"Aparență înșelătoare" – 15153 rezultate
0.02 secundeMeilisearchNicolaie STOIAN
Detalii despre ce se manifesta prin aceasta aparenta puteti gasi pe http://romanianwellness.wordpress.com Deasemenea, textele complete si necenzurate le puteti citi pe http://aventuriliterare.wordpress.com Va multumesc de vizita! NS
24 poezii, 0 proze
Jacqueline Ballman
Născută la Ucele – Bruxelles – în anul 1922. De origine flamandă. Poetă, traducătoare, critic literar, jurnalistă, Jacqueline Ballman a pendulat mult între pictură și literatură, în care a intrat destul de târziu. Apropiată de expresioniștii flamanzi și germani a înclinat spre satira amară, dar anii au călăuzit-o spre un echilibru care dă aparența spontaneității. În poezia ei se face simțit acel sentiment al prieteniei pentru lucrurile care mobilează existența, viața – pământul, piatra, unealta, planta și convingerea nezdruncinată că materia este una. Culegeri de poezie : Marbre rose (Marmură roșie), 1962 ; Lourmarin, 1964.
2 poezii, 0 proze
Cosmin Radu Aldea
născut în 1969 aparent încă în viață
2 poezii, 0 proze
Danila Adriana
M-am nascut intr-un oras mic insa farmecul pe care l-am descoperit dincolo de zidurile aparent goale si de raceala resimtita la tot pasul in aer m-au indemnat sa caut alte culmi in a mi defini propria existenta si astfel mi am creat un nou univers.Arta....singura care poate vorbi chiar si atunci cand autorul nu mai e, mi a intins fragila sa mana si asa m am redescoperit pe mine,pe cea din launtrul meu.Ma plimb alene intre oameni stiind ca trupul imi poate fi intemnitat intr-o lume cruda ce doar judeca insa sufletul e liber sa zboare unde vrea!Desenand prin aer folosindu ma de cuvinte am realizat o serie de poezii(modeste,arta cred eu se masoara in sentimente,in ceea ce vrei sa transmiti,forma in care o faci nu este atat de importanta atat timp cat este originala)si cateva articole in proza. Atunci cand nu gasesti in cei de langa tine un sprijin,atunci cand cerul a fost sters cu o radiera si toate culorile vii au disparut,atunci ai nevoie de un prieten.Si daca el nu exista...atunci...
4 poezii, 0 proze
CIOBOTARU MADALINA-PETRONELA
"Dedic aceste poezii tutror celor ce stiu sa iubeasca cu adevarat,celor constienti de puterea iubirii." Pentru ca este adevarat,dragostea adevarata este capabila de orice minune....dragostea poate darama munti,dragostea poate stinge focul si tot ea poate construi o lume divina intr-o lume in care rautatea si cruzimea este stapana aparent absoluta....haideti sa ne faurim fiecare o lume a noastra,o lume in care stapana absoluta sa fie dragostea,gingasia si tandretea!
1 poezii, 0 proze
Roman Ionela Nicoleta
Numele meu este Ionela, prietenii îmi spun Ioni. Sunt totul pentru unii, iar nimic pentru alții. Nimeni nu știe cum sunt eu cu adevărat, unii mă văd doar în aparențe și mă caracterizează fără să știe ce fel de persoană sunt. Nu-mi pasă ce spun alți despre mine, sunt simplă, dar totuși atât de complicată. Îmi place soarele, dar nu mă supăr când vine ploaia. Iubesc enorm animalele, în special, câinii. Îmi place creația lui Dumnezeu, îmi place natura. Mi-aș dori din tot sufletul să fim o lume mai bună, să iertăm, să uităm, să ne iubim așa cum El ne-a învățat. Am învățat că trebuie să ascult ca să fiu și eu ascultată la rândul meu. Ador să petrec timpul cu familia, deoarece trebuie s-o prețuiesc cât timp mai e cu mine…. Nu-mi place să se vorbească urât despre familia mea, să se ridice tonul la mine, oamenii să se certe. Mă deranjeză faptul că am început să devenim din ce în ce mai răi, să ne urâm în loc să ne iubim. Aceasta sunt eu…. . “Uită, iartă, cea mai frumoasă artă.” – este motto-ul...
6 poezii, 0 proze
albu liliana mihaela
Sa iubesti idealul doar cand e implinit Fara-a sti din ce iad de-ncercari s-a nascut, Sa-l iubesti doar ca azi e frumos si perfect, E usor sa iubesti cand iubesti aparent. Imi incep astazi cu emotie incursiunea in aceasta lume fascinanta a scrisului, o lume in care orice scriitor isi creaza un univers al sau, un univers in care isi poate exprima liber sentimentele si simtirile, temerile si dorintele sale cele mai ascunse, un univers in care da viata personajelor si tot el le hotaraste destinul,unde poate face legea dupa bunul sau plac.In acest mic univers al sau, se simte puternic si de neinvins, un mic Dumnezeu.
