Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Aurul curat al pustiei"17038 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
BA

Borcea Aurel

AutorAtelier

Am copilărit în București într-un cartier sărac,dar curat.După școala primară am urmat doi ani de liceu la Sf.Sava,după care în urma unei reforme a învățământului am urmat cl.vii-a elementară în cartier.Am urmat apoi,o școală profesională de trei ani la insistențele tatălui meu,pentru a avea origine muncitorească, după moda timpului.Am lucrat câțva ani ca muncitor,după care am intrat într-o școală de ofițeri absolvind-o cu gradul de locotenent.Viața militară m-a adus la Timișoara unde am funcționat până în 1970,când am fost trecut în rezervă din cauza unor neînțelegeri cu șefii.Întretimp am urmat liceul și facultatea de filologie în Timișoara.Am învățat limba sârbă pe care o cunosc bine(scris,vorbit,citit).În continuare am revenit în București unde am lucrat în aviație ca funcționar, până la pensionare în 1995. De câțiva ani m-am stabilit în orașul Salonta jud.Bihor, deoarece din această zonă este originară soția mea.În prezent trăiesc o viață liniștită de pensionar,particip la viața...

26 poezii, 0 proze

George EneGE

George Ene

AutorAtelier

După chip cunoști o floare, Păsările după cânt, Aurul după culoare Și omul după cuvânt. FESTINA LENTE al Alergătorului între A Nu Fi, A Fi și A Nu Fi ► 25.04.1939 – comuna Țuțulești, județul Argeș; „Fiu al satului”; ► Școala Medie Tehnică de Comerț – S.M.T.C. „Nicolae Kretzulescu” din București (1954-1957); ► Examen de admitere – cu poezii proprii – la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică - I.A.T.C. București (1957 și 1958); ► Absolvent al Școlii Populare de Artă Ploiești – Cursul „Arta Actorului”. Profesor: regizor Gigi Ionescu (1961); ► Licența în Filozofie; doctorat și practică la catedră (1973-1976); ► Absolvent al Programului Academic de Studiere a Bibliei (2005-2006); ► Redactor și redactor-șef al săptămânalului „Metalurgistul” – organ de presă al conducerii Uzinelor „1Mai” din Ploiești (1964-1989), devenit în decembrie 1989 „Realitatea UPETROM” (1989-1990), iar din 1993 „Concordia” (1993-1996); ► Secretar general de...

133 poezii, 0 proze

Blaise CendrarsBC

Blaise Cendrars

AutorClasic

Frédéric Louis Sauser (n. 1 septembrie 1887 – d. 21 ianuarie, 1961), cunoscut sub pseudonimul Blaise Cendrars a fost un poet și prozator francez de origine elvețiană. Scrierile sale, de un colorit exotic, promovează libertatea inspirației și inaugurează reportajul liric. Pseudonim – Blaise Cendrars Naștere – 1 septembrie 1887, La Chaux-de-Fonds, Elveția Deces – 21 ianuarie 1961 (la 74 de ani), Paris, Franța Profesiune – poet, prozator Naționalitate – elvețiană, din 1916, franceză Opera 1912: Paștele la New York ("Les Pâques à New York"); 1913: Proza Transsiberianului ("La prose du Transsibérien"); 1925: Aurul ("L'or"); 1926: Moravagine ("Moravagine"); 1929: Confesiunile lui Dan Yack ("Les confessions de Dan Yack"); 1945: Omul trăznit ("L'Homme foudroyé"); 1946: Mâna tăiată ("La Main coupée").

11 poezii, 0 proze

Laura DanailaLD

Laura Danaila

AutorAtelier

Am fost copil, adolescentă, tânără ... și așa am rămas. Sunt mamă, soție, sunt eu by me, aurul meu interior, căci la exterior e prea orbitor. Câteodată mă surprinde flacăra interioară a inspirației și mai scriu unele, altele. M-am născut în 1976, am absolvit Școala Normală "C.Negri" din Galați în 1996, în 2000 am absolvit Facultatea de litere, secția română-franceză, din 2000 până în prezent, predau limba și literatura română la liceu.

81 poezii, 0 proze

AV

Aurel Vladu

AutorAtelier

Cand vei ajunge sa cunosti incearca sa nu uiti

17 poezii, 0 proze

Aurel RusuAR

Aurel Rusu

AutorAtelier

4 poezii, 0 proze

Aurel DumitrașcuAD

Aurel Dumitrașcu

AutorClasic

Aurel Dumitrașcu (n. la 21 noiembrie 1955, Borca, județul Neamț - m. la 16 septembrie 1990) este un poet român. Date biografice Aurel Dumitrașcu s-a născut în satul Sabasa, comuna Borca, județul Neamț - decedat , la Spitalul Fundeni din București) a fost un poet român, considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai curentului optzecist și ai postmodernismului în literatura română. A absolvit Liceul "Mihail Sadoveanu" din Borca și Facultatea de Filologie a Universității "Al.I. Cuza" din Iași. A fost pe rând funcționar, profesor, muzeograf, inspector cultural. A fost membru al cenaclului Universitas. Din 1994, la Piatra Neamț a fost inițiat Concursul Național de Poezie Aurel Dumitrașcu care a girat debutul în volum al mai multor poeți tineri. Debut A debutat cu poeme în revista Tomis. Volume publicate Furtunile memoriei, Editura Albatros, 1984; Biblioteca din Nord Editura Cartea Românească, 1986. Postume Postum, sub îngrijirea fratelui său Ion Dumitrașcu și a poetului Adrian...

