Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Cât lumea tace" – 20259 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
VIOREL MUHAVM

VIOREL MUHA

AutorAtelier

Da, exist! Și dacă exist, pot constata că mai există și alții. Și am costatat că mulți sunt mai buni ca mine. Nu sunt stea, nu sunt fulg de nea, nu sunt nici primăvară, dar nici toamnă. Prin venirea mea pe lume, probabil că ursitoarele au uitat, ieșind pe coșul casei, din fiecare lucru din lumea asta câte o minusculă urmă, ca apoi să mă ostoiesc a le înțelege și descifra. Așa că am reușit cât de cât să înțeleg și să învăț, mai mult sau mai puțin, mai bine sau mai rău, că trebuie să știu… mai bine ce-am învățat! Am învățat să învăț mai întâi, căci nimeni nu-i din început născut a ști! Am învățat ce-i fierbințela focului, arzându-mă de câteva ori cu flacăra iubirii. Am învățat să nu suflu în jăratec prea tare și de aproape, căci pot orbi de scânteile care sar din el. Am învățat ce-i răceala gheții, atunci când fără nicio remușcare, am fost părăsit sau ingnorat. Am învățat ce-i bunătatea, gustând ce-i dat să iasă din pământ, trudit sau din gura celui care știe ce-i bun în lume, punând în...

10 poezii, 0 proze

A

Alex

AutorAtelier

Sunt Alex, din Fagaras, am 18 acum impliniti. Deci, sunt din '91 Imi place arta, adica sa desenez si sa fac muzica. Chestiile astea le fac in timpul liber. Si tot ce scriu, toate povestile, sfaturile, descrierile, povestile in versuri, le pun pe bitul de hip-hop sau pe notele de muzica dance. Pana la urma muzica este facuta sa fie ascultata, si textul este facut sa fie citit de toata lumea, deci nu va fi lauda. Am pornit pe acest drum fara un studiu in muzica, tot ce stiu, am invatat de pe la prieteni, de pe web si cel mai mult am invatat singur. Imi place pe scena, la microfon, si trag tare pentru visul meu. Sa ajung cantaret. Si imi place sa cant si la chitara. Mi-a imprumutat un prieten o chitara acustica pentru un proiect de teatru... desi, nu-mi place teatrul. In fine, si mi-a lasat-o cam un an, si mi-a placut chitara si m-am invatat pe ea. Pana la urma n-am facut decat sa cred in visul meu, si rezultatele sunt superbe. Tin tot timpul sa evoluez... sa fac ceva cat de superior,...

2 poezii, 0 proze

Panait CernaPC

Panait Cerna

AutorClasic

s-a născut la 25 septembrie 1881 în localitatea Cerna, cu numele Stanciof(de origine bulgară). Opera sa literară este restrânsă: Poezii – 1910 , teza de doctorat "Poezia de gândire" și studiile despre Eminescu și Faust. Cerna ieșise în lume, cu versurile lui entuziaste și oneste, într-o vreme de mare fierbere culturală, când oameni și grupuri literare se băteau cu o aprindere în care se reînnoiau timpii celui dintâi și celui mai simplu naționalism literar român. Trebuiau glorii literare noi și mari, cu orice preț. Atunci manifestări de talente cât de puțin convenabile erau înălțate hiperbolic la rang de fenomene epocale; critici și școli se certau de la descoperirea lor, sau își făceau din ele arme pentru vajnicele lor emulații onorabile dar pătimașe. S-ar părea că, o clipă, însuși minunat cumpănitul Maiorescu a greșit la fel, deși nu în aceeași măsură ca ceilalți, în privința lui Cerna. Peste puțin, agerul și recele om a trebuit să se regăsească pe sine, și atunci, neapărat, de la el...

