Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Astăzi m-am înfiorat doar când am realizat"18377 rezultate

0.08 secundeMeilisearch
40 rezultate
Mirabela VisMV

Mirabela Vis

AutorAtelier

M-am nascut intr-o lume in care arta se manifesta langa mine zi de zi, pana m-a molipsit. Formele ei atat de variate m-au sculptat in ceea ce sunt astazi: o fata cu viziuni extinse asupra vietii si care poarta asupra sa amprenta clipelor petrecute in micul sau orasel.

9 poezii, 0 proze

IS

Ioana Sabau

AutorAtelier

M-am nascut pe 26 ale lunii lui Brumarel, in noaptea de Sfantul Dumitru. Oficial, data nasterii e pe 28, adica lunea. Am crescut intr-o familie numeroasa, cu frica de Dumnezeu, intr-un sat aflat printre magurile Salajului. Pe masura ce copilul a crescut, si-a luat zborul. Astazi, pot spune dezinvolt ca toamna are un inteles metafizic pentru mine. Daca as putea calatori etern, m-as urca pe spinarea Timpului si l-as supune bland incercarii cunoasterii si miracolului de a cunoaste.

2 poezii, 0 proze

VP

Vasile Procopciuc

AutorAtelier

M-am născut la 14 ianuarie 1956 în satul Doltu, r-nul Fălești. Sunt absolvent al școlii de 8 ani din satul natal și al școlii mediii moldovenești nr.2 din orașul Fălești. Am absolvit Institutul de Stat de Medicină din Chișinău (1979), astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”. În prezent activez la Instituția Medico-Sanitară Publică Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” șef. Secție tbc. extrarespiratorie, doctor în științe medicale. Sunt autor la mai mult de 100 publicații științifice în republică și peste hotare, deținător a mai multor diplome de bronză, argint și aur la expozițiile din țară și peste hotare „Inventica”, brevete de inovații - 50, invenții - 2, mai mult de 50 comunicări științifice la diferite forumuri din țară și peste hotare. Sunt membru al societății de ortopedie și traumatologie, ftiziopneumologie din Republica Moldova. Sunt autorul a șase culegeri de versuri, intitulate respectiv: "Universul infinit..." 2005, "Dincolo de...

3 poezii, 0 proze

Vartolomei SimonaVS

Vartolomei Simona

AutorAtelier

Cum mai trece timpul....26 de ani (intre timp m-am si maritat)....si lucrurile incep sa capete forma...cuvintele incep sa capete forma....sufletul insusi ia forma universului.E bine.Astazi, doar astazi, e bine.

47 poezii, 0 proze

Elena CardasEC

Elena Cardas

AutorAtelier

Nesemnificativa(deocamdata). M-am născut în 1959 .Scorpion.Venise iarnă înverșunată în Nordul Moldovei încât tata și-a dat paltonul jos să mă învelească și el a mers până acasă în costum și a făcut pneumonie . Nu erau nici taxiuri și nici autobuze în micul meu oraș iar o Dacie nu cred că se fabricase încă . Așa am început , cu prima respirație , primul scâncet și ocrotită de amândoi părinții până la sacrificiu. Încă de pe băncile scolii am cochetat cu literatura publicând în revistele de liceu dar în cele din urmă m-am hotărât pentru medicină , facultate pe care am absolvit-o în 1984 . M-am reîntors pe meleagurile natale unde astăzi sunt medic primar medicină internă. Ador să călătoreasc, îmi plac animalele și în timpul liber am revenit la prima mea iubire, scrisul. Așa s-a născut ideea de a începe un roman. Scrisul este un mister. Ce mi-a venit? Cum mi-a venit ? Nu știu să raspund. M-am apucat tarziu de scris, poate ca pentru a scrie proza e nevoie de mai multa experienta de viata,...

9 poezii, 0 proze

MT

Marian Nicolae TOMI

AutorAtelier

Născut la Brașov, am urmat școala generalaă în com Hărman (Brașov), Brașov, Boița (Sibiu)și Sibiu, Liceul O. Goga din Sibiu și facultatea de Filologie-Istorie, secția istorie, a Univ. Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. De la absolvire sunt profesor la Vișeu de Sus (Maramureș). Aici am funcționat între 1973-1990 la școli generale, iar din 1990 până astăzi la Liceul Teoretic Bogdan Vodă. Sunt căsătorit și am trei copii (unul decedat în 2005). Am scris încă din anii '70, când am și debutat în presa literară (Tribuna, Cronica, Transilvania), dar abia din 2001 m-am ocupat serios de literartură. Așa am reușit să public 7 volume de poezie, 2 volume de proză și 2 cărți de istorie, poeme de-ale mele regăsindu-se în mai multe antologii și reviste din țară, Japonia, Serbia, SUA.

2 poezii, 0 proze

Octav ChivulescuOC

Octav Chivulescu

AutorAtelier

Cine sunt eu, dincolo de omul care îsi trăieste portia de viată alături de toti ceilalti asemenea mie, care împreună formăm câteva generatii contemporane le omenirii? M-am născut (18 Noiembrie 1963) în această dimensiune a realitătii sub forma unei mici vietăti goale, ghidate de instincte. Iar când spun “goale” mă gândesc, desigur, la bagajul gol de experiente personale. Astăzi, patruzeci si ceva de ani mai târziu, sunt, ca si voi toți de altfel, o entitate imaterială de gânduri constiente ce guvernează atât actiunile trupului meu efemer cât si suma informatiilor adunate de-a lungul vietii si memorate mai mult sau mai putin în format de experientă. Sunt o constiintă de sine. Singura noastra sansă de a accede nu la nemurire - caci ar trebui sa ne mutam in Urb Binaria - ci la o existență ceva mai îndelungată decât cea a trupurilor noastre, este cea a cultivarii gândurilor izvorâte din mintile noastre în mintile celor din jur, si a celor ce vin dupa noi. Pentru a întretine continuitatea...

