Constantin Stamati

11 poezii, 0 proze

Horia Stamatu

Horia Stamatu (n. 9 septembrie 1912, Vălenii de Munte - d. 7 iulie 1989, Freiburg im Breisgau) a fost un scriitor, poet, ziarist și eseist român. Horia Stamatu s-a născut la 9 septembrie 1912 în Vălenii de Munte, județul Prahova. Urmează cursurile școlii primare în orașul natal, apoi Liceul Militar și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. Debutează la revista "Floarea de Foc" condusă de Sandu Tudor și în anul 1934 obține "Premiul Scriitorilor Tineri" pentru volumul de poezii "Memnon". În anii 1936-1937 este profesor suplinitor pentru limba română și filosofie la liceul "Cantemir Vodă" din București, iar între 1938-1940 redactor la "Enciclopedia României". Aderă la mișcarea legionară și participă la rebeliunea din ianuarie 1941 împotriva generalului Antonescu. După eșuarea rebeliunii, părăsește țara ajungând în Germania, unde - în 1942 - este internat în lagărul de la Buchenwald, din care este eliberat o dată cu sfârșitul războiului. În 1945 se stabilește la...

16 poezii, 0 proze

Alexandru Teodor Stamatiad

Al. T. Stamatiad, pe numele său complete Alexandru Teodor Maria Stamatiad, a fost un poet român simbolist. Poetul preferat al lui Macedonski din ultima serie de discipoli, Al. T. Stamatiad s-a născut în 9 mai 1885 la București, fiu natural al Mariei Stamatiade și al locotenent-colonelului Theodor Pallady. Poetul era văr cu pictorul Theodor Pallady și cu Lucia Sturdza-Bulandra și fratele Alexandrinei Cantacuzino. Urmează liceul la "Matei Basarab" și "Sf. Gheorghe", în București. După trecerea licenței în litere, este numit profesor de franceză la Arad (1914), apoi la București. DEbutează, în 1905, sub auspiciile lui Macedonski, cunoscut în 1903, la cafeneaua "Kubler", alături de care va rămâne și atunci când se apropie de grupul Convorbirilor critice, unde-i pledează cauza pe lângă criticul M. Dragomirescu. După război, la reapariția Literatorului, în 1918, Stamatiad devine prim-redactor al revistei, funcție la care renunță în urma unei polemici patetice cu bătrânul "magistru", neurmat...

5 poezii, 0 proze

Alphonse de Lamartine

Alphonse de Lamartine, poet, scriitor și politician francez ( născut la 21 octombrie 1790, Mâcon decedat la 28 februarie 1869, Paris Operă Suvenirul (traducere de Ion Heliade Rădulescu) Războiul (traducere de Ion Heliade Rădulescu) Singurătatea (traducere de Ion Heliade Rădulescu) Seara (traducere de Ion Heliade Rădulescu) Toamna (traducere de Ion Heliade Rădulescu) Poetul murind (traducere de Ion Heliade Rădulescu) Imnul nopții (traducere de Ion Heliade Rădulescu) Lacul Lacul (traducere de Ion Heliade Rădulescu) Timpul trecut (traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul) Ce este fluturul (traducere de Constantin Stamati) Crucelița soției mele (traducere de Constantin Stamati) Safo (traducere de Constantin Stamati) Omului (traducere de Alexandru Pelimon) Adus de

8 poezii, 0 proze

Mihai Beniuc

Mihai Beniuc (n. 20 noiembrie 1907, Sebiș, Arad - d. 24 iunie 1988) a fost un poet, prozator și psiholog român. Este fiul lui Athanasie Beniuc și al Veselinei. Urmează Liceul Moise Nicoară între 1921-1927 din Arad, unde îl are ca profesor de literatură pe profesorul Alexandru T. Stamatiad. Debutează în revista liceului, „Laboremus”. Participă la cenaclul lui Victor Papilian. Licențiat în psihologie, filozofie și sociologie al Universității din Cluj, în 1931. După o specializare la Hamburg cu J. von Uexkull în psihologia animalelor, a parcurs ierarhia universitară de la asistent la profesor universitar. După terminarea celui de-al doilea război mondial, este conferențiar la Facultatea de Psihologie din Cluj (ca specialist în psihologia animalelor) și autorul unor volume de versuri (Cântece de pierzanie, 1938, Cântece noi, 1940, Orașul pierdut, 1943), privite de public și de critica literară cu înțelegerea și simpatia cu care este privită arta naivă. Adevărata sa carieră literară începe...

16 poezii, 0 proze

Alexandru Gherghel

Alexandru Gherghel s-a născut la 27 aprilie 1879, la Pitești. După absolvirea studiilor juridice la Facultatea de drept din București, se consacră avocaturii, pe care o profesează de-a lungul întregii vieți la Constanța. Decan al baroului acestui oraș, Alexandru Gherghel moare la 20 decembrie 1951. Debutează în literatură la revista "Viața nouă", cultivând cu insistență și entuziasm, în numeroase volume, o poezie de tip amator, care o va sustrage atenției criticii literare. De altfel, nu va deveni membru al Societății Scriitorilor Români decât în 1942. O ultimă culegere de versuri, prefațată de Al. T. Stamatiad, a rămas în manuscris, din cauza decesului ambilor poeți. A mai publicat studii de drept penal și volumul "Dobrogea în viața românească" (1935). OPERE (poezii): Cântece în amurg, Buc., Sfetea, 1906; Insula uitării, Constanța, 1924; Raze și umbre, Constanța, 1933; Solitare, Constanța, 1935; Solitare, Sonete, Constanța, 1935. COLABORÃRI: Viața nouă (1905, 1907 - 1911, 1915 -...

6 poezii, 0 proze