Sari la conținutul principal
Poezie.ro

" umorul ratărilor"6174 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
35 rezultate
MC

mariana col

AutorAtelier

Sunt profesoara de matematica la o scoala gimnaziala din Bucuresti. Imi place natura, excursiile, umorul adevarat, pierderea de vreme, cauzele pierdute, curiozitati, demoralizati. Si binenteles agonia.

2 poezii, 0 proze

Boér Péter PálBP

Boér Péter Pál

AutorAtelier

M-am născut în Oradea, acum 53 de ani. Nu pot spune că viață m-ar fi tratat cu mîini înmănușate, dar încă sunt în ring! Membrii mei de familie, mă consideră hiperoptimist, cred că au de ce. Deodată îmi place umorul - inclusiv satira, absurdul - și romantica. Sunt vesel, amar și vice-versa. Există lucruri pe care le iau prea în serios. Mă consider foarte empatic, tolerant. Toată viața mi-am trăit-o în Transilvania. Prin Mama, am legături stranse cu secuimea, dar ei, cu Tata, au luat-o deja pe calea stelelor. Ma intereseaza foarte mult teologia, filosofia, limbile străine, literatura, și multe-multe altele. In tinerete am început să scriu poezii, dar proza scurtă a devenit marele favorit. În forma tiparita (in lb. maghiara) mi-au apărut volumele "Nagyító alatt"-(Sub lupa) "Le a láncokkal"-(Jos cu lanțurile, "A nonkonformista"-(Nonconformisul"). Am publicat in Revista familia, revista Comitatus, revista Várad, antologia "7torony" si Brassói Lapok. Pe Web apar la: 7torony...

22 poezii, 0 proze

Liana GamanutLG

Liana Gamanut

AutorAtelier

Fericirea este ca un fluture:daca alergi dupa el, iti va scapa printre degete, dar daca astepti rabdator, el se va aseza singur pe umarul tau...

16 poezii, 0 proze

IG

Ionita Roxana Georgiana

AutorAtelier

Fiintele inaripate incepura sa se desprinda incet din acea draperie miscatoare, incaperea se umplu de fluturi, iar atmosfera era incarcata de batai de aripi. Maria care statea ingenuncheata in acea camera se trezi inconjurata de acele fiinte miscatoare. Totul in jurul ei era intr-o forfota continua. Biroul era invadat de fluturi. Parul ii era plin de aripi de fluturi ce aveau sa ii creeze o criza Mariei. Isi privi umarul si bratul. Fluturii misunau pe hainele ei, erau agitati, o innebuneau.

2 poezii, 0 proze

Realdo TokacsRT

Realdo Tokacs

AutorAtelier

Biologie si geografie: 18 mai 1981 - atunci m-am nascut. Era o zi atat de luminoasa incat mama si-a zis ca trebuie s-o vad. Si a tipat pana m-am indurat sa ma despart de ea. Locul faptei: Faget, Timis, orasul castanilor. Studii: Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea de Vest, Timisoara, absolvita in 2004. Am mai inceput un master, dar am renuntat... la timp :) Activitati (mai mult sau mai putin) relevante: - poezii, in volumul colectiv "Pasii de roua", Editura Dacia Europa Nova, 1999; - eseuri, in volumul colectiv "Cartea de admiratie", Editura Dacia Europa Nova, 1999; - poezii, volum de autor, "Intemperiile fericirii", Editura Dacia Europa Nova, 2000. Toate au fost publicate poate prea devreme... -din 2000, ma reintorc la literatura, parca pe un alt drum... mai sinuos... dar mai savuros. Ocupatiuni actuale: Ziua - nerecunoscator ocupant al unui birou de "multinationala" unde pun umarul fara tragere de inima la construirea unui capitalism in care nu (mai) cred; Noaptea - la...

32 poezii, 0 proze

umorul ratărilor

de bianca marcovici

-Dirijorul este un instrumentist ratat… Trece repede la muzicologie, dar… cu multă bunăvoință e și sportiv de performanță, mai ales când dirijează o simfonie de peste 45 de minute. -Nu se cuvine să...

Atelier

Niciodată, dansul

de Florina Daniela Florea

Nu am dansat niciodată pe un cântec al meu o poezie a mea n-a fost scrisă vreodată recunoșteam cântecul doar ca vibrație din adâncul unei singure lacrimi crescută pe frunte semnul din naștere al...

