Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Acolo unde oamenii se bucură unii pentru alții"20136 rezultate

0.07 secundeMeilisearch
40 rezultate
ilona braicaIB

ilona braica

AutorAtelier

M-am născut în Cluj-Napoca, la data de 11 iulie 1964, unde îmi trăiesc zilele una după alta și încerc să supraviețuiesc. Arta m-a atras mereu sub orice formă ar fi fost, îmi place să găsesc frumosul și acolo unde altcineva vede doar un lucru banal. Îmi place mult să citesc, să-mi aștern gândurile pe hârtie. Îmi place să mă pierd în visare, în contemplarea frumosului; să apreciez frumusețea gesturilor, a naturii, frumusețea oamenilor, frumusețea fiecărei zile din viața mea. Iubesc frumosul, iubesc copiii, iubesc oamenii, florile, natura cu toate minunile ei, iubesc viața. Poezie la modul mai serios am început să scriu acum doi ani, când mama mea se lupta cu cancerul. După o lungă suferință, după agonia dinaintea morții, s-a stins sărmana, așa cum a trăit, în liniște. Mi-a fost așa de greu s-o văd cum se chinuie, cum se stinge și eu să nu pot face nimic, încât într-o zi stând la calculator și plângând sfâșiată de durere, am deschis o pagină nouă și-am început să scriu ca după dictare....

26 poezii, 0 proze

DanielaD

Daniela

AutorAtelier

Imi place sa zambesc dar totodata stiu cand trebuie sa fiu serioasa, uneori sunt timida, alteori vesela si deschisa spre comunicare. Recunosc, iubesc sa flirtez din cand in cand insa niciodata nu ma autoinvit acolo unde stiu ca nu imi este locul. Iubesc lucrurile simple si nu sunt atrasa de bogatia materiala a unui barbat ci mai degraba prefer sa mi-o asigur de una singura sau impreuna cu acesta. Pot chiar spune ca ma enerveaza acei oameni care se dau bine pe langa mine aratandu-si cat de gros au lantul de la gat, ghiulul de pe deget sau… I’m totally turned off by such practices!

8 poezii, 0 proze

Doru LascaracheDL

Doru Lascarache

AutorAtelier

Doru Lascarache ing. ...de ceva timp in Giurgiu 47 ani / 20/01/1965 delascarache@yahoo.co.uk Scriu de plăcere, pentru că este de unde. Cu bănuiala mai trăiești, cu certitudinea mai greu. Cat trăiești,înveți - apoi mori și uiți tot. Timpul există ca să nu se intample toate deodată. Acasă este acolo unde ești imbrătișat. Cand l-am anunțat pe tata ca mă insor mi-a zis "Bine, dar să nu se mai repete". In viată e bine să fii cuminte, dar să nu exagerezi ! Dragostea, hrana si un loc unde sa poti locui, astea fac oamneii fericiti. Daca vezi pe casa un coș, nu da fuga la dermatolog. Viata ne ofera de toate ...dar nu ne este permis sa luam chiar ce vrem. Sunt cine vreau, oriunde, oricand..!! Bogat e cel care nu-si doreste mai mult de cat are. "Libertatea este dreptul de a le spune, oamenilor, ceea ce nu vor să audă !" - George Orwell

182 poezii, 0 proze

Stefan Leon OrzuSO

Stefan Leon Orzu

AutorAtelier

Vad ca toate textele postate de mine sunt catalogate drept "nesatisfacatoare". comentati-ma, oameni buni, injurati-ma cu patima si spuneti-mi cat sunt de dobitoc, sa stiu si eu ce-mi lipseste(in afara de creier). Despre mine: Am terminat Colegiul Costache Negruzzi din Iasi, locul unde formarea mea spirituala s-a conturat cel mai bine si unde am invatat sa deschid ochii larg. Nu e meritul liceului in sine, cat a oamenilor de acolo, atat colegi, cat si (unii) profesori. In prezent sunt student al Facultatii de Informatica Iasi, univ. Al. I. Cuza, si indiferent de orice ar crede majoritatea, acolo se afla oameni care au imaginatie vie si care pot crea mult mai mult decat programe de calculator.

7 poezii, 0 proze

Balan Florentina DanielaBD

Balan Florentina Daniela

AutorAtelier

M-am nascut in Buzau, un orasel mic si prietenos, unde toata lumea cunoaste pe toata lumea...desi daca merg acum acolo, chiar si o saptamana sa ma plimb zilnic pe strazile orasului, este posibil sa nu mai recunosc nici jumatate din oamenii pe langa care voi trece. Am fost (...si cred ca inca mai sunt)..un copil romantic...visator..cu suflet de artist..care din pacate in prezent este prins in mrejele cotidianului artificial si superficial care ne conduce viata prin prisma banilor (sau a nevoii de bani)... Recunosc ca de multe ori uit cum sunt cu adevarat,..si devin un robot economic, o unealta a societatii...insa in momentele cand ma regasesc...incerc sa scot ce e mai frumos din suflet si sa exprim iubirea prin arta...poezie...fotografie...rareori desen... Sunt in Bucuresti deja de 6 ani...nu imi dau seama cand a trecut timpul...lucrez la o banca cu nume...visez la ziua cand o sa traiesc cu adevarat din iubire, pentru iubire, iubind...arta...

