate, ca făcând parte din organizația F.D.C., unitatea C.gr. 71. După procesul care a durat doi ani, în 1940, i se aprobă continuarea școlii la liceul „C.D. Loga”. În 1942, prin descoprirea unei acțiuni F.D.C, în frunte cu Sadovan Ion, comandantul de atunci al F.D.C pe țară, cu Ionel Moldovan, Tripa Octavian ș.a., fiind urmărit, se refugiază pe la stânele din munții Semenic, la ciobanul Băncilă, originar din părțile Bozoviciului. În toamna aceluiași an este recrutat. Participă la război în Est și Vest, până la terminare, în 9. 05. 1945, în...
3 poezii, 0 proze
Aulus Persius Flaccus
Viata lui Aulus Persius Flaccus ne este relativ bine cunoscuta, datorita lui Valerius Probus, care a alcatuit o biografie a acestui poet. Persius s-a nascut la 4 decembrie 34 d.C, in vechiul oras etrusc Volaterrae, intr-o importanta si instarita familie de cavaleri, care avea legaturi de rudenie si de prietenie cu marile familii romane, indeosebi cu cea a Arriei, sotia celebrului senator stoic Paetus Thrasea. Ramas orfan de tata la varsta de sase ani, Persius a fost adus la Roma, cand avea doisprezece ani. in Capitala, Persius si-a facut studiile in preajma unor profesori celebri, printre care se numarau Remmius Palaemon si Annaeus Cornutus. El a frecventat pana la moarte cenaclul lui Cornutus, dar a aderat si la cercul cultural-politic al lui Thrasea. S-a imprietenit cu Caesius Bassus si Lucan, insa a manifestat rezerve fata de Seneca. Dupa o foarte scurta tinerete, traita sobru, in congruenta cu cele mai austere norme stoice, s-a stins din viata la 24 noiembrie 62 d.C, rapus de o...
1 poezii, 0 proze
Mircea Florin Șandru
NOTÃ BIOBIBLIOGRAFICÃ Poet și jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, începând cu anul 1976, și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Născut la 20 aprilie 1949, în municipiul Făgăraș, județul Brașov, într-o familie de învățători. Anii copilăriei și adolescenței îi petrece la Cârțișoara, localitate din județul Sibiu, fiind elev al Școlii generale "Badea Cârțan" de aici (1956-1963). Este absolvent al Liceului teoretic "Ion Codru Drăgușanu" din orașul Victoria, județul Brașov (1963-1967) și al Facultății de Electrotehnică a Universității "Transilvania" din Brașov (1967-1972). În perioada 1972-1974 este student al Facultății de Filozofie a Universității București, dar nu finalizează studiile. Cursuri postuniversitare la Facultatea de Ziaristică din București (1984-1986). Burse de studiu în Statele Unite ale Americii, prin Fundația "Friendship Ambassadors", în 1974 la Washington D.C. și, în 1977, la New York. Stagii de pregătire la Centrul de Cercetare și Analiză al Camerei...
85 poezii, 0 proze
adrian burdusa
INFORMAȚII PERSONALE n Statutul social: căsătorit din 1994 n Naționalitatea: Română n Vârstă: 46 n Locul nașterii: Ploiești, Romania n Părinții: Toader și Anica, decedați. n Carnetul de conducere categoria B CALIFICÃRI 1998 - 1999 Timisoara, Romania Student la The Open University Managementul clienților și cumpărătorilor BZT 656 1998 Timisoara, Romania Student la The Open University Managementul Financiar BZT 655 1997 - 1998 Timisoara, Romania Student la The Open University Management competitiv BZT 654 1996 USIA București, România AED Washington D.C., USA n International Visitors Program n Radio Broadcasting in United States 1993 CNN Atlanta, USA n CNN International Professional Program n Devine “membru de onoare al crescîndei comunități internaționale a jurnaliștilor de televiziune dedicați luptei pentru libera circulație a informației”. n La 3 octombrie este difuzat de către CNN WORLD REPORT primul său reportaj realizat pentru CNN. EDUCAȚIA 1985 - 1991 Universitatea de Vest din...
