"Atât de aproape și totuși departe" – 20347 rezultate
0.03 secundeMeilisearchUgo Foscolo
Ugo Foscolo (1778-1827) Atât prin opera sa cât și prin viața sa - zbuciumată, aventuroasă, răvășită de pasiuni, de profunde neliniști și de aspirații eroice (...) - Ugo Foscolo este scriitorul cel mai profund angajat în viața epocii sale, în multitudinea de evenimente care la început de secol schimbă fața Europei și a Italiei. Și, totuși, privită din perspectiva timpului, opera lui îl situează mult mai aproape de înaintași și de urmași, de fervoarea preromantică a unui Alfieri sau de pesimismului lui Leopardi, și mult mai departe de contemporanii propriu-ziși, de un V. Monti sau de un I. Pindemonte, de pildă (...). (...) Odele și cele douăsprezece Sonete ale lui Foscolo, ca și romanul său autobiografic, răsfrâng din plin sensibilitatea pronunțat romantică a autorului lor. Dar torentul pasiunilor, frenezia simțurilor, datele imediate ale biografiei sale se transfigurează în Sonete, (...) și depășind reminiscențele literare, ajung să se rostească într-o formă reținută, discretă, într-un...
2 poezii, 0 proze
cristian oprea
IERTARE Am pe cineva,un prieten,care se simte atunci cand iarta ca o gaura intr-un zid. “E un zid inalt ? “,il intreb. “Mai degraba o ruina”,tine el sa-mi limpezeasca nedumerirea. “Si atunci ce-ti pasa,dragul meu,oricum o sa se prabuseasca intr-un fel, nu?”. “Mi-e frica”,spune el,”sa nu ma obisnuiesc cu spartura...” LINISTE “Cum poti sa traiesti fara DUMNEZEU?”,am intrebat-o. Paream amandoi dealtfel,destul de mirati de intrebarea mea.... “Traiesc si-atat,am un rost,o lume in jur de suportat,si as complica inutil jocul asta cu o pedeapsa in plus‘’,mi-a strecurat printre dinti aproape dintr-o rasuflare. O prapastie grea imbracase parca,de tot,cuvintele...Am insistat: “atunci de ce imi spui mereu ca ma iubesti?”. “Pentru ca vreau‘’,zise ea ridicandu-se de la masa,’’sa te stiu linistit...” SA NU DAI NUME RAULUI Sa ii dai buna dimineata,si sa-l trezesti la timp.Sa-l tii pe langa tine si sa-l asezi la masa.Sa nu-l vinzi.El te va cumpara oricum.Sa nu-l lasi totusi sa tuseasca cu zgomot.Iti...
2 poezii, 0 proze
carlova andrei-a
Am vrut sa opresc sentimentele mele punand lacat pe inima mea dar n-am putut legatura noastra este atat de puternica incat nu poate fi rupta IUBIREA ESTE UN RESORT SPLENDID AL VIETII UMANE-NOI2 TREBUIE SA NE TRAIM ACEASTA IUBIRE SI SA FACEM CA FIECARE CLIPA SA FIE SPECIALA:* IN FIECARE ZI SIMT NEVOIA SA TE AM APROAPE SI SA ITI FIU APROPAE CEEA CE SIMT PENTRU TINE SE AMPLIFICA DIN ZI IN ZI Tu pentru mine esti soarele in noapte Esti precum oceanul in pustiu, Esti aproape dar si departe Si devreme si tirziu… Eu cu tine am sa fiu
38 poezii, 0 proze
Ioana Cristina Popescu
Scrisul este un hobby ce m-a urmarit de cand sunt mica. Prima si de altfel singura mea poveste - nepublicata vreodata, am scris-o cand aveam 9 ani si avea caini drept personaje. Poet preferat - Bacovia. Consider ca este unul dintre putinii poeti care exploreaza culmile tristetii atat de apasatoare. Atata de explicita este senzatia de dezolare in poeziile bacoviene, incat practic ai putea-o palpa. Admirabil... Unul dintre scriitorii preferati este Edgar Allen Poe, ce in povestirile lui reuseste sa mentina tensiunea si suspansul pana aproape de final. Il consider un autor greu previzibil si din acest motiv il respect foarte mult. Alte hobby-uri - muzica, lectura
3 poezii, 0 proze
Cismaru Alexandra
Am aproape 17 ani si cred ca viata e pe cat de frumoasa pe atat de grea
1 poezii, 0 proze
Alexandru Misiuga
Supranumit și tartorul soacrelor datorită epigramelor dedicate acestora, Alexandru Misiuga este un simbol al bistrițenilor, reușind să facă multe lucruri pentru aceștia. Din lumea fără de dor, baronul va veghea peste urbe. Va fi mereu cu noi, iar istoria locală îl va înscrie în cartea ei de aur. A făcut atât de multe pentru noi: a construit mituri, a făcut hoteluri, a imortalizat pe marii noștri scriitori în piețele centrale. Personal, mi-a fost ca un maestro, care mi-a dat multe povețe în cei aproape 10 ani de presă. Soarta face ca în aceste zile o boală să mă țină în casă. Nu voi putea fi alături de baron pe ultimul drum, însă voi fi alături de el prin rugăciuni. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe baron, într-un bust, undeva în central istoric. Așa va rămâne pentru generațiile viitoare ca pildă a omului care a luminat pentru oameni. Până în ultima clipă. Vineri, de la ora 13.00, la Capela de pe Tarpiului bistritenii se intalnesc pentru ultima data cu baronul. Se duc patriarhii...
