Soarele arde.
Vântul ridică părul în aer.
Iar eu ca un mare dobitoc
Cu alt dobitoc mă încaier.
Oamenii se opresc cu toții in jur
Și privesc ca la comedie
Și tot ce-i doresc bietului dobitoc
e
Oricât de tristă e tristețea -
Mai trist e să zambești
Atunci când rău te doare și -
Cu capul de viață te lovești.
Dacă în jurul tău se-nvârt mereu
Segmente de-amintiri pierdute
Din viața
Firul cald de iarbă verde
Apa curge peste el
Grădinița-n zări se pierde-n
Viața de rebel.
Arderi parfumate,
Scrumiere pline,
Să te plângi iți vine,
Stând pe spate.
Pădurea de rouă
Norii
Cine se aruncă în toate direcțiile fără să îi pese?
Cine ține apele în palme fără să se reverse?
Cine trăiește chiar dacă nu e viața-n sine
Ci numai o păstrează și o întreține?
Cine primește
În spațiul lui, restrâns dar larg,
Traiește, zi de zi,
N-are prieteni, nici familie,
Nu are nici copii.
Nu are viață, ce mânca,
N-are nimic pe lume,
Nu are loc, nu are rost,
N-are nici măcar
Culoarea infinit de subțire,
Ascunsă în negrul din jur,
Se înconjoară pe sine înaintând în viteză,
Iar ochii nu îi pot percepe mișcarea.
Din nimic se va naște,
Întunericul îi e tată,
Lumea-i
În clipa de față mi-aș dori să fiu undeva departe. Mi-ar plăcea să locuiesc izolat de lumea asta tâmpită care mă înconjoară. Mi-ar plăcea să trăiesc pe o insulă. În mijlocul oceanului... O insulă
BS