1 poezii, 0 proze
Manuel Lozano
Manuel Lozano nació en Córdoba, Rep. Argentina. Es escritor (poeta, narrador, crítico literario y ensayista). Ha cursado estudios de literatura y lingüística en Europa. Es "Master en Historia de la Cultura Argentina" (Escuela de Administración Cultural -E.D.A.C-, Bs. As.), habiendo recibido la máxima calificación (10) y la medalla "Victoria Ocampo", por su tesis "El enigma Silvina Ocampo. La Paradoja y lo Sublime". Concluyó, en 1998, el "Master en Comunicación", en la Fundación de Altos Estudios en Arte y Comunicación (F.A.C.U). Para ello elaboró una tesis sobre la resignificaciones de la agonía y la muerte en los mass-media. Lozano proclamado "Joven Sobresaliente de la Rep- Argentina 1992 de la Cámara Junior", por unanimidadA la edad de dieciocho años, presentó en la Universidad Nacional de Córdoba, sus ensayos: "Shopenhauer y la Revelación del Budismo en Occidente", y "Platón, Plotino y Neoplatónicos en el Renacimiento Italiano", como así también empezó a dictar conferencias y...
9 poezii, 0 proze
d. c.
27 poezii, 0 proze
C.D. Zeletin - Scânteind ca Sirius…
de Cornel Galben
„Cartea aceasta – declară încă din primul paragraf al Cuvânt(ului) înainte autorul – e o operă de pietate. Nu este nici prima și nu va fi, nădăjduiesc, nici ultima. Cine va căuta în ea valoarea s-o...
Cresc flori și crengi în primăveri învoalte...
de Desăvârșita Domniță Florentină
Cresc flori și crengi în primăveri învoalte, amanți suavi trec prin grădini, exultă, tot doi și doi, iar păsările alte și alte doruri spun și se consultă... Toți se-ndrăgesc și toți prind să...
180
de Michelangello Buonarroti
Ah! Cui i-e milă că eu dorm cu morții și-s rupt de lume și sunt rupt de viață păstreze-și lacrimile pentru față și piept, el ce-a rămas în voia sorții… din Poezii, traducere de C.D.Zeletin
Clar de luna
de Paul Verlaine
Ti-e sufletul un peisaj ales, Cu dans bergam si mastile bizare, Ce din laute adiind ades Par triste sub fantasta deghizare. Cantand iubirea pe un ton minor Si tot la fel viata oportuna, Par sa nu...
Spleen
de Paul Verlaine
Erau prea rosii trandafirii, Prea neagra iedera pe ram. Cad jertfa deznadajduirii, De cum te misti, ca nu te am. Prea bland si prea albastru cerul Si valurile-n larg pre verzi... O frica m-a patruns...
Epitalam de vara
de Paul Verlaine
Va fi-ntr-o zi de vara senina, nu-i asa? Si uriasul soare, partas la bucurie, In haina-ti de matasa privindu-te-o sa stie Sa-ti faca mai frumoasa chiar fruusetea ta. Ca un cort \'nalt albastru, tot...
Amurg
de Paul Verlaine
Amurgu-arunca cea din urma para Si-un vant misca lin nuferii de ceara. Uriasii nuferi cu fete ofilite, Lucind printre stuhuri pe ape-adormite. Eu rataceam singur, plimbadu-mi nacazul Sub plete de...
Cum nu-i putință a vedea iubirea...
de Pier delle Vigne
Cum nu-i putință a vedea iubirea, nici simțul pipăirii s-o cunoască, sunt unii ce, smintiți, scornit-au știrea că nu-i nimic iubirea omenească. Dar după ce le-a fost cuprins simțirea și-a început pe...
Plăcerea tuturora mi-i urâtă...
de Cino da Pistoia
Plăcerea tuturora mi-i urâtă; răspund, când lumea, care îmi displace, mă-ntreabă plicticoasă ce mi-ar place: - Încăierarea sub cuțit și bâtă! Mi-ar place sabia în trup vârâtă și nava în furtuni de...
