Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"școlărița"2599 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Cornelia ConstantinCC

Cornelia Constantin

AutorAtelier

M-am născut în localitatea Unirea Județul Călărași în 26.02.1949. De locul nașterii mele mă leagă multe lucruri, chiar dacă viziunea actuală asupra satului de atunci nu mai este aceeași. Aici am învățat să scriu și să citesc la îndemnul mamei mele, o femeie cu puțină știință de carte, dar care recita dumnezeiește din Coșbuc, Eminescu și Goga. Tot aici, școlăriță fiind, am avut șansa de a-mi fi îndrumat primii pași un dascăl care-și făcea meseria arzând - Domnul Tiberiu Chiriacescu, ale cărui învățăminte vor fi coordonate esențiale ale devenirii mele. Pe scurt, aici, în satul acesta de pe malul Borcei, am învățat „să fiu”.Cursurile gimnaziale le-am urmat la școala din sat până în clasa a VI a, când părinții mei s-au mutat în orașul Călărași, unde am continuat atât studiile gimnaziale, cât și pe cele liceale, în cadrul liceului” N.Bălcescu”, primele două clase și la liceul „M.Eminescu „ ultimele două clase. Iau examenul de bacalaureat în anul 1967, an în care devin studentă a Facultății...

26 poezii, 0 proze

GU

Grigore Ureche

AutorClasic

GRIGORE URECHE (1590?-1647) Primul cronicar care isi imbraca opera in limba romana si, in acelasi timp, ne da si un nou tip de cronica este Grigore Ureche. Din datele sarace care s-au pastrat cu privire la viatalui, aflam ca el e fiul boierului moldovean Nestor Ureche, care, pe la sfirsitul sec. al XVI-lea, ocupa in Moldova postul de mare vornic al Tarii de Jos. El ridica manastirea Secu, pe care o inzestreaza cu danii mari. Nu se cunoaste cu preciziune data nasterii lui Grigore Ureche. Se crede ca el s-a nascut in jurul anului 1590 si, deci, el isi petrece o parte din copilarie si din anii de scolaritate in Polonia. Miron Costin, in Descrierea Moldovei si a Munteniei, scrisa in poloneza, afirma ca “Ureche [a fost] mare vornic in Tara de Jos a Moldovei el a invatat la scolile libere”. Grigore Ureche a lasat o singura opera, care, in forma in care s-a pastrat, are urmatorul titlu: Carte ce se cheama letopiset, ce intr-insa spune cursul anilor si descalecarea Tarii Moldovei si...

2 poezii, 0 proze

Jitariuc Calin RaresJR

Jitariuc Calin Rares

AutorAtelier

Nascut in 1978 am apucat sa gust putin si din placerile oranduirii de aur cat si din cele ale miraculoasei tranzitii.Ca scolarizare, primele 8 clase trec aproape normal cu mici incidente putin semnificative.Liceul il incep la un profil real (chimie-biologie),ca eveniment major imi pierd virginitatea la 15 ani si ajung sub un pat de unchi destul de furios. Clasa XI transfer la limbi straine, in primul trimestru sun exmatriculat din toate scolile din Romania cu drept de reinscriere anul urmator. Urmeaza un an plin de experiente literare si senzoriale deosebite, decid ca sunt prea mic si prost ca sa scriu desi o fac pe ascuns. Ma reinscriu la istorie-stiinte sociale unde termin liceul fara zgomot. Intru la regie-imagine film/TV, Universitatea Media Bucuresti. Intrerup in anul III din motive personale. Ma reinscriu anul urmator, dupa un sabbatical paroxistic termin scoala si cu voia lui Dumnezeu in 2007 februarie imi voi da si licenta. In prezent in urma unei perioade petrecute ca angajat...

3 poezii, 0 proze

Ana VirlanAV

Ana Virlan

AutorAtelier

1997-2005....- profesor titular pe catedra de limba și literatura română LPS Piatra Neamț -coordonator revista școlară „AD ASTRA” din 1999 Ultima instituție de învățământ absolvită: 1991-1996 Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Litere, specializarea lb. Română- lb. Franceză; Licență- iulie 1996- „Romanul psihologic al lui Liviu Rebreanu”-coord. Prof. dr. Liviu Leonte Principalele subiecte și calificări însușite -examen de definitivare în învățământ în 1998; -gradul didactic al II-lea, în 2002; -stagiul de perfecționare organizat o dată la 5 ani, de către IȘJ și CCD Neamț (competența de responsabil cu activitatea de perfecționare din școală pe componentele reforma învățământului românesc, metodică-teme: curriculum, metode și tehnici de evaluare, învățărea activă, instruirea diferențiată, managementul conflictelor, tehnici de negociere, selectarea manualelor, managementul clasei de elevi)- aprilie 2002/apr.2003 -curs de inițiere în învatamântul informatizat- CCD P. Neamț -...

