Scrisoare de bun ramas!?

Mă întreb ce visezi in miez de noapte. Undeva acolo departe de mine, in patul tău celest visez sa îmi iau zborul sa te învălui cu a mea căldura. Stau singur pe balcon, înconjurat de lumea mea nocturna; a ajuns sa mă sperie. Un pachet de țigări sta lângă mine îmbiindu-mă parca sa mai aprind una; si încă una. Ridic ușor pachetul, iau o țigara si o așez in gura. Iau bricheta de lângă pachet si o aprind pentru ca apoi sa trag o dată însetat in piept si sa o las pe balustrada pentru a fi consumata de aerul tare si rece al nopții de primăvara. Mana îmi tremura si ceea ce par sa scriu pe foaia de hârtie in fata mea îmi pare si mie ilizibil… E luna plina, iubito! Iți mai aduci aminte de prima noastră luna plina? Eram la cabana atunci, departe de orice element perturbant generat de civilizație. Stăteam in fata acelei mici cabane. Tu statei ghemuita in brațele mele, pe trepte si parul iți zbura in toate direcțiile; era frig… Printre șuvițele de par te uitai la luna si-mi spuneai ca n-ai mai văzut niciodată o luna așa de ciudata, ca si cum ar prevesti ceva rău… Mă uitam si eu la luna, si-ti spuneam ca nu are ce sa se întâmple rău, ca ești cu mine (si te strângeam si mai tare in brațe). Umbrele copacilor se legănau in bătaia vântului, simțeam ca totul se învârte in jurul meu, amețeam, iar tu mă sărutai… mă cuprindeai si ceva îmi spunea sa nu mă mai gândesc, doar să… Vântul nu contenea sa bata; din când in când zăream luna, se petrecea ceva atât de cutremurător si realizam suficient de clar ca acela era începutul sfârșitului... Dar nu vroiam să o văd… Mă retrag la adăpostul apartamentului, gândindu-mă mai departe la prezenta ta imateriala. Am realizat ca am uitat țigările afara pe balcon, dar nu îmi pasă; până acum cea aprinsa s-a stins deja, iar de pachet nu îmi pasa. Mă întreb ce visezi acum! Mă întreb care a fost scopul cerții noastre atunci. Mă întreb de ce a trebuit sa pleci tu si nu eu… dar realizez ca acest drum e specific numai mie iar tu nu ai fi rezistat. Te-ar fi răpus de mult timp acum… Sting lumina si mă așez in fotoliul rece si gol. Cat de frumos îl umpleam amândoi pe vremea aceea; nu au trecut decât doua luni de la cearta noastră dar veșnicia acestor luni a secat si putina bunătate din inima celui care era prezent lângă tine; putina credința in cel pe care îl numeam amândoi… Dumnezeu. Dar știi cum se spune, iubito: „Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat; Fie numele Sau binecuvântat…” Scrisul îmi devine din ce in ce mai ilizibil, iar mana îmi tremura din ce in ce mai tare. Cerul se cutremura de dorul ce ti-l port, iar trupul e sterp si sec de când te-ai dus. As vrea sa pot pune mana pe telefon, sa iți cer iertare, dar, iubito, pe cine sa sun? Mă întreb si acum, iubito. De ce a trebuit sa conduci tu in noaptea aceea?