"înhămat la neputință" – 847 rezultate
0.02 secundeMeilisearchAdrian Pop
Nascut prin vestul Romaniei. Pierdut vremea prin gradinitza, scoala, universitate si alte activitatzi agasante. Nesatul probabil de atita educatzie m-am inhamat la mai multa prin alte tzari. Nimic altceva mai interesant de stresat pe aici.
1 poezii, 0 proze
Dan Giosu
REPERE, Nr.116 29 ianuarie - 5 februarie 2002 Vine o vreme în viața unui individ (fie el masculin, feminin sau, la alegere, androgin) când doar cărțile mai sunt în stare să calmeze și să liniștească tot ce au tulburat ceilalți. Și când spunem cărți, spunem \"Scândura lui Afansol\" a lui Dan GIOSU. Unul dintre prozatorii care ar putea cu ușurință să fie încadrat la optzeciști de către o istorie riguroasă a literaturii. Un simplu cititor, însă, străin de periodizări sau clasificări savante - ar remarca, fără îndoială, că proza scurtă la care s-a înhămat Dan Giosu, se bucură de puternice accente de umor și absurd, ceea ce pentru noi înseamnă deja mult, dacă nu cumva totul. Ioana BRADEA Un prozator neobișnuit Proza poeților sare de obicei peste cal. Și fie că acest cal este un cal de lemn, cal de bătaie, cal beat sau treaz, ea poate fi bună, proastă, realistă, fantastică, suprarealistă, avangardistă, expresionistă, metaforică, sarcastică, absurdă, toate la un loc; poate fi oricum, poate...
0 poezii, 0 proze
Rogozea Isabela
Si cand te gandesti ca in orice moment totul poate sa piara..... In singuratatea noastra universala,nascuti accidental dintr-un pamant tacut,traind la voia intamplarii,ne inhamam la trairi peste limita supravietuirii iar strigatele noastre au ecou indepartat, se lovesc de galaxii si apoi pier epuizate in neant.Cine poate definii dreptatea in cazul de fata? Am luptat secole intregi pentru ea si inca mai luptam...insa firea ramane aceeasi:nedreapta si fara mila.
1 poezii, 0 proze
Traian Mihai
Traian Mihai (1880-1912) Poetul Traian Mihai s-a născut în comuna Geoagiu în anul 1880, tatăl său a fost pensionar militar,iar mama sa originală din comuna Balșa, din familia Damian. Studiile le-a făcut la Liceul săsesc din Sibiu, apoi la Paris, Strasburg, unde și-a luat doctoratul în științe economice. În anul 1897 a publicat un volum de poezii, „Adieri”, tipărit la Orăștie în tipografia Minerva, institutul tipografic, societate pe actiuni. S-a stabilit pentru un timp la București unde a lucrat la Banca Națională a României. Aici a scris un tratat în două volume intitulat „Politica monetara a României-1906-1907” lucrarea considerată ca o operă științifică economică de valoare. A scris și câteva cărți în limba germană și alte lucrări cu caracter economico-financiar. Prin anii 1900-1901 a colaborat intens cu ziarul Activitatatea din Orăștie sub conducerea lui Aurel Munteanu. A decedat în anul 1912 la Sibiu și a fost înhumat la Orăștie unde se afla părinții lui. Năzuințele lui literare,...
2 poezii, 0 proze
Iulian Hermeziu
Deoarece biografiile le consider un fel de „blind date” cu trecutul, pentru a nu vă pierde răbdarea cu chestiuni ce le pot scrie și altii dupa ce mor, am să creionez succint câteva date despre mine: -născut in Bacău la data de 4 iulie 1980; -strămutat din Bacău la Bucuresti in interesul de a studia ceva; -am inhalat vreo patru ani de facultate de filosofie și jurnalism, fără licența-deci, nefinalizată. -actualmente mă prefac a ma juca de-a fotograful, graficianul (dtp-istul), web-adminul unor cluburi foarte cunoscute din Bucuresti. -mizez pe ideea de a ,,incepe” altă facultate insă sunt in dubii. -planuri de viitor: advertising. -vise: aș vrea sa fiu recitat la școala de copiii din cls. I-XIII, iar cei de a XII-a să-și dea duhul până invață comentariile pe-de-rost a poeziei macabre athomusciene.