4 poezii, 0 proze

Pteancu  LauraPL

Pteancu Laura

AutorAtelier

Ne nastem frunze pe acest pamant. Cu timpul dobandim scoarta, radacini, flori care se nasc si mor in liniste sau in disperare. Intotdeauna in buzunarul cel mai minuscul si mai intunecos pastram un vis, ca un bob de mazare intr-o pastaie.

46 poezii, 0 proze

CI

Ciurea Ioana

AutorAtelier

1987 nascuta la tg.ocna,jud bacau 2005 premiul 1 la concursul "tinere talente" sectiunea revista scolara premiul 3 la concursul de poezie "tinere talente" aparitie in colectia de poezie"ucenicii vrajitori" 2006 premiul 3 la olimpiada nationala de arhitectura sunt redactor sef adjunct la revista pro arta "augur" 2006 absolvesc liceul de arta "dinu lipatti" sectia arhitectura din 2006 pana in prezent studenta la universitetea de arhitectura si urbanism "ion mincu" bucuresti sectia arhitectura din 2006 public in cotidiane si suplimente culturale ("argesul","curierul","jurnal de arges","societatea")

1 poezii, 0 proze

Ene StefanES

Ene Stefan

AutorAtelier

Optimistul: –Eu știu că ești sătul de mine, Aceeași voce prea subțire, Ce scârțâie pe scăriță Pană sus la muzicuță... Da` n-am ce să fac, NU tac, că-s pui de dac, și pac, plac! Și mâine, când n-oi mai vrea să vorbesc, Parcă-n inimă-ți clipesc... Neutrul: –Da! Eu, pe el, îl vreau! Să-mi cânte l-aspirator, Mor! de plâns, când ia ficatul, Și spală de noroi păcatul... Optimistul: –Ca’așa-i în poker, sa iei asu’, la-nceput Ca dup-aia să spui: „Mut!”... E și-un final de catapult. Neutrul(menținând sinfonia aprobării): –De când așa ceva am vrut! Pesimistul: –Da` nu-i bine, că numai ține: Același om, cu alta poantă, Aceeași inimă curată, Același sictir valabil, Și-altă-ntorsătură de scalpabil! Resemnatul: –Nu-i la fel, să vorbești cu-n pix și-o hârtie Vreo două ore la beție... Furiosul: –Nu!... Stop! Mai taci odată! Că nu poti vorbi de lumea toată... Și filosofia ta-i cam’lată! Și se zbate, adormită, Și-a ta găină-i coc-codăcită! Paranoicul: -Da! așa e, că-i o glumă Și-o glumă va ramâne,...

7 poezii, 0 proze

Diana Monica DumitrescuDD

Diana Monica Dumitrescu

AutorAtelier

Data și locul nașterii: 9 aprilie 1991, Bucuresti Zodia: Berbec Statut: eleva Studii: in prezent - Colegiul National "Aurel Vlaicu", profil filologie Hobby: teatrul Am publicat cateva scrieri intr-o revista scolara. Am aparut acum cativa ani intr`un articol in ziar legat de pasiunea mea pentru teatru si pentru literatura, spre marea mea surprindere am gasit acelasi articol si pe internet in cardul unui concurs "Mos Craciun - cel mai cuminte copil" : http://www.sibiul.ro/stiri-locale/lista-copiilor-cuminti-din-romania/2210/ - greselile de ortografie nu imi apartin.

2 poezii, 0 proze

BOGDEA CONSTANTIN FLORINBF

BOGDEA CONSTANTIN FLORIN

AutorAtelier

Ma numesc Bogdea Constantin Florin si m-am nascut in Municipiul Caransebes centrul gugulanilor. Sunt profesor de matematica informatica si predau la Liceul ”Dacia” din Caransebes. Scriu poezie din gimnaziu si am publicate doar poezii in grai in trei volume colective cu cenaclul LA POSMANDRE. Am poezie culta publicata in revista scolara MediaF pe care o editez.

