"Adeparusi Babatunde" – 2224 rezultate
0.01 secundeMeilisearchMargareta Franche
adevaruri
2 poezii, 0 proze
Laurentiu Moise
Volume de poezie - selectiv Plimbare printre ganduri La portile lumii Zile in sfarsit Lectie de lumina Rasturnarea clepsidrei Adevaruri negre Din amintirile unui Dumnezeu Cantecele adancurilor Profetii neimplinite Ganduri de pe tampla ploii Efata (Unicul sfarsit) Poeme pentru Silvia Proza: A treia jumatate (roman inceput) Rasturnarea clepsidrei In intelegerea de a fi
12 poezii, 0 proze
Alexandru Adrian Ardelean
Iată-mă. Colindând meleaguri blânde ori de-a dreptul vrăjmașe, pendulând între frumuseți mărunte și mizerii de necuprins, mă deprinsesem să potrivesc în gând cuvinte măiestre, cuvinte a căror vrajă, fără nici o îndoială, ar fi subjugat până și pe cel mai pretențios cititor. Le întorceam pe toate părțile, căutând armonia și-o muzică numai de mine auzită, le înnobilam cu freamătul cel mai de taină al simțirii mele, chipurile, pentru când voi ajunge la masa de scris, să le aștern dintr-o răsuflare. Adevăruri unanim acceptate se oglindeau, iată, limpezi și de neclintit, în cugetul meu. Nu am nici o îndoială, nu este om care să nu fi trăit acest sentiment, această bucurie arareori împărtășită. Mai întotdeauna se ivea însă ceva neprevăzut, o cunoștință pusă pe bârfe, un detaliu aproape neînsemnat și-n clipa aceea fugară vraja se risipea, cuvintele se destrămau din îmbrățișarea suavă. Uitarea își râdea atunci de mine, amintirea zăbovea haotic împrejurul unei taine ce n-avea să se mai...
3 poezii, 0 proze
Mihai Vintilă
Redactor șef al revistei Litera13 din Brăila Editor al ziarului InfoEST.ro Volume de poezie Primii Pași – Brăila, Editura Edmunt, 2005 Fiare și oameni – Iași, Editura Pim, 2012 Ordine in gânduri – Iași, Editura Pim, 2013 Sensul Cuvintelor – Chișinău, Editura Grafema Libris, 2014 (volum român-rus) Adevăruri mari scrise cu litere mici - Brăila, Editura InfoEST, 2015 Prezent cu poezii în antologiile Cu patria in suflet – colecție antologică de poezie – București, Editura Națiunea, 2013 Reverența cuvintelor – antologie literară – Galați, Editura InfoRapArt 2013 Lira de foc - Galați, Editura InfoRapArt, 2014 Balcanica 8 - Brăila, Editura Proilavia, 2014 Balcanica 9 - Brăila, Editura Proilavia, 2015 Poeții în cetate - Brăila, Editura Proilavia, 2015 Inclus în Dictionarul scriitorilor brăileni - Brăila, Editura Proilavia 2010 O seamă de scriitori - Dumitru Anghel, Brăila, Editura Istros 2014 Membru al cenaclului literar Panait Istrati, Brăila....
10 poezii, 0 proze
Liviu-Ioan Muresan
Nascut in localitatea Dej, in anul 1973. Volum de versuri "Ghid de citire" ed. Răsunetul, Bistrița-2003. Volum colectiv "Nuanțe" ed. Karuna, Bistrița-2010, (alături de Ionela Luca și Maria Tudor). Antologie "Lira în patru puncte cardinale"- 40 de autori. Editat de cenaclul virtual "Cartea tinerilor scriitori"- 2010 Ed. Povimed. Volum "Poeme de nișă" ed. Studis, Iași, 2010. Volum colectiv "Tratamente pentru inimă", alături de Teodor Dume, Ottilia Ardeleanu, Alexandru Gheție, Vali Slavu, Ioan Barb. Titlul și coperta alese de Ottilia Ardeleanu. Volum "Poeme din Subcetate" ed. Studis, Iași, 2012. Volum "Versete și alte adevăruri" ed. Studis,Iași, 2013. Volum proză scurtă "În căutarea luminii" ed. Studis,Iași, 2015. Volum „Epopeea lui LIM" ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016. Volum româno-albanez, în traducerea lui Baki Ymeri"În drum spre lună / Rrugës për në hënë", Amanda Edit, București, 2017. http://www.ioanbistriteanul.ro/ mail: liviuioanmuresan@yahoo.com a nu se folosi decît...
