"Bâlci de duminică" – 3931 rezultate
0.04 secundeMeilisearchneculai lunca
Născut la Gherăiești-Bacău la 20 sept 1955 Studii-incomplete;autodidact.Cursuri de vitrinier -decorator 1968-1973-face parte din colectivul unei panorame de bâlci(circari ambulanți) Profesiunea: Grădinar-floricultor (a treia generație) Nu are volum de autor (încă) A scris texte pentru melodiile folk ale grupului "Meditas",actualmente desființat
104 poezii, 0 proze
Giambattista Marino
Giambattista Marini (sau Marino, după alte surse; n. 18 octombrie 1569, Napoli — d. 25 martie 1625, Napoli), a fost un poet baroc italian, creator al mișcării artistice cunoscută inițial ca Marinism și ulterior, prin extindere la o mișcare literară ce a acoperit o bună parte a secolului al XVII-lea italian, ca Secentismo. După o tinerețe în care a devenit cunoscut mai ales sub porecla de Canzone de baci, și-a asigurat o stabilitate financiară datorită patronajului lipsit de griji al cardinalului Aldobrandini, pe care l-a acompaniat de la Roma la Ravenna și, mai apoi, la Torino. O ediție cunoscută a poemelor sale, intitulată La Lira (Lira în limba română), a fost publicată la Veneția, în perioada 1602 - 1614. În partea a treia a acestei grupării de poeme, La Lira, în ediția din 1614, Marini publică scrierea sa programatică intitulată Maraviglia, considerată actul de naștere al mișcării artistice marinism, care a devenit ulterior cunoscută sub numele de Secentismo. Giambattista Marini...
4 poezii, 0 proze
Nicoleta Gîlmeanu
Ziarist de profesie, în prezent consilier pe probleme de imagine și cultură la Consiliul Județean Buzău. Absolventă a Facultății de Jurnalism- Sociologie și ultimul an la Facultatea de Finanțe-Bănci din cadrul ASE București. Căsătorită, doi copii.
4 poezii, 0 proze
Tunaru Elena
Nascuta in 1983, luna ianuarie, am dezvoltat un puternic caracter al zodiei capricorn, extrem de incapatanata, dornica de a cunoaste cat mai multe, curioasa,curajoasa, rabdatoare si perseverenta. Sunt fiica unei doamne care a lucrat ca vanzatoare de la 18 ani si a unui domn care avea un potential mult peste asteptarile parintilor lui, tarani din zona Calarasi, care l-au trimis la Bucuresti la studii, devenind ulterior mana dreapta a sefului de la TIMPURI NOI, intreprinderea unde a lucrat toata viata, ca lacatus-mecanic, desi indeplinea mult mai multe si diversificate sarcini. Am terminat liceul Dante Aligheri,profilul de limba italiana, desi inainte de inscrierea la liceu nu studiasem deloc aceasta limba.Ulterior ma indragostesc de ea si continui in timpul facultatii studiul ei. Laureata a ASE-ului, Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori, si a Masterului Managementul Sistemelor Bancare, incep in septembrie 2005 lucrul la BRD, unde continui pana in prezent o cariera...
3 poezii, 0 proze
ela maria balaci
Intamplare. Cu mine se petrece ceva. O viata de om.
2 poezii, 0 proze
Alexandru Balaci
Alexandru Balaci (n.12 iunie 1916, Aurora (Mehedinți) - d. 7 martie 2002 ) a fost un italienist român, poet, critic și istoric literar, membru al Academiei Române. Biografie După absolvirea liceului la Craiova și a Facultății de Litere și Filosofie din București, își va lua doctoratul în anul 1943 cu teza Giovanni Pascoli în neoclasicismul italian. A fost, rând pe rând, redactor-șef la ESPLA, vicepreședinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, director al Școlii Române din Roma (Accademia di Romania), între anii 1981-1990, profesor și șef de catedră la Facultatea de Litere din București, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România și redactor-șef al revistei Viața românească. S-a consacrat studiului culturii italiene, elaborând numeroase lucrări de referință și traducând din opera unor mari personalități ale ei. A coordonat monumentală lucrare Istoria literaturii italiene și numeroase dicționare. A fost membru în numeroase academii, societăți europene și mondiale....
1 poezii, 0 proze
Mitra Raluca
Copil bălai născut în miez de iarnă sub zodia care a dat cele mai mule genii. Și cei mai mulți nebuni. 1986. Către ce converg eu? Către viață și dincolo de ea când va fi vremea (poate am sa vă vizitez). Suflet dual, am trecut pe la cifre ca în prezent să mai am un an juma' de litere. Pe unde o să ajung? "La mine" - spune-mi tu. Cred în Doamne-Doamne și-n minuni nu-de-om-făcute. Și-n copii, în flori, în fluturi. Tu crezi? sunt doar curioasă. Scriu cu stiloul, mai puțin la examene: acolo am pixuri norocoase pe care e inscripționat 1 nume. Ei da! am corupt și eu minori. Se fue de-acum... Vreau un E.T. ca mine și să văd lumea. Așa... o bucățică, cât să-mi înec dorul de aripi, să domolesc vântul de larguri din mine (și nu, n-o plagiez pe Olguța). Cum face trenul? Uuu... te duc... te duc... te duc... Mai vrei să vin?