16 poezii, 0 proze

Somesan SergiuSS

Somesan Sergiu

AutorAtelier

Mereu am spus că pentru cititori este importantă opera unui scriitor și nu locul unde, mai mult sau mai puțin întâmplător, a venit pe lume. Dacă acest scriitor va ajunge celebru, se vor găsi destui biografi gata să-i descâlcească ițele biografice, iar dacă nu, cui îi va mai păsa de el? Dar ca să satisfac, totuși, niște minime curiozități am să spun că m-am născut la 8 decembrie 1954, în orașul Reghin, iar școala am făcut-o în prea multe localități pentru a le menționa pe toate. (Le amintesc pe cele unde am stat cel puțin un an, în ordine cronologică: Ocnița, Teaca, Lunca, Codlea, Petroșani, Brașov). De scris am început să scriu prin clasa a șasea, pe când învățam în Codlea și profesorul meu de română mi-a sesizat talentul de povestitor, îndemnându-mă să scriu. Iar pentru a scrie - mi-a spus el - trebuie să practic cât mai multe meserii pentru ca, atunci când voi ajunge scriitor - el era convins de asta - și voi scrie despre un personaj sau altul, să știu despre ce vorbesc. De aici...

130 poezii, 0 proze

Nikolaus Rudolf PillyNP

Nikolaus Rudolf Pilly

AutorClasic

Președinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, organizația locală Călan Autor a nenumărate articole în domeniul tehnic, studii monografice, poezii, proză și cântece. Publică regulat în presa de limbă Germană. Este cunoscut ca fiind printre puținii din țara noastră care cântă la fierăstrău. Cântă la acest "instrument" din 1952 Semnează cărțile: Punerea corectă în funcționare a furnalelor Romanțe noi pe teme vechi cât lumea (vol. I, II, și III) Lieder Strausschen Heinen in Fruhling Zündet an ein Licht Rose Im Schnee Einsamkeit Volume colective: Funcționarea furnalelor cu intensitate de ardere mărită(autori: N. Pilly, I. Stoicoi) Uzina "Victoria" (1970 - 1980) (autori: N Pilly, D Frentoni) Din istoria siderurgiei românești (autori: I. Tripsa, A. Alexandrescu, I. Barbu, O. Hatarescu, Șt. Olteanu, N. Pilly) Nikolaus Rudolf Pilly a reușit să îmbine metalurgia și arta, făcând ferăstrăul să cânte. Deși născut în Călan, Nikolaus Pilly a trăit marea parte a vieții sale în Reșița....

10 poezii, 0 proze

someoneS

someone

AutorAtelier

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. Am invatat ca atunci cand cazi cea mai buna cale sa uiti E sa o iei de la capat. Am invatat ca iubirea nu e un punct fix,ci e o semidreapta, Despre care stim doar cand incepe... Am invatat ca,desi, exista maine E mai important sa traiesti azi... Am invatat ca niciodata nu vom putea SA IUBIM CU ADEVARAT VIATA!!!!

2 poezii, 0 proze

Schiopota DragosSD

Schiopota Dragos

AutorAtelier

Nu sunt cunoscut in lumea intreaga, de parca toti am fi intregi, sunt totusi un om cu capul pe umeri,daca nu as fi, nu s-ar mai povesti,era intr-o noapte cu ceata, pe la ora cincisprezece dupa-masa, chiar treizeci de minute mi se pare,cu mult soare si vant ancestral, fara miros,inodor dar insipid si in loc sa strig "Mama", n-am strigat nimic, s-au suparat si au plecat impreuna, ea cu sexul opus, el invers.Totul s-a terminat cat ai zice peste, apoi a venit viata si inca sunt inchis in ea.Acum scriu si tot muncesc, c-asa-i bine, omenesc...

41 poezii, 0 proze

DP

Dan Puric

AutorClasic

este un actor și regizor român care a jucat atât în teatru, cât și în film. Spectacolele sale - Toujours l\'amour, Made in Romania, Costumele, Don Quijote - au cutreierat lumea. În film, a jucat rolul principal în coproducția româno-sârbă Broken Youth, regia Maria Marek, iar spectacolele sale de pantomimă au fost transmise de Televiziunile BBC Belfast Royal College, 3SAT Frankfurt, RTL. A mai jucat și în filme pentru Televiziunea din Lausanne, Elveția.

