sora smântână

adevărul e că povestea asta cu autobuzul de

șapte și douăzeci e o porcărie acum nu mai lucrez

la madama cu pricina dar naveta încă o fac

și nu la șapte și douăzeci ci la 13 și 20

lily corina cristina și gabi toate își văd în continuare de drum

eu urmăresc cu privirea femeia în verde care coboară

mereu la prima

mi-amintesc de pitica aia blonduță care se lăsase

pur și simplu pe mâna mea cum s-ar usca cerneala

pe o hârtie de proastă calitate

și-a tot rotit privirea între portieră și geamul deschis

apoi din nou spre mâna mea atârnând deasupra

genții în care car în fiecare zi discheta cu scrieri la zi

mi-e teamă că pe nepregătite voi întârzia de acasă

și nimeni nu va ști ce e cu textele ăstuia

texte dublate că dischetele sunt păcătoase

cine-mi dublează și mie o viață de rezervă?

așa mai bine risc și mi le listez în fiecare zi

exact așa cum trăiesc în fiecare zi premoniția că

viața mea se va prelungi cu fiecare secundă conștientă

deci blonduța își tot legăna mâinile până mi le atinse pe ale mele

apoi și le retrase speriată de curajul ei totuși

spera că sunt unul care își regrupează trăirile într-un

moment culminant și că dintr-o dată îmi dau seama că

e ceea ce am așteptat o viață întreagă

în același timp se petreceau ceea ce se petreceau

cu deosebirea că libertatea de pe hârtie era una

și neserioasa de poezie care plutește și se mișcă printre călători

e alta da nu mai contează fapt e că în dimineața aia

pierdusem cursa de șapte și douăzeci am luat-o pe aia de opt

și am întrebat-o pe blonduță de ce o ia pe altă parte păi

trece pe la liceul de arte că acu dimineață sunt elevi pe

ruta asta aha numai că acum această conversație

avu darul să oprească micul joc eu de obicei

merg cu cel de și douăzeci

așa că a doua zi am repetat figura dar nu am mai văzut-o

dimpotrivă am fost îngrozit să aflu de accident de fapt mă

salvase (buletin de știri: un grav accident pe ruta Hunedoara-Deva

autobuzul de șapte și douăzeci...)

I have a dream mi-a adus în memorie pe altă blonduță

o chema florina era prietena unui prieten de la sanitară

așa că nu am avut de ales decât să o întreb ce și cum

nu am mai văzut-o de atunci purta niște haine prea colorate

biologicul e un înlocuitor de nădejde? atunci de ce mă-sa

„tu ți-ai apropiat mâinile? tu ți-ai nins încăperile? te-ai dedat la încercarea moarte n-are? spaima de a risipi singurătatea cu un cuvânt deplasat... mai bine contemplu pistruii de pe obrajii tăi, și-mi închipui un acvariu prin geamul aburit, până dincolo, în frunzele îngălbenite din care se scurge toată vlaga. apoi peștii galaxiilor cu ochii fixați în întunericul primordial. tu știi să asculți ceea ce gândesc, însă numai până în momentul în care atingerea e prea evidentă. iar tu simți aceeași protecție îndărătul gesturilor discrete. degetele se încleștează și refuzul se topește într-un culoar de transfer” ni se joacă o farsă și sunt sigur de asta

nimic de care să mă agăț stau în fața biroului pe scaun la calculator îmi văd de treabă și... ce înseamnă toate astea? dintr-o dată creierul mă doare și înaintea mea se desfășoară o imagine străină dar cunoscută atât simțurilor cât și rațiunii Nu însă mie acest mie m-a înnebunit înțeleg materia rebusul aș înțelege până la urmă și psihicul iluzia optică dar niciodată monotonia

răpitoarele cerului sunt și ale stărilor noastre Dumnezeu nu are puterea de a muri

e blocat între credință și evaluare

culorile doar înrămează / sărutul adună / muzica diferențiază

înțeleg doar versiunea finală castanele cad insistent în fiecare toamnă

ce mi-e cursa de și douăzeci sau de fix

a vrut să-mi joace o farsă de aia s-a urcat în cel de și douăzeci