9 poezii, 0 proze
Nedelcu Horia
inalt ca bradu' -- far' de continuare, balai, tumefiat de muza, golit de sensuri si de vomul cuvintelor aruncate in obraji de zana, albastrit in ochi de-atata cer cernit printre pelicula clipei, romantic pana'ntre labele picioarelor deznisipite de valuri molcom trecatoare, cu mintea aburita de drogul fonemului, cu inima mai la una, mai la alta ... dintre flori, caut linistea ce n-o voi apuca niciodat', sufletul fiindu-mi rob conflictului si creatiei de adanc intru inalt iaca c-am spus-o!
3 poezii, 0 proze
Ralu Nantu
am o mie de vise si un dumnezeu care le pune in ordine am putin mai putin de douazecisicincideani am parul balai am un plans de copil n-am inca un copil am un barbat pe care il scriu si care ma scrie am multe de scris acum va iubesc
6 poezii, 0 proze
Sorin Rus
Am absolvit in 1988 Facultatea de Matematica si Fizica din Cluj-Napoca. sectia informatica. Am lucrat de la absolvire ca informatician, intai intr-o uzina, iar din 1991 in cadrul unei banci. Sunt casatorit din 1989, sotia e medic, avem un copil din 1996. Iubesc poezia, muzica, filmele.
26 poezii, 0 proze
Bâlci de duminică
de Vasile Mihai
printre gratii de menajerii gândurile își intind brațele păroase cerșind atenție vino neamule să vezi ce n-ai mai văzut o idee cu două capete târgoveții trec nepăsători cu încetinitorul dintr-o parte...
Retrospectiva unei zile de duminică
de RAPCEA ROMULUS
A fost ca oricare altă duminică călduroasă de vară, dar de această dată m-am hotărât să fac împreună cu a mea IUBI, o scurtă plimbare prin parcul Herăstrău din capitală. Am plecat de acasă pe la ora...
Poveste de duminică
de Nicolae Diaconescu
Poveste de duminică . Un telefon scurt și buna dispoziție mi-a dispărut. E duminică și-așa aș fi stat în pat ! Toată ziua ! Am ajuns la gară mult înainte de sosirea trenului. N-aveam o carte, n-aveam...
oprește-te aici
de Diana Caragiu
am trecut pe lângă mine și nu mi-am dat seama era bâlci duminica Tomii când mă îndoiam și mă urcasem în cârca timpului să-mi pun degetul pe rana Cerului în sângele lui m-am privit ca într-o oglindă...
Adio, Trabi
de viorel ploesteanu
Cât a mers și a fost zglobiu nu mi-a păsat de ironiile ce se făceau pe seama mea și nici de aripa crem, o pată pe obrazul frumosului meu Trabi verde-prăzuliu, nu-mi păsa. N-aș spune că mă reprezenta...
mult mai Înalt
de Adriana Lisandru
să ne ascundem în spatele grădinilor noastre era cimitirul bătrânilor avea iarbă aspră și vișini cruci strâmbe de lemn bujori și-o biserică unde se mai rugau doar liliecii uneori trecea Dumnezeu pe...
Jurnal
de Miruna Ion
Să nu uit prima zi petrecută în orașul ăsta minunat. De fapt țin mai bine minte noaptea care a urmat. Amurgul era așa de lent că nu-mi pierdeam senzația că mă aflu pe altă planetă unde timpul trece...
Horă în duminică
de Iulia Elize
Ca și cum nu ți-aș mai spune nimic iau în schimb în mână cana de apă și o scufund adânc adânc acolo unde începe apa șovăitoare să se limpezească din ce în ce mai tare s-ar deschide peste ea baba...
Match-ul anilor 30
de Ghinea Nouras Cristian
La marginea orașului, într-o zonă cu vagi caracteristici urbane, se adună cam o dată pe săptămână o societate oarecum curioasă… Două duzini de jucători, cu alura micilor brute de categorie inferioară...
La cules de rodii în cartierul Rahova 7
de Anni- Lorei Mainka
7 Mersul la biserică duminică dimineața era un drum lung cu miros de lămâie, apret din faină amestecat cu lavandă semi-râncedă. Dar asta numai când venea Tante Käthe Fieger din Mediaș într-o vizită...
