Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Cămașa de pe mine"10099 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
IV

ioana vaduva

AutorAtelier

Mi-am luat dreptul la cuvintele mele, m-am născut cu ele pe inventar așa cum te naști cu tot stratul de celulită de care urmează să te bucuri o viață, cu tot norul de neuroni pe care urmează să-i ucizi într-o viată, cu toți anii și toate secundele în care urmează să te așezi vreme de o viată. Mi-am luat dreptul la cuvintele care sunt ale mele. Le-am dat liber și nu s-au dus, și-au cusut cămașa de forță direct pe piele și acum, și doar acum vreau rochia mea de seară cu umeri dezbracati și n-aș putea… Doar sa gasesc firul dus și să destram silabele până ce aerul dintre ele rămâne surd și să arunc în spate ghemul cum arunca voinicul pieptenele în poveste. Și-n spatele meu să nu se fac zid, nici pădure, să se starnească doar o furtună de răvașe trecătoare. Cuvântul spus cu adevărat e ca o zi de naștere cu tort și îmbrățișări.

6 poezii, 0 proze

VA

Valeriu Anghel

AutorClasic

Se naste in satul Olteni, jud. Teleorman. Dupa absolvirea cursurilor primare si gimnaziale in Olteni, Valeriu Anghel urmeaza Scoala Medie Mixta de 10 ani din Rosiorii-de-Vede. Isi intrerupe studiile timp de cinci ani lucrand ca profesor suplinitor la diferite scoli, sef de birou, metodist. Debuteaza cu poezie in revista Luceafarul in august 1960; in acelasi an intra prin concurs la Facultatea de Limba si Literatura Romana din cadrul Universitatii din Bucuresti pe care o absolva in 1965. Dupa absolvire intra in invatamant si se stabileste in judetul Vrancea; este profesor la Scoala din Negrilesti si la Tulnici. In anii '90 desfasoara o intensa activitate publicistica (Tribuna invatamantului, Milcovul, Informatia, Saeculum s.a.). Incepand din anul 2000 cunoaste o adevarata "explozie editoriala" si este director al editurii Pallas. Scrieri: Vocatie si destin (in colaborare cu Alexandru desliu)-2000; Pseudoversete aproape satanice -2001; Dincolo de toate - 2002; Camasa de racoare -2003;...

3 poezii, 0 proze

crisan gabrielaCG

crisan gabriela

AutorAtelier

REZUMAT MESCHIN Rezumatul meu Privind in depàrtare /cum candida ninsoare , Se-asterne peste noi /purtìndu-ma ‘napoi, In timp...si ma-nspàimìnta ,/Tacerea ce se-‘mplìntà, Atunci ìn viata mea… Vad zari de catifea, /Si gìnduri sìngeroase, Cu degete paroase,/Pocnindu-mi ochii grei…/de lacrimi si tristete, si zìmbete razlete… _Reci mìmgìieri materne,/_Zàpada ce se-asterne,/ Si ploi ce o topesc… Barbati ce nu-i iubesc; Poi prietene perfide/ce linistea-mi ucide, si case de straini_ecouri de haini… Ce-aluneca pe-o scarà,/cu trepte ce-ntr-o doara / ma chinui sa le spal.. Si-apoi un tainic val,/de flori mirositoare Si dulci si tematoare;_Gradina ce-o iubeam_ Iar marul de la geam,,/cu crengile-agitate, de merele stricate/ce cad cu zgomot greu. Iar dupa, _ tatàl meu/ cu vocea lui blajina, si inima meschina…/strivindu-ne auzul… Vad parca troleibuzul/ ce trece iar si iara; Si-‘nfecta mea càmarà… Imi pare ca aud / Latrìnd cu glasul surd,/un cìine din gradina; O ploaie ce suspina/ìncet ìn viata mea...

10 poezii, 0 proze

LO

Luca Onul

AutorClasic

* DATE BIOGRAFICE Urmeaza scoala primara in satul natal, liceul ,,A. Muresanu,, la Bistrita, Scoala Postliceala de Biblioteconomie la Bucuresti. A lucrat ca bibliotecar la Casa de Cultura a Sindicatelor Bistrita, din momentul absolvirii studiilor ,pana a murit, in decembrie 2000 Debutul literar in presa: s-a petrecut in anul 1969,in revista ,,Tribuna,, (Cluj) ii apar poeziile:"Romantism", "Secventa de vis" si "Lied" * BIBLIOGRAFIE 1988 -vol ,,Zapezi de sprijin,,-versuri, Ed. Dacia 1990 -vol ,,Jocul de-a soarele,,-versuri, Ed.Ion Creanga 1995 -vol ,,Camasa de iarba,,-versuri, Ed. Pop's Art(Timisoara) 1997 -vol,,Moara de roua,,-versuri, Ed.Tipomur.