10 poezii, 0 proze
Madalin Ciortea
M-am nascut in Alba iulia la 15 martie 1983.In vechea cetate romana am petrecut prima parte a copilariei. Odata cu inceperea claselor primare m-am mutat in Lancram.Satul blagian imi starneste inca nostalgii; traditia, oamenii, natura - sunt elementele care isi extind tentacular existenta chiar daca uneori sunt departe, isi extind intelesul fiind un izvor etern de lumina si idei care , desi aparent incipiente, reprezinta nu un adaos cultural ci un tot concretizat, verosimil. In vara anului 1998 am fost admis la Liceul C-tin Brancoveanu din Ploiesti unde am avut primele contacte oficiale din punct de vedere cultural. Atunci am luat decizia sa-mi ofer sansa clasicilor iar pe urma sa-mi codific mesajul ideilor in poezie sau eseu. In primul an de liceu am debutat in Cenaclul Safire cu poezie si apoi cu eseu. In anul al II-lea, odata cu un premiu pentru eseistica la Concursul National de Eseuri Emil Cioran si unul tot in acest domeniu la Concursul National Simfoniile Toamnei, am avut prima...
291 poezii, 0 proze
Urmuz
Urmuz, pseudonimul literar al lui Demetru Demetrescu-Buzău, s-a născut la 17 martie 1883 în Curtea de Argeș. Visa o carieră de compozitor, citea literatură științifico-fantastică, descrieri de călătorii. Face studii de drept și, după luarea licenței, funcționează ca judecător în județele Argeș, Tulcea și la Târgoviște. După campania din Bulgaria (1913), la care participă, este numit grefier la Înalta Curte de Casație. Începe să scrie, aparent fără conștiința că produce literatură, numai pentru a-și distra frații și surorile, parodiind cu niște false automatisme academismul prozei curente. Textele lui îi atrag atenția lui Tudor Arghezi, care îi găsește pseudonimul și îi publică, în 1922, în două numere consecutive din Cugetul românesc, Pâlnia și Stamate, "antiproză" intitulată ironic "roman în patru părți", în care face o serie calambururi de esență sofistică prin duplicitatea de sens a cuvintelor: oamenii coboară nu pe scări, ci din maimuță; o masă fără picioare bazată pe calcule și...
4 poezii, 0 proze
Gusetu Sergiu
Portret Sunt indiferent cu prostia, Subestimez agonia Mă joc cu ironia, Am un suflet arid Aripi frânte Trăiesc în vid, Iubirea a încetat să mă încânte Am uitat să zbor Plutesc pierdut, ca un nor Iubirea nu e pt minți complexe Care văd dincolo de aparențe, Inhibat de un sentiment necunoscut De un chin neîntrerupt, Erup cu violență Lipsit de cadență, Privat de fericire Uitat în nemurire Lipsit de un strop de iubire, Sunt un portet În culori moarte Drogat cu vise Și idealuri deșarte, Nascut pe 08 04 1990, la falticeni jud.Suceava, un adolescent ce imbratiseaza cuvintele ca pe niste prieteni dragi.
3 poezii, 0 proze
Aparență înșelătoare
de Vali Slavu
Am întâlnit la magazin un domn, Pescar vestit, deci mincinos de fel, Plătise un hamac, dar zise el Că ia o plasă bună de prins somn.
Sentimente
de Onici Ana-Maria
Ce ironie amara salasluieste in gandul ca ma simt aruncata si parasita in aceasta lume a usilor inchise... Exista posibilitatea ca cel care mi-a scris destinul pe o foaie subtire de calc sa fi ajuns...
Pagină din jurnalul meu
de Adrian Firica
[“dom\' profesor dă-te bă-ncolo că desenez acu\' cu culori și nu te mai băga-n tabla mea” – se-ntâmpla prin \'83-\'84 când, proaspăt profesor fiind, și dat fiind că nimeni nu voia să facă orele de...
dicționar - animale
de Girigan Oana Gabriela
albină: mic strop de lumină ce adună în stropii de miere dulceața și liniștea verii. ca multe lucruri și persoane, capătul fără miere are venin. bou: încăpățânat ce-și poartă cu fală prin lume...
Măști și convulsii
de Carmen Sorescu
În vara aceasta a fost invazia unor omizi cu totul neobișnuite, în grădină era ca toamna, pentru că toți copacii rămăseră fără frunze, m-am bucurat când a început migrația lor spre adăposturi, știu...
Trăirea morții sau tentația neantului în poetica eminesciană
de Emil Iliescu
Trăirea morții sau tentația neantului în poetica eminesciană Sunt clipe când legăturile cu propria-ți determinare se rup. Dureroasa scenă a omului față-n față cu neantul din el este o pildă că...
Iarna mea...
de Anca Mortensen
Iarna mea imi da tarcoale... Atunci cand lumina a inceput sa imi scada in suflet, am stiut ca iarna isi gasise adapost acolo. S-a asternut tacuta, ca de obicei, ca un val intunecat, tesut din...
Despre oameni (şi [lipsa lui] Dumnezeu)
de Daniela Luminita Teleoaca
Oamenii decenţi / oneşti sunt, măcar uneori, mai ofensivi / defensivi decât ceilalţi, aceasta pentru că cei dintâi au un sistem de valori în care cred şi care se cuvine a fi apărat în mod constant....
Banul, o umbra a fericirii
de Statescu Vlad
Lumea evoluează, dar v-ați întrebat vreodată în ce mod? Cu siguranță da. Suntem martorii unei evoluții tehnologice. În schimb asistăm neputincioși la involuția spiritului , la degradarea tuturor...
Triunghiul Bermudelor
de Constantin Enianu
Se spune că în Paradis există un loc funest, din care unii cred că nu se poate scăpa: Triunghiul Bermudelor. Se știe că sute de ani, vase și avioane au dispărut în geometria sa diabolică, însă...
