"Atașament " – 359 rezultate
0.01 secundeMeilisearchAtașament
de Paul Constantin
Îmi place „compania” ta, Chiar de ești „puțin cam mare” Dar ce mai contează vârsta, La „profitul” ce îl are…
Atașament
de olimpia sapunaru
Am sunat la ușa unei prietene, am întrebat ” Cine e?”, am răspuns “Eu!”, am ezitat o clipă, apoi am zis “Bine!” și-am intrat.
Atașament
de Aurora Luchian
Sunt copilul pe care îl strâng încălțările și nu îndrăznesc să-i cer mamei altele. Voi aștepta Paștele, docilă, răbdătoare… atunci îmi va lua și rochiță cu floricele, la fel ca a surorii mele. Până...
atașament romantic
de FLOARE PETROV
petrec timpul pe rețele sociale mi-am făcut prieteni o grămadă visele umplu momentele goale fericită vreau Dumnezeu să mă vadă. povestim câte-n lună și stele despre viața noastră minunată se...
Dragoste sau atasament?
de buhai ana
Vezi!, tu ma critici, si-mi spui ca aberez, imi renegi iubirea si chiar ma urgisesti, ma urasti atit de tare, incat chiar ma simt in stare, sa-ti scriu versuri de iubire, ce pornesc din a mea...
Text cu atașament
de Lavinia Micula
Întâmplările cu tine au ceva în comun cu acelea de până la 3 ani mă desprind încă o dată de pereții mamei și aflu că cine m-a ținut de mână ar fi trebuit s-o facă nici prea strâns nici prea larg așa...
arta de a-ți pune umbrelă în atașament
de ștefan ciobanu
tottenham deși aliona nu este englezoaică și dacă ar fi nu ar avea pentru cine trag aerul în piept am mai fentat o zi îmi acopăr ochii cu unghiile aici plouă chiar și la friezerie plouă mă gândeam să...
Laura Medeea Andreica - ”Ghidul frumoasei Rapunzel” și povești, despre dragostea cea mai mare, obsesii și atașament ca un fel de situație monogamă (Cărți de ajutor psihologic)
de Iulia Elize
Laura Medeea Andreica – ”Rapunzel și poveștile noastre”, carte, în plan (Varianta de carte de beletristică și poveste, pentru ”Sindromul frumoasei Rapunzel”), 190 de pagini, editorial (în curs), o...
Stay with me
de Cristi Constantin
* Notă: Această schiță este un atașament la SymbioSYS. -Cerul ăsta n-o să se mai facă albastru niciodată... Bătrânul Magician închide ochii și se zgribulește. Strânge pătura murdară în jurul lui, își...
Viciul. Curățenie în memorie
de razvan rachieriu
Viciul transformă sinistrul sardonic într-un atașament prefăcut în rutină și obișnuință pervertind virtutea ce se vrea albă într-o lume neagră construiește din ruinele virtuții o arhitectură a...
Viciul. Curățenie în memorie
de razvan rachieriu
Viciul transformă sinistrul sardonic într-un atașament prefăcut în rutină și obișnuință pervertind virtutea ce se vrea albă într-o lume neagră construiește din ruinele virtuții o arhitectură a...
Drama judiciară
de Petre Sorin
Drama judiciară CE e iubirea? Mulți ar zice un sentiment profund care creează atașament și dependentă de o anumită persoană. Un sentiment care te face să o accepți cu tot cu defecte, concepții și...
vietile mele nesfinte V
de angela furtuna
chitra răsărea direct din linia orizontului. ieșeam la șosea numai însoțită. un gând avea forța de a mă împinge la suspiciune. pe cine să nu bănuiesc de trădare ? pe cine să bănuiesc de atașament ?...
Prima vedere
de Daniela Stanciu
Cerc format,sunt mii de fluturi, Ruginii frunzele,le scuturi! E iubire acel prim moment? Dragoste e,ori atașament? Echinocțiu de toamnă, de iarnă! Arată-mi diferența,o să doară! Mai adu-mi aminte din...
gât fără fular
de Patrascioiu Emanuel
sunt liber ca un gât fără fular visez zilnic la aripile care vor sugruma lumea lipsa noastră va încorseta întunericul din spatele soarelui vom fi dictatori ne vom devora cenușile păsările phoenix vor...
Prometeu experimental
de Maria Elena Chindea
știam că se poate evada din legendă chiar fără de voie pentru o gură de viață comună atât de comună încât să mi se strepezească dinții urc pe rug dimineți stilizate cu trudă revendic patent de...
Pisica
de Cristian Petru Balan
Gingașă, elegantă, mereu misterioasă, E plină de iubire, de-atașament și pace, Frumoasa mea felină stăpână peste casă - Căci ne-a-nrobit cu totul - și asta cui nu-i place? De-o chem, miaună dulce,...
Despre atașamente
de FLOARE PETROV
Încă din primele zile de viață oamenii creează atașamente față de părinți, față de frați și surori, față ce ceilalți membri de familie. În primii ani de viață se creează și atașamentul față de...
Gȃnduri
de Manolescu Gorun
* Există și în cultură, ca și în viața de toate zilele, crime „normale” – dacă o crimă se poate numi „normală” - și crime, nu neapărat fizice, intrinsec ironice; „ironie a soartei” se spune. Uneori,...
« Echilibrism rafinat între sentimente și rațiune » volumul de poezie ”În sensul copilului” Eugen Pohonțu – Editura Grinta, 2017
de Nache Mamier Angela
La Eugen Pohonțu, poet – om de știință, polivalența sa erudită este ușor perceptibilă, deoarece poemele oscilează, ori sunt fuzionale între percepții ermetic cerebrale, ori deschise spre elanuri...