5 poezii, 0 proze

AV

Adrian Vancica

AutorAtelier

Acolo Acolo unde nu era nicio speranta, acolo unde nu era NIMIC Eu am sadit un strop din mine, si am intrins aripi spre INFINIT. Acolo in pustiul inefabil, in care nici-un vis nu a AJUNS Dilema metafizica a lumii, indescriptibil jalea m-a PATRUNS. Acolo unde stancile au nume, acolo unde nu-i pacat sa CREZI Acolo unde spaimele sunt zane, acolo te gasesti si-apoi te PIERZI In labirintul iluziei desarte, se nasc in voie ale lumi PLACERI Pentru ca eu sa pastoresc in voie, dilemele-ti de maine si de IERI. Acolo unde viata nu-i perfida, acolo unde mortii isi ZAMBESC Printre nisipuri miscatoare, te caut in zadar si-ti spun ca te IUBESC Acolo nu e timp de amagiri desarte, acolo nu a fost NIMIC Eu, ANONIMUL serilor de basm, din tine ma cobor si ma RIDIC!

1 poezii, 0 proze

CV

corina mihaela vascul

AutorAtelier

Născută acolo unde natura și-a lăsat amprenta asupra creației,crescută la sat și în credință românească am reușit să ajung pe culmi înalte ale vieții. Data și locul nașterii: 8 martie 1986 Ultimele studii: Univ. de Vest Timișoara, Facultatea de Litere,Istorie si Teologie, secția Franceză-Germană, an II(2007) Alte activități:dans de societate, voluntariat

9 poezii, 0 proze

spiru ionSI

spiru ion

AutorAtelier

Nascut acolo unde marea se uneste cu soarele la rasarit ,la 12/03/1979 in Mangalia . Iubesc poezia si atunci cand eu cu mine am ramas petrec timpul citind vietii poezii!!

13 poezii, 0 proze

CM

Carmen More

AutorAtelier

Sunt acolo unde nimeni nu ma cauta si doar cativa imi banuiesc prezenta. Locuiesc in farame de suflet si franturi de vis. Exist prea mult pentru a putea intelege nefiinta si ma rog de iertare pentru fiecare farama din sufletul meu.

8 poezii, 0 proze

MH

Maria Hirtopanu

AutorAtelier

Eu m-am nascut acolo unde si muntii canta Cand se avanta vantul prin codrii cei merei. Avea pe gene lacrimi bunica mea cea sfanta, Si aveau si muntii lacrimi pe obrajii lor de strei

1 poezii, 0 proze

Acolo unde oamenii se bucură unii pentru alții

de emilia mariam

Dumnezeu a lăsat atâta lumină în unii oameni, încât simpla lor prezență pe pământ îți înflorește inima. Fiecare om care își împlinește rostul mai aprinde o candelă în lumea aceasta. Nu ne este dat să...

Atelier

Șarpele de aramă

de Sorin Coadă

Trase la iubita lui fără vârstă. O cunoscuse într-una din primele sale călătorii. Pe chipul său se imprimaseră urmele anilor și lipsurilor, dar ea rămânea neschimbată. Simplitatea ei și chipul palid...

ProzăAtelier

Dincolo de muntele alb

de Mandra Ana-Maria

Dincolo de muntele alb Vă povestesc acum o întâmplare auzită dincolo de muntele alb, acolo unde speranța strălucește pe cer cum strălucește la noi soarele. Când a început, ca oră exactă, nimeni nu...

ProzăAtelier

Lumea aceasta

de Ciprian I. Mihail

În ziua de azi viața a căpătat o formă „ciudată”. Viața astăzi înseamnă totală neînțelegere. Și dacă cu ceva timp în urmă „neînțelegerea” nu era o problemă din moment ce gândeau alții pentru tine,...

EseuAtelier

Întâmplarea nu e mai veche decât memoria mea

de Ottilia Ardeleanu

A treia zi de când benzinăria este goală. Nu mă îngrijorez, deocamdată semnalizatorul de combustibil se luptă cu propria scădere a nivelului de trai. Din radio ies ecouri reggae, bruiaje și...

ProzăAtelier

Luminile satului...

de Miclăuș Silvestru

... satul de sub dealuri pare să fie foarte departe de lumea modernă, civilizată; abia în anii ’70 s-a început electrificarea. Și nici așa nu putem spune că suntem în rând cu lumea bună... ... cât de...

Atelier

starea in bucate

de Petre Aida Lorena

I. Masa buretoasă, colcăindă de sânge și idei ți se stoarce până când cavitatea ta craniană întâmpină mult așteptatul potop, unde până și arca lui Noe este scufundată de Dumnezeu. E inevitabil să...

ProzăAtelier

Lacrimi cu gânduri de înger

de Maria Prochipiuc

Să ne unim într-un crepuscul cu lacrimi de înger... Iar lacrimile ne vor îmbrăca în frumusețea zilei, noaptea va șterge tot ce ne-a umbrit și ne-a făcut uneori urâți...a fost un moment în care am...

Atelier

Revelion la Manastirea Putna

de Laura Huiban

A doua editie a Festivalului de Poezie. ro, desfasurat la Putna in perioada 27 decembrie 2005 - 3 ianuarie 2006, ne-a oferit celor prezenti acolo sansa de a petrece pentru prima oara in viata un...

Atelier

Viermele

de Nick Sava

...Știu că o parte a sălii este scandalizată. Acum, recunoașteți deschis: dacă pe afiș ar fi fost scris că tema prelegerii de astăzi este viermele, câți dintre dumneavoastră ne-ar fi bucurat cu...

EseuAtelier