Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"3000 de ani"1127 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Eugen CiocleaEC

Eugen Cioclea

AutorClasic

Eugen Cioclea este un poet, eseist și publicist moldovean contemporan Membru al Uniunii Scriitorilor din România și Moldova. Traducator în diferite instituții, din 1992 funcționând ca redactor-șef la “Tineretul Moldovei”. S-a născut pe 4 august 1948 la Druță, Edineț, ca fiu al lui Sergiu Cioclea, profesor de limbă și literatură română și al Iuliei Cioclea, învățătoare. Devine cunoscut ca poet încă din anii șaptezeci pe când își făcea studiile la Facultatea de Matematică a Universității “Mihail Lomonosov” din Moscova cu o bună parte dintre poemele ce vor alcătui mai târziu, abia la 40 de ani, volumul de debut “Numitorul comun”. Cartea va fi publicată în 1988 într-un tiraj de 3000 de exemplare, deschizându-se cu o prefață de reputatul critic literar Eugen Lungu și se va bucura de o largă apreciere în lumea literară. Biologic vorbind, dar și din punctul de vedere al recunoașterii literare, Eugen Cioclea e mai mult șaptezecist decât optzecist (optzeciștii sadea, colegii săi de generație –...

9 poezii, 0 proze

LV

Luc de Clapiers Vauvenargues

AutorClasic

1715 6 august Luc de Clapiers, marchiz de Vauvenargues,s-a nascut la Aix-en-Provence (Franta). Nu se cunosc amanuntele despre anii copilariei celui care avea sa ajunga unul dintre marii moralisti. 1720 In Aix izbucneste o cumplita epidemie de ciuma. Primar al orasului era tatal lui Vauvenargues, Josep de Clapiers. Molima a bantuit aproape un an si a facut peste sapte mii de victime; datorita darzeniei, curajului si abnegatiei primarului, a fost insa curmata, iar jafurile care au terorizat alte tinuturi nu s-au putut dezlantui la Aix. Pentru aceste merite, tatal lui Luc avea sa primeasca, in 1722, o pensie de 3000 de livre si titlul de marchiz. 1731 Firav, cu o sanatate subreda, blajin si excesiv de sfios, tanarul Luc trebuie sa fi studiat, o vreme, la colegiul Royal-Bourbon, tinut de iezuiti; dar se pare ca prin 1731 a fost nevoit intrerupa studiile, ramanand sa le completeze acasa, singur, sau cu ajutorul vreunui profesor particular. Judecand dupa scrisul lui, avea ceva cunostinte de...

12 poezii, 0 proze

AI

Akhenaton (Amonophis IV)

AutorClasic

Aceasta este viziunea istoricului James Breasted asupra celei mai complexe personalitati din antichitate, Amonophis IV, cea mai simpla si cea mai corecta dintre toate cate au fost exprimate pana astazi. In urma cu aproape 3800 de ani, istoria Egiptului cunostea o perioada de criza statala prin prabusirea Regatului Mijlociu si faramitarea teritoriala consecutiva, parte din teritoriu fiind cucerita de hicsosi – este a doua Perioada Intermediara din istoria antica egipteana. Dupa 200 de ani, alungarea hicsosilor si readucerea Egiptului sub o singura coroana este infaptuita de Ahmose (Ahmosis I), o capetenie tebana care devine astfel primul faraon al Dinastiei XVIII si deschide o noua perioada de cuceriri, Regatul Nou. Succesorii sai au urmat politica expansionista, unii dintre ei fiind foarte cunoscuti: Hatshepsut (Makare), prima femeie faraon, si Tuthmosis III, faraonul care va duce granitele Egiptului acolo unde nu vor mai ajunge vreodata. Politica statala devine treptat din ce in ce...

1 poezii, 0 proze

BE

Balea Elena

AutorAtelier

Născută în Jijila, jud.Tulcea, 28 februarie 1984...m-am născut în ultima zi de iarnă ca să aduc primăvara în sufletul celorlalți...Liceul în Măcin, profil real,bacalaureat 2002, în prezent studentă la Inginerie alimentară, Protecția mediului, anul 4, cursuri zi si Drept anul 2,cursuri zi. Am scris peste 300 de poezii, niciodată publicate. Nu mai scriu de câțiva ani...gălăgia nu-mi dă voie...Și nu mai visez la fel de mult...asta-i trist...

