Sari la conținutul principal
Poezie.ro

" nici nu putea fi altfel"20366 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
Nicolae Marius BuchiuNB

Nicolae Marius Buchiu

AutorAtelier

Interesul meu pentru literatura s-a dezvoltat relativ lent si, as spune, pe masura ce scrisul a inceput sa ma preocupe mai serios. Imi amintesc ca scriam sau incercam sa scriu inca pe la 13 ani. Nu am pastrat lucrari de atunci si nici nu consider ca ar fi fost cazul. M-am nascut in apropiere de Ploiesti insa copilaria mi-am petrecut-o in cea mai mare parte la Campina. Imi este destul de clar ca am scris putin, si pentru ca poate fi bine si asa. O auto-cenzura nu cred ca ar putea intra in discutie, insa in general ma gandesc de doua ori inainte de a fi convins ca realmente am ceva de spus. Pot aparea pierderi astfel din ceea ce impulsul de moment ar putea genera, si oricine e constient de asta; insa precizez ca fac parte, dupa convingerea personala, desigur, din categoria celor cu un simt al ridicolului ceva mai dezvoltat. In ce priveste studiile, am urmat ASE-ul. Trecand la partea de interes ce priveste literatura, am participat la doar un singur concurs literar, in perioada liceului,...

47 poezii, 0 proze

A VAV

A V

AutorAtelier

Ar fi multe de spus aici dar in acelasi timp nu ar trebui spus nimic. Sunt doar cineva care nu are nimic special. Sunt doar cineva cu multe secrete care iti minte adevarul uitandu-se in ochii tai. Nu ma lua in seama, nu imi place sa mint. Dar o mai fac uneori. Toti o facem. Cine sunt eu, zici? cine sunt eu? Cum as putea sa iti spun tie din moment ce nici eu nu stiu? Sunt doar eu. Si atat!

25 poezii, 0 proze

Ioana scrieIS

Ioana scrie

AutorAtelier

OM, oameni, s.m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ♢ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ♢ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin...

38 poezii, 0 proze

VG

Valentin Georgescu

AutorAtelier

Sunt un drum fara sens. Nu incerca sa ma urmezi, ai sa ma impacientezi si te voi rani. Nu incerca sa speculezi…ai sa ramai profund dezamagit de finalitatea mea circulara. Nu incerca sub nici o forma sa ma iubesti. Ar fi cea mai mare greseala a vietii tale! Nu incerca sa minti. Chiar daca vei reusi, te voi crede… Incearca sa accepti, sa critici, sa vezi, sa SIMTI! Atunci vei putea sa-mi spui ce vrei de la mine…

2 poezii, 0 proze

LT

loredana tudor

AutorAtelier

uneori mi-e mila de poezie, alteori mi-e mila de oameni.daca mai multi oameni ar intelege mai mult poezia, nu mi-ar mai fi mila nici de ea, nici de ei.in rest, mai multe despre mine ar putea spune chiar stradania mea de a scrie cate ceva, din cand in cand.

9 poezii, 0 proze

C

Costin

AutorAtelier

Nu sunt poet...si nici nu vrau sa fiu...Vreau sa fiu asa cum ma simt...sa fac ce simt...N-am scris niciodata o poezie sau un text de dragul de a crea arta...pur si simplu au fost anumite momente in viata mea care mi-au determinat anumite stari de spirit, iar singurul mod prin care-mi puteam gasi linistea launtrica era sa dau frau liber mainii pe o foaie de hartie, si sa o las sa astearna ce simt.DA sunt genul de om caruia-i plac provocarile, fie ele de zi cu zi sau filozofice, care iubeste paradoxurile...care incearac sa treaca de anumite limite(limite pe care mare majoritate a semenilor mei nici macar nu le constientizeaza)...care incearca sa nu cada in patima visarii nici sa se lase furat de o realitate excesiva.Ar mai fi multe de spus dar cred ca este indeajuns. CONCLUZIE(?):doar eu(justme)

3 poezii, 0 proze

VC

Victor Croitoru

AutorClasic

Victor Croitoru - un autor trecut prematur în lumea umbrelor (3 iunie 1951 – 24 august 1994), despre care aflăm că a fost o figură insolită a boemei băcăuane, în perioada ei de glorie „ateniană” si că a fost elogiat la debutul său în revista „Luceafărul” (2 august 1975), de criticul G. Dimisianu, care observa în poemele încredintate tiparului „o senzatie de preaplin sufletesc, de tumult lăuntric abia stăpînit, de comprehensiune în limita exploziei”. Destinul său ar fi fost cu totul altul dacă manuscrisul volumului încredintat Editurii Albatros, în 1976, ar fi urmat cursul firesc spre publicare si nu ar fi alimentat cimitirul sertarelor cu „refuzati” de asa-zisele exigente propagandistice ale cenzurii, pe seama căreia puteau fi puse însă si năravurile balcanice ale redactorilor. Victor Croitoru nu seamănă în poezie cu nici unul din poetii Bacăului, de ieri sau de azi, a fost un solitar si un singular, iar retrospectivele culturale destul de numeroase în urbea lui Bacovia merită să-l...

