Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Altfel despre o simplă cafea"20152 rezultate

0.05 secundeMeilisearch
40 rezultate
Jaufré RudelJR

Jaufré Rudel

AutorClasic

Jaufré Rudel de Blaia a fost un om foarte nobil și generos și prinț de Blaia. Și s-a îndrăgostit de contesa de Tripoli, fără a o fi văzut vreodată, și numai pentru vorbele bune pe care le-a auzit despre ea de la pelerinii ce se întorceau din Antiohia. Și a scris despre ea multe versuri cu melodii bune, dar cu cuvinte simple. Și pentru că voia să o vadă, s-a făcut cruciat și s-a pornit pe mare. Și pe corabie a căzut bolnav și a fost dus la Tripoli aproape mort într-un han. Și aceasta a ajuns la urechile contesei și ea a venit la el, la căpătâiul său și l-a luat în brațe. Și a știut că ea era contesa, și pe loc și-a redobândit vederea și auzul și l-a lăudat pe Dumnezeu pentru că l-a ținut în viață până a văzut-o. Și astfel a murit el în brațele sale. Iar ea l-a așezat în mormânt cu mare cinste în casa Templului. Și pe urmă, în aceeași zi, s-a călugărit pentru durerea pe care a dobândit-o prin moartea lui. Engleză Jaufre Rudel (Jaufré in modern Occitan) was the Prince of Blaye (Princes...

2 poezii, 0 proze

grigoras anca cristinaGC

grigoras anca cristina

AutorAtelier

Iubind iubirea nu am putut scrie decat despre iubire!...versurile mele atat de copilaresti de altfel reprezinta o incercare a condeiului de a cuprinde in ele sentimente rostogolite prin cuvinte.

3 poezii, 0 proze

OB

oana blandiana betlevy

AutorAtelier

Ca fiecare , a trebuit sa fiu mai intai nascuta , deprinsa cu primii pasi , sa fiu iubita , sa iubesc, sa fiu dezamagita in rasfatul ce ma caracterizeaza, sa ma trezesc dupa un somn cuprins de lacrimi, sa invat ceva despre oameni , sa continui ceea ce nu mereu inteleg : viata. Asa cum in cateva ocazii din graba pasilor ceva m-a tintuit in poluatele intersectii , ademenindu-ma cu iluzia ca voi fi spusa cu secretul existentei , tot astfel mi-au pus ganduri in vorbe scrise si penel in mana pentru a le face vazute citirilor. Nu am o “biografie”, sunt o femeie care isi uita poeziile pentru ca nu le crede ale sale; dar recunosc ca simt o altfel de fericire trecand emotional prin ele; Sunt nascuta in Bucuresti, si traiesc monologuri voite a fi lirice pe scena virtuala a site-ului Agonia . Multumesc.

13 poezii, 0 proze

Roxana GRG

Roxana G

AutorAtelier

Sunt nascuta pe 30 decembrie 1990(motiv pentru care iubesc extrem de tare ,,luna cadourilor"),la Timisoara. In prezent sunt eleva la C.N.I.C.Bratianu din Pitesti,la Filologie,pentru ca iubesc extrem de tare tot ceea ce ține de literatura,istorie,limbi straine,adica materiile mai ,,visatoare"(la fel cum sunt si eu). Nu prea am ce sa zic despre mine pentru ca nu prea am realizat nimic important pana acum(in afara de ceva olimpiade și cateva scrieri).Unul dintre visurile mele este sa ajung scriitoare,dar pentru asta trebuie sa ma descopar mai bine,sa ma desavarșesc si stiu ca mai este foarte mult de munca pana atunci...Inca de mica m-a fascinat lumea magica a carților,iar ceea ce m-a indrumat inspre scris a fost o vorba inteleapta de a lui Nicolae Iorga :,,Scrie,ca sa nu pierzi florile gandului tau,pe care altfel le ia vantul." Iubind foarte mult florile,nu mi-am dorit ca acestea sa fie risipite de vant si astfel am inceput sa le adun,una cate una,si sa le asez frumos pe o foaie de...

