"întrebându-mă cu urechea" – 2168 rezultate
0.03 secundeMeilisearchSebastian L. Racean Delareea
"Adieri calde razbateau intrupandu-ma in august 1988. Timpul s-a scurs continuu prin clepsidra crapaturilor degetelor mele redandu-ma complet scenei stereotipiei lumesti... M-am deghizat cu masca presupusei eternitati, colindand infaptuiri care intotdeauna rasufla cuvinte prin viscol sau sperante..." - noiembrie 2004 "Când realitățile sunt contrariante, mă duc la preparatele mele de histologie comparată și-n lumea organizării nervoase a unei păsări călătoare, departe în lumea spațiului; în creierul unui pește reflectez la adâncimea tăcerei, iar în acela al unei maimuțe îmi găsesc umor pentru moment filogenetic mai recent". (Ion T. Niculescu)
41 poezii, 0 proze
Stella Braga
Mă numesc Eu. M-am născut într-o familie de credincioși,locul de reședință - casa părintească. Mi-am pierdut copilăria cercetând, întrebând natura, infernul și universul de lumina adevărului. Azi sunt ucenic al cosmosului. Stau în prima bancă într-o clasă pustie. Carte îmi e clipa, caiet îmi e trecutul, condei e gândul. Realizări : gânduri purtate în valuri de versuri.
16 poezii, 0 proze
Saint-John Perse
Marie-René Alexis Saint-Léger Léger, ce va semna ca scriitor cu numele de Saint-John Perse, s-a născut la 31 mai 1887 în Guadelupa (Pointe-á-Pitre). Își petrece copilǎria în mica insulǎ-proprietate a pǎrinților sǎi - Saint-Léger-les-Feuilles, în mijlocul unei exuberante naturi tropicale. În 1899 se stabilește împreunǎ cu familia sa în Franța, unde studiază la liceul din Pau. Leagǎ o strânsa prietenie cu Francis Jammmes. Scrie "Images à Crusoé"(Imagini pentru Crusoe) în 1904. Studiază la facultațile de drept, științe și litere din Bordeaux, interesându-se cu precădere de filozofii presocratici și de dreptul roman. Publicǎ sub numele de Saint-Léger Léger volumul de versuri "Éloges" (Elegii, 1911). După călătorii în Spania, Germania și Anglia, se stabilește la Paris, pregătindu-se pentru cariera diplomatică (1914). Ca secretar de ambasadă la Peking, călătorește prin China, Coreea, Japonia, Mongolia. În aceeași perioadă compune "Anabase"...
17 poezii, 0 proze
întrebându-mă cu urechea
de Mihai Leoveanu
cu câtă grație înotai în picioare pe strada aceea pustie cum să numesc ziua de ieri “natură moartă cu o oră mai devreme” sau „emisferele de Magdeburg” și învelindu-mă cu urechea mea cea țiutoare din...
jurnal 16
de viorel gongu
L-am sărutat și, după ce m-a îmbrățișat, i-am sărutat părul, parcă mai alb și mai răvășit. Si-a lăsat bagajele în hol și s-a așezat, ostenit, pe un fotoliu. După câteva secunde l-am rugat să se...
Bancomatul cu poezii
de petre bucinschi
Bancomatul cu poezii -fragmente Cuvintele necunoscute mi-au virusat sufletul, ca să pot să îl updatez am nevoie de o tânără femeie și uite așa, o neliniște nouă îmi pătrunde în gând urechea îmi...
Valea cu mărăcini
de Stanica Ilie Viorel
- Florino, să te duci să iei droaga de la Ioana că mâine e târg la Drăgănesti, poate vindem bobocii ăia. Ioana, tușa de pe partea mamei, fata a mare a lui tataie și a mamaiei, era ceva mai înstărită...
Calatorie la Balcic
de Cristian Duma
In timpul iernii, aflandu-ma intr-un loc ce nu-mi oferea prea multe lucruri de facut, am pus pe hartie randurile acestea si, cunoscand pasiunea dumneavoastra pentru lectura, si impartasind mare parte...
Ciripit
de Petrea Marian Iulian
Poeme de demult *** Ciripit Îmi amintesc nostalgic acei clopoței șoptind în urechea mea de copil micuț; sunt în floarea tinereții acum, dar se întâmplă să am din nou acel sentiment de certitudine,...
Dai în mine...dai în fabrici și uzine!
de Liliana Pintocara
Se spune că fiecare clădire este încărcată de energiile și emoțiile celor care au trăit sub al ei acoperiș, că pe pereți s-ar putea derula secvențe din cele mai puternice sentimente trăite între...
Capătul lumii, sufletul
de florin caragiu
Volumul „Amintiri pentru tatăl meu” (Vinea, 2010), semnat de Radu Vancu, este, dincolo de toate, o carte tulburătoare. Părți din volum sunt reluări ale unor texte publicate în volumele „Biographia...
in search of sunrise 6
de Isim Alex
cearșaful genelor tale acoperă toată toamna umerilor mei încălzind tâmplele zilelor când degetele noastre au dansat lent pe o bucată de lună, stelele și-au scuturat visele în părul tău și inima ți-ai...
Darul de Crăciun (3)
de Marian Malciu
Cu toate insistențele Alinei, Eugen nu se putea odihni. Asculta atent știrile la radio și la televizor, atât cât se dădeau. Era neliniștit și fierbea de furie că nu poate fi acolo. Hainele se...
Enghidu
de Nichita Stănescu
\"A murit Enghidu, prietenul meu care ucise lei cu mine.\" ( din poemul Ghilgames ) I Priveste-ti mainile si bucura-te, caci ele sunt absurde, Si picioarele priveste-ti-le, seara, drept cum stai,...
Culcă-mă la loc
de Ciprian I. Mihail
Am văzut-o azi pe cea care mi-a furat inima... Am rămas nemișcat întrebându-ma ce să fac. Trupul parcă nu mă mai asculta, luând volum. Și creștea din ce în ce mai mult iar eu nu puteam să fac nimic....
Statuia omului cu brațele îndreptate spre lună
de Zareh Ara
Știu, o să-mi spui că nu-s bun de nimic. Că singura mea preocupare în viață este să mă reinventez prin diverse tablouri anonime pe care le ridici în fiecare dimineață din cutia ta poștală,...
Cutiuța cu amintiri
de Denisa Ispas
Am în față albumul cu poze de când eram mică. În prima poză - pe când aveam 6 luni și ai mei locuiau în Timișoara. Pătuțul meu se afla lângă patul transformat pentru poză în canapea și acoperit de...
fără cuvinte
de Daniela Luminita Teleoaca
când plouă mă strecor tiptil în mine și trag cu urechea învăț să trăiesc ca odată demult când nu cunoșteam cuvintele doar le simțeam așa cum simți o poartă închizându-se în urma sau în fața ta...
Cântec
de Ionescu Alexandru
Trupul tău mă privește prin întuneric ca un deget tremurător al unei nopți nesfârșite. Ne despart doi pași lungi cât două universuri dar simt căldura și roșeața dulce cu care mă întâmpini și pe care...
Poza de buletin (proza)
de Pop Serban Rares
Aveam nevoie disperata de o poza. Ceva sobru, oficial, nimic simandicos. O banala poza de buletin. Si cum sunt o adevarata bomba cu hidrogen cand vine vorba de programat actiuni, am ajuns sa realizez...