10 poezii, 0 proze
Ina Simona Cirlan
Născută între iarnă și toamnă, între zi și noapte, pendulez mereu. De aici și dificultatea de a încropi o biografie. Nu am făcut nimic din ceea ce ar fi trebuit probabil să fac. Am avut însă șansa de a primi pe cărările sufletului, oameni minunați care mi-au deschis Uși înainte de a bate. Așa se face că, am început să public în cîteva reviste și pe diverse site-uri literare. Mi s-a întâmplat chiar un merituos loc trei la un concurs de proză scurtă desfășurat la Onești. Unul dintre criterii se referea la vârstă, păcat, dacă s-ar fi pus în discuție criteriul greutății poate aș fi înhățat premiul al doilea. Dacă mi se mai întâmplă vreo minune,în afară de faptul că trăiesc, promit să refac biografia. Nu mă iau niciodată în serios pentru că am învățat atât de târziu să râd. inacirlan@yahoo.com Pe varfuri printre blogarii: http://www.scaietina.com/
84 poezii, 0 proze
înhămat la neputință
de Claudia Minela Petre
fiecare om are o cruce de dus eu am două am obosit să le tot car fără rost pe drumuri străine crucea din marmură roșie în care soarele își piaptănă razele arde e cea mai grea chiar dacă în ea...
înhămat la casa mea
de Dacian Constantin
am luat în chirie o noimă. am cazat-o (din lipsă de spațiu afectiv) în spatele genunchiului. ne împăcăm bine și nu mă incomodează la mers. ba, mai mult, acum pot spune că am și eu un sens. o femeie...
salut din inimă dintr-o nevinovată căruță românească bolnavă de mania persecuției
de Cătălin Al DOAMNEI
pe strada unde locuiesc vin mai multe căruțe decât treceau pe câmpurile de luptă carele de înfrânți ale imperiului asirobabilonian într-un du-te vino ucigaș depășit numeric de căruțele de la văleni...
Suntem slabi, proști și răi!
de Lesenciuc Teodor
Suntem slabi, proști și răi! O să aveți poate impresia că exagerez, dimpotrivă, sunt cât se poate de blând! Scriam acum câtva timp despre eroi, nici n-aș fi putut pierde vremea într-un mod mai...
Evadez din mine
de florin otrocol
Am acumulat în mine toată negația umanității. Am inhalat neputința celor dragi și în loc să o expir în spațiile străine mie am ales inconștient să-mi transform afectul într-un spațiu septic unde...
Răstignirea cuvântului
de Ottilia Ardeleanu
“ Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii .” spunea Voltaire. La această interpretare m-a trimis lectura volumului de poezii la care mă voi referi mai jos. Despre o singurătate triumfătoare, a celui...
natură moartă cu cal alb
de iulian cimpoeșu
deasupra cerul cartea cărților cu filele răsfrânte printre nori împiedicându-ne să zărim viața și vârstele stelelor suferința purpurie a luminii în lupta cu întunericul calul alb al spiritului lumii...
Carcoteala zilei
de Gabriel Nita
Fiind luni, inceput de saptamana care va sa zica, site-ul a cunoscut o revarsare (sau exagerez, cumva?) de texte: 60 si ceva (mentinandu-ne discreti in limitele vagului). Sa aruncam o privire...
Sa vina chinezii
de Adrian Moșoianu
“Romanul, degraba varsatoriu de singe nevinovat de capra a Marelui Vecin de la Rasarit, prinde pestisorul de aur si isi consuma toata cele trei optiuni volitive acordate de acesta pe o singura...
poezia lui Vasile Ghinea
de Valeriu Sofronie
Motto: “Am întâlnit un câine cu cravată, un rest de lanț. Ce faci frate-câine? Am întâlnit un cal înhămat. Ce faci frate-cal? Am întâlnit… M-am întâlnit cu mine și mi-am zis: Ce faci frate-vasile? (...
Prins între două lumi - III -
de Emil Iliescu
Când tocmai se pregătea să înhame câinii, observă că Leda, care de obicei în astfel de situații era agitată și cu o lumină vie în ochi, stătea culcată cu botul între labele din față. “Nu poate fi...
Șarpele de aramă (XV)
de Sorin Coadă
În acea zi, dealurile submontane erau oglindite pe cer. Norii luau forme vaporoase, modelați de lentoarea vântului. Oamenii aflați la coasă pe terase păreau a săruta orizontul cu venerație față de...
Jurnal de mamarutza
de LILIANA BARBU
Azi a fost rece,a mai si plouat,ce mai:era o vreme de stat mamaruții amandoi impreuna sub plapuma.Am luat-o de dimineata pe \"coama drumului\".Am fost la ai mei,la cafea si am facut planul de...
2032
de Ochian Nicusor
gândurile spoiesc cu var zmoala somnului și morții privesc pe geam cireșii s-au scuturat de floare peste pământul uscat și mamele nu-și mai plâng copiii nenăscuți bunica ar vrea să-și plimbe nepoții...
