"Apa trece..." – 20056 rezultate
0.01 secundeMeilisearch
aparece
Rahat cu Apă Rece
Emil Isac
Emil Isac (n. 17 mai 1886, Cluj - d. 25 martie 1954, Cluj) a fost un poet român. Emil Isac a fost fiul avocatului Aurel Isac (1845–1932) și al soției sale, profesoara de desen, Eliza născută Roșescu (1854–1922). A studiat la Liceul Piariștilor din Cluj și Liceul Grăniceresc din Năsăud. A urmat cursurile de la Facultatea de Drept și Facultatea de Științe Sociale de la Cluj. A locuit în mare parte din viața sa, în orașul Cluj (mai exact începând cu 1895). A debutat în 1903 cu poezia La umbra plopilor în data de 25 noiembrie, în revista „Familia” apoi a colaborat la „Viața nouă”, „Noua revistă română”, „România muncitoare”, „Cuvântul liber”, „Viața românească”, etc. Printre poeziile sale cele mai cunoscute se numără Mama, Ochii tăi albaștri și Pe lângă apa care trece. Deja de pe vremea studiului la Facultatea de Științe Juridice din Cluj, Emil Isac a făcut cunoștință cu ideile progresiste și umanitariste și s-a atașat cauzei clasei muncitoare. După moartea sa, în 1954 a fost construit un...
13 poezii, 0 proze
George L. Dumitru
Nascut ireversibil-mare pacat, as mai fi incercat de cateva ori- crescut ca din apa, trecut cu pluta. Cuvant printre numere, numar printre cuvinte. Sunt tarziu, umbra intre ape, rascruce. Fac parte dintre cei care la intrebarea "Daca ai putea sa iei totul de la capat, cum ai face?", nu raspund cu mult doritul "Exact la fel", ci cu stanjenitorul "Exact altfel" Daca as fi reusit sa transform barem o parte din emotie, in educatie, as fi fost un erudit. Daca as fi vandut-o, eram acum numarul unu, doi si trei mondial, pe pietele de engros si endetail sentimental. N-am facut nimic din toate astea. Drept urmare, ma delectez cu prezentul, nelasand a trece zi fara sa calc intr-unul cald, canin ori altfel, fara sa gasesc pe capota masinii cateva gainaturi proaspete de vrabiuta. Cand o sa cresc mare, vreau sa ma fac EU. EU sau UE. 18 ianuarie 1963, Bucuresti 1977 - 1981 Liceul Spiru Haret, Bucuresti. 1982 - 1987 Institutul Politehnic Bucuresti. Casatorit in 1995, tata in 2000. Premiul II, proza,...
48 poezii, 0 proze
Gheorghinete Elena-Diana
M-am nascut din vaporii de apa care si-au reluat ciclul in Dunare...trec printr-un continuu proces de sublimare. Am inceput pe la sfarsitul liceului sa tricotez un ciorap.Am luat sculuri de medicina si chimie, si intre timp am privit.Rezultatul? Neant...mi-am bagat piciorul in ciorap...era neterminat. Acum vreau sa reiau firul de medicina...e verde, asta-i culoarea mea, ma reprezinta. Poate voi termina ciorapul, poate nu. Cine stie? Eu nu. Stii tu?
2 poezii, 0 proze
Marcela
Se intreba oare cineva cine sunt?! Nici macar eu...Totusi sa trecem la treaba. Biografia?!-Arhiva prafuita de agonia timpului Uitata pe coltul unei buze uscate A vrajitoarei batrane - Soarta. Eu - nascuta atunci si inca nu decedata, Insir biografia unei vieti inca virgine. Bantuie pe ici-colo si dincolo cineva, Ce isi doreste sa traiasca frumos. Fericirea o imaprte cu suferinta Se bucura de fiecare nota din muzica clasica Dansata in armonia vocii lui Pavarotti. Adora natura,linistea,haosul Adierea vantului ii produce extaz. Raza de soare o incalzeste ca iubirea de mama Luna ii asculta secretul noptii Norii spulbera gandurile adunate Si fulgerul o trezeste la realitate. Apa dulce de izvor ii amorteste buza. Iubeste viata, uraste moartea Simte durerea prin muzica Exprima sentimentul prin vers Iubirea o transforma in note muzicale Note intregi,doimi,patrimi,pauza mai lunga Si din nou pe scara portativului O patrime si-o doime isi face loc. Bataia inimii e un semn ca traieste. Respecta...
1 poezii, 0 proze
Vicente Espinel
Vicente Gómez Martínez-Espinel (Ronda, 28 de diciembre de 1550 - Madrid, 4 de febrero de 1624) fue un escritor y músico español del Siglo de Oro. A partir de sus Diversas rimas de 1591, transformó la estructura de la décima, estrofa conocida también como espinela en su homenaje. En la música se hizo famoso por dar a la guitarra su quinta cuerda, añadiendo una cuerda más aguda - llamada mi agudo o prima - a las cuatro existentes en aquel momento. Hijo de Francisco Gómez, que procedía de las Asturias de Santillana, en la actual Cantabria, y de su legítima esposa Juana Martínez, estudió sus primeras letras y música en Ronda con el bachiller Juan Cansino y se matriculó en la Universidad de Salamanca, donde aparece registrado los cursos de 1571 y 1572 con el nombre de Vicente Martínez Espinel, tomando el segundo apellido de su padre. Se sostuvo dando clases de canto, \"antes dadas que pagadas\", y contempló el proceso inquisitorial contra fray Luis de León. Volvió a su tierra, como él...