3 poezii, 0 proze

Stancu Ciprian CosminSC

Stancu Ciprian Cosmin

AutorAtelier

Nãscut pe data de 20-10-1985 în Deva, un an mai târziu întreaga familie s-a mutat în Curtea de Argeș. Ĭn prezent student la Sociologie și la Asistențã Socialã în București. Ĭn timpul liceului a beneficiat de 3 burse de studii înafarã pe o perioadã de șase luni în Franța, Italia și Spania. Redactor-șef timp de doi ani la revista liceului (clasele a 11 a și a 12 a). Atestate de cunoaștere a tuturor celor 4 limbi de circulație(englezã, francezã, spaniolã și italianã) și de cunoștințe în economie. Nu a debutat încã într-un volum. Colaborãri cu diverse reviste culturale, preponderent locale. Membru al cenaclului literar "Avantpost", sub îndrumarea profesorului Anghel. Domenii de interes: Manifestã un interes constant pentru problemele generale ale umanitãții, în special cele legate de antropologie culturalã, politici sociale, etnologie, simbolisticã, psihologie socialã etc.

13 poezii, 0 proze

Pablo NerudaPN

Pablo Neruda

AutorClasic

Pablo Neruda, pseudonimul scriitorului Chilean Ricardo Eliecer Neftalí Reyes Basualto, s-a născut în Parral, un oraș aflat la 300 km la sud de Santiago, la data de 12 iulie 1904. Tatăl său a lucrat în domeniul căilor ferate, iar ama sa, Rosa Neftalí Basoalto Opazo, a fost învățătoare murind la două luni după ce l-a născut. Prima lucrare a sa publicată a fost un eseu pe care l-a scris la vârsta de treisprezece ani, “Entusiasmo y perseverancia”, pentru un ziar local. În 1920, când el a adoptat pseudonimul de Pablo Neruda, a început să publice de poezii, proză și articole în ziare. Anul următor, el s-a mutat în Santiago pentru a studia franceza devenind profesor. Curând abandonează catedra dedicându-și întregul timp poeziei. În 1923, primul său volum de poezie, “Crepusculario”, a fost publicat. În anul următor publică “Veinte de poemas de amor” și “Canción desesperada”, o colecție de poezii de dragoste care au fost controversate pentru erotismul lor. Ambele lucrări au avut o critică...

143 poezii, 0 proze

Alexandru AndrieșAA

Alexandru Andrieș

AutorClasic

Alexandru Andrieș (13 octombrie 1954, Brașov) – cântăreț de folk. Arhitect. Scriitor. Poet. Traducător. Pictor și grafician. Studiile la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" (1980). Conferențiar Doctor la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu". Debut solistic în 1974 - Club A, scenic în 1979 - Festivalul de jazz & rock Brașov, cu trupa Basorelief. Debut discografic în 1984 la Electrecord (cu albumul "Interioare"). Are la activ peste 3100 concerte pînă în 2002. Volume Așteptînd-o pe Maria (1991) (La mulți ani Dylan) (1991) Singur acasă (1992) Premii și distincții Uniunea Arhitecților din România (din 1980) Uniunea Scriitorilor din România (din 1994) D.D.A. / Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (din 1994) Asociația Ziariștilor din România

40 poezii, 0 proze

Félix Lope de Vega y CarpioFC

Félix Lope de Vega y Carpio

AutorClasic

Félix Lope de Vega y Carpio (n. 25 noiembrie 1562, Madrid — d. 27 august 1635) a fost un scriitor spaniol, considerat unul din cei mai importanți poeți și dramaturgi ai „Secolului de aur” al literaturii spaniole. Volumul mare al operelor sale îl încadrează între cei mai prolifici autori ai literaturii universale. Numit „Phoenixul ingeniului” de către unii și „Monstrul Naturii” de către Miguel de Cervantes, Lope de Vega a fost creatorul „formulei” teatrului clasic spaniol, operele sale reprezentându-se și în actualitate în cadrul festivalelor de teatru clasic. Este de asemenea unul dintre marii poeți de expresie spaniolă și continuă să influențeze tineri scriitori. Este autorul a 3000 de sonete, 3 romane, 4 nuvele, 9 epopee, 3 poeme didactice și a sute de comedii (1800, conform lui Juan Pérez de Montalbán); a cultivat toate speciile literare, cu excepția nuvelei picarești. Atât viața, cât și opera lui Lope de Vega au fost caracterizate de o exuberanță extremă. A fost prieten cu Quevedo...