11 poezii, 0 proze

Alina13A

Alina13

AutorAtelier

De ce viata nu iti da o a doua sansa de a iubi? De ce sufletul este primul care cedeaza in fata durerii? Si de ce Dumnezeu a creeat draostea si le-a daruit-o celor care nu o vor? Pentru ca toata lumea ar trebui sa are dreptul de fi iubit,dar nimeni nu stie cat de mult are nevoie de acest lucru....

8 poezii, 0 proze

Rusu Ioana ElisabetaRE

Rusu Ioana Elisabeta

AutorAtelier

Persoana nebuna incarcata cu vise dintre cele mai pierdute prin spatiu.Visul meu e sa ajung in Japonia intrucat sunt interesata de cultura, traditie, civilizatie... Muzica este viata mea...prin muzica descopar lumea, sentimentele si dorintele inflacarate ale adolescentei. Viata este un experiment.Cu cat experimentam mai mult, cu atat descoperim secretele vietii...

1 poezii, 0 proze

Lumea tăcerii

de Florentina-Loredana Dalian

„Cuvintele pe care nu le-am spus, Sunt tot atâtea trepte de tăcere: Adânc in mine, mai adânc m-am dus, Acolo, unde orice vorbă piere. De-acolo, din limanul necuprins, Din lumea fără mal a nerostirii,...

Atelier

Tăcerea

de Valeria Pintea

Învață de la plante cum să iubești tăcerea, E aur scump ce-n tine-l poți păstra, Imensa bucurie pe care-o dă plăcerea De-a fi tu însuți, de a putea ierta. Privește-atent copacii ce-n marea lor tăcere...

Atelier

Tăcerea

de Valeria Pintea

Învață de la plante cum să iubești tăcerea. E aur scump ce-n tine-l poți păstra, Imensa bucurie pe care-o dă plăcerea, De-a fi tu însuți, de a putea ierta. Privește-atent copacii ce-n marea lor...

Atelier

Conspirația tăcerii: Muzeele României dispar, statul – incapabil să le salveze

de Cristina Andrei

La 4 aprilie 2013, Asociația de Științe Etnologice din România (ASER) anunța succesul unei petiții care atenționa autoritățile statului asupra “pericolului în care se află muzeele din România...

ArticolAtelier

Povestașul

de Mario Vargas Llosa

Pentru Luis Llosa Urda, aflat acum în lumea tăcerii, și pentru kenkitsatatsiria machiguengas. I Venisem la Florența ca să mai uit o vreme de Peru și de peruani, dar iată că nefericita mea țară mi a...

ProzăClasic

condorul ridicat în zare

de Ovidiu Oana

condorul ridicat în zare de pe înalții Cordilieri voia să vadă dacă-n soare se-ascund sau nu se-ascund tăceri urca purtat de aspre vânturi apoi plutea pe calde unde pândind ca primele cuvânturi din...

PoezieAtelier

Pe drumul crucii

de grama marius

Cu scânteie de speranță și cuprins de nostalgie, printre treptele cetății ce-amintesc a pribegie, mă strecor uimit de pietre ce așează azi tăcere și ascund în sinea lor numai lacrimi și durere, numai...

PoezieAtelier

și duminicile se pot plictisi față în față cu nimicul

de Ottilia Ardeleanu

știi cum e să nu ai chef de nimic să stai cu mâinile la ceafă să te adâncești în ele greu ca într-o groapă din care să nu fii în stare să ieși în timp ce contempli o pată de petrol după ce s-a...

PoezieAtelier

Azi ne iubim. Mâine ?

de Sonia Kalman

Azi ne iubim. Mâine cine știe? Dar din câte zile au fost, Și-au să mai fie, Câte au trecut pe lângă noi Fără a se întoarce înapoi? Azi ne iubim, Mâine poate n-o vom face. Atunci să vorbim acum, Când...

PoezieAtelier

Despre azi

de Diana Manaila

Îmi place ciocolata amăruie, aceea presărată cu fire roșiatice de paprika; simt cum cerul gurii ia foc o secundă ca și atunci când tu erai în sângele meu AB, la fel de năvalnic precum copiii tâșnind...

PoezieAtelier