7 poezii, 0 proze

Ion IugaII

Ion Iuga

AutorClasic

Ion Iuga (10 ianuarie 1940, Saliștea de Sus, Maramureș-1994), poet român neomodernist. Opere * tăcerineprimite, Editura pentru Literatură, București, 1968 * Almar, Editura Albatros, București, 1970 * Țara Fântânilor, Editura Eminescu, București, 1971 * Irosirea zăpezilor, Cartea Românească, București, 1974 * Cămașă patriei, Editura Albatros, București, 1975 * Din Marmația, Editura Eminescu, București, 1977 * Conștiința revoluționară, Editura Politică, București, 1979 (colaborare cu Andrei Sida) * Binecuvântata civilizație, Cartea Românească, București, 1980 * Casa poemelor, Cartea Românească, București, 1980 * Ieșire din vis, Editura Eminescu, București, 1982 * Fântâni pentru bronzul eroilor, Editura Militară, București, 1983 * Povara umbrei, Cartea Românească, București, 1987 * Cântece, Cartea Românească, București, 1989

2 poezii, 0 proze

Manuel LozanoML

Manuel Lozano

AutorClasic

Manuel Lozano nació en Córdoba, Rep. Argentina. Es escritor (poeta, narrador, crítico literario y ensayista). Ha cursado estudios de literatura y lingüística en Europa. Es "Master en Historia de la Cultura Argentina" (Escuela de Administración Cultural -E.D.A.C-, Bs. As.), habiendo recibido la máxima calificación (10) y la medalla "Victoria Ocampo", por su tesis "El enigma Silvina Ocampo. La Paradoja y lo Sublime". Concluyó, en 1998, el "Master en Comunicación", en la Fundación de Altos Estudios en Arte y Comunicación (F.A.C.U). Para ello elaboró una tesis sobre la resignificaciones de la agonía y la muerte en los mass-media. Lozano proclamado "Joven Sobresaliente de la Rep- Argentina 1992 de la Cámara Junior", por unanimidadA la edad de dieciocho años, presentó en la Universidad Nacional de Córdoba, sus ensayos: "Shopenhauer y la Revelación del Budismo en Occidente", y "Platón, Plotino y Neoplatónicos en el Renacimiento Italiano", como así también empezó a dictar conferencias y...

9 poezii, 0 proze

AC

adina camara

AutorAtelier

am:24 de ani, un copil de 5 ani, o facultate,un divort recent cu o jumatate de african,un serviciu stabil ca si mine, bani de cosnita, o dragoste ,cateva articole publicate, cheile de la birou,casa,interfon si masina sefului,carti,un apartament inchiriat,coafura cu tepi,neliniste.

3 poezii, 0 proze

Alphonsus de GuimaraensAG

Alphonsus de Guimaraens

AutorClasic

Alphonsus de Guimaraens (Ouro Preto MG, 1870 - Mariana MG, 1921) formou-se bacharel em Direito, em 1894, em Ouro Preto. Na época já colaborava nos jornais Diário Mercantil, Comércio de Săo Paulo, Correio Paulistano, O Estado de S. Paulo e A Gazeta. Em 1895 tornou-se promotor de Justiça em Conceiçăo do Serro MG e, a partir de 1906, Juiz em Mariana MG, de onde pouco sairia. Seu primeiro livro de poesia, Dona Mística, 1892/1894, foi publicado em 1899, ano em que também saiu o Setenário das Dores de Nossa Senhora. Câmara Ardente, cujos sonetos atestam o misticismo do poeta. Em 1902 publicou Kiriale, sob o pseudônimo de Alphonsus de Vimaraens. Sua Obra Completa seria publicada em 1960. Manteve contato com Álvaro Viana, Edgar Mata e Eduardo Cerqueira, poetas simbolistas da nova geraçăo mineira, e conheceu Cruz e Souza. Considerado um dos grandes nomes do Simbolismo, e por vezes o mais místico dos poetas brasileiros, Alphonsus de Guimaraens tratou em seus versos de amor, morte e...

1 poezii, 0 proze

Ioana StanciuIS

Ioana Stanciu

AutorAtelier

poezia mea este lumea ce-mi sta la picioare; nu tin cont de reguli atunci cand gandesc, simt, tremur, respir si scriu. sunt copil, iubesc, la distanta, imbratisez soarele dimineata, ma joc cu cearcanele celui de langa mine, colorez iarba cu talpile goale, ma-mbrac in camasi barbatesti, ma reincarnez vara in scoici, iar visele-mi penduleaza intre munte, mare, unde, nori, raze, ochi mari, gene lungi, zambete sincere.

