" Brațele mele, de când" – 10635 rezultate
0.03 secundeMeilisearchTarniceri Aurelia
La început, am fost un pumn de lut în mâna Creatorului meu. Cu dragostea Lui, El m-a mângâiat și mi-a dat formă și culoare. Apoi m-a așezat în brațele vieții care să mă ducă la izvoare și să mă umple. Însă pe drum, nu știu cum, am lunecat în abis și m-am transformat în cioburi. El, taina existenței mele, m-a cules bucată cu bucată și m-a așezat în vasul în care adunase toate lacrimile mele. Apoi, a luat lumină din însăși ființa Lui și a așezat-o în inima mea. Și astfel am devenit lumină din lumină, străpungând întunericul și devenind... un strop de divin.
121 poezii, 0 proze
coroiu roxana
salut.sunt roxana din covasna, am 17 ani,sunt o fire visatoare si totusi puternica.am intrat de curand in sfera poeziilor si nu mai vreau sa plec.sper sa fiu primita cu bratele deschise de cei de aici.ceao!
2 poezii, 0 proze
Alexandru Josan
Nascut in Moldova, pe malurile riului Nistru, Mereu gasind refugiu in bratele naturii Am venit pe pamit cu scopul de a schimba totul spre bine. Incer mereu sa-mi traiesc viata din plin, cac iviata e una si trece repede.
1 poezii, 0 proze
voiculescu daniela
Daniela Voiculescu s-a născut pe 27 octombrie 1969, în Pitești. Revista „Argeș” a primit-o cu brațele deschise, publicându-i o serie de poeme și articole (9 septembrie 1989). Poeta a fost apreciată din adolescență de membrii Cenaclului literar „Liviu Rebreanu”. Talentul i-a fost răsplătit prin „Premiul Special al Palatului Culturii din Pitești”, pentru participarea la concursul interjudețean de poezie „Argeșule, plai de dor” (11 septembrie 1988). Colaborări: „Argeș”, „Curierul zilei”, „Top”, „Societatea argeșeană” (2005-2006, având rubrică zilnică și săptămânală de astrologie, sub pseudonimul Selena – a publicat peste 450 de articole), „Viitorul”, „Jurnalul de Argeș”, „Observator”, Suplimentul literar „Săgetătorul”, „Criterii literare”, „Destine Literare”, revistă ce apare sub sigla Asociației Canadiene a Scriitorilor Români, „Argeșeanul”, „Cafeneaua literară”, „Pietrele Doamnei”, revistă editată de Fundația „Petre Ionescu-Mușcel”, Domnești-Argeș etc. Cărți: „Anahata” (Vasicos Media,...
247 poezii, 0 proze
Jaufré Rudel
Jaufré Rudel de Blaia a fost un om foarte nobil și generos și prinț de Blaia. Și s-a îndrăgostit de contesa de Tripoli, fără a o fi văzut vreodată, și numai pentru vorbele bune pe care le-a auzit despre ea de la pelerinii ce se întorceau din Antiohia. Și a scris despre ea multe versuri cu melodii bune, dar cu cuvinte simple. Și pentru că voia să o vadă, s-a făcut cruciat și s-a pornit pe mare. Și pe corabie a căzut bolnav și a fost dus la Tripoli aproape mort într-un han. Și aceasta a ajuns la urechile contesei și ea a venit la el, la căpătâiul său și l-a luat în brațe. Și a știut că ea era contesa, și pe loc și-a redobândit vederea și auzul și l-a lăudat pe Dumnezeu pentru că l-a ținut în viață până a văzut-o. Și astfel a murit el în brațele sale. Iar ea l-a așezat în mormânt cu mare cinste în casa Templului. Și pe urmă, în aceeași zi, s-a călugărit pentru durerea pe care a dobândit-o prin moartea lui. Engleză Jaufre Rudel (Jaufré in modern Occitan) was the Prince of Blaye (Princes...
2 poezii, 0 proze
Stroia Gheorghe
S-a născut la Adjud, județul Vrancea, pe 22 mai 1970. • Absolvă cursurile de zi ale Universității din Bacău Facultatea de Inginerie, specializarea Mecanică Fină - promoția 1995. • Debut literar: în anul 2010 • Volume publicate: „Pledoarie pentru…inocență”, Editura Sfântul Ierarh Nicolae – Brăila, 2010; poezie și proză tematică pentru copii „Pelerin, la porțile…eului”, Editura Sfântul Ierarh Nicolae – Brăila, 2010; poezii „De vorbă cu o…minune” – lucrare în 4 volume, Editura Sfântul Ierarh Nicolae – Brăila, 2010; povești pentru copii cuminți – vol. 1/4 „Omul retortă”, Editura Rafet - Râmnicu Sărat, 2010; poeme „În brațele bunicului” - Editura Optima – Iași, 2010 ; povești pentru copii cuminți – vol. 2/4 • Este publicat în reviste naționale precum: Basarabia Literară, Visul , Revista Singur, Glas Comun, Slova Creștină, CreștinOrtodox, publicațiile Asociației Române pentru Patrimoniu: Ecoul, Cărticică Românească pentru copii, Monitorul Cultural, Neamul Românesc, site-ul fondatorului ARP...
