"Așezare" – 4320 rezultate
0.02 secundeMeilisearchcorina coman
Sunt născută la 04.07.1964, în partea de nord-est a Podișului Transilvaniei, în Depresiunea Bistriței, localitatea Lechința (în germană Lechnitz - "Pârâul uscat"), o așezare minunată, preponderent deluroasă. Am fost un copil imposibil, am făcut clasa I-a de două ori, prima oară cu fratele meu mai mare, când aveam cinci ani, în localitatea natală, iar în clasa a VI-a nu am mai vrut să merg la școala, decât cu condiția ca mama să mă mute la școala cea mai bună din Bistrița. De atunci mi-am croit drumul singură. Sunt mama unui băiat de excepție, sunt economist și uneori încerc să scriu… poezie.
7 poezii, 0 proze
Nonciu Dragoş
Scriu de când mă știu, public peste tot; pe unde sunt acceptat. Mulțumesc lui Dumnezeu, pentru harul ce mi l-a dat, nimic nu este mai frumos pe lume, decât închipuirea frumoaselor clipe de fericire și așezarea lor pe hârtie. O floare, și-un pic de nebunie, e tot ce-ți trebuie pe cerul albastru.
529 poezii, 0 proze
Galoiu Marian
Am descoperit în Marian Găloiu un veritabil fieldworker, adică un cercetător de teren dedicat ținuturilor natale, un dumitreștean aplecat asupra trecutului acestui colț de țară, mult încercat de-a lungul istoriei. Într-o vreme în care – așa cum spunea Simion Mehedinți – „nepoții nu mai cunosc nimic din vremea bunicilor”, iar trecutul se destramă atât de repede, Marian Găloiu luptă pentru protejarea patrimoniului local de orice agresiune exterioară. De la „Ursul de la Plai” (Al. I. Zamfirescu) la Căpitanul Nae Constantinescu, de la calea ferată ce urca pe Valea Râmnicului la „Drumul Sării”, de la podul peste Râmnic la școala de băieți, cartea descrie realitatea de altădată a celei mai mari așezări rurale de pe Valea Râmnicului Sărat, cuibărită între dealurile curburii carpatice, la hotarul celor două vechi principate românești. O undă de regret transpare din lucrarea dumitreșteanului convins că, întocmai ca noblețea, trecutul obligă....
25 poezii, 0 proze
George Murnu
George Murnu (n. 1 ianuarie 1868, Veria, Grecia - d. 17 noiembrie 1957, București) a fost un scriitor, traducător și istoric de origine aromână (macedoromână) (vezi Hristu Cândroveanu "Un veac de poezie aromână"), membru corespondent al Academiei Române. Cel mai prestigios scriitor aromân modern, George Murnu, s-a născut la 1 ianuarie 1868, în cătunul Brazi, de lângă orașul Veria, în Macedonia, nu departe de râul Bistrița. A crescut însă la Veria, localitate aflată într-un grup de alte așezări aromânești - Marușea, Șelea de Sus, Șelea de Jos, Xirulivad, ce se continuă spre nord-vest, până la actuala graniță a Greciei cu Yugoslavia, cu un alt șir de comune și târguri locuite de aromâni, unele mai noi, altele mai vechi, cum sunt Neaguste, Cândrova, și Grămaticova, Fetița, Paticina, către muntele Caimaccealan. O regiune deschizându-se și coborând înspre miază-noapte și răsărit prin câmpia Sărunei (Salonic), iar înspre vest și sud-vest urcând mereu prin culmile munților Veriei mai întâi...
9 poezii, 0 proze
Cristian Lisandru
Un om normal, o viață normală, speranțe, gânduri, eșecuri, câteva bucurii... O căutare continuă prin labirintul care sunt... CRISTIAN LISANDRU Jurnalist. Poet. Prozator Născut în București, la data de 18 iulie 1968. Fondator al Cenaclului de Poezie și Proză „Amprente Literare”. Volume publicate Volume de autor Poeme - „Gânduri așezate unele sub altele” - Editura Pim, Iași, 2013. Articole, eseuri, pamflete - „Boală lungă, moarte sigură” - Editura Pim, Iași, 2013.• Poeme – „„Ca o femeie despletită, neliniștea...” - – Editura Pim, Iași, 2012. • Poeme – „„Te iubesc pentru că ești”” (alături de Geanina Lisandru), Editura Pim, Iași, 2012. • Proză umoristică – „„De-ale chefliilor””, Editura Pim, Iași, 2012. • Articole, eseuri, pamflete – ”„Cu zvonul pe țambal””, Editura Pim, Iași, 2011. • Roman – „Romanul care se scria singur”, Editura Pim, Iași, 2011. • Proză – ”„Frig””, Editura Pim, Iași, 2011. • Poeme –...