28 poezii, 0 proze

Aurel SeitanAS

Aurel Seitan

AutorClasic

Aurel Seitan, cetatean american de origine romana, fost luptator (partizan) in Muntii Carpati impotriva bolsevicilor cotropitori, supravietuitor (17 ani) al inchisorilor si lagarelor de exterminare comuniste.

1 poezii, 0 proze

Aurel PopAP

Aurel Pop

AutorAtelier

Nascut la 22 noiembrei 1949 in loc.Cetățele jud. Maramures. Studii: Doctorand al Institutului de Istorie "George Barițiu" al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" Arad, Facultatea de Științe Umaniste, Politice și Administrative; licențiat în istorie și jurnalism. Directorul editurii "CITADELA" Redactor șef al revistei literare "CITADELA". Sub-editor al diviziei de presă "INTERMUNDUS MEDIA" Redactor de rubrica "Raftul de cărți" (critică literară) al revistei "Pagini Românești din Noua Zeelandă, susține lunar pagină de critică literară în revista "Conexiuni" (SUA) Din 2006, secretarul Asociatiei Scriitorilor din Nord-Vest. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al Uniunii Ziariștilor din România Colaborări la revistele literare din țară: "Tribuna","Familia", "Vatra", "Pan", "Convorbiri literare", "Ateneu", "Pleade", "Poesis", "Pagini bucovinene", "Solstițiu", "Raluca", "Pagini sătmărene", "Bucovina literară", "Arena", Jurnalul de...

89 poezii, 0 proze

Aurel OanceaAO

Aurel Oancea

AutorAtelier

10 poezii, 0 proze

Aurul curat al pustiei

de Giuseppe Ungaretti

Legănatul de aripi în fum tulbură liniștea ochilor Cu vântul se ciugulește coralul de o sete de săruturi Înmărmuresc în fața zorilor Mi se pritocește viața Într-un labirint al nostalgiei Scrutez acum...

PoezieClasic

Teleportorul din Carpați

de Alexandru Ciobanu

(303) Trimiterile bibliografice se găsesc la adresa http://www.miracol.ro/bibliografie.txt E momentul să continuăm analiza bilanțului mondial al aurului terestru început în [170,(189)]. Se conturează...

EseuAtelier

Făt-Frumos din lacrimă

de Mihai Eminescu

In vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât germenii viitorului, pe când Dumnezeu calca inca cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pamântului - in vremea veche traia...

ProzăClasic

Fat-Frumos din lacrima

de Mihai Eminescu

În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu calca înca cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pamântului - în vremea veche...

ProzăClasic

Sultanul Al Mustafa

de DInamo Dinamo

Ascunsa dincolo de intinderile miscatoare si fierbinti ale pustiei arabe, se afla o cetate ca nici una in lumea aceasta, o cetate bogata , nespus de frumoasa, cu ziduri groase si porti cu zavoare de...

ProzăAtelier

Copacul

de Carmen Sylva

Caldul soare-al verii țese-acum ferice Fire lungi prin aer, tort de-argint curat; Bate-o dulce boare câmpu\' nourat Legănând prin lanuri aurul din spice. Frunzele gătite ca de sărbători Râd, pe spate...

PoezieClasic

Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”

de Cornelia Georgescu

*4. Planeta misterioasă. Uimitoarele afirmaţii ale roboţilor. Iată deci că-i lăsaseră şi fără propria lor navă. Rămăseseră fără „Pacifis”, pe care o considerau deja pierdută, definitiv, fără...

ProzăAtelier

Shiana

de Maria Gold

Intuiția este al șaselea simț care se desprinde de noi și circulă liber în timp și spațiu. Sentimentul acela de deja vu’ nu se datorează vreunei forme înalte de inteligență sau acumulării de...

ProzăAtelier

Chira Chiralina

de Saghin Costel-Mihael

CHIRA CHIRALINA Panait Istrati I STAVRU Adrian străbătu, buimac,scurtul Bulevardul al Maicii Domnului, care, la Brăila, duce de la biserica cu același nume la Grădina publică. Ajuns la intrarea...

ProzăAtelier

Plegaria

de Mihai Suciu

I. aer plutind străzi prăfuite aripi transparente poate roșul meu curgând stare nebună de somnolență pășind poate zburând deasupra străzilor străine necunoscutul pierdut rătăcit în bezna trotuarului...

PoezieAtelier