21 poezii, 0 proze

Afrodita PopescuAP

Afrodita Popescu

AutorAtelier

„Esența și viata nu pot fi văzute. Ele sunt cuprinse în lumina cerului. Lumina cerului nu poate fi văzută. Este cuprinsa în cei doi ochi” - Secretul florii de aur Amintiri, vise, reflecții - Carl Gustav Jung “Pe o stradă îngustă roțile căruțelor a doi țărani se încurcară între ele. În loc să urmeze cearta la care te-ai fi putut aștepta, fiecare murmură cu politețe reținută niște cuvinte care sunară în genul adukan atman și însemnau: “’deranj trecător, nici un suflet (individual)”. „Căci misiunea omului ar fi, din contră, să conștientizeze ceea ce provine și i se impune din inconștient, în loc să rămână neconștient de acest conținut sau identic cu el. În ambele cazuri, ar deveni infidel menirii sale de a crea conștiință. Pe cât putem discerne, unicul sens al existenței umane este să aprindă o lumină în tenebrele ființei ca atare. Este chiar de presupus că, după cum inconștientul acționează asupra noastră tot așa e și el influențat, la rândul lui de sporirea conștiinței noastre” Petre...

58 poezii, 0 proze

Lupu RaduLR

Lupu Radu

AutorAtelier

Prin voia Domnului, în seara zilei de 16 decembrie a anului 1977, am privit în jurul meu. Era primul meu pas în viața aceasta. Ca un Părinte plin de iubire, Domnul m-a însoțit de-alungul pașilor mei, ajutându-mă să cresc. să prind rădăcini, să fiu mai înțelept decât ieri și mai puțin înțelept decât mâine. Pe la vârsta de zece ani am simțit nevoia să nasc cuvinte, nevoie ce nu m-a părăsit nici în prezent. Nu de mult, când Domnul a bătut la ușa mea, această nevoie s-a reorientat, astfel încât am decis să-mi dedic cuvintele trecătoare Cuvântului Veșnic. Sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Socială. Am ales această cale spre a lupta pentru cei pe care oamenii i-au părăsit. În final, multe cuvinte aș putea așterne, dar nici un cuvânt nu ar putea să mă descrie, să mă picteze așa cum sunt.Descoperiți-mă printre rânduri, în poveștiile mele.

3 poezii, 0 proze

Stoleru Madalina ElenaSE

Stoleru Madalina Elena

AutorAtelier

Nu am scris nici o carte până acum, nu am redactat nimic nici o dată, nu mă cunoaște lumea și nimeni nu știe că scrisul e una din pasiunile fără de care nu aș putea trăi.Urmez un singur fir al romanului meu, Victor, la care lucrez de opt ani, urmăresc în interiorul lui numerologia, legături ascunse, minți complicate și imposibil de înțeles. Cititorul lucrării mele are liber la propria imaginație. Nu insist pe detalii ci pe concret, simplu și ușor de modificat în mintea oricăruia. Sunt deschisă la sfaturi și observații constructive. Oricine citește, este liber la exprimarea propriei păreri. Multumesc

6 poezii, 0 proze

nici nu putea fi altfel

de Ioan-Mircea Popovici

ai deschis o fereastră spre Plaja cu Suflet glasurile-s cele care-ți aduc ca din întâmplare câte-o cărare dincolo de fereastră vei vedea Puiul de cioară prietenul Măgarului și-al Matematicarului care...

Atelier

Faimă de epigramist

de Rodean Stefan-Cornel

Fanache Porumb avea 79 de ani și o viață liniștită de pensionar. Nici nu putea fi altfel, din moment ce era relativ sănătos, avea o pensie bunicică, locuia într-un apartament spațios și de curând...

ProzăAtelier

La \"Oftalmologie\"

de Mihai-Athanasie Petrescu

LA “Oftalmologie” 7 ianuarie 20… În biroul medicului oftalmolog Ioan Gavrilă petrecerea, dacă poate fi numită astfel, e în toi. Nici nu ar putea fi altfel, având în vedere (și luând în considerare,...

ProzăAtelier

Dar scriitorii când?

de Camelian Propinatiu

Tineretul idealist, minoritatea care vrea sa sfințească locul, este puternic impresionat de demascarea dnei Muscă, nu crede ca dl Patriciu, ca liberal finanțând PSD dar și activități culturale, va...

EseuAtelier

Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”

de Cornelia Georgescu

*28. Invitaţi la bordul „Vulturului”. Însoţită de tatăl ei, domnul To Kuny, Lia îşi continua vizita în interiorul „Vulturului”. Domnul Kuny o conduse peste tot, explicându-i în mare măsură despre ce...

ProzăAtelier

Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”

de Cornelia Georgescu

*120. Sfârşit de săptămână, la bordul „Vulturului”. Noaptea întunecată nu avea nimic în comun cu o noapte obişnuită dintr-un oraş de pe Terra, poate doar cu excepţia întunericului, foarte asemănător,...

ProzăAtelier

Să bombardăm Siria cu bobocei de rață, galbeni și pufoși

de serban georgescu

Cincizeci de bobocei de rață, galbeni și pufoși, au fost executați de curînd undeva la granița dintre Rusia și Ucraina, din motive de securitate. “Rățuștele nu aveau documente însoțitoare, așa...

EseuAtelier

Billie Jean nu era iubita mea

de Helena Schmetterling

I. sunt ca dracu de precaută. a nu dori să schimbi oamenii în niciun fel, a-ți fie teamă să nu care cumva să pășești prea gălăgios prin tihna vieților lor, a nu dori să le rearanjezi nici măcar vreun...

Atelier

Oare de ce le place unora sa te tarasca prin noroi?

de Filip Ruxandra

Povestea mea e una trista. Nu ma incumet s-o pun pe tapet ca sa ma laud sau sa ma plang in fata tuturor. Asa ceva e sub demnitatea mea. Incerc doar sa-mi dau seama de ce au evoluat toate aceste...

Atelier

colind ratat

de Vasile Munteanu

la început râdeam (cum mai râdeam!) din mai nimic de păsări blegi de câini palii de oameni care se împiedică pe stradă lumea dansa (cum mai dansa!) perechi - perechi de trupuri și de umbre (dacă ați...

PoezieAtelier