"Buchetul Angelic" – 3671 rezultate
0.03 secundeMeilisearchElena-Cristina Bărzoi
Simt nevoia să scriu...fără explicații de prisos. Atât știu : am adunat buchete de gânduri. Unele amestecate cu altele : cu gânduri personale, cu trăiri, cu clișee deja știute. Poți picta tabouri cu culori sau poți zugravi viața dând sens și viață cuvintelor. Pentru că la inceputul lumii a fost Cuvântul, vreau să cred ca noi suntem povești, nu oameni. Citiți-mă ca pe o poveste, nu ca pe un om. Poveștile sunt mai frumoase decât oamenii!
6 poezii, 0 proze
Gabriel Nicolae Mihăilă
1. Volume publicate 1.1. „În mine e alb, negru și TU la mijloc” – editura Charmides, Martie 2014. „În mine e alb, negru și TU la mijloc” a fost publicat la editura Charmides din Bistrița, România, în anul 2014 și a fost lansat la Universitatea Danubius din municipiul Galați, cât și la Casa de Cultura Tecuci, în anul 2014. Despre volumul „În mine e alb, negru și TU la mijloc” au scris: - Gela ENEA – Revista „Caligraf”, nr. 29-30 (124-125), 2024, pag 88-89, „Bornele unor culori fundamentale”; Apare sub Egida Uniunii Scriitorilor din România, filiala Craiova; - Ottilia Ardeleanu – Revista „BANCHETUL”, nr 100-101-102 (aprilie, mai, iunie), 2024, pag 187-188, „Iubirea urcă pe scara lui Iacob”, ”. Apare sub Egida Uniunii Scriitorilor din România; - Marina POPESCU - revista literară „Vocativ”, aprilie 2023, Online, „Semnal literar – În mine e alb, negru și tu la mijloc – Gabriel Nicolae Mihăilă”; - Gellu DORIAN - Revista „Convorbiri Literare”, septembrie 2014, nr. 9 (225), pag....
232 poezii, 0 proze
Adrian Munțiu
Adrian Munțiu (n. 5 august 1936, Cărpiniș (Alba)), poet și prozator din prima promoție neomodernistă („generația lui Nichita”). Opere * Vârsta cunoașterii, Colecția Luceafărul, Editura pentru Literatură, București, 1962 (prefață de Savin Bratu) * Chipul cioplit, Editura pentru Literatură, București, 1967 * Fața a doua, Editura pentru Literatură, București, 1967 * Iepurașul Iepurilă: Poem după o idee de K. Vîskovski, Editura Tineretului, București, 1968 * Până la Iov, Editura Eminescu, București, 1970 * Ringul: Roman, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1971 * Val zglobiu : Povestire științifico-fantastică, Colecția Biblioteca contemporană, Editura Ion Creangă, București, 1971 * Circul: [Versuri pentru copii], Editura Ion Creangă, București, 1971 * Școala jucăriilor: [Poezii pentru copii], Editura Junimea, Iași, 1972 * Vârsta cunoașterii, Ed. Albatros, București, 1974 * Pământul din statui, Editura Eminescu, București, 1975 * Planeta copilăriei: Un buchet de poezii pentru cei mai buni copii,...
1 poezii, 0 proze
Buchetul Angelic
de Nistor Iulian
De prin adâncul Apelor ce-S mult prea tulburi Am poposit pentru o clipă doar, să-ncerc să-mi scutur O sare-amară… și-atâta de- argintată-n muguri (…) Când am zărit numai Vlăstare și, chiar Vestale-n...
Zori și Asfințit
de Mariana Cârdei
În Cișmigiu Într-o grădină-n Cișmigiu, pe-o bancă spre estradă, Stau dragul meu acum și scriu și gândurile-mi zboară. Si micul lac ușor brăzdat de lunecarea bărcii, E-o mică mare de cleștar, ascunsă...
Buchețel erotic...
de Andrei Lucian Dragoi
El—profund ca o artera care irigă întreg universul observabil și… Ea—superficială ca o venă care drenează uneori umorile lui metagalactice se plimbau cu pași siamezi, coagulați într-un cheag uman,...