PoezieAtelier

Clubul rataților

de Stemira Zare

Emigranți înăuntrul lor, emigranți din realitate, fugari care se ascund după un mal mai abrupt și nu își vor construi niciodată o barca suficient de zdravănă pentru a putea trece Dunărea cu ea,...

ProzăAtelier

Cînd ochii nu vor amuți?

de andreea cesarean

cînd umorul se înverzește? cînd cerul devine negru de cărbune arzător, tu rămîi mereu același de demult cutezător cu bocancii aceia roșii pe pămînt rătăcitor. au fost vremuri dulci și bune cu...

PoezieAtelier

moș prepeliță cel mai rău om de pe fața pământului

de Cătălin Al DOAMNEI

niciodată n-am cunoscut ființe biruitoare am întâlnit doar oameni infatuați negând că l-ar fi văzut vreodată prin fereastra închisă ca sufletul pe moș prepeliță fratele lui hitler și al lui stalin...

PoezieAtelier

Un vis rătăcitor

de corneliu zegrean

În visele-mi nocturne, adeseaori apari, Incerc să-ți fur o vorbă dar repede dispari, Ai fața străvezie și părul scurt, șaten, Ingândurată, parcă, de rânduitul «tren». Cu-n zâmbet melancolic te uiți...

PoezieAtelier

[absolut orice are dreptul la una două rătăciri pe zi]

de Daniel Dăian

la o nebunie închipuită sau la o simplă pasăre de companie cocoțată în umărul drept ca un înger păzitor de alți îngeri intervenționiști atât de numeroși încât au umplut pământul cu manifeste...

PoezieAtelier

mama ne aștepta cu sufletul la gură iar

de Ottilia Ardeleanu

pe atunci nu înțelegeam de ce spre heleșteu era cale de-o viață nici că se putea mai mândru tata avea patru-cinci undițe și o traistă numai bună de vreo câteva kile de roșioară eu culegeam imagini le...

PoezieAtelier

mama ne aştepta cu sufletul la gură iar

de Ottilia Ardeleanu

pe atunci nu înţelegeam de ce spre heleşteu era cale de-o viaţă nici că se putea mai mândru tata avea patru-cinci undiţe şi o traistă numai bună de vreo câteva kile de roşioară eu culegeam imagini le...

PoezieAtelier

închisă pasărea-ochi

de dan mihuț

mi se taie pasărea în două fețe întoarse mă lasă în câmp fără o zi în picioare sub munții de piele și destrămare nici când la piept strâng nepregătita limbă care arde nu se-aude de sub carnea mea...

PoezieAtelier

biografie

de Dana Banu

când am desenat primul vers pe o tablă neagră mă gândeam la tata și la toate cărțile lui scrise de el și citite de alții a trecut vremea s-au tot spânzurat târziu prin coridoare de neaduceri aminte...

PoezieAtelier

în noaptea în care

de Ioan-Mircea Popovici

în noaptea în care așteptările treceau printre noi mi-am învelit speranța în staniol i-am dat foc am tras un fum adânc și-n jurul meu aerul a început să prindă trup în gara de nord strigătul...

PoezieAtelier

Vesel și trist ( î-20.apr.2002 – 17.iunie.2002 )

de Batranu Costel

Un înger bun cu aripi moi, Cu suflet mare, bun și plin Zări uimit făcut cu chin Un prunc micuț și nu vioi. În zborul lui timid și-ncet Pruncul citi uimit uimirea – Și scoase brusc un mare scâncet...

PoezieAtelier

Borderline

de Luca Cipolla

Vomat dintr-un pat al spitalului peste un fân de trestii, orașul gri și ademenitor cu spatele rupt în noaptea fumegoasă și goală te văzu pe tine copil ferit de semnificate și semnificanți într-un...

ProzăAtelier

Duminica Mare

de Ecaterina Pavel

Ploaie. Și frig de înțepenire. Și duminică apăsătoare, luminată greoi de ploi mărunte și dese. Duminică nesfârșită. Mă lâncezește; mă întorc în copilărie – în copilăria mea, cuibărită în poala...

ProzăAtelier