19 poezii, 0 proze

Berinde OvidiuBO

Berinde Ovidiu

AutorAtelier

Mă numesc Berinde Ovidiu,născut acum 29 de ani în orașul ce urmă să fie simbol al Revoluției din 89,oraș al florilor sau mai numit orașul de pe Bega.A fost într-o zi de marți,pe data de 13,tocmai de aceea ,făcând haz de necaz,spun mai mereu că m-am născut într-o zi cu șase ceasuri rele și nu trei.Totuși,nu sunt deloc superstițios ,iar numărul 13 mi-a adus de cele mai multe ori noroc. Încă de mic,din clasele primare am fost atras de materiile umaniste,în defavoarea celor reale,pe care le găseam foarte complicate ,și greu de a le deslus””taina”.Dacă mai ține bine minte,era în clasa a patra,moment deciziv,când a trebuit să particip la un concurs de poezie pe oraș.Atunci mi-am încercat așa zisul talent pentru prima oară,scriind o poezie ,după puterile mele,despr flori.A fost apreciată ,câștigând chiar un loc doi,și am fost încurajat de către doamnă învățătoare să continui.Unele poezii din această perioadă ,cam puține la număr însă,le mai păstrez și astăzi,că o amintire a copilăriei și de...

22 poezii, 0 proze

HS

Horia SABO

AutorAtelier

Nascut in 1986, in Targu Mures, intr-o famililei de intelectuali, bu bunicul Prof. Univ. Ing, o familie de romani puri, dovada facand-o prenumele meu "Horia". In 2002 m-am angajat la o gazeta maramureseana, locul unde s-a deschis drumul literaturi pentru mine. Chemarea spre stilou a fost evidenta de la o varsta frageda, moment in care compuneam mult. Astazi colaborez cu mai multe reviste literare din Romania si Franta.

1 poezii, 0 proze

MF

Maftei Florentin

AutorAtelier

Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...

20 poezii, 0 proze

Astăzi m-am înfiorat doar când am realizat

de Dan Norea

Iliescu de era Președinte la senat, Astăzi, iată, ajungea La al cincilea mandat. N-are haz ? Aveți dreptate !

PoezieAtelier

Am aflat

de Myriam Adam

Am trait intr-un clopot de sticla un numar prea mare de ani. Credeam cu naivitate ca parintii vor fi vesnici, ca viata, de altfel darnica cu mine, ma va alinta in continuare... Nu realizam insa cat...

Atelier

Omnipotentul gânditor de prestigiu în impostura de la Haimangia

de Octavian Georgescu

Prezent la Festivalul Internațional de Film București (B-EST IFF) 2010, filmul \"Portretul luptătorului la tinerețe\" a luat premiul pentru imagine și premiul publicului. Premiul pentru imagine l-a...

EseuAtelier

suita 1

de Cristian Carstoiu

\"Cristian ? reveille-toi\", auzi ca prin ceata. La dracu, iar am adormit, gandi mecanic si isi propuse, la fel cum mai facuse pana acum de cateva zeci de ori, sa nu mai adoarma la serviciu. Dar...

ProzăAtelier

Luminarea pietrei la Dobrovăț

de Maftei Florentin

Luminarea pietrei la Dobrovăț - partea aIIa - Dinspre asfalt, tăind valea râului spre cealaltă coastă de pădure, nerăbdarea și graba m-au întovărășit cu insistența lor imperativă pân-am ajuns la...

ProzăAtelier

Fără nonconformiști teatrul nu are viitor

de Adrian Munteanu

Unul dintre spectacolele recente ale Teatrului National din Iași, bine primit de critică și de public, este ” Dansează fetele Mundy „ de Brian Friel, în regia tinerei directoare de scenă Ada Lupu...

ArticolAtelier

Sinagoga

de Mircea URIAN

Mircea URIAN SINAGOGA To Simon Marsden, the Photographer of the Mystery http://www.marsdenarchive.com/images/library/MA-C-122_t.jpg «Nebun am fost când m-am decis — cu frenezie — să plonjez în...

ProzăAtelier

Impresii și însemnări

de Vlad Flavius

Despre mine și despre anotimpuri (1) În tot ce mă înconjoară îmi caut propriu-mi suflet; mă bucur nespus de mult când mă regăsesc într-o adiere de vânt discretă care înfioară frunze abia ițite la...

Atelier

O poveste de dincolo III

de Cezar C. Viziniuck

Dorina se agăță de balustradă. În sfârșit ceva sigur, ceva de care se putea folosi pentru a se orienta în lumea reală - dacă asta era , într-adevăr, lumea reală. Ceea ce tocmai văzuse și auzise nu...

ProzăAtelier

Cursuri cusături cusururi

de Adrian Nicula

Tudor. Stătea ore-n șir și medita la ce se întâmplase cu el. Poziția lui socială era încă nedefinită, se simțea străin de societate, de sine, de trecut, de cele întâmplate, toate erau atât de...

ProzăAtelier