" Ce aș face pe timp de foamete" – 21330 rezultate
0.04 secundeMeilisearchprimul_volum_virtual
Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?
de Radu Herinean
Claudiu Alexandru Surmei
Sunt un om cactus. Am flori frumoase, dar înțep. În spini îmi ascund durerea. Mi-au crescut în timp ce încercam să mă adaptez condițiilor de mediu, din teamă, dezamăgiri și incertitudini. Au crescut fără să fac vreun efort. M-am culcat îngrijorat într-o seară, iar dimineața, când m-am trezit, înțepam pe toată lumea. Atât de tare încât nimeni nu mai observa florile. Mă apăram doar. Dacă te doare să mă ții în brațe, așează-mă într-o vază, undeva, pe masa din sufragerie și în fiecare dimineață, când te trezești, privește ce frumoase sunt florile mele. Florile din suflet. P.S.: Dacă tu ai fi un om cactus, te-aș strânge în brațe până aș pierde ultima picătură de sânge
1 poezii, 0 proze
Adriana Marilena Stroilescu
Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...
221 poezii, 0 proze
Sandu Gabriela
~Studii *1999-2004- GRUPUL SCOLAR ,,SFANTA MARIA’’, Galați; *15-21 mai 2002-premiul I la sesiunea de comunicări științifice, FILOZOFIE, din cadrul săptămânii liceului ,,Sfânta Maria’’; *2004- Universitatea ,,Dunărea de Jos’’, Galați, Facultatea de LITERE SI TEOLOGIE, secția Stiințele Comunicării, JURNALISM-ENGLEZA; *2007- Bursa de studiu la Università degli Studi di Trieste- Italia. !Imi place sa calatoresc... Ma fascineaza puterea cuvantului, iar daca ar fi sa va spun ce as vrea sa devin "cand voi fi mare", as spune..."dresor" de cuvinte- e tare greu sa le stapanesti, iar cand ajungi sa o faci, esti deja dependent de ele. Cat de frumos suna...dependent de cuvinte... Cuvintele sunt parte din noi, sunt parte din fiinta noastra; e minunat sa stii sa le stapanesti, dar ce faci atunci cand te stapanesc ele pe tine? Tocmai asa stau lucrurile si cand vorbim de poezie- nu tu stapanesti cuvintele, ci ele ,prin incredibila lor forta, te stapanesc pe tine. Poetul nu face altceva decat sa...
15 poezii, 0 proze
Ruse Florian
Am reuşit să şterg aproape tot ce am postat pe aici. Nu ştiu de ce nu pot face să dispară şi ultimele 4 titluri rămase, adică : Zădărnicie, Povestea unui vânător, Nesfârșita toamnă, Lacrimi pe asfalt. Nu sunt decât un neînsemnat laic..., totuşi, dacă există vreun Dumnezeu pe meleagurile acestea, l-aş ruga să elimine şi aceste ultime 4 firimituri. Vă mulţumesc pentru găzduire!
2 poezii, 0 proze
nicolae tomescu
Mulți, foarte mulți ani doar ca cititor am avut de-a face cu literatura. -din ianuarie 2007 public frecvent pe Agonia ro. -colaborări sporadice în Tribuna Sibiului, Formula AS și în Boema (Revistă de literatură și artă) ce apare la Galați -septembrie 2012:îmi apare romanul Spre Necunoscut la editura ARHIP ART -octombrie 2017: îmi apare romanul Străbătând ceața la aceeași editură mai 2021 îmi apare volumul Oameni și vremuri-povestiri contac:tutu_tomescu@yahoo.com https://www.amazon.com/dp/B0BZJG5TDT/ref=mp_s_a_1_1?crid=DSLOGXWQH7D9&keywords=ol%C4%83ne%C8%99ti&qid=1679680740&s=books&sprefix=%2Caps%2C254&sr=1-1&fbclid=IwAR0Dr5qysqcRx4aUolU89CbGscdFh5hnSwThum6pxh-mQx7rhdQOUMRWAZ0
915 poezii, 0 proze
Chwoika
mă plictisesc. într-o zi așa urâtă chiar nu am ce face. melodia se repeta obsesiv. îmi place. mă gândesc la tine și pe ritmul agresiv al lui marylin manson încep sa mă ating. mâna mea coboară lasciv pe tot corpul. îmi imaginez că ești tu, iubire. mintea mi-o ia aiurea și m-i te imaginez la picioarele mele, sărutându-mă cum numai tu știi să o faci. mâinile tale mă ating peste tot, iar buzele tale moi mă alintă. Mâna mea alunecă… „ I don’t care if you don’t want me… ‘ Cause I’m yours, yours, yours anyhow… “ și nu mă interesează nimic. mă gândesc numai la mâinile tale fine, la săruturile fără sfârșit. închid ochii și mă pierd. deodată simt o mână. aș putea să o recunosc oriunde. mă privești curios și mă întrebi ce fac. mă rușinez… nu am mai făcut-o niciodată … - Mi-era dor de tine iubire… când ai venit ? nu spui nimic și îmi faci semn să continui. mi-e greu la început, dar intru în joc. continui să mă mângâi și din când în când îți arunc câte o privire. mă privești și îți umezești...
1 poezii, 0 proze
Dumitru Denisa
M-am nascut, traiesc, pur si simplu sunt. Ceea ce scriu este doar o fateta a mea, o parte dintr-un intreg care se extinde pe zi ce trece. As vrea sa pot spune ca scrierile mele sunt cuvinte incarcate de sens, intelepciune sau importanta, dar sunt cuvinte simple, cuvintele mele, si au cea mai mare valoare pentru mine. Cel ce le va citi sper sa le aprecieze ca o evolutie a unui om care incearca sa-si puna ordine in ganduri, care face exercitiu de creatie, care vrea sa se descopere din ce in ce mai mult.