1010 poezii, 0 proze
Adeparusi Babatunde
de LUMINITA SOARE
Adeparusi Babatunde este un nume. A fost folosit în anul 2002 sau 2003 la examenul de admitere la facultatea de teatru \"Max Reinhard\" din Wien de un român cam glumeț, care s-a înscris primul și a...
ADEVARURI CRUDE
de Felix Onofrei
ADEVARURI CRUDE tie,iubitel... De ce ma chinuiesti mereu? Dar tu de ce te chinui tot intr-una? De ce dintr-o anume zi Si dintr-o binecuvantata noapte Am inceput, s-avem vise Ce se prelungesc pana...
adevăruri simple de tot
de Valentin Eni
toți se prefac că nu se va-ntâmpla nimic: cel MARE nu se vrea pitic și întâlnești, de la un timp, tot mai puțini eroi- semn că demult n-a fost război. Dumnezeu de-acum nu e la modă, Moda e acuma...
Adevaruri
de Olteanu Crina
Privind spre cer,privind spre mare, In intuneric si visare, Cunosti un adevar marunt Fara de gand,fara de cant. Adanc privind prin dor Vezi inimi si iubiri ce mor. Profund uitandu-te la cer Vezi un...
Adevăruri
de Ana
Există lucruri crude, Ploi ude care se hrănesc din pustiu, Ca oameni care se descompun prin eter. Fiecare minută eternizată în sticla unei clepsidre. Firul de nisip care s-a născut pentru a sluji...
Adevaruri de armindeni
de viorel gongu
Chiar noaptea de Armindeni se încheie, Eu te aștept să te întorci din baie, Voi strânge recuzita din odaie Și-am să-ți arăt minciuna de sub cheie. Te\'ngropi în perna nopții ce e arsă, S-a încheiat...
Adevăruri din bacanala unui Advertising literar
de Maria Pilchin
Pre-scriptum: Literatura a intrat sub regimul, dacă nu exclusiv, cel puțin predominant al cantității, difuziunii și pluralității incontrolabile. A. Marino „Vinul roșu de Touraine era destul de rece....
Adevăruri
de Șerbănescu Ana
Nu-mi lipsește nimic altceva. Aș putea scrie o carte despre câte am, despre ce nu-mi trebuie, despre tot ce nu mi-a lipsit vreodată, dacă aș ști că e adevărat și că ce gândesc acum se justfică....
Adevăruri în format A5, în cod portocaliu, în(că) versete
de Ottilia Ardeleanu
Suntem sub zăpezi! - spun cei doi bătrâni pe care îi sun săptămânal să văd dacă mai respiră. Þin un fel de oglindă cu lupă și lumină a sinelui poziționată spre gura târgului. Așa aflu ce mă...
Adevăruri
de florin Vasilescu
Femeia, la 30 de ani, E-n pârg și-i bună toată Pentru bărbații curtezani, Zicea Balzac odată. Îl las în pace pe francezul Scăldat în aventuri notorii, Că de facu și pe burghezul, Îl năpădiră...
Adevăruri false și minciuni adevărate
de razvan rachieriu
Trăim printre adevăruri false și minciuni adevărate printre absurdul ce se laudă că este logic și împreună cu abstractul elaborează legi și teoreme adunate într-o știință a paradoxalului Temporalul...
Adevaruri mari scrise cu litere mici
de Mihai Vintilă
Am împăturit cuvintele Să fie mai grele în adevăr, Grosimea lor Să miște mințile. Am alungit literele Să cresc verbelor Mesajul Să se imprime mai bine. Metodele toate Le-am folosit Să inteleagă și...
Adevăruri
de Girigan Oana Gabriela
În ciuda a toate, continui sa fiu conștientă de nemărginirea și limitele mele. În ciuda a toate, continui să ignor nemărginirea și limitele mele. Ce binecuvântare, ce blestem, ce încântare să fiu...
Unele adevăruri sunt bine ascunse
de Florentin Cristian
Minciuna e ca o moarte Murim de mii de ori Înainte să murim cu adevărat Iată un adevăr Pe care l-am ascuns atât de bine Încât l-am uitat Până în seara asta Într-una din zile când am întâlnit O fată...
Simple Adevăruri Reci
de Aura Gabriela Joita
Vine o zi când, Sub pleoapa cerului de plumb Trebuie să spunem rămas bun. Cel drag se desparte de noi Și pentru un timp ochiul vieții se închide... Un întuneric netulburat de lacrimi sculptate în...
