Păpușica școlăriță

(Micuților mei absolvenți de clasa întâi)






Nici nu bănuia Pușica,
Păpușica minunată,
Ce stătuse aruncată
Multe luni, că azi, Norica,

Buna ei stăpână care
O uitase-ntr-o lădiță,
Lângă ursulețul Miță,
O va scoate la plimbare.

S-a trezit ca dintr-o boală
Când Norica blând îi zise,
Lângă două porți deschise:
„Uite, am ajuns la școală!

Tu credeai c-ai fost uitată
Când nu mă jucam cu tine,
Dar nu e așa, vezi bine.
Stai că-ți povestesc îndată!

Ce-ți voi spune nu sunt glume.
Vezi? Acesta este locul
Unde serios e jocul
Parcă rupt din altă lume.

Joc de litere rotunde,
Ascuțite, săltărețe
Și de cifre zâmbărețe,
Mai înalte sau mai scunde.

Jocul m-a vrăjit îndată,
Am intrat în el sfioasă,
Iar acum sunt bucuroasă,
Parc-aș fi o altă fată.

De atunci citesc, scriu teme,
Mă descurc și nu am teamă.
Nici nu am băgat de seamă
Cum s-a scurs atâta vreme.

Dar de ce ești supărată?
Te-am făcut invidioasă?
Păpușica mea frumoasă,
Am un plan. De astăzi, iată,

A sosit vacanța mare
Și încetul cu încetul
Te învăț eu alfabetul,
Numai tu să ai răbdare.

Nu fi speriată, dragă,
Dacă ești și tu ca mine,
Silitoare, va fi bine.
Vom avea o vară-ntreagă

Să te-obișnuiești cu noua
Joacă ce de mâine-ncepe
Iar la toamnă -se pricepe-
Vii cu mine-n clasa-a doua.”