8 poezii, 0 proze

Bodnărescu Vasile- CarolBC

Bodnărescu Vasile- Carol

AutorAtelier

Sunt născut la 22 octombrie 1986 în localitatea Lugoj, județul Timiș, din părinți români: Vasile Bodnărescu din satul Marginea, județul Suceava și soția sa Irina, născută Irina Molnar, din satul Târgoviște, județul Timiș. Am o sora pe nume Irina. Isteț și cuminte, gimnaziul "a fost petrecut" la liceul Pedagogic, din Caransebeș; liceul la Grup Școlar Construcții de Mașini în Caransebeș; facultatea la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, profilul Protecția Plantelor și ultima etapă a vieții mele de formare școlară s-a petrecut tot la aceeași universitate, urmând cursuri de master la specializarea Utilizării Durabile a Terenurilor Agricole. M-am apucat de poezie în anul 1997, pe 21.10. phlow_punk@yahoo.com

9 poezii, 0 proze

școlărița

de Daniela Luminita Teleoaca

ea își luase un carnețel unul galben cu irizații de fluture își aranjase rochia înainte de a se așeza reținuse perspectiva de ansamblu nu omisese nici „detaliul acela” oamenii veneau cârduri-cârduri...

PoezieAtelier

Papusa scolarita

de andreea

Când păpușa se trezi Ilenuța și veni; O spălă, o îmbrăcă Repede o încălță Ghiozdănel în spate-i puse Și la școală ea se duse. Ca să-nvețe să citească, Să scrie, să socotească. Dar Azor, mort de dor,...

PoezieAtelier

Păpușica școlăriță

de Vali Slavu

(Micuților mei absolvenți de clasa întâi) Nici nu bănuia Pușica, Păpușica minunată, Ce stătuse aruncată Multe luni, că azi, Norica, Buna ei stăpână care O uitase-ntr-o lădiță, Lângă ursulețul Miță, O...

PoezieAtelier

Păpușica școlăriță

de Vali Slavu

Vara a trecut în grabă. Păpușica școlăriță Stă cu ursulețul Miță La taifas și îl întreabă: „Ai văzut cât știu de bine Să citesc, să calculez? Știu să scriu, să desenez, Nu m-aș face de rușine, Dacă,...

PoezieAtelier

Furnicuța școlăriță

de Mihaela Rascu

Mi-a ieșit în cale-odată o furnică pistruiată: - Te-aș ruga fetiță bună să-mi arăți cumva și mie cu creionul cum se scrie și-apoi cum se socotește bob cu bob, că toată vara voi lucra să-mi văd cămara...

PoezieAtelier

Scotocind în caietele de școlăriță

de Maria Gold

25 ianuarie 1978 Azi m-am trezit de dimineață devreme ca să merg cu Carmen în oraș să alegem un cadou pentru bebelașa Medana. Mi-am strîns pînă acum treizeci și cinci de lei. Și o să-mi cumpăr și un...

ProzăAtelier

Cu bine, voi fi școlăriță! - autor Aurora Luchian

de Aurora Luchian

Iată, te las pisic hoinar, Ce te-am purtat la grădiniță. De astăzi am abecedar, Caiete, stilou, ce peniță! Și mă vor însoți mereu, Rămas-bun, pufosul meu! * Rămâi acasă, păpușică, Vezi și tu bine, am...

PoezieAtelier

Suflet de artist

de Cocos Cristina Andreea

O scolarita mică si cuminte imi zambeste adesea din poze. Era mica, in clasa I, cu parul saten, prins in coadă, cu ochii albastri, cristalini, parca spalati de vremuri apuse. Sunt chiar eu, la varsta...

ProzăAtelier

De veghe în muntele pleșuv

de Miruna Gavriliu

Din liniile de pe caietul meu de școlarița Răsar mereu petale mici si mari de muceniță Pe care Pinocchio ți le-aduce-n dar Povești pentru copii mai mari. Poveste pentru ziua de întâi S-au întâlnit pe...

PoezieAtelier

Peisaj de toamnă

de Ardelean Roxana

Au trecut în zbor cu anii Zilele de școlăriță. Reci de toamnă diminețe, Ce-mi prindeau în păr, fundiță. Rândunelele grăbite Se strângeau în stol cuminți. Printre frunze veștejite, Zâmbea, soarele cu...

PoezieAtelier