Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Autobuzul de \"și douăzeci\" (fragment)"99 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
32 rezultate
BY

Bo Yang

AutorClasic

În anii șaizeci din secolul al XX-lea a început să se folosească de pseudonimul Bo Yang. Se ocupă de formele literare deosebite. Scrie eseuri care abordează segmente particulare ale literaturii chineze, precum și pagini întunecate ale societăți chineze și establishment-ului politic. El critică aceste lucruri și le dezvăluie mecanismele. Prin aceasta a determinat o serie de reacții dure din partea societății. Pe 7 martie 1968, dat fiind faptul că a avut o influență directă asupra deteriorări relațiilor dintre popor și guvern, în Taiwan a fost condamnat la moarte. După un oarecare timp, a fost grațiat și pedeapsa i-a fost comutată la doisprezece ani de închisoare silnică. A fost exclus din partidul Guomindang, iar pedeapsa și-a ispășit-o pe o insulă-închisoare din Pacific. A fost eliberat în 1977. A stat la închisoare nouă ani și douăzeci și șase de zile. În 1984, a ținut prelegeri pe întinsul Statelor Unite despre tema „chinezii cei împuțiți“, redată apoi într-o carte. Aceasta a avut...

1 poezii, 0 proze

Gustav MeyrinkGM

Gustav Meyrink

AutorClasic

Gustav Meyrink (19 ianuarie 1868, Viena, Austria – 4 decembrie 1932, Starnberg, Bavaria) este un clasic al literaturii austriece și universale, intens preocupat de științele oculte și de parapsihologie. Este fiul nelegitim al unui baron și al unei actrițe de la curtea Bavariei. Până la vârsta de treisprezece ani a trăit la Munchen, unde a urmat școala primară, apoi la Hamburg o scurtă perioadă de timp și douăzeci de ani la Praga, unde a ajuns împreună cu mama sa în 1883 și unde, nouă ani mai târziu, a trăit un eveniment cu rol providențial în viața lui: la douăzeci și patru de ani, când se pregătea să-și pună capăt zilelor, a auzit pe cineva strecurându-i pe sub ușă o broșură cu titlul "Viața după moarte". Șocat de această coincidență dramatică, a început să fie interesat de literatura ocultă și să studieze teosofia, cabala, sofiologia creștină și misticismul oriental. Rezultatele acestor studii apar în toate operele sale. A fost de asemenea membru al Hermetic Order of the Golden Dawn...

2 poezii, 0 proze

Autobuzul de \"și douăzeci\" (fragment)

de Nicolae Szekely

(mâine e duminică) voi veni dimineața devreme la tine fiindcă va fi o zi specială însă înainte voi trece pe la florărie voi cumpăra niște clopoței să te trezesc dar să nu fac prea mult zgomot...

PoezieAtelier

Autobuzul de „și douăzeci”

de Nicolae Szekely

În cele mai limpezi ape am iscodit mișcarea. Am văzut fluturi zburând cu încetinitorul. Și la numai doi-trei metri de fereastra despărțitoare, alții zburau liber, dar prudenți, departe de râul de la...

ProzăAtelier

sora smântână

de Nicolae Szekely

adevărul e că povestea asta cu autobuzul de șapte și douăzeci e o porcărie acum nu mai lucrez la madama cu pricina dar naveta încă o fac și nu la șapte și douăzeci ci la 13 și 20 lily corina cristina...

PoezieAtelier

O iubire destramata 9

de nicolae costel alin

O iubire destramata 9 Pe la 13,20 s-a gandit si prietena sa plece, ne-am pus in pat si i-am zis Arianei ca se apropie timpul sa plec si eu, dar ea a inceput sa ma sarute si sa ne incingem din nou,...

Atelier

Mîndrie și prejudecată

de Jane Austen

Capitolul l Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă. Oricît de puțin cunoscute ar fi simțămintele sau vederile unui asemenea bărbat...

ProzăClasic

Micro doișpe: viața și opera

de Tudor Cristea

PREZENT cu versuri în presa literară începând cu anii '80, târgovișteanul George Geacăr (n. 3. 02. 1953), a debutat în 1979 în "Amfiteatru" și "Luceafărul", a frecventat cenaclul "Numele poetului",...