Bocetul nebunilor
de Marina Spataru
Schingiuiți de coșmaruri, cu chip transfigurat de demoni albaștrii, plâng nebunii... Sunt fericiți nebunii când plâng... Cu brațe rupestre crescute strâmb din tenebrele pieptului, din neînțeles, din...
De ziua ta Angi
de dorin hozan
E ziua ta si as dori Sa-ti daruiesc,iubire, Un scump buchet ca sa-l pastrezi Simbol si amintire Din florile ce ti-am cules Cu-arome diferite Doresc ca sa-ti descriu prin vers Doar citeva-ndragite...
La mormântul Veronicăi Micle
de Razvan Claudiescu
Stau în genunchi cu fața la mormântului tău sfânt – onorabilă poetă -, Îți pun un buchet de flori și îți aprind o lumânare cu respect de gazetă, Admir trandafirii de pe mormântul tău, dar ai fost și...
La mormântul lui George Topârceanu
de Razvan Claudiescu
La al tău mormânt sfânt acoperit cu multe strofe de poezie de admirare, Și cu flori albastre ca cerul din fiecare dimineață când luceafărul răsare, Puritatea sufletului tău le-ai transmis prin a ta...
Clanurile de la Medicina Veterinara
de remus radu
Clanurile de la Medicina Veterinara Remus Radu In mijlocul Bucurestiului avem o pestera: Facultatea de Medicina Veterinara. Pestera e populata de un trib, format din ginte, la rindul lor alcatuite...
file de jurnal
de Svetlana Corobceanu
bunica are o ură de moarte după ce a trăit moartea unei iubiri apoi alta apoi alta înainte de a se închide în cer omul se închide într-un copac doi ochi privind - un trunchi fără nas fără gură un...
Utrenia
de constantin bejenaru
UTRENIA Când luna își trece peste zenit, Bălaiele-i plete prin nori de argint, Pornesc lângă mama, cu pasul grăbit, Pe ulița veche ce duce la Schit. Prin codrii Voronei departe, pe culmi, Ne sunt...
Pe muchie de cuțit III
de Sofia Sinca
Viitorul cel mai strălucit va fi mereu bazat pe un trecut uitat, nu poti merge mai departe în viață până nu lași în urmă greșelile trecute și durerile inimii. Întotdeauna ceva sapă în noi și uneori...
Fii tu însăți Suzie Q
de Andrei Badea
Fii tu însăți!!” îi șopteam la ureche în acele clipe de intimitate fizică pe care doar o apropiere erotică intensă o poate genera.”Nu lăsa alte gânduri să-ți răvășească mintea. În clipa asta ești tu,...
Buchetul
de Alexandru Macedonski
Era un cer umplut de soare Când ți-am adus într-un buchet Iubirea mea mistuitoare Și-al inimei adânc secret. Buchetu-a fost a mea junie, Și dacă astăzi s-a uscat, Tu poate nu l-ai sărutat, Maria mea,...
Buchetul
de Grigore Alexandrescu
Dorită odată era a lui soartă, Pe când altă mână de el îngrijea; Dar astăzi se stinge, zâmbirea-i e moartă Și piede colora ce ochii-ncânta. Sfârșitu-i cel jalnic îl văz cu-ntristare, Căci eu pe...
Buchetul
de Trandafir Riana
Am înțeles ce e iubirea, Un val ce tulbură privirea, O suferință iar și iar Purtată-n suflet ca un dar neașteptat. Doar cel ce n-a iubit nu știe, Câte-ntrebări, lacrimi o mie, Vise țesute, fericiri...
buchetul
de Ioan Postolache-Doljești
sfinţitele mlădiţe de salcie, la Florii, anul trecut, ţi le-am înfipt în ţărna mormântului lângă cruce şi candelă, să-ţi ţină mâţişorii o vreme de urât în lumina cuvintelor mele rostite în gând. una...
Buchetul anilor în rând
de Zambrean Iulian Adrian
Buchetul anilor în rând Brațul Tău, legănându-se de-al meu, Forma-n umbra băltită, Cercuri sentimentale din curcubeu. Paşii, care nu-mi păreau a fii ai Tăi, Ne...