5 poezii, 0 proze

DI

Dumitru Ichim

AutorAtelier

n. 14 august 1944, comuna Dărmănești, județul Bacău. Poet, eseist și prozator. Fiul lui Dumitru Ichim, cântăreț bisericesc, și al Elenei (n. Cămară). Soțul poetei Florica Bațu. După cele opt clase elementare, urmează cursu­rile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamțu (1959-1964). Liceul teoretic, fără frecvență, la Moinești. Licențiat al Institu­tului Teologic de grad universitar din București (1969). Teza de licență e susți­nută cu profesorul Petru Rezuș. Între 1968 și 1970 urmează cursuri pentru doctorat, secția Teologie sistematică, la catedra Teologie dogmatică, sub îndrumarea pro­fesorului Dumitru Stăniloaie. Studiază la Seabury-Western Theological Seminary, Garett Methodist Seminary, ambele din Evanston, Illinois (Statele Unite), și la McCormik Presbyterian Seminary, Chica­go, Illinois (1970-1972). Continuă studiile ca bursier al Consiliului Mondial al Biseri­cilor la Princeton Presbyterian Seminary, Princeton, New Jersey (1972-1973). Îndrumătorul tezei de doctorat,...

11 poezii, 0 proze

Cămașa de pe mine

de ioana bolba

Oricând, oriunde, oricum, ia-o! îmbracă-te și taci el nu va ști că respiri prin mine și ochii i se vor încrucișa ca două zebre hai, apleacă-te să plângi așa sufletul tău respiră și cerul năuc atinge...

Atelier

Am smuls camasa de pe mine

de Git Florin

Am smuls camasa de pe mine Intr-o adanca revolta Cu pumnul ridicat V-am rugat sa plecati Sau sa intelegeti Mi-am scos ochii din cap I-am izbit de izvoare Si ma dureau orbitele Si-mi tremura vocea...

PoezieAtelier

Cântec de miner tânăr

de Ana Blandiana

Azi am plutit, iubito, pe ape mari albastre, Cămașa de pe mine, iubito, poți s-o storci, Și m-am gândit pe ape la inimile noastre, Dar m-ai strigat - tu poți oricând să mă întorci! - Și-am revenit...

PoezieClasic

De pe Marte spre Soare

de Daniela Pricop

Cu sânii tari ca piatra, cu gura-înfierbântată Ți-am răspuns la sărutul mai blând ca altă dată, Buzele-mi tremurau pline de pasiune, Când tu m-ai luat pe brațe zburând spre altă lume... Am închis...

PoezieAtelier

Scrisoare de Ignat, pe stil vechi, pentru DoDu

de Adrian Firica

Dragă DoDu, nu intra în panică dacă scrisoarea mea o să ți se pară a fi “franc-turistă” – avem motive bine întemeiate, eu și mulți alți panico-fracturați, eu fiind primul care, de capul și din capul...

Atelier

experiențe de sentimental

de FLOARE PETROV

accept provocările lumii care se schimbă, până la capăt voi merge experimental, cu poezia iubirii care freamătă pe limbă, cu optimismul solar, monumental. acrobații pe sârmă am făcut la nevoie, pe...

PoezieAtelier

oda surogatului de maria-ioana

de Anne Marie Oprea

Pleoapele imi cad lenes peste irisi. Zambesc in coltul gurii, si gropita din obraz mi se umple de chicoteli inabusite. Cat de bine e cand ma intind ca o matza, cat de dulci sunt degetele tale care...

Atelier

Onoarea hoților de cai -1-

de mihai traista

PARTEA A DOUA 1. În ajunul Sfântului Ioan Botezătorul în casa lui Arkadie Boiko toată lumea se pregătea pentru sărbătoare. Totul era spălat, curat și aranjat «mai ceva ca într-o potică», cum se spune...

ProzăAtelier

Cinci Samburi de Portocala

de Melusinefile

Dar nu de mult ajunsesem la concluzia că așa era normal, spuse Amanda mai mult pentru ea. Că așa trebuiau să se comporte cuplurile, că așa era normal să te simți, îmbibată de ură. Mustind a ură, nu?...

ProzăAtelier

Politikon

de Florentin Cristian

Nu te poți abține Vrei doar pentru tine Iei cămașa de pe mine Așa, că este bine Gândeam la continuitate Dar ești cam în etate Nu ai vrea dumneata Să rămânem la pingea Agricultura e loterie Doar...

PoezieAtelier