1 poezii, 0 proze
Miliodora Frânc
Încerc să înot fără să tai apa, Încerc să zbor fără să învârt aerul Încerc să mă târăsc fără să ating pământul Încerc să simt fără să gândesc
6 poezii, 0 proze
scorus ilinca
Un picogram de măreție într-un lan de apă vie...
3 poezii, 0 proze
cralevici crina dora
mă plimb prin deșert...dacă voi găsi puțin apă voi spăla în ea fața sufletului. ce dacă nu sunt sigură că am suflet ?! îmi voi fărui unul plângând, chiar dacă lacrimile mele avide de apă vor usca și mai mult nisipul. voi desena pe el un cerc in care voi alerga până cand voi cadea in genunchi, apoi pe brânci, apoi voi cere iertare cercului ca voi fi fost nevoită sa îl tai în două prin existența mea.
1 poezii, 0 proze
ancuta oprescu
"Locuiesc pe un munte și îmi trăiesc poemele" spune autoarea volumului “Apă de Ploaie” povestind despre calea deschisă de poezie spre întoarcerea la simplitatea și frumusețea lumii interioare . În anul 2010 volumul Apă de Ploaie al scriitoarei Anca Oprescu a apărut într-o ediție limitată,la Editura Innocenția din Iași. Pentru că poemele Apei de Ploaie i-au bucurat si i-au uimit pe cititori, în 2011, volumul a avut parte de o a doua ediție, înnobilată de albumul muzical al compozitorului Walter Dionisie, care, urmând linia senzuală și profundă a poeziei, a compus opt piese de o simplitate si o lumină surprinzătoare. Volumul de poeme și albumul muzical s-au bucurat de lansări de excepție la Sala Palatului - București, Club A - Contempora 3, Biblioteca “Ion Heliade Rădulescu “Târgoviște, Festivalul National Vlahia,Clubul Român Baden, Asociația Românilor din Viena,Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov, Biblioteca ASTRA Sibiu, reunind poeți de valoare , muzicieni de excepție și stând...
4 poezii, 0 proze
Alina Șandra
Un om născut la Dunăre, acolo unde apa curge în sens invers, o cascadă pe orizontală... Când stau pe pământ, împreună cu pământul, formez Crucea... la fel ca orice alt om... Din acest punct de vedere suntem la fel, aceiași anonimi... Cât de mult poate însemna un nume? Mai mult înseamnă un cuvânt, acela de a spune... Sunt doar eu, în două litere și nimic altceva. http://teatrulnocturn.yolasite.com/ http://alinasandra.yolasite.com/ http://poezie-chandraplacao.blogspot.com/
36 poezii, 0 proze
Apa trece...
de Diana Mitrut
Mi-e frig... Aduceți vatra mai aproape! Măcar auzul să-și dezmorțească firea Cu șoaptele A două crengi de brad Îmbrățișate de săruturi efemere. Mi-e frig... Peste mine trec volburi Mă-neacă, mă...
Apa trece,fericirea ramane
de andronache virgil-nicolae
Nu sunt multe pietre\\ in echilibru.\\ Numai apele stau sa curga\\ udand,ca pe o bucata de hartie,\\ inimile si nu pietrele:in nici un caz\\ inimile de piatra.\\ Fericirea e de la inima la inima,\\...
Apa trece, pietrele rămân
de Ioan Grigoraș
- Lasă, minune, valurile tulburi Să curgă pe pustii, n-am să amân Să cultivăm metafore în cuiburi, Că apa trece, pietrele rămân. Nu te opri preț de-o furtună, două, Și lasă-mă să te dezmierd pe sân,...
apa trece sufletul rămâne neatins
de Bejliu Anne-Marie
răsfățul racului prin corzile pământului în care frământ viața gânduri în clești aprigi iubire între două coloane de foc ale încercărilor apa trece sufletul rămâne neatins inima bate toba îngerilor...
apa trece pietrele rămân
de Florentin Cristian
Părerea mulțimii mai cântă Ori glas spart sau tril Cântecul matur, călit Este ca o apă Despre care pietrele spun Că este râcă sau barfă Problema mulțimii este că nu știe Ce este hotărât că va fi...
Ca apa trece totul calcă blând
de Dumitru Mălin
să simți ninsoarea din martie ca pe-o singurătate lipită de streșina ochilor să treci peste munți precum strigătul păsărilor des fâlfâind din aripi uitate să-i spui copacului mut că-l dezmierzi numai...
Mergând, către apă...
de Iulia Elize
Sunt posacă, dau de tineri Care-mbracă straie albe Nu mi-e-n vene Sfânta Vineri Nici în oase nu am nalbe Vrăjitoare nu mi-s, soi Nici femeie de trifoi Căci iubirea mă-mpresoară Cu-ale ei descuamări...
Lătratul Ponnei
de Ioan-Mircea Popovici
Motto: Apa trece, cascada rămâne (de ziua lui Alexandru Popovici, în amintirea zilelor de pescuit de la Histria și nu numai...) Un motiv trecea pe-o cale, când pe jos și când călare. Când, deodată,...
Râul vieții
de milos petru
Că \"apa trece pietrele rămân\", Copil fiind nu-nțelegeam nici chip, Constat, brăzdat de riduri azi, bătrân: E apa-n vad iar pietrele-s nisip.