3 poezii, 0 proze
Virgil Maxim
Virgil Maxim (4 dec. 1922, după unele surse 1923-1997) Elevul Virgil Maxim reprezintă unul dintre numeroșii foști deținuți politici care au lăsat urmă de aur în conștiința colegilor de detenție și în închipuirea celor care au auzit doar de el, fără să-i cunoască direct. Numele câtorva dintre aceștia sunt: dr. Traian Trifan, Traian Marian, studenții Valeriu Gafencu, Ion Ianolide și viitorul ieromonah Arsenie, pe atunci: Anghel Papacioc, tineri total dedicați vieții creștine Maxim Virgil s-a născut în anul 1922. Ca elev al Școlii Normale din Buzău, a fost arestat în ultima clasă, și condamnat, în 1942, la 25 ani muncă silnică, pentru apartenența la Frățiile de Cruce. Amnestiat prin Decretul din 23 august 1944, a fost ținut în continuare, timp de 20 ani, într-o detenție ilegală. Smuls din penitenciarul destinat elevilor – Târgșor –, socotit un element ‘periculos’, este aruncat în brațele reeducatorilor din Gherla, unde suferă chinuri indescriptibile. Totuși a supraviețuit torturilor și a...
2 poezii, 0 proze
Diana Buftea
24 de ani...un pumn de vise si de frunze moarte in bratzele toamnei, o bebitza - Yndra Iris, un Dumnezeu care-a murit - pe nume Leon..., fascinatia pentru tot ce inseamna mass-media si jurnalistica...si cam asta e tot ce a ramas din mine:)
15 poezii, 0 proze
Neceaev Serghei
Neceaev, Serghei Ghennadéevici (1847-1882) - anarhist și conspirator rus, în 1868-1869 a luat parte la mișcarea studențească din Petersburg; în 1869-1871 a avut legături strînse cu Bakunin; a întemeiat organizația secretă Narodnaia rasprava (1869); în 1872 a fost extrădat guvernului rus de către autoritățile elvețiene; a murit în fortăreața Petropavlovsk. Netceaev, ,,superbul tanar fanatic", dupa cum il numea Bakunin, a scris Catehismul revolutionarului - reprezentand statutul organizatiei rusesti ,,Razbunarea poporului" (infiintata aproximativ in anul 1870). Scopul acestei organizatii a fost formulat astfel: ,,Cauza noastra este infricosatoare, desavarsita, universala si necrutatoare... Sa ne unim cu brutele si criminalii - singurii si adevaratii revolutionari din Rusia." 32 Cel dintai om ucis de organizatia lui Netceaev a fost chiar unul din membrii fondatori care a indraznit sa critice conducerea organizatiei. Orice critica era interzisa. Netceaev planuia o impartire inechitabila a...
1 poezii, 0 proze
Brațele mele, de când
de Marinescu Victor
după ultima îmbrățișare le-am întrebat mirat de când sunt pe aici dreptul se ridică dintotdeauna sau de când și-a găsit umărul potrivit stângul încă nehotărât încearcă depărtările cu sentimente...
Vino in bratele mele
de Florin DeRoxas
vino in bratele mele sa iti citesc poezele, sa te privesc ingandurat, de teama ca te-am aflat. tu sa ma tii usor de mana, sa ma saruti, sarutul sa ramana, eu sa citesc printre randuri propriile mele...
poveste de dragoste
de Anghel Geicu
nu știu câte zile au trecut de când mă chinui să scriu un poem încerc tot felul de chestii nimic nu îmi iese scriu șterg scriu șterg pe unele le trimit direct la coșul de gunoi în felul acesta am...
Ochi de câine!
de Lesenciuc Teodor
Omul din Grigorescu De când mă știu –adică de nu prea multă vreme- am urât cu toată ființa mea trei lucruri: prostia, răutatea și acea combinație dintre cele două care se cheamă îngâmfare. Primele...
iubirea e ca un geam de vagon cfr
de Vasile Mihalache
De când te-am cunoscut iubire inima mea e varză o ronțăie delicat o jivină în creștere curând nu va mai avea cu ce să se sature iar ochii tăi vor exploda de uimire ca o mare albastră în ziua...
Scrisoare de bun ramas!?
de Doru Alexandru
Mă întreb ce visezi in miez de noapte. Undeva acolo departe de mine, in patul tău celest visez sa îmi iau zborul sa te învălui cu a mea căldura. Stau singur pe balcon, înconjurat de lumea mea...
De Crăciun…
de Lesenciuc Teodor
---Ura Crăciunul din toate puterile, iar puterile lui erau nelimitate. Crin Sonic avea paisprezece ani și mama lui îi spusese asta cu două zile în urmă: Crin, puterile tale sunt nelimitate! Eh,...
Zăpadă de oameni
de Doru Alexandru
[rog cititi mai intai prima parte] [http://www.agonia.ro/index.php/prose/136266/index.html] A fost apoi o perioadă în care nu a mai putut veni. I-am cerut cărți, multe cărți… era ciudat, pentru că...
Sarpele de cauciuc
de petre bucinschi
Șarpele de cauciuc IX Azi, în condițiile de piață în care trăim, mi-am deschis un atelier de vulcanizare literară pentru cuvintele răsuflate, o inițiativă pe care am găsit-o remarcabilă. Pun petece...
Anotimpul umbrelor
de alissya s
Vreau sa simt cum sangele din vene curge peste bratele mele atat de obosite de povara suferintei... De cand ai plecat mi s-a lasat in suflet o Toamna atat de neagra si atat de grea, incat,chiar de ai...
Cerul sufletului meu
de Popescu Gillda Magdalena
Deschide zările Și lasă să curgă mierea și laptele Fericirii noastre de ieri. Sunt veșnicii parcă De când nu mi-am mai simțit Sufletul zâmbind. Se lasă înserarea. Afară și în brațele mele. Din nou te...