1 poezii, 0 proze

cristiana pricopCP

cristiana pricop

AutorAtelier

n.20.02.1962(ora 6:30 a.m.) -moldova romania-langa tanacu casatorita si mama a doi fii am avut o revelatie cu 10 ani in urma (4-5 Iulie 2001) si, dupa asta, am inteles Ideea principala a Bibliei complet diferit de toate religiile lumii Biblia vorbeste despre o Separare Finala (Judecata de Apoi) intre "cei buni" si "cei rai" si eu am primit intelegerea ca aceasta separare nu va fi INTRE categorii diferite de oameni unii "buni" si altii "rai" ci va fi o separare INTERIOARA in fiecare suflet, in fiecare individ ( care va fi vindecat de boala pacatului si va ramane numai esenta sa divina, chipul si asemanarea lui Dumnezeu) astfel noi, toti oamenii, (fiecare barbat si fiecare femeie) vom fi mantuiti, salvati, si vom merge in Imparatia cerurilor exact opusul a ceea ce actualele religii predica email: cristianas43@yahoo.com

38 poezii, 0 proze

DD

Dumitru Daniel

AutorAtelier

Sunt o persoana dinamica, cu aptitudini foarte bune de comunicare, dobandite in experienta mea capatata de-a lungul timpului. Imi place sa scriu articole deoarece astfel pot informa publicul despre noutati sau informatii, iar la randul meu, pot invata si afla lucruri noi.

1 poezii, 0 proze

VM

Veronica-Maria Moroaca

AutorAtelier

Despre mine aș putea scrie multe sau nimic...Aleg să scriu că îmi place foarte mult să scriu, atât de mult că uneori, când nu am la îndemâna o foaie și un creion, scriu cu gândul. Averea mea îmi sunt cuvintele așternute și născute din gândurile mele. Încerc să fiu astfel cel mai bogat om...Și poate aș fi, de-aș ști să inving și să câștig timpul...

5 poezii, 0 proze

Laciu Georgiana-AndreeaLG

Laciu Georgiana-Andreea

AutorAtelier

Sunt un Rac apărut pe lume într-o dimineață de iulie,în vara anului 1990. Marile mele pasiuni sunt: muzica scrisul animalele desenul în creion limba engleză fotografia plimbările în natură fie pe jos,fie cu bicicleta cărțile filmele bune serialele polițiste și despre supranatural cafeaua radio Guerrilla South Park gătitul ezoterismul (ordinea nu este importantă,toate fiind pe primul loc în inima mea) Dacă ai poate pasiuni comune,vrei să mă critici sau vrei să discutăm,mă găsești astfel: id messenger: andreealaciu email: andreealaciu@yahoo.com Vă voi răspunde,indiferent de motivul pentru care sunt contactată!

1 poezii, 0 proze

Lorena PopaLP

Lorena Popa

AutorAtelier

M-am hotarat sa scriu despre tine. Draga suflet al meu, iti multumesc pentru ca esti alaturi de mine si imi veghezi trupul. Iti multumesc pentru ca ma inveti sa traiesc chiar si atunci cand inchid ochii. Iti multumesc ca tresari daca ii ating parul si ii simt aroma de liliac. Iti multumesc pentru ca esti etern al meu, numai al meu si ca nimeni si nimic nu ne mai poate desparti de acum inainte, cat timp vom exista amandoi. Iti multumesc pentru ca nu vei muri dupa ce eu nu voi mai fi si iti multumesc din nou, dragul meu suflet, pentru ca m-ai intalnit intr-o seara, eu singura abatuta de soarta si cufundata in lasitate, tu singurul ghem de speranta care mi-a intins iubirea. Ma simt astfel datoare fata de tine sa iti scriu o carte. Fara cuvinte pretioase, fara lumina improvizata a gandurilor, doar pura realitate a ceea ce am trait. Si inca mai traiesc. Am incercat de multe ori sa incep aceasta carte, dar de fiecare data ma opream. Nu aveam curajul de a scrie despre mine si despre tine, nu...