36 poezii, 0 proze

CC

Ciorap Claudiu

AutorAtelier

-Am scris vreo 300 de poezii care s-au pierdut.Erau mai mult despre natura si sentimente si le scrisesem intre clasele 6-8.

1 poezii, 0 proze

PS

Paunescu Silviu

AutorAtelier

Unul ca 6.300.000.000 de oamni, cu nevoi, opinii si nelamuriri!

2 poezii, 0 proze

3000 de ani

de cozaru mirela

Pot trece trei mii de ani, Pot săruta alte buze, Dar niciodată nu te voi uita. Pot muri mâine, Îmi pot seca sufletul, Tot nu te voi uita. Îmi pot șterge memoria Îmi pot fura povestea ta, Însă cum pot...

PoezieAtelier

Tăblițele de la Tărtăria

de cornel marginean

Tăblițele de la Tărtăria Într-o zi, cu ani în urmă, am aflat că un arheolog, pe nume Nicolae Vlassa, a descoperit la Tărtăria, în județul Alba, căteva tablițe din lut ars cu însemne ce reprezintă cea...

EseuAtelier

De la Inimă la Suflet

de Camelia Tripon

De la Inimă la Suflet-Templul lui Dumnezeu Viața, ca realitate și enigmă, ne oferă mereu clipe de meditație; încet reușim să găsim răspunsuri parțiale, și asta pentru că adevărul este doar la...

EseuAtelier

Meșteru de ornice

de CRETU IOAN

Meșterul de ornice Ioan CREÞU Pe vremuri, cînd intrai într-o ceasornicărie, ticăitul ornicelor, spart în răstimpuri de dangătele pendulelor sau cîntecele cucilor, îți dădeau, brusc, o stare de...

ProzăAtelier

Blestem de Marți - prima parte

de Bogdan Gagu

Blestem de Marți - a doua parte Blestem de Marți - ultima parte                   &nbsp Totul a început ca un vis, ar spune unii, sau ca un film de groază...

ProzăAtelier

Jurnal pe bilete de autobuz 3

de Anni- Lorei Mainka

nu-ți roade iar unghiile știu te deranjează noapte bună dormi deja? hai mai roade-ți puțin unghiile frunzele grase stoarse de roțile grele pe șoseaua îngustă îmi aduc aminte de tine cu pătura trasă...

Atelier

Festivalul Internațional de Satiră și Umor "Umor fără frontiere în Þara de Sus", 2012

de Chitul Grigore

Într-o vreme când unele festivaluri nu se mai țin, se restrâng sau se amână, iată că la Vama, în Bucovina, în perioada 6-8 iulie 2012, s-a desfășurat prima ediție a Festivalul Internațional de Satiră...

ArticolAtelier

Duelul Obrazelor

de Ovidiu Radulescu

De-a lungul a sute de ani, replica normală dată cuiva care ți-a lezat onoarea a fost duelul. Îi aruncai mănușa așa cum irakianul Al-Zaidi și-a aruncat pantofii în direcția fostului președinte Bush...

EseuAtelier

Statuile eroilor americani

de Cucu Constantin

În timpul celui de-al doilea război mondial, spre deosebire de criminalii de război germani, forțele binelui, americanii, au omorât oameni prin jocul, devenit între timp tradițional pentru ei,...

Atelier

Ce se vrea site-ul a fi?

de Emil Tudorache

Am să mă leg de o afirmație a lui Nexus pentru a-mi expune o viziune despre site-ul www.poezie.ro care a avut „tăria” să mă primească în sânul aceste comunități si căreia îi mulțumesc! Se manifesta o...

ArticolAtelier