Despre post

Un fapt pe care nu mi l-am putut explica niciodată cu adevărat este postul. În sensul că deși înțeleg conceptul de post și realizez că a mânca mai puțin și mai vegetal nu poate fi (cu excepția eschimoșilor) decât benefic, nu pot realiza ce legătură ar putea exista între dietă, pe de-o parte și realizarea comuniunii cu dumnezeirea, accesul în rai și restul beneficiilor pe care, aparent, atât de mulți oameni cred că trec prin mațele ghiorăinde. Să ne înțelegem - aș prescrie medical post la mai mult de jumătate din pacienții mei. Și dacă nu ar fi mirosul, textura, gustul și legătura armonioasă cu șprițul, probabil că nici eu nu aș atinge vreodată carnea la grătar. Nu aș merge totuși atât de departe cât să le permit peștele doar pe bază de dezlegare (ceea ce oricum nu ar afecta pe cei mai mulți dintre români, care oricum nu ar aprinde grătarul doar pentru un crăpcean sau un somn). Presupun că de mult, când se punea problema adăugării unei nuanțe coercitive ideii de religie (fără de care oamenii s-ar fi simțit suficient de sfinți cât să nu mai apeleze la duhovnici, indulgențe, spovedanii și celelalte ramuri productive ale industriei) designerii creștinismului au realizat că a aplica opreliști de tip simplu (de tipul „nu sculpta cu toporișca coafura aproapelui” sau „nu obține consimțământul femeii cu bâta”) ar fi redus masa de clienți în căutare de izbăvire la o mână de disperați enervanți și agresivi lăsând marea masă de contribuabili să trăiască cu iluzia că în rai se ajunge cu o simplitate ce poate by-passa biserica. Întrucât controlul respiratul, excreția, golirea mațelor, deși candidate adecvate restricționării religioase ar fi putut părea ușor excesiv credincioșilor (la urma urmei aceștia ar fi putut să-și bage picioarele și să treacă la Dionissios sau alte zeități mai cu haz) presupun că la un moment dat a devenit evident persoanelor iluminate de har că restricția și bau-baul trebuiesc aplicate alimentării și sexului. Partea cu sexul a luat o formă permanentă (deși cumva în mintea unora, din păcate mai ales femei, există accentuări în perioadele de post). Numărul orificiilor deschise procedurilor specifice a fost redus la minimul necesar și un om cu adevărat cu frică de dumnezeu nu are de ce să întoarcă femeia ca pe o clătită (cu sau fără aruncare în sus) mulțumindu-se cu ceea ce a luat în timp denumirea de poziția misionarului (după o păgână vorbă africană care numea acesta abord sexual ca „poziția misionarului cu sula mică și albă înainte de a fi pus la frigare din cauza prostiilor pe care încearcă să ni le spună”). Pedepsele pentru abaterile de natură sexuală sunt (ca orice pedepse prevăzute în biblie) destul de aspre, respectiv arderea veșnică, eventual dojeană în purgatoriu urmată de ardere veșnică. Realizând lipsa de nuanțare a pedepsei pentru fapte de gravitate diferită (sodomie, masturbare, incest, viol, adulter) cu timpul forțele religioase au înțeles că nuanțarea trebuie începută din perioada terestră a existenței obsedatului, prevăzînd nostime și imperative proceduri de iuțire a începerii arderii veșnice (lapidare, bătut cu pietre, ars pe rug). Poate că dacă nu ar fi existat această viziune religioasă timorantă asupra sexului catedralele ar fi arătat altfel astăzi și picturile de pe ele ar fi meritat o atenție mai mare. Întrucât diabolizarea sexului (sau măcar a sexului de calitate – variat, extramarital și transcendent ideii de gen și specie) nu putea fi suficient, lăsând să scape taman persoanele cele mai predispuse să facă nebunii mistice și sacrificii bănești bisericii – respectiv babele, renumite pentru o anumită pasivitate sexuală, mai ales prin comparație cu bărbații mai tineri de 80 de ani, la un moment dat vreun episcop sau alt om sfânt o fi realizat problema, enunțând în conciliu „ Da cu astea ce mai facem, că astea oricum nu se fut?”. Să ne înțelegem, deja focul era pe femei – basmale pe cap, obligativitatea de a asculta bărbatul (și știm că numai asta ar reduce cu 10 ani speranța de viață a unei femei tipice), necalificarea la intrare în altar și în funcții ecleziastice, etc. Cu toate astea băbuțele trebuiau motivate suplimentar astfel că ideea de a le impune post (pe vremea aia nu exista ciocolată și cafea, să se rezolve mai simplu problema) a fost salvatoare. Practic fiind imposibil să nu bage botu-n cratiță când executau procedura de făcut tocana bărbatului, prin această interdicție simplă și aproape imposibil de urmat multe au devenit din băbuțe asexuale cvasisfinte bătrâne păcătoase în căutare de dezlegări. Și uite-așa s-a realizat ca oamenii, a căror tendință naturală este spre bine și moralitate să treacă prin viață crezându-se păcătoși și apelând la serviciile de dezpăcătoșire ale Bisericii SA. Printre care și acela de a ne comunica în calendare frumos colorate și nu foarte scumpe, perioadele de post.