36 poezii, 0 proze

Emile DurkheimED

Emile Durkheim

AutorClasic

Emile Durkheim s-a născut pe data de 15 aprilie 1858 la Epinal, (Franța).În familia lui Emile Durkheim a existat o puternică tradiție religioasă iar el a studiat ebraica și doctrina talmudică. Emile Durkheim și-a susținut doctoratul în filozofie iar titlul tezei sale a fost "Despre diviziunea muncii sociale". Teza principală a fost însoțită de o teză complementară redactată în latina. În anii 1885-1886 studiază la Paris științele sociale și continuă în Germania sub îndrumarea lui Wundt.În Germania publică trei articole: „Studii recente asupra știintelor sociale”, „Știința pozitivă și morala în Germania” și ”Filosofia în universitățile germane”. Din anul 1882 predă la două licee din provincie, iar în 1887 este remarcat de Louis Liard (director al învățamântului superior în Ministerul Instrucției Publice) și astfel devine profesor de pedagogie și știintă socială la Universitatea din Bordeaux - acesta fiind primul curs de sociologie predat într-o universitate. În toamna anului 1887, se...

0 poezii, 0 proze

Altfel despre o simplă cafea

de Tomescu Ionut

Încotro ne îndreptăm dragă? Vroiam inițial să las discuția să vină de la sine, dar e o întrebare atât de importantă... mi-am făcut speranțe, să știi!! numai că...tu când ești în urmă, când ești...

PoezieAtelier

Cu fetele la o cafea in piață

de Dina Calin

Eu vreau un capuccino, madam, mulțumesc, nu știu de ce asta îmi aduce aminte brusc de o căltitărie vis-a-vis de facultatea de biologie eram sub dictatură dragelor, sub dictatura împușcatului dar avea...

PoezieAtelier

Romanul antiromanului sau despre gratuitatea sublimă

de Serban Axinte

Romanul lui Felix Nicolau, Tandru și rece (Cartea românească, 2007) e dinamic, captivant, foarte bine scris, în mare parte, ingenios și inteligent. Ce mai, are toate datele unei cărți reușite, chiar...

ArticolAtelier

​Despre momentul în care încui ușa după mega sutra, iar fierbătorul de cafea declanșează audio-bookul, citit de Irina Margareta Nistor

de Bogdan Geana

White: I don't know. The Germans contributed a great deal to civilization. (Pause) Before Hitler. Black: And then they contributed Hitler (Cormac McCarthy – Sunset Limited) I saw the best minds of my...

ArticolAtelier

Și Eva a ispitit

de Livia Georgescu

Se așeză pe o cioată, la nici doi metri de valurile foșnitoare ale Dunării. Plimbase peștișorul o perioadă de timp într-un borcan cu apă, în atmosfera încinsă din torpedoul mașinii, pentru a-i da...

ProzăAtelier

seara tortionarului, inceput de tigara pe terminate

de Andrei Gheorghe

seara tortionarului, inceput de tigara pe terminate priveste viata cu niste ochi pe care ti-i arunci mai mereu pe ecran ca se te (re)scri rand pe rand, pana cand ecranul le fuge ochilor de sub...

PoezieAtelier

Cazuri speciale. Curajul de a protesta

de george geafir

Biroul primarului. Un bărbat vârstnic, în costum clasic și cu cravată oarecum demodată, excesiv de amabil, întâmpină prima persoană înscrisă pentru audiență. - Domnule Cumințelu, i se adresează...

ProzăAtelier

Cursuri cusături cusururi

de Adrian Nicula

Iarna venise, ca de obicei, cu frig și vreme urâtă. Statul în casă nu era însă o opțiune. Decât acasă mai bine în vreo cafenea sau alte locuri, cât de cât liniștite, unde se mai putea învăța....

ProzăAtelier

Clișeu54: liniște ascunsă

de Ottilia Ardeleanu

Uneori, marea poate fi atât de liniștită în epiderma ei lunecoasă, tatuată de navigatori și de corpuri în deux-pièces ori altfel. Cu geamandurile adulmecând, pare a fi într-o iubire color cu...

Atelier

Despre post

de Cucu Constantin

Un fapt pe care nu mi l-am putut explica niciodată cu adevărat este postul. În sensul că deși înțeleg conceptul de post și realizez că a mânca mai puțin și mai vegetal nu poate fi (cu excepția...

Atelier