EseuAtelier

Trei și douăzeci dimineața

de Sorin Stoica

...Sânge fără noimă în aceste vene dezordonate. Nu există durere la frontiera săruturilor părăsite de noimă și ele. Doar pasiune. E viața însăși bătând la ușa mea cu mâinile pline de chei ale zilei...

Atelier

Alexandru BUICAN: „Munca adevărată cere un efort mare și conjugat, improvizația – boala românismului – nu cere decât pospăială”

de Sitar-Taut Daniela-Monica

Alexandru BUICAN: „Munca adevărată cere un efort mare și conjugat, improvizația – boala românismului – nu cere decât pospăială” Daniela Sitar-Tăut: O editură - Adevărul - a lansat, la începutul...

Atelier

jurnal pe 22 februarie, cu infime bizarerii, excesiv-obsesiva fobie de ridicol și mircea cărtărescu. anul era 2006, de-mi trecea prin cluj-napoca

de Adina Ungur

așadar, diminețile noastre ar trebui să fie de un comun aproape jenant cel putin eu, înaintea amiezei știu că nu funcționez la cote maxime să trecem peste asta, despre dimineață voiam să-ți spun doar...

Atelier

Dansează tânărul băiat

de Gabriela Melinescu

Douăzeci de picioare și douăzeci de mâini are tânărul cu care dansez. O, zeu indic, o sfântă îmbrățișare! Nu-l prefaceți în stană de piatră, timp de o zi lăsați-l deasupra lumii suspendat pe nevăzute...

PoezieClasic

BÃTRÂNICA

de Daniil Harms

În curte stă o bătrânică și ține în mână o pendulă. Trecând pe lângă ea, mă opresc și o întreb: -Cât e ceasul? -Uită-te, - îmi zice bătrânica. Mă uit și văd că pendula nu are arătătoare. -N-are...

ProzăClasic

Cerul începe din Tine

de george vasilievici

În fiecare an trăiesc și ziua morții mele. După ultimele calcule am douăzeci și șașe de ani și douăzeci și șașe de morți. Și astfel viața câștigă toate bătăliile dar niciodată războiul. Pentru că mă...

PoezieAtelier

Dana Stanescu - pe prag de vis

de Maria Prochipiuc

Pisica Bursucel Tainice ape si unde, cer ce se asterne reverberand sunetele pietrei melancolice in tremuratoare cercuri, flori anonime si ierburi brumate printre paduri coclite de-acum, pamant pe...

EseuAtelier

Sfârșitul erei de mireasă (fragment)

de Liviu Andrei

Gardianul îl apucă strâns de braț și îl opri cu tot cu sângele din vene. Privirile lor se încrucișară ca două flăcări de culori diferite. – Să fii cuminte, bă! Știi, tu! Noi suntem mulți dar voi...

ProzăAtelier

Drumul spre Soare

de David Adrian Dinulescu

Prolog Un disc imens și roșu se iți de după orizontul unduitor al eternei mări. Deși o răcoare înmiresmată plutea în atmosferă, vietățile mai matinale îl însoțeau spre o dimineață plină de aur și...

ProzăAtelier

vademecum

de Cristina-Monica Moldoveanu

i.parnasianism O dimineață rotundă și veselă, caimac pe verdele ochilor, cratița cu holșuruburi, rafie și alifie mentolată, miros de pâine caldă și sfeclă fiartă sub capac, piper verde proaspăt...

Atelier

Vineri seara

de Denes Victor

Se auzira trei batai in geam.M-am uitat si incruntat ma intrebam ce dracu\' mai vroia si asta ca de cate ori aparea imi strica toata dispozitia.\"Vezi coaie ce vrea asta!\" i-am spus tovarasului meu...

PoezieAtelier

Acum sunt în stare

de Leonard Cohen

Aș fi acum în stare să dorm și douăzeci de ore zilnic Restul de patru petrecându-mi-le-n preajma telefonului sunând o lungă listă de oameni importanți pentru a le spune noapte bună. Jikan cel care...

PoezieClasic