5 poezii, 0 proze
alex strenc
Am mai publicat până acum două volume de eseuri: "Către noi înşine, Aforisme, maxime şi cugetări", 2012, ed. Paideia, respectiv, "Omul şi spiritul său", 2018, ed. Paideia. Ca formaţie profesională, sunt economist. Dar în particular marile mele pasiuni de multă vreme sunt filosofia/spiritualitatea şi scrisul - aceste ingrediente atât de importante care efectiv dau sare şi piper existenţei... şi fără de care, cel puţin din perspectiva mea, aceasta nu ar avea aproape niciun sens.
1 poezii, 0 proze
Mia Frollo
Originară din Buzău. Profesoară de limba română la București, în învățământul secundar. Autoarea volumului “Flori de flăcări”, 1923. A publicat în revista Vieața nouă între anii 1912 și 1924. Colaborarea Miei Frollo la "Vieata noua" e o colaborare accidentala, intrucat aproape nimic din simbolismul formal si academic al revistei n-a trecut in sensibilitatea feminina a poetei, exprimata cu o simplitate atat de traditionala si de directa.
3 poezii, 0 proze
Serban George
Iubesc tot ce este legat de artă. Am profesat aproape o viață ca actor amator, compun muzică ușoară, scriu proză, pictez și îndrăgesc foarte mult poezia. Citind bloguri din Agonia am ajuns la concluzia că sunteți un site serios de unde pot învăța multe. Îmi doresc din inimă să scriu poezie. Versurile cântecelor mele sunt majoritatea personale. Am început să scriu și poezie. Dacă voi fi primit în rândul dumneavoastră , doresc atât proza cât și poezia să fie bine analizate și criticate căci doresc din inimă să scriu o poezie și proză de calitate. Cu stimă George Șerban (Gimi)
5 poezii, 0 proze
Marina Tsvetaeva
Marina Ivanovna Țvetaeva s-a născut la Moscova pe 8 octombrie (26 septembrie-stil vechi) 1892 în familia unui profesor universitar. De la vârsta de 6 ani începe să scrie versuri, atât în limba rusă, cât și în poloneză și finlandeză. Învață la Moscova, apoi în pensioane din Europa, respectiv Elveția și Germania. Primele versuri pe care le publică, atrag atenția criticilor vremii(V. Briusov, M. Voloșin, N. Gumiliov), fiind considerată de către aceștia o poetesă deosebită. În 1912 se căsătorește cu Serghei Efron , ofițer în garda albă și, se pare, agent dublu. În 1922 – emigrează la Berlin, apoi se mută în Praga. În 1925 se stabilește în Franța. În 1939 se întoarce în Rusia Sovietică. La scurt timp, îi sunt arestați soțul și fiica, soțul fiind împușcat, iar Ariadna închisă în Gulag, unde va supraviețui 16 ani. Țvetaeva aproape că nu mai scrie poezie, se dedică traducerilor. La începutul războiului se evacuează la Elabuga. Nu are un loc de muncă, nu are o casă. La 31 august 1941 se...
27 poezii, 0 proze
Atât de aproape și totuși departe
de Luchi Tenenhaus
Mi-e gândul la tine cum bine o știi, Dar ție nu-ți pasă și-n umbră te ții. Din timpul tău scurt mai cedează-mi o parte Atât de aproape, atât de departe... Când sufletul gol mi-e și inima-mi arde, Iar...
Atât de aproape și totuși departe
de Irina Lucia Mihalca
Atât de aproape și totuși departe Privesc uluită spre tine. În fiecare noapte creștem, ne înălțăm, tot mai mult, tot mai aproape, tot mai departe... Până la Cer, dincolo de albastrul cerului, dincolo...
Departe
de Dumitrescu Razvan
M-am săturat să tot alerg, Astăzi mă voi arunca în zăpadă Soarele să-mi găsească hoitul, Vulturii nu vor zbura de pomană. Nici nu pot să mai scriu, De azi foaia va zace goală Căci nu mai pot stăpâni...
Nu credeam
de Stefan Mircea
Atât de aproape și totuși departe O rază de lumini aparte A unei lumi deșarte În culori de gânduri amestecate Nu poate răspunde Cu vorbe rostogolite pe trepte Într-un cerc deschis de unde A unei lumi...
Ratacire
de Eugen Constantinescu
Azi,îmi croiesc cărare de șarpe prin pădurea luxuriantă a speranțelor de ieri. Iată! Maceta a transpirat în mâna brațului meu - liană vie și oarbă. Castelele tale rămase-s în urmă iar pașii mei,...
invitație
de Vali Nițu
atât de aproape și totuși atât de departe în buzunarul timpului de la piept necuprins în cuprins peste harta nespusă se așterne șoapta gândurilor ce-și pleacă fruntea pe umărul unor lacrimi din roua...
Poftă
de Andrei Pavel
E atât de aproape și totuși atât de departe. Ce dureros să știu că nu poate fi a mea, cel puțin nu încă. Am vrut să o sărut și nu știu ce m-a oprit dar încă nu sunt lămurit. A fost ca atunci când...
Cântec
de Zaharia Stancu
Mi-ești atât de aproape și totuși Atât de departe, atât de departe! Nu ne desparte Decât iazul cu lotuși. Numai iazul cu lotuși al cerului ne desparte.
Adria
de Dan
O amintire ce nu o poti uita ... ..Sunt atat de aproape de tine si totusi departe,imi spui ca totul nu conteaza dar numai eu stiu ce insemna fiecare noapte si zi fara tine dar tu continui sa imi spui...
Tăceri
de Roxana-Elena
Ascultă !cum se scurge în tăcere gândul... Ascultă !cum trecutul,hoțește îl înghite... E liniște-n afară.În noi,câte-un razboi și-n lupta asta cruntă - noi pierdem,amîndoi. Mâine va fi mult prea...
