Veronica-Maria Moroaca

viața mea - un lac adânc, cu apa tulburată, de-atâtea mari furtuni, din vremuri, spulberată. nuferii albi pe mal i-au răsărit, din gânduri de copil cu chip îmbătrânit. viața mea - un

Șoptește-mi în suflet că ești bine acum Și soarbe-mi durerea să pot să mă-nchin, Să poți zbura în acest vis nebun, Să pot să visez în acest veșnic chin. Să ai nemurirea gândului meu, Ce te

Iubitule, e noapte afară și luna-i atât de amară... Iubitule, ia-mă de mână, spre-altar să pășim împreună! Iubitule, spune-mi un "da" pe veci să mă faci doar a ta! Iubitule,

Nu sunt un spin Și nici un dar, În calea ta, măcar. Nu-ți torn venin, Dar nici nectar În plinul tău pahar. Nu-mi ești nici chin Și n-ai habar, De-mi-i sufletul amar! Nu sunt

Azi nu-mi doresc ce nu pot să mai am, Vreau doar puterea gândului să-mi meargă La tot ce n-am, pe când încă aveam Și orice îndoială din mine să se șteargă. Nu vreau averi, iubiri de