4 poezii, 0 proze
Ina Simona Cirlan
Născută între iarnă și toamnă, între zi și noapte, pendulez mereu. De aici și dificultatea de a încropi o biografie. Nu am făcut nimic din ceea ce ar fi trebuit probabil să fac. Am avut însă șansa de a primi pe cărările sufletului, oameni minunați care mi-au deschis Uși înainte de a bate. Așa se face că, am început să public în cîteva reviste și pe diverse site-uri literare. Mi s-a întâmplat chiar un merituos loc trei la un concurs de proză scurtă desfășurat la Onești. Unul dintre criterii se referea la vârstă, păcat, dacă s-ar fi pus în discuție criteriul greutății poate aș fi înhățat premiul al doilea. Dacă mi se mai întâmplă vreo minune,în afară de faptul că trăiesc, promit să refac biografia. Nu mă iau niciodată în serios pentru că am învățat atât de târziu să râd. inacirlan@yahoo.com Pe varfuri printre blogarii: http://www.scaietina.com/
84 poezii, 0 proze
Miriam Cristina Constantin
Sunt studentă în anul al III-lea la Facultatea de Drept și la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Asta după ce am absolvit Colegiul Național "Mihai Viteazul", tot din București. La liceu am înregistrat "debutul" cu o poezie nervoasă de atâta postmodernism împraștiat - nesăbuit îmi părea pe atunci- pe manualul de clasa a XI-a. Succese literare n-aș putea expune..deocamdată. Biografia asta, scrisă cu litere "mâncate" de atâta gol pe frontul literar, nu face decât să lase o impresie asupra celei care scrie, cu inconstanța unui nepoet, versuri timide, cu semne de punctuație și de ortografie. Așteptând sclipiri publicistice, Biografia Miriam Cristina Constantin rămâne în construcție...
23 poezii, 0 proze
Ana Maria Damoc
Născută: întrun sat reședință de comună a jud. Iași, școală absolvită:prea puțină pentru a ma crede om de litere.........doar școala primară. 8 clase adică....nu că nu aș fi vrut mai multă invățătură dar mai mult nu s-a putut(nu vreau sa spun de ce) Publicații:Ziarul local Viitorul- dacă se pune în calcul și la fel în revista Împreună- o revistă pentru persoane cu dizabilități(scurte articole și poezii) Planuri de viitor:să obțin cât de cât aprecierea pe www.poezie.ro și să demonstrez că pot oferi mult mai mult decat și-au inchipuit unii...... Gânduri după care mă ghidez: Sunt cu atât mai optimistă cu cât viața mă încearcă mai mult...Caut înțelesuri chiar și-n cel mai infim fir de nisip,dar rămân atâtea intrebări fara raspuns...De va fi o viață lungă îndelung voi cauta viața și sensul ei(în oricare parte o fi el) Viața merge înainte...indiferent că o voi face târâș ori grabiș, dar o voi face și eu! Fiind mereu aceeași!
1 poezii, 0 proze
Ce aș face pe timp de foamete
de Adrian A. Agheorghesei
Păi mi-aș mânca obrazul, mâna, și sufletul. Obrazul, pentru că acolo m-ai sărutat prima oară, mâna, pentru că a scris despre tine, sufletul, pentru că sunt deja în sufletul tău. Restul l-aș da...
Noi
de Oana Izbașa
Am fost azi la biserică, mi-am cumpărat zece pungi cu Dumnezeu. De-abia le car până acasă. Mă doare sufletul de greu ce e. Se vede că nu m-a mințit tipa care vindea, chiar are marfă de calitate. M-am...
o neliniște și 19 fobii
de Leonard Ancuta
construim o neliniște mare. cu întîmplările de peste zi, cu priviri căzute, din cuvinte pronunțate ca pentru noi o construim. trimitem module în spațiu care conțin toate lucrurile care nu ne convin....
La cules de rodii în cartierul Rahova 25
de Anni- Lorei Mainka
Un bob de orez a căzut de pe farfuria bătrânei Tante Paula. Această Tante a fost și ea deportată și chiar a stat toți cei 15 ani în Siberia, în mină, de unde s-a întors albă, fără păr și fără voce,...
Expresul de ora 25
de Florentina-Loredana Dalian
Personaje: DOCTORUL GÂNDESCU FANE MARICICA ISTRATE ȘTEFAN ILIE INCULPATUL REPORTERUL MIMOZA O VOCE FEMININÃ (Funcționara de la protecția consumatorului) MIORIÞA SOÞUL MIORIÞEI GHIÞÃ Acțiunea se...
butonul roșu
de Leonard Ancuta
m-am întrebat întotdeauna ce-aș face dacă aș avea puterea să distrug să pun tot universul într-o urnă. am văzut odată un filmuleț despre cum reacționează oamenii în fața unui buton lîngă care...
Din gandire
de Sorina Nelis
Din gandirea mea ciudata 1.Cand ai de gand sa enervezi pe cineva,pastreaza-ti calmul. 2.La malul cu flori nu se vine cu alte mirosuri. 3.La inceput e ca la celalalt capat al sfarsitului. 4.Te gasesti...
Laboratorul
de Georgescu Ioana
Am ajuns iar in fata monitorului. Uneori am impresea ca numai jocurile lungi de solitaire sunt cele care ma mentin lucida in nebunia asta. As putea sa ies din camera sa ma plimb prin curtea...
tricotaj de amintiri - 25 -
de Mateuț Stela
Cu toate că dăduse drumul caloriferului la maxim, Luminița se simți pătrunsă de frig. Un frig al amintirilor aproape uitate ce reveneau acum una după alta. ”Ce ți-e și cu viața asta! Aveam trei...