30 poezii, 0 proze
Ciureanu Daniela Ana-Maria
Ciureanu Daniela Ana-Maria, 17 ani,eleva la Colegiul National 'Vladimir Streinu', Gaesti, clasa a XII-a, profil Stiinte Sociale. Am inceput sa scriu recent poezii, la inceput am luat-o ca pe un mic hobby, insa am vazut ca pot scrie intr-adevar poezii si ca imi place sa ma exprim in cuvinte, imi place sa le amestec, sa le combin si sa obtin putina culoare din mici litere asezate in strofe pe colile prafuite de timpul pirdut fara sa scriu.
8 poezii, 0 proze
asezare
de silviu dachin
ne-am apropiat fara teama, tu cu fata si gheara de leu imblanzit, eu cu ghitara neagra rupta in doua fiecare parte trei corzi. am inceput sa cant si sa plang (asa cum am vazut prin filmele proaste)...
Așezare
de silviu dachin
Altfel ninge ziua Sub pas de om grăbit Purtându-și traista plină de pământ Spre casa în care fiecare zi Începe cu aceeași dimineață. Nu mai ai timp pentru fulgi, Nu mai ai vreme, Vremea nu o mai ai,...
Așezare în anotimpul primăverii
de Remus Cretan
Iarna nu se mai numește anotimp și stelele îndrăznesc din nou să cadă. Aștept risipirea norilor gravizi cu cristale de gheata pentru a contempla stelele și luna și pentru a spăla privirii moartea și...
Așezare în democrație
de Viorica Pop
Suntem săraci fără pretenții, Pasul adaptării nu-i ușor, În lipsa bunelor intenții, Nu avem cui cere ajutor. Greu de comunism ne-am lepădat, Și am devenit caraghioși, Iar capitalism n-am învățat,...
ASEZAREA UNUI ZIMBET
de anda chis
UN ZIMBET MI SE AGATA DE BUZA EU IL SCUIP SA I SE CRAPE OBRAZUL DE RUSINE SA NU MA MAI MUSTE CIND ARE EL IMPRESIA CA AS FI MAI FOTOGENICA, CUM I-AR PRINDE BINE ASEZAT INTRE COLTURILE GURII CUMINTE SI...
Așezarea la zid
de Cosmin Soameș
N-am dreptul să scriu de Partid, n-am dreptul să vorbesc despre sex, am însă îngăduința să ucid și voie mi se dă să preacurvesc. E interzis să spun ce mă doare, n-am voie nici să scriu că se fură,...
Sfiala sau buna așezare în fața sacrului
de Corneliu Traian Atanasiu
A lămuri un cuvînt înseamnă a-i desprinde tîlcul din ganga de steril, a da la o parte materialul de prisos. A purifica înțelesul prin abluțiuni și purgații expresive. A-i arbora lamura deasupra...
beyond the pale
de adriana barceanu
așezarea cere atenție o grijă de forme, un mercur suit pe o linie dreaptă se face tot mai frig și aerul se îngroașă sub presiunea tavanului simt durerea din mână cum urcă până spre umăr respirația...
doamna Marple
de Toader Ionut Daniel
așezarea la masă asemenea unui uriaș în liniștea mării corăbii pustii pe chei pânze albe fluturând în neant, cu colțurile rupte azvârlite printre umbre dense și fumurii ale unor aripi subacvatice...
Răzvrătire și dezgust
de razvan rachieriu
Răzvrătirea față de așezarea lumii într-o albie secată de adevăruri îmi curge în măduvă coloana vertebrală a omenirii are fisuri și este încovoiată de ploconeli și lingușiri încerc s-o smulg și să...
un ultim confort
de catalin ioan vega
lumea se tulbură în aşezarea ei când apele se-ntorc înapoi ca somonii la limpezirea faptei, am întoarce şi noi timpul să scoatem cuiele din uşa de cicatrici dar ne ascundem ca o carie prin inima...
Incet
de Lavinia Micula
te priveam erai o tristă așezare cu iarba cât casele de la umbra ta se făcea întuneric te-ntrebam cu glas de rădăcină ce doare mai tare iarba noaptea te priveam încet să nu m-audă potecile
Ochi de lemn greu
de Florin Andor
toate picăturile trase la sorți doar așezare văzută din cale deșertăciunea cuvintelor umbră cu vârful teșit peste putință mii de suflete căutând aurul ceasul acesta de buzunar *** rămâi într-o noapte...
Ochii mei...
de Nicolae N.Negulescu
Se adună ochii mei și fug în așezarea cerească pe care-o duc în spinare. Se roagă la îngeri tăcerea lor să îmi scalde-n lacrimi sufletul că a visat vise pe fulgerele aripilor